ICCJ. Decizia nr. 5534/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5534/2011
Dosar nr. 1485/101/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanţe la 5 martie 2010 reclamanţii D.E., D.C., P.D.E. şi R.T.R. au solicitat obligarea Statului Român prin M.F.P. la 5 milioane de euro, cu titlu de despăgubiri morale, actualizate cu indicele de inflaţie la efectuarea plăţii.
În motivarea acţiunii au arătat că sunt moştenitorii legali ai defunctului D.T. zis P. care prin sentinţa nr. 307 din 1952 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti a fost condamnat la 10 ani temniţă grea pentru infr. prev. de art. 209 alin. (3) C. pen., de uneltire contra ordinii sociale, fiind arestat la 15 august 1952 şi eliberat la 8 decembrie 1962 executând integral pedeapsa la diverse penitenciare din ţară conform biletului de eliberare depus la dosar.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât nu au făcut dovada întrunirii condiţiilor criteriilor obiective de estimare a prejudiciului moral şi că li s-a acordat o indemnizaţie lunară în baza Decretului – Lege nr. 118/1990.
Tribunalul Mehedinţi prin sentința civilă nr. 244 din 21 mai 2010, a admis în parte acţiunea privind pe reclamanţii D.E., domiciliată Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinţi, D.C., P.D.E., domiciliaţi în Drobeta Turnu Severin, şi R.T.R.,domiciliată în Drobeta Turnu Severin, şi pe pârâtul Statul Român prin M.F.P.
A obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plăţii cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Din motivarea acestei hotărâri se poate reţine că autorul reclamanţilor a fost condamnat politic la o pedeapsă de 10 ani pe care a executat-o în întregime.
Cum executarea pedepsei a provocat familiei prejudicii de natură morală, aceştia sunt îndreptăţiţi a solicita Statului Român daune pentru prejudiciul suferit pe care instanţa l-a apreciat la suma de 500.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel D.G.F.P. Mehedinţi pentru Ministerul Finanţelor solicitând desfiinţarea sentinţei atacate cu respingerea pe fond a cererii reclamanţilor, sau în subsidiar diminuarea cuantumului daunelor acordate.
S-a susţinut că reclamanţii nu pot solicita daune morale pentru suferinţa autorului lor şi că oricum aceste daune sunt mult prea mari faţă de prejudiciul moral efectiv suferit.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 304 din 12 octombrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtul M.F.P., a schimbat în parte sentinţa în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor apreciat la plafonul de 5.000 euro.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, defunctul D.T., soţul respectiv tatăl reclamanţilor, a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani temniţă grea pentru comiterea infracţiunii de uneltire împotriva ordinii sociale.
Condamnarea la pedeapsa de 10 ani este aşadar o condamnare exclusiv politică, iar condamnatul a executat efectiv pedeapsa de 10 ani cu privare de libertate.
Conform art. 1 Decretul nr. 221/2010, familia condamnatului politic decedat are dreptul la compensaţii materiale pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării abuzive a soţului, respectiv tatălui reclamanţilor.
În atare situaţie admiterea acţiunii formulate de reclamanţi este corectă, iar obligarea statului la plata daunelor morale este perfect legală. Între timp însă, a apărut O.U.G. nr. 62/2010 care plafonează cuantumul acestor despăgubiri şi se aplică tuturor proceselor în curs de judecare.
Se impune aşadar, aplicarea dispoziţiilor actului normativ arătat, admiterea în consecinţă a apelului, modificarea în parte a sentinţei de fond în sensul reducerii despăgubirilor la suma de 5.000 euro.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părţile din proces invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Reclamanţii critică hotărârea numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor arătând că soluţia pronunţată de instanţa de apel de diminuare a cuantumului despăgubirilor este nelegală având în vedere raţiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009 şi anume de a se acorda despăgubiri integrale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. În cazul analizat la acordarea despăgubirilor instanţa de apel a neglijat faptul că autorul lor a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni cu caracter politic. Acordarea unei despăgubiri în cuantum de 5000 euro nu acoperă prejudiciul suferit.
2. Pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Mehedinţi critică hotărârea sub următoarele aspecte.
- Cuantumul daunelor morale acordate sunt nedovedite.
S-a apreciat greşit că în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010 despăgubirile acordate pentru prejudiciul moral suferit din condamnări politice sau măsuri administrative cu caracter politic au fost plafonate la 5.000 euro pentru descendenţii de gradul I, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009 modificată suma în cuantum de 10.000 euro se acordă doar pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic iar în conformitate cu art. 5 lit. a) pct. 2 descendenţilor de gradul I se acordă suma în cuantum de până la 5.000 euro şi că această sumă se acordă pentru toţi descendenţii.
- Referitor la cheltuielile de judecată s-a susţinut că instanţa de apel diminuând cuantumul daunelor morale acordate era ţinută să diminueze şi cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta de instanţa fondului.
- Daunele morale acordate sunt prea mari fiind stabilite fără a se lua în calcul criteriile obiective ce stau la baza stabilirii cuantumului daunelor morale prevăzute de Legea nr. 221/2009 modificată.
- S-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului care nu a depus diligenţele necesare pentru a evita situaţia în care pot fi promovate mai multe acţiuni având ca obiect acelaşi drept.
Recurenţii nu au depus întâmpinare.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs se constată nefondate recursurile în considerentele celor ce succed.
Recurenţii-reclamanţi critică hotărârea, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate arătând că acestea au fost nelegal diminuate la suma de 5.000 euro.
Recurentul-pârât prin criticile formulate, invocând tot dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi susţine că, la stabilirea cuantumului daunelor morale nu s-a dat eficienţă criteriilor obiective, suma de 5.000 euro acordată fiind prea mare, că, la soluţionarea cauzei s-a încălcat rolul activ al judecătorului precum şi dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. ce privesc plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere criticile de nelegalitate formulate de toţi recurenţii este cert că, permit să se răspundă printr-o singură analiză.
1. Motivul de recurs ce vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor morale acordate.
În primul rând, sub aspectul îndreptăţirii reclamanţilor de a primi despăgubiri morale, ambele instanţe au statuat corect că, fiind vorba de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 209 alin. (3) C. pen. combinat cu art. 157 C. pen. (delictul de uneltire contra ordinii sociale), aceasta constituie de drept condamnare cu caracter politic, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, intrând astfel, sub incidenţa măsurilor reparatorii ale acestui act normativ.
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede că „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acesteia, soţul sau descendenţii până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”.
Rezultă din acest text de lege că reclamanţii în calitate de soţie şi respectiv descendenţi de gradul I ai defunctului, care a fost condamnat la zece ani de închisoare, sunt îndreptăţiţi şi sub aspectul calităţii procesuale active să solicite şi să primească despăgubiri morale prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
În privinţa cuantumului despăgubirilor morale, criticile au fost formulate prin ambele recursuri, susţinându-se deopotrivă, valoarea insuficientă a acestora - conform recurenţilor-reclamanţi şi respectiv, întinderea nejustificat de mare a acestor daune, prin criticile pârâtului.
Pe acest aspect, Înalta Curte, urmează să constate că, în timp ce drepturile patrimoniale au un conţinut economic, evaluabil în bani şi ca atare, prejudiciul este uşor de determinat, drepturile nepatrimoniale au un conţinut care nu poate fi exprimat băneşte, având în vedere că ele vizează drepturi ale personalităţii umane (dreptul la viaţă, la integritate fizică, la onoare şi demnitate).
Atunci când este vorba de prejudicii morale, acestea nu pot fi reparate strict, prin echivalentul lor în bani întrucât viaţa, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.
Fiind vorba de o astfel de dificultate în comensurarea prejudiciului moral, dată fiind natura valorilor nesocotite, în acelaşi timp, în acord şi cu jurisprudenţa instanţei de contencios european rezultă că reparaţia trebuie să fie una echitabilă.
Aceasta înseamnă că, pe de o parte, ea nu se poate constitui un temei al îmbogăţirii - întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care trebuie să se producă în primul rând, pe plan afectiv şi moral, iar constatarea caracterului politic al condamnării este în sine o recunoaştere a condiţiei morale a reclamanţilor (moştenitori ai autorului care a fost condamnat pentru, delictul de uneltire contra ordinii sociale).
Pe de altă parte, în stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avută în vedere, astfel cum s-a menţionat, natura drepturilor subiective nepatrimoniale afectate care, strâns legate de personalitatea umană, dau dimensiune acesteia.
Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să fie însă exagerate, pentru că ele vin să asigure nu o reparaţie materială, ci o compensaţie morală pentru o suferinţă morală.
Asigurând un echilibru între cele două repere menţionate anterior, care trebuie să fundamenteze operaţiunea jurisdicţională de stabilire a prejudiciului invocat, dând o satisfacţie justă şi echitabilă Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra cuantumului daunelor morale şi cu menţiunea că pedeapsa de zece ani de închisoare de „temniţă grea”cum susţin recurenţii, a fost executată de autorul acestora D.T.
2. Motivul de recurs care se referă la invocarea principiului rolului activ al judecătorului.
Rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt, conform dispoziţiilor art. 129 - 130 C. proc. civ., este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii.
Pornirea procesului civil este dreptul părţii, instanţa neputând, în nicio situaţie, să adauge alte capete de cerere, în afara celor cu care a fost sesizată, asemenea cazuri fiind sancţionate de normele de drept procesual civil, astfel de hotărâri fiind supuse casării.
Ca urmare susţinerile recurentului pârât în sensul că, încălcând rolul activ, instanţa nu a depus diligenţe pentru a evita situaţia în care pot fi promovate mai multe acţiuni având ca obiect solicitarea aceluiaşi drept, sunt nefondate, având în vedere că în speţa supusă analizei, nu au existat în acest sens nici indicii şi nici cereri formulate de părţi pentru a constitui obiect de cercetare pentru judecători.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. judecătorii nu puteau adăuga demersului judiciar şi alte capete de cerere.
3. Motivul de recurs ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Cheltuieli de judecată reprezintă ansamblu sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părţile în legătură cu activitatea lor procesuală.
Potrivit art. 274 C. proc. civ. „partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Având în vedere dispoziţiile textului de lege enunţat trebuie subliniat că la instanţa fondului, pârâtul a avut calitatea de parte căzută în pretenţii care a fost obligată către reclamanţi, la plata sumei de 500.000 euro şi la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pârâtul nemulţumit de soluţia pronunţată a uzat de calea de atac a apelului prin intermediul căruia a adus critici numai cu privire la fondul cauzei.
Or, potrivit textului de lege mai sus arătat cheltuielile de judecată se acordă la cerere, şi prin urmare tot la cerere pot fi diminuate prin critici aduse, în speţă, în calea de atac a apelului.
Cum, recurentul pârât, critica referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. a formulat-o pentru prima dată în calea de atac a recursului, înseamnă că s-a achiesat la soluţia primei instanţe şi nu mai poate omisoo medio – peste calea de atac a apelului s-o deducă judecăţii recursului.
Aşadar în raport de considerentele reţinute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii D.E., D.C., P.D.E. şi R.T.R. şi de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Mehedinţi împotriva Deciziei nr. 304 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5530/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5571/2011. Civil → |
|---|
