ICCJ. Decizia nr. 5439/2011. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5439/2011
Dosar nr. 2766/3/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC L.D.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii R.M., R.A. şi N.F. să se dispună rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 16 iulie 2008 de SC M. B.N. şi a actului adiţional din 2 septembrie 2008, pentru neexecutare.
În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 16 iulie 2008 a intervenit între părţi promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare de mai sus, prin care reclamanta s-a obligat să cumpere imobilul situat în comuna Corbeanca, Jud. Ilfov, compus din teren şi construcţii, cu termen limită la 2 septembrie 2008, iar pârâtele s-au obligat sa vândă imobilul. Cât priveşte plata preţului, cumpărătoarea a achitat un avans, urmând ca restul să fie plătit în termen de 5 zile de la perfectarea contractului în formă autentică, întrucât provenea din credit bancar ipotecar.
La data de 3 noiembrie 2008, conform înţelegerii, reclamanta s-a prezentat la notar pentru a încheia contractul cu plata restului de preţ în 10 zile de la autentificare, dar reprezentantul pârâtelor a refuzat să încheie contractul susţinând că reclamanta nu a prezentat restul de preţ necesar pentru încheierea contractului.
Reclamanta a arătat că această obligaţie nu exista nici în promisiunea bilaterală, nici în actul adiţional modificator, înţelegerea fiind ca plata să se facă în 5 zile, iar apoi în 10 zile de la autentificare.
Prin încheierea de şedinţă din 14 ianuarie 2009 pronunţată Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosar nr. 42197/3/2008, a fost trimisă cauza spre repartizare aleatorie unei secţii civile a aceleiaşi instanţe, fiind înregistrată sub nr. 2766/3/2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 342 din 11 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantă; s-a dispus rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 16 iulie 2008 de SC M. B.N. şi a actului adiţional din 2 septembrie 2008 de SC M. B.N.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între părţi a fost încheiată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 16 iulie 2008 de Biroul Notarial SC M., prin care reclamanta s-a obligat să cumpere imobilul situat în comuna Corbeanca, Jud. Ilfov, compus din teren şi construcţii, pentru preţul de 918.663 lei, urmând ca perfectarea actului de vânzare-cumpărare să se efectueze, conform dispoziţiilor contractuale, până la data de 2 septembrie 2008, cu posibilitatea încheierii acestuia în avans prin acordul părţilor.
Pârâtele s-au obligat sa vândă imobilul, pentru preţul menţionat mai sus. Cât priveşte plata preţului, cumpărătoarea a achitat un avans de 36.025 lei, urmând ca suma de 54.039 lei să fie achitată până la data de 18 iulie 2008 prin transfer bancar, iar restul de 828.598 lei să fie plătit în termen de 5 zile lucrătoare de la perfectarea contractului în formă autentică.
Referitor la plata restului de preţ, tribunalul a reţinut că această obligaţie devenea scadentă în termen de 10 zile lucrătoare de la data perfectării contractului în formă autentică, aspect consemnat în actul adiţional şi necontestat de părţi.
Tribunalul a constatat că deşi la data de 3 noiembrie 2008, nu mai lipsea nicio condiţie pentru perfectarea contractului în formă autentică, promitenţii vânzători au refuzat perfectarea, invocând culpa reclamantei în neexecutarea obligaţiei de prezentare a restului de preţ. Prin urmare, nu se putea invoca de către pârâţi excepţia de neexecutare a contractului, deoarece prin stabilirea termenului de scadenţă ulterior perfectării contractului, părţile au renunţat de comun acord la simultaneitatea obligaţiilor, ceea ce împiedică invocarea excepţiei de neexecutare.
Împotriva deciziei pronunţată de tribunal a declarat apel pârâta N.F. În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că, în ceea ce priveşte timbrajul cererii de chemare în judecată, prin Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus că sunt evaluabile în bani litigiile comerciale şi civile având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, astfel că se impunea obligarea reclamantei la plata taxei de timbru în aportul de obiectul cererii de chemare în judecată.
S-a susținut că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond, culpa pârâtei pentru neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică la data de 3 noiembrie 2008, interpretându-se în mod eronat menţiunile cuprinse în înscrisul intitulat „încheiere de certificare" din 3 noiembrie 2008.
La data respectivă, numitul D.N. ca mandatar al promitentelor vânzătoare s-a prezentat la sediul SC M., în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în comuna Corbeanca Judeţ Ilfov, ocazie cu care, promitentele vânzătoare, au prezentat toate documentele fiscale şi cadastrale necesare încheierii acestui contract. S-a ajuns la concluzia desfiinţării promisiunii bilaterale de vânzare- cumpărare cu condiţia restituirii avansului achitat, datorită faptului că reclamanta nu a dispus de fondurile băneşti necesare pentru achitarea preţului.
Instanţa a interpretat greşit menţiunile cuprinse în această încheierea de certificare, în sensul că poziţia exprimată de mandatarul N.D., a vizat plata pe loc a restului de preţ.
Tot ceea ce mandatarul apelantei a solicitat reprezentantului intimatei, a fost dovada obţinerii creditului ipotecar în vederea achitării preţului. O astfel de dovadă nu a fost prezentată.
Formularea menţionată în încheierea de certificare din 3 noiembrie 2008, de către mandatarul D.N., în sensul că, în conformitate cu prevederile promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, acest înscris este desfiinţat de drept, nu trebuie interpretată ca reprezentând o apărare de fond, în sensul opunerii unui pact comisoriu, în condiţiile în care această formulare, vine din partea unei persoane lipsită de cunoştinţe juridice şi trebuie interpretată ca fiind o justificare a refuzului de a restitui o parte din avansul plătit de către promitenţii cumpărători, ca o punere în practică a acestei veritabile clauze penale inserată în cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.
Prin Decizia civilă nr. 249/ A din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta N.F.. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că, la actul inițial s-a încheiat un act adiţional până la 3 noiembrie 2008, iar promitentele vânzătoare au fost de acord ca promitenta cumpărătoare să poată cesiona drepturile ce-i revin în calitatea de promitent cumpărător din această promisiune, către terţe persoane. Termenul de achitare a restului de preţ a fost prelungit la 10 zile lucrătoare de la data perfectării contractului în formă autentică, iar extrasul de carte funciară pentru autentificare, urma a fi obţinut de către notarul public.
Actul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu a fost încheiat, iar la data de 3 noiembrie 2008 s-a dat de către SC M. B.N o încheiere de certificate de fapte, în cuprinsul căreia sunt redate discuţiile purtate de părţi la data convenită pentru încheierea contractului în formă autentică.
Din cuprinsul acestei încheieri rezultă că la data convenită s-au prezentat atât promitentele vânzătoare prin mandatar, cât şi reprezentantul promitentei cumpărătoare. Se arată că extrasul de carte funciară pentru autentificare şi certificatul de atestare fiscală au fost prezentate de mandatarul promitentelor vânzătoare, care a declarat că doreşte perfectarea contractului în formă autentică sau desfiinţarea promisiunii cu condiţia să-şi păstreze avansul primit conform promisiunii bilaterale. Acelaşi mandatar a declarat că promitenta cumpărătoare nu a prezentat restul de preţ necesar pentru încheierea contractului, iar promitenta cumpărătoare ar fi de acord cu desfiinţarea promisiunii, numai cu condiţia ca promitenţii vânzători prin mandatar să restituie acesteia o parte din avansul primit, ceea ce promitenţii vânzători prin mandatar nu acceptă.
S-a mai consemnat că în aceste condiţii mandatarul promitenţilor vânzători consideră promisiunea bilaterală şi actul adiţional desfiinţate de drept.
Reprezentantul promitentei cumpărătoare nu a fost de acord cu declaraţiile mandatarului promitentelor vânzătoare.
Din cuprinsul acestor menţiuni, rezultă fără putinţă de tăgadă că mandatarul promitentelor vânzătoare a solicitat reprezentantului promitentei cumpărătoare să facă dovada plăţii preţului la data prezentării la notariat pentru încheierea actului în formă autentică, deşi în cuprinsul promisiunii şi al actului adiţional la aceasta se stipulase că plata preţului va avea loc la un moment ulterior încheierii actului, respectiv la 10 zile după autentificare.
O astfel de atitudine atrage culpa promitentelor vânzătoare, care nu şi- au respectat obligaţiile contractuale asumate, încercând să schimbe unilateral condiţiile contractului. Conţinutul înscrisului încheiat în fata notarului public, coincide cu răspunsul la interogatoriu al intimatei promitente cumpărătoare, care a arătat că motivul neîncheierii actului în formă autentică îl constituie solicitarea mandatarului promitentelor vânzătoare de a se achita diferenţa de preţ la data autentificării actului de vânzare-cumpărare.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta N.F. solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii introductive ca inadmisibilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că ambele hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea competenței materiale a secției comerciale, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., întrucât imobilul urma să intre în fondul de comerț al promitentei cumpărătoare, fiind incidente dispozițiile art. 3 și 4 C. com.
Al doilea motiv de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Instanța de apel a omis să se pronunțe pe obligarea reclamantei la plata taxelor de timbru la valoare. Față de obiectul cauzei, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 32/2008 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta trebuia obligată de către tribunal la plata timbrajului la valoare, iar instanța de apel trebuia să analizeze și să se pronunțe pe acest aspect.
În ședința publică din 23 iunie 2011, apărătorul pârâtei a arătat că înțelege să nu mai susțină al treilea motiv de recurs referitor la excepția inadmisibilității acțiunii.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța a interpretat greșit promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, schimbând natura clauzelor contractuale.
Din interpretarea clauzelor contractuale referitoare la restituirea avansului și a dublului său astfel cum au fost stipulate în contract, prin raportare la dispozițiile art. 977 și art. 982 C. civ., rezultă că intenția reală a fost aceea de a adopta o clauză de dezicere. Presupunând că pârâtele și-au exercitat dreptul de a nu mai încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, se ajunge la concluzia că promisiunea bilaterală și-a încetat efectele juridice pentru părți, rămânând în sarcina pârâtelor obligația de plată a dublului avansului primit. În consecință, reclamanta nu putea solicita instanțelor rezilierea promisiunii, întrucât acest contract și-a încetat efectele juridice obligatorii pentru părți.
Citează din jurisprudența Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea prevederilor art. 1298 C. civ. și concluzionează că instanțele nu puteau dispune rezilierea unui contract care era deja reziliat prin voința părților.
Arată că instanța de apel în mod greșit nu a aplicat dispozițiile art. 1025 C. civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține că nu există nicio dovadă în sensul că reclamanta și-ar fi îndeplinit propriile obligații, câtă vreme aceasta a declarat că va plăti prețul prin surse proprii și printr-un credit bancar, însă nu a făcut nici un demers în acest sens. Obținerea unui credit pentru achitarea restului de preț a reprezentat o asigurare dată de reclamantă, și totodată și rațiunea pentru care părțile au încheiat contractul în această manieră.
Reclamanta a pierdut beneficiul termenului de 10 zile prin raportare la art. 1025 C. civ., întrucât, prin fapta sa a micșorat asigurările asumate prin antecontract, în sensul că nu obținuse credit bancar și nici nu a fost în măsură să achite avansul din surse proprii.
Pârâtele au fost cele care și-au îndeplinit obligațiile contractuale, fapt ce rezultă chiar din încheierea de certificare din 3 noiembrie 2008, iar potrivit art. 1169 C. civ., reclamanta trebuia să facă dovada contrariului.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în cauza dedusă judecăţii tema pretenţiilor şi probaţiunii vizează rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată la data de 16 iulie 2008 între reclamantă – societate comercială, în calitate de cumpărătoare și pârâte, - persoane fizice, în calitate de vânzătoare, promisiune ce a avut ca obiect un imobil teren.
Pentru stabilirea instanței competente se impune a examina natura raportului juridic care a generat litigiul dintre părțile în proces. Litigiul își are izvorul în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare și în actul adițional subsecvent, prin care pârâtele și-au asumat obligația de a vinde un teren, iar reclamanta de a-l cumpăra, în termenii și condițiile stipulate în aceste înscrisuri.
Prin obiectul său, acest contract vizează operațiuni străine de activitatea de comerciant a reclamantei, astfel că nu poate fi în discuție o faptă de comerț subiectivă, cu toate că una dintre părți este comerciant, terenul neintrând în proprietatea sau posesia societății, ca ”îmbogățire a fondului de comerț”, iar perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nefiind realizată.
În aceste condiții, prezumția de comercialitate, instituită prin art. 4 C. com., este înlăturată întrucât necomercialitatea rezultă din însuși actul încheiat de comerciant.
În acelaşi sens, s-au pronunţat şi secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, în motivarea Deciziei nr. 15 din 5 februarie 2007 au reţinut că „în considerarea principiului specializării, este firesc ca, atunci când contestaţia la executare propriu zisă sau contestaţia la titlu vizează un titlu emis în materie comercială, acestea să se îndrepte la secţia comercială a instanţei competente.”
Deşi nu are în vedere în mod expres şi situaţia din dosarul de faţă, respectiv rezoluțiunea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, din această decizie se degajă principiul specializării, principiu ce funcționează cu atât mai mult cu cât în cadrul tribunalului (în speța de față) funcţionează secţii specializate pe materii.
Prin urmare, față de cele reținute mai sus, se constată că pretinsa necompetență funcțională invocată în recurs nu este aptă să atragă casarea hotărârii în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Critica ce vizează netimbrarea cererii la valoare, întemeiată de recurentă pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată.
Recurenta este într-o evidentă confuzie cu privire la reținerea instanței de apel în sensul că s-ar fi constatat că ”este necesar a se dispune obligarea intimatei reclamante la plata taxei de timbru în raport de obiectul cererii de chemare în judecată”. Din lecturarea deciziei atacate, rezultă că aspectele învederate de reclamantă fac parte din expunerea motivelor de apel, și nu din considerentele instanței ce privesc soluția pronunțată.
În fața primei instanțe recurenta nu a formulat nicio cerere în sensul completării taxei de timbru, astfel că instanța de apel nu se putea pronunța asupra unei cereri ce nu a avut un astfel de petit.
Mai mult, analizarea solicitării reclamantei referitoare la timbraj, de fapt completarea acestuia, din perspectiva dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât prin insuficienta timbrare a cererii introductive nu s-a produs pârâtei nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anulare.
În ce priveşte al treilea motiv de recurs, deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii.
Recurenta susține că instanța a schimbat natura clauzelor contractuale, cu referire la clauzele ce privesc avansul, însă omite faptul că instanța a fost învestită cu o acțiune în constatarea intervenirii rezilierii motivată de refuzul pârâtelor de a perfecta contractul în formă autentică, fără ca reclamanta să solicite și restituirea dublului sumei achitată cu titlu de avans.
Susținerile recurentei referitoare la faptul că instanța a schimbat natura clauzelor contractuale vizează, de fapt, împrejurarea că rezilierea ar fi operat prin voința părților, astfel că nu mai era necesară intervenția instanței.
Rezilierea reprezintă o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic cu executare succesivă.
Rezoluțiunea nu operează de drept, partea îndreptățită fiind nevoită să se adreseze instanței judecătorești cu o acțiune în rezoluțiune (reziliere în cazul de față, având în vedere modalitatea de executare succesivă a obligației referitoare la preț) conform art. 1021 C. civ., iar în cazul existenței unui pact comisoriu de ultim grad, partea interesată poate solicita instanței constatarea intervenirii rezoluțiunii.
În ceea ce privește așa zisa ”clauză de dezicere”, se observă că în promisiunea de înstrăinare au fost introduse clauze referitoare la avansul achitat, respectiv clauze penale ce urmau să opereze în cazul în care una din părți nu-și îndeplinește culpabil obligațiile referitoare la perfectarea contractului în formă autentică.
Faţă de cadrul procesual în cauză, fixat prin acţiunea introductivã, de a se constata intervenită rezilierea promisiunii bilaterale, se poate spune că analizarea clauzei prevăzutã prin antecontract şi interpretarea acesteia în raport cu diferitele instituţii juridice, anume: clauză penală, clauză de dezicere, excede cadrului procesual, atât timp cât nici una din părţi nu a cerut activarea respectivei clauze.
Nici criticile încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite.
Din reciprocitatea și interdependența obligațiilor, caracteristice pentru contractele sinalagmatice, decurg următoarele efecte specifice: obligațiile reciproce ale părților trebuie să fie executate simultan, (de la această regulă fac excepție acele contracte care prin natura lor sau datorită voinței părților se execută altfel), iar dacă una din părți nu-și execută culpabil obligațiile, cealaltă parte are dreptul să ceară în justiție rezilierea contractului.
Așa fiind, oricare parte contractantă are dreptul să refuze executarea obligației proprii, atâta timp cât cealaltă parte, care pretinde executarea, nu execută obligațiile ce-i revin.
În speță părțile, prin voință proprie, au inserat o excepție de la simultaneitatea obligațiilor, întrucât au dorit ca achitarea restului de preț să aibă loc ulterior perfectării contractului în formă autentică.
Potrivit art. 1020 C. civ. condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice atunci când una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său.
Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune - interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.
Prin urmare, nu se putea invoca de către pârâţi excepţia de neexecutare a contractului, deoarece prin stabilirea termenului de scadenţă ulterior perfectării contractului, părţile au renunţat de comun acord la simultaneitatea obligaţiilor, ceea ce împiedică invocarea excepţiei de neexecutare.
Din cuprinsul menţiunilor inserate în încheierea de certificare, întocmită la data la care părțile ar fi trebuit să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare, precum și din interogatoriul administrat care au dus la lămurirea situației de fapt, a rezultat că mandatarul promitentelor vânzătoare a solicitat reprezentantului promitentei cumpărătoare să facă dovada plăţii preţului la data prezentării la notariat pentru încheierea actului în formă autentică, deşi în cuprinsul promisiunii şi al actului adiţional la aceasta se stipulase că plata preţului va avea loc la un moment ulterior încheierii actului, respectiv la 10 zile după autentificare.
Prin urmare, în mod just instanța de apel a reținut că, o astfel de atitudine atrage culpa promitentelor vânzătoare, care nu şi- au respectat obligaţiile contractuale asumate, încercând să schimbe unilateral condiţiile contractului.
Alegațiile referitoare la refuzul promitentelor vânzătoare de a perfecta contractul, motivat că societatea promitentă cumpărătoare nu ar fi obținut creditul bancar nu sunt sustenabile. Recurenta încearcă să inducă instanței faptul că, dacă nu ar fi primit asigurarea din partea cumpărătoarei că aceasta va obține un credit bancar pentru a achita restul de preț, nu ar fi încheiat promisiunea bilaterală de înstrăinare.
Or, obligația corelativă a cumpărătoarei era acea de a achita prețul contractului, neavând relevanță proveniența sumei destinate îndeplinirii acestei obligații. Chiar dacă am admite, principial, contrariul, se observă că la fila 45 dosar apel se află o adresă emisă de C.E.B. din care reiese că reclamanta a efectuat demersuri în vederea obținerii unui credit bancar în vederea cumpărării imobilului în litigiu.
Având în vedere că pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţia asumată prin antecontract și actul adițional subsecvent în sensul perfectării contractului, mandatarul acestora condiționând încheierea contractului de vânzare - cumpărare de achitarea concomitentă a restului de plată, obligație care este străină de voința părților, astfel cum a fost aceasta consemnată în înscrisurile încheiate, rezultă culpa exclusivă a promitentelor vânzătoare, motiv pentru care, în mod corect soluția primei instanțe, menținută și în apel, a fost aceea de a dispune rezilierea promisiunii bilaterale.
Critica referitoare la decăderea reclamantei din beneficiul termenului de 10 zile, fundamentat pe art. 1323 C. civ. este formulată pentru prima dată în această cale de atac, omisso medio, astfel că, nefăcând obiect al examinării instanței de apel, aceasta nu mai poate fi analizată în recurs.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta N.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta N.F. împotriva Deciziei civile nr. 249/ A din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5423/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5469/2011. Civil → |
|---|
