ICCJ. Decizia nr. 744/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 744/2011
Dosar nr. 843/85/2007
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 13 februarie 2007, S.W. a formulat, în temeiul Legii nr. 198/2004 şi Legii nr. 33/1994 şi în contradictoriu cu Statul Român în calitate de expropriator reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, contestaţie împotriva Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 8, 9 şi 10 din 17 octombrie 2006 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Primăria Şelimbăr, prin care s-a dispus exproprierea şi acordarea, prin consemnare, a despăgubirii aferente terenurilor situate în Şelimbăr, având număr cadastral 1760/5/3/1 înscris în C.F. nr. 7386 Şelimbăr, în suprafaţă expropriată 1460 mp teren de construcţii, nr.cadastral 1760/5/4 înscris în C.F. 7386 Şelimbăr pentru suprafaţa expropriată de 55 mp şi respectiv nr. cadastral 1760/1/4/2/1 înscris în C.F. 8203 Şelimbăr în suprafaţă expropriată de 2667 mp. A arătat că valoarea reală a despăgubirilor pentru acoperirea pierderii pe care o înregistrează este de 10.000.000 Euro.
Tribunalul Sibiu, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1281 din 26 noiembrie 2007 a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul S.W. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Braşov şi, în consecinţă, a anulat hotărârile nr. 8/2006, 9/2006 şi 10/2006 în parte, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate şi a stabilit în sarcina pârâtei despăgubiri de 70 Euro/mp echivalent în lei pentru terenul efectiv ocupat de lucrare, respectiv 5580 mp şi o despăgubire de 40 Euro/mp echivalent în lei pentru terenul afectat de interdicţia de construire în suprafaţă de 32.737 mp. A respins capătul de cerere privitor la plata despăgubirilor de 10.000.000 Euro.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost de acord cu exproprierea nu însă şi cu cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârile atacate, motiv pentru care a constatat ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 1, tribunalul a reţinut că solicitarea reclamantului de acordare a unor despăgubiri de 10.000.000 Euro, urmare susţinerii neîndeplinirii unor planuri de afaceri, va fi apreciată de instanţă în limita justului echilibru şi a raportului rezonabil de proporţionalitate, la care textul din Protocol face referire.
In ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor, în cauză s-a efectuat o expertiză pentru identificarea terenurilor supuse exproprierii şi a stabilirii valorii acestora, potrivit căreia din totalul de 113.400 mp teren proprietatea reclamantului, 15.321 mp vor fi ocupaţi efectiv de şosea, iar 32.753 mp vor avea interdicţie de construire.
In raport de despăgubirea propusă de experţi, instanţa a apreciat că reclamantul a sporit valoarea imobilelor, atât prin introducerea utilităţilor (gaz, curent, apă), având în vedere distanţa faţă de prima localitate - Şelimbăr ceea ce a presupus extinderi de conducte şi reţele electrice, cât şi prin schimbarea destinaţiei din teren agricol în teren construcţii.
Nu s-a putut însă reţine că i s-a creat reclamantului un prejudiciu prin nerealizarea planului de afaceri întrucât acesta nu a produs nicio probă din care să rezulte că SC G.T. SRL este proprietatea sa şi nici că a avansat lucrări pentru demararea planului de afaceri şi nu a depus un studiu de fezabilitate din care să rezulte un prejudiciu viitor cert şi cuantificabil.
Aşadar, pentru a asigura o justă şi reală despăgubire, respectându-se principiul proporţionalităţii, instanţa a acordat o despăgubire pentru terenul supus exproprierii de 70 Euro/mp, respectiv 209,53 ron/mp, nereţinând suma de 100 Euro/mp avansată de experţi deoarece un asemenea preţ se oferă pentru terenuri din intravilanul localităţilor mari şi nicidecum pentru terenuri extravilane.
In ceea ce priveşte terenul afectat de interdicţia de construire, instanţa a apreciat că faţă de prevederile OG nr. 43/1992, art. 17 lit. b), reclamantul poate edifica dar să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului sau să împiedice vizibilitatea pe drum, astfel încât prejudiciul adus expropriatului a fost limitat la 40 Euro/mp -104,76 Ron/mp, faţă de 100 Euro/mp cât au propus experţii.
Pentru terenul neafectat de construirea şoselei de centură în suprafaţă de 13.596 mp, instanţa nu a acordat despăgubiri reclamantului, constatând că respectivul teren poate fi exploatat în regimul în care există de teren de construcţii.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 48/A din 1 aprilie 2010 a admis apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei pronunţată de tribunal. A schimbat în parte hotărârea apelată atât în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului cât şi în ceea ce priveşte suprafaţa de teren pentru care se acordă aceste despăgubiri şi rejudecând în respectivele limite a anulat hotărârile nr. 8 din 17 octombrie 2006, 9 din 17 octombrie 2006 şi 10 din 17 octombrie 2006, în parte, numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, pentru următoarele suprafeţe de teren, efectiv expropriat:
- 1460 mp înscris în C.F. 7386, nr. cadastral 1760/5/3/1;
- 55 mp înscris în C.F. 7386, nr. cadastral 1760/5/4;
- 2667 mp înscris în C.F. 8203, nr. cadastral 1760/1/4//2/1, despăgubiri pe care le-a stabilit la o sumă echivalentă contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 61,91 Euro/mp. A înlăturat dispoziţiile sentinţei referitoare la despăgubirile de 70 Euro/mp pentru terenul efectiv ocupat de lucrare, respectiv 5580 mp şi la despăgubirile de 40 Euro/mp pentru terenul afectat de interdicţia de construire în suprafaţă de 32.753 mp. A menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea capătului de cerere privitor la plata despăgubirilor de 10.000.000 Euro. A respins apelul declarat de reclamantul S.W. împotriva sentinţei tribunalului. A obligat pe reclamant să plătească pârâtei C.N.A.D.N.R. suma de 6000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Instanţa de apel a reţinut, cu privire la apelul pârâtei, că instanţa de fond a acordat despăgubiri raportându-se strict la concluziile raportului de expertiză fără a avea în vedere ceea ce a solicitat efectiv reclamantul şi ceea ce avea obligaţia de a soluţiona potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Astfel, tribunalul a acordat despăgubiri pentru terenul efectiv ocupat de lucrare în suprafaţă de 5580 mp şi pentru terenul afectat de interdicţia de construire în suprafaţă de 32753 mp, hotărârea pronunţată de respectiva instanţă fiind profund nelegală în ceea ce priveşte suprafeţele de terenuri pentru care s-au acordat despăgubiri, întrucât reclamantul nu a solicitat acest lucru, partea cerând numai majorarea cuantumului despăgubirilor pentru terenul efectiv expropriat raportat la valoarea de circulaţie a terenului şi la prejudiciul adus proprietarului.
S-a constatat că suprafaţa pentru care reclamantul putea solicita despăgubiri şi a solicitat în mod efectiv este suprafaţa expropriată prin Hotărârile nr. 8, 9 şi 10, respectiv 4182 mp.
In faţa instanţei de apel s-a efectuat o nouă expertiză topografică, potrivit căreia suprafaţa efectiv expropriată de 4182 mp nu acoperă integral terenul afectat de construcţia bretelei de legătură, experţii apreciind că se impune exproprierea în plus a suprafeţei de 131 mp, însă curtea de apel a reţinut că aceste concluzii nu pot duce la o altă soluţie atâta timp cât reclamantul nu a sesizat instanţa de judecată cu astfel de cerere.
In ceea ce priveşte despăgubirile pentru suprafaţa de 32753 mp în cuantum de 40 Euro/mp, s-a constatat că instanţa de fond le-a acordat extra petita, întrucât reclamantul nu a solicitat acest lucru nici prin acţiune şi nici printr-o eventuală precizare a acţiunii şi nu a susţinut în cererea de chemare în judecată că terenul rămas în proprietate ar fi afectat de interdicţia de construire.
In legătură cu valoarea despăgubirilor acordate de tribunal, curtea de apel a reţinut că potrivit raportului de expertiză judiciară efectuat în apel, terenul a fost evaluat în luna octombrie 2009, data efectuării expertizei, la suma de 61,91 Euro/mp. Instanţa de apel a avut în vedere această valoare şi nu cea raportată la luna mai 2008 faţă de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
S-a reţinut totodată că diminuarea valorii de circulaţie a terenului se datorează fluctuaţiilor de preţuri ce au avut loc pe piaţa imobiliară în ultima perioadă de timp, care au determinat scăderi considerabile ale preţurilor de tranzacţionare ale bunurilor imobile, având în vedere criza economică mondială care afectează în prezent orice sector al pieţei economice.
A reţinut ca valoare de circulaţie a terenului expropriat valoarea stabilită de expertiza efectuată în apel, ca o consecinţă a efectului devolutiv a căii de atac a apelului, efect care determină ca litigiul să fie transpus de la prima instanţă la cea superioară cu toate chestiunile de fapt şi de drept pe care le implică, în limitele a ceea ce s-a cerut prin probele administrate în apel, fiind firesc astfel a fi dezbătută în această fază procesuală valoarea terenului şi a fi stabilită o altă valoare, ce rezultă din probele administrate în apel.
Cu privire la apelul reclamantului, instanţa a reţinut că potrivit Legii nr. 198/2004 cu referire la Legea nr. 33/1994, despăgubirile se acordă numai pentru suprafaţa de teren efectiv expropriată, nu şi pentru terenul rămas liber, care poate fi folosit potrivit destinaţiei sale.
Valoarea prejudiciului la care se referă art. 26 din Legea nr. 33/1994 priveşte prejudiciul cauzat proprietarului pentru terenul efectiv expropriat, însă acesta trebuie să facă dovada unui astfel de prejudiciu, ceea ce în speţă nu s-a realizat, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Conform art. 998-999 C. civ., trebuie reparate prejudiciile certe, care pot fi atât cele actuale cât şi cele viitoare, însă în cauză, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în apel, instanţa a constatat că experţii nu pot estima pierderile prin raportare la rentabilitatea afacerilor în zonă, vadul comercial, clienţi şi a subscris ideii potrivit căreia costul lucrărilor începute sau propuse în plan nu poate fi determinat pe intenţii potenţiale, ipotetice sau proiecte posibile. Nu a fost însuşită propunerea experţilor de acordare a unei valori procentuale sporite a despăgubirii, 5-10% din valoarea stabilită de experţii tehnici - întrucât aceasta nu are la bază nicio probă şi niciun calcul concret şi precis.
Nu a fost primită susţinerea reclamantului referitoare la nemotivarea sentinţei, constatându-se că soluţia pronunţată a făcut referiri la dispoziţii legale incidente în materie, atât interne cât şi internaţionale.
S-a constatat astfel că acordarea unei despăgubiri de 61,91 Euro/mp reprezintă o despăgubire dreaptă şi rezonabilă, compatibilă cu exigenţele respectării dreptului de proprietate garantat de lege, în acord cu dispoziţiile art. 481 C. civ., art. 44 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie şi Legii nr. 33/1994.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri reclamantul si pârâtul
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul S.W. a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii, în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii prin care a cerut anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor şi acordarea acestora pentru întregul prejudiciu suferit prin expropriere, atât pentru terenul efectiv expropriat cât şi pentru cel afectat de expropriere şi, de asemenea, pentru beneficiul nerealizat, respingându-se apelul pârâtului.
A arătat că instanţa de apel putea judeca apelul „doar în limitele cererii de apel", aşa încât respingerea cererii în despăgubiri pentru suprafaţa care depăşeşte pe cea efectiv expropriată şi a cererii de acordare a beneficiului nerealizat, cu motivarea că prima instanţă ar fi judecat extra petita, fără să aibă o solicitare în acest sens, este profund nelegală. A precizat că a formulat o cerere în acest sens şi tocmai de aceea instanţa de fond a admis acţiunea cu privire la despăgubiri pentru o suprafaţă mai mare decât cea efectiv expropriată, arătând, în plus, că motivul extra petita nu este unul de ordine publică şi că pârâta nu a înţeles să formuleze motive de apel în raport de acesta.
A considerat că au fost încălcate astfel principiile contradictorialităţii şi oralităţii, fiind lipsit de posibilitatea de a se apăra, deoarece instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor, ca şi motiv de ordine publică, motivul extra petita.
Cele dispuse de prima instanţă şi care nu au format motive de apel au intrat în puterea lucrului judecat şi, prin urmare, în cazul în speţă, întrucât pârâtul nu a formulat motive de apel pentru extra petita, nu se putea înrăutăţi situaţia reclamantului în propria-i cale de atac, avându-se în vedere dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 296 teza a doua C. proc. civ.
In continuare, prevalându-se de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi arătând că valoarea pretenţiilor sale a fost dovedită prin probele administrate, a considerat că ceea ce interesează în cazul exproprierii, pentru stabilirea despăgubirilor este valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului, această din urmă latură cuprinzând atât prejudiciul efectiv cât şi beneficiul nerealizat.
A considerat că instanţa nu a argumentat pentru care motive a respins concluziile experţilor, atâta vreme cât şi din actele de publicitate imobiliară şi din documentaţia tehnică a rezultat că terenul se află în intravilanul localităţii într-o zonă cu mare căutare pe piaţa tranzacţiilor imobiliare şi că are o serie de utilităţi care îi sporesc considerabil valoarea, având destinaţia de teren pentru construcţii.
A arătat, totodată, că a solicitat valoarea de 70 - 80 Euro/mp la data premergătoare emiterii hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, valoare care a fost confirmată de probele administrate.
A apreciat că la aceste valori se adaugă cele rezultate din expertiza privind pierderile suferite din nerealizarea planului de afaceri care reprezenta o investiţie privată în numele reclamantului ca persoană fizică.
A solicitat astfel ca pentru acoperirea integrală a prejudiciului şi în ceea ce priveşte beneficiul nerealizat, să se aplice separat procentul de 10% pentru fiecare din obiectivele identificate prin pct. a) - f) în expertiza contabilă, fiind vorba de prejudicii de natură diferită dar care toate împreună formează pierderile înregistrate ca şi beneficii nerealizate.
A invocat în susţinere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu referire la cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii, 1986.
Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Braşov a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei atacate, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A considerat că nu au fost respectate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.
A arătat astfel că potrivit valorilor unitare orientative pentru terenurile intravilane şi extravilane situate în comunele şi satele din judeţul Sibiu existente pe site-ul Camerei Notarilor Publici Alba Iulia pentru localitatea Şelimbăr, acestea sunt de 133 lei/mp (31,82 Euro).
A precizat că valoarea de 61,91 Euro/mp depăşeşte cu mult valoarea reală a imobilului în litigiu, instanţa neţinând cont de faptul că centura ocolitoare a sporit valoarea terenului. A arătat totodată că suma stabilită de instanţă este exagerată având în vedere şi oferta de vânzare a unui teren aflat în imediata vecinătate a terenului în litigiu care este apreciat la valoarea de 36 Euro/mp.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Referitor la recursul declarat de reclamant, se reţine că, în primul rând, criticile formulate privesc încălcarea de către instanţa de apel a principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Nu pot fi primite însă astfel de critici, în raport de dispoziţiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora apelantului nu i se poate crea, în propria cale de atac, o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Textul consacră deci principiul non reformatio inpejus care presupune că părţii care a exercitat o cale de atac să nu i se agraveze, prin soluţia dată de instanţa de control judiciar, situaţia stabilită prin hotărârea atacată. Cu alte cuvinte, hotărârea atacată poate fi schimbată numai în favoarea părţii care a exercitat apelul.
Dacă nu s-ar aplica acest principiu, părţile, cunoscând că există riscul de a li se înrăutăţi situaţia, ar putea să renunţe la atacarea hotărârii, deşi aceasta este nelegală şi netemeinică, ceea ce ar impieta grav asupra aflării adevărului şi asigurării respectării legii.
In speţă însă, au declarat apeluri atât reclamantul cât şi pârâta C.N.A.D.N.R. SA, aceasta din urmă criticând, prin motivele de apel, sentinţa pronunţată de tribunal, inclusiv sub aspectul că nu se puteau acorda despăgubiri decât pentru suprafaţa expropriată prin hotărârile contestate nr. 8, 9 şi 10, respectiv de 4182 mp.
Prin urmare, sunt eronate susţinerile recurentului - reclamant, deoarece, deşi pârâta nu a avut motiv de apel expres referitor la aspectul că tribunalul s-a pronunţat extra petita, din analiza criticilor formulate reiese, după cum s-a arătat, faptul că s-a contestat acordarea de către instanţa de fond a despăgubirilor pentru o suprafaţă mai mare decât cea care face obiectul hotărârilor atacate.
Astfel încât, întrucât, în cauză şi partea adversă a exercitat calea de atac a apelului, inevitabil soarta apelantului - reclamant s-a agravat, însă nu ca efect al nerespectării principiului non reformatio in pejus de către curtea de apel, ci prin constatarea de către instanţă a caracterului fondat al criticilor formulate de pârâtă.
Într-adevăr, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, prin hotărârile nr. 8, 9 şi 10 din 17 octombrie 2006, emise pârâtă şi contestate de reclamant, acesta a fost expropriat cu teren în suprafaţă de 1460 mp, înscris în C.F. 7386 nr. cadastral 1760/5/3/1, 55 mp înscris în C.F. 7386 nr. cadastral 1760/5/4 şi 2667 mp înscris în C.F. 8203 nr. cadastral 1760/1/4/2/1, astfel încât acordarea de către prima instanţă a unor despăgubiri şi pentru terenul în suprafaţă de 32.753 mp încalcă grav dispoziţiile procedurale, tribunalul acordând mai mult decât s-a solicitat.
Astfel, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Or, în speţă, reclamantul nu a solicitat acordarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 32.753 mp ci doar majorarea cuantumului acestora pentru terenul efectiv expropriat raportat la valoarea de circulaţie a terenului şi la prejudiciul adus proprietarului.
Ca atare, nu poate fi primită niciuna dintre criticile reclamantului referitoare la agravarea situaţiei în propria-i cale de atac şi la încălcarea de către instanţa de apel a limitelor judecării apelului, atâta vreme cât prin apelul său, pârâta a învestit instanţa a exercita controlul judiciar asupra hotărârii atacate şi sub aspectul depăşirii de către tribunal a obiectului cererii dedusă judecăţii.
Mai mult, se reţine că din economia textului cuprins la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 rezultă că se poate adresa instanţei judecătoreşti competentă, în termenul prevăzut de la data comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirii, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii, fără a se putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.
Reiese deci că nu se poate contesta în instanţă exproprierea, dispusă prin hotărâre de Guvern, ci numai cuantumul despăgubirii stabilită prin Hotărârea Comisiei constituită în baza Legii nr. 198/2004.
O altă critică formulată de reclamant, prevalându-se de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite de instanţa de apel, neîndestulător în opinia părţii, în raport de probele administrate şi concluziile experţilor.
Se reţine că art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 precizează din ce se compune despăgubirea, respectiv din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar art. 27 din acelaşi act normativ stipulează că instanţa va hotărî asupra despăgubirii, comparând rezultatul expertizei cu oferta şi pretenţiile formulate de părţi.
Se constată astfel ca fiind corectă stabilirea despăgubirii pentru suprafaţa efectiv expropriată la 61,91 Euro/mp, în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în apel şi în acord atât cu exigenţele respectării dreptului de proprietate, cât şi cu reglementările legale interne şi internaţionale în materie.
In ceea ce priveşte beneficiul nerealizat, recurentul a încercat dovedirea acestuia prin nerealizarea planului de afaceri, însă în lipsa unor alte probe, nu se poate previziona asupra eventualei evoluţii economice a S.G.T., atâta timp cât, în plus, nu s-au depus înscrisuri privind demararea respectivului plan de afaceri sau vreun studiu din care să rezulte un prejudiciu cert şi cuantificabil, în condiţiile în care dispoziţiile legale instituie obligativitatea dovedirii acestora.
Cu privire la recursul pârâtului, referitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor, se reţine că potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate „instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator si un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii" iar, conform art. 26 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum si instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrative - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituite obligativitatea reţinerii de către instanţă a valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, ci dimpotrivă se autorizează instanţa să constituie o comisie de experţi care să calculeze despăgubirea.
Totodată, potrivit art. 27 alin. (2) din lege, "despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi, mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
Se constată totodată că din actele dosarului nu rezultă efectuarea unor vânzări de terenuri din categoria celui deţinut de reclamant, pentru a putea fi reţinute argumentele pârâtului referitoare la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială.
Sintagma folosită în lege „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" are semnificaţia de preţ efectiv plătit şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare - cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
Pentru aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamant şi pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.W. şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Braşov împotriva deciziei nr. 48/A din 1 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţa/ă în şedinţă publica, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 888/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 741/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
