ICCJ. Decizia nr. 5700/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5700/2011
Dosar nr. 1386/115/2010
Şedinţa publică din 4 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1386/115/2010, din data de 06 aprilie 2010, reclamantul B.M., a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice Bucureşti prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caras-Severin şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale şi nu solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, la data de 18 iunie 1951, la domiciliul familiei sale s-au prezentat mai mulţi ofiţeri şi soldaţi care le-au pus în vedere că în interval de două ore să plece într-o direcţie necunoscută şi că au posibilitatea să ia cu ei câteva obiecte de strictă necesitate.
Se mai arată că, din localitatea de domiciliu au plecat cu căruţele în Orşova, de unde au fost urcaţi într-un tren de marfă şi deportaţi în Câmpia Bărăganului, în câmp.
Mai arată că, noul domiciliu era reprezentat prin ţăruşi înfipţi în limitele terenului unde au fost obligaţi să locuiască fără a avea un acoperiş deasupra capului, fiind lăsaţi sub cerul liber, fără apă şi mâncare, nevoiţi să sape în pământ cu mâinile un bordei pentru a se feri de arşiţa soarelui, iar apoi de frigul ce a venit odată cu iarna.
Reclamantul precizează că, pe lângă toate umilinţele pe care le-au îndurat, li s-a adăugat umilinţa unei ştampile pe buletin, cu însemnele D.O. (domiciliu obligatoriu, pentru ca deplasarea să nu poată fi făcută pe o rază mai mare de 5 km de localitatea în care au fost deportaţi).
Prin măsura administrativă luată Ie-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecinţele dăunătoare, neevaluabile în bani, ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată, în mod implicit, acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale, onoarea, reputaţia, precum şi pe cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane, relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victime.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legea nr. 221/2009.
Intimatul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor a formulat întâmpinare în cauză (fila 11 dosar), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să respingă acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că suma pretinsă de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale, solicitată de reclamant este nejustifîcată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciaţi.
Daunele morale fiind nemateriale, nu pot avea un echivalent valoric, pot fi apreciate, dar nu în bani, ci după criterii nepatrimoniale specifice naturii prejudiciului.
Solicitarea acestei sume este nejustificată, include o doză de aproximare şi subiectivism, neîncadrându-se în limite rezonabile şi echitabile, prin aceasta încercându-se o reparare cu mult peste prejudiciul produs determinând astfel o îmbogăţire fără justă cauză în persoana reclamantelor.
Pe de altă parte a menţionat că acordarea daunelor nu se justifică având în vedere faptul că însăşi drepturile prevăzute şi acordate, în temeiul Decret-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate politic, iar nimeni nu poate adăuga la lege.
Faţă de aceste motive a solicitat instanţei respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată şi, în consecinţă, exonerarea pârâtului de la plata către reclamant a sumei de 1.000.000 euro, reprezentând daune şi nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 994 din 3 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Caras - Severin - Reşiţa a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.M., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprez. prin D.G.F.P. Caraş-Severin.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, din interpretarea gramaticală a art. 5 din Legea nr. 221/2009, rezultă fără echivoc că, atât persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, pot să beneficieze de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, interpretare care este determinată de faptul că cele două măsuri prevăzute la lit. a) şi b) (acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral şi acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate), fiind cuprinse într-o enumerare, se referă la ambele categorii de persoane cuprinse în ipoteza normei prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Această interpretare este impusă, de asemenea, şi de metoda de interpretare logico-sistematică a art. 5 şi a celorlalte articole în raport de titlul legii, care asimilează măsurile administrative cu condamnările cu caracter politic, asimilare care presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire.
De asemenea, metoda de interpretare teleologică conduce la ideea că finalitatea urmărită de legiuitor a fost aceea de a acorda despăgubiri, pentru prejudiciul moral suferit, tuturor persoanelor care în regimul totalitar au avut condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic, finalitate care a fost avută în vedere şi prin Decret-Lege nr. 118/1990, prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru ambele categorii de persoane.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, art. 1 alin. (2), constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost I întemeiate pe unul sau mai multe din următoarele acte normative: e) decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne.
Conform art. 5 din Legea nr. 221/209, orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, poate solicita statului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin deportare.
Ori din analiza actelor aflate la dosar rezultă că, reclamantul, la data de 18 iunie 1951, a fost deportat din localitatea de domiciliu Socol, jud. Caras-Severin, în localitatea Feteştii Noi, în Câmpia Bărăganului.
La data la care familia reclamantului a fost obligată să părăsească localitatea, aceasta avea o situaţie materială bună, fiind cunoscut în localitate.
Obligată să lase în urmă tot ce a avut, familia reclamantului a fost deportată în Bărăgan, nu a avut casă, documente, într-un cuvânt nimic, fiind lăsaţi în câmp, sub cerul liber.
Conform adresei din 16 februarie 2010 a Direcţiei Militare din cadrul M.A.N., reclamantul B.M., a făcut obiectul Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 prin care i s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Feteştii Noi, iar prin Decizia M.A.I. nr. 6200/1955 la data de 20 decembrie 1955, reclamantului i s-a ridicat restricţiile domiciliare.
Prin Hotărârea nr. 272 din 10 august 1990, Comisia Judeţeană Caraş-Severin de aplicare a Decret-Lege nr. 118/1990, a acordat mamei reclamantului B.M., în baza adeverinţei din 06 iulie 1990, eliberată de Primăria Socol, o indemnizaţie lunară de 914 lei, cu titlu de despăgubire pentru măsurile abuzive la care a fost supusă în perioada comunistă.
Prin documentele depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada încadrării lui în disp. art. 3, 5 din 1.221/2009, care-l îndreptăţesc la a solicita obligarea statului pentru prejudiciul moral suferit prin dislocare.
Daunele morale sunt definite ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.
Cât priveşte însă cuantumul acestor daune morale, instanţa apreciază că suma de 1.000.000 euro, solicitată prin acţiunea introductivă este exagerată.
Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, ştiinţifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor şi cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.
În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercursiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii, precum şi asupra posibilităţii ei de a se realiza deplin pe plan social, profesional şi familial.
În aceste condiţii antecesorii reclamantului şi chiar reclamantul personal, au fost împiedicaţi să-şi dezvolte, în condiţii corespunzătoare, personalitatea, să evolueze din punct de vedere social şi profesional şi să dobândească în timp util un statut corespunzător aşteptărilor lor.
Privarea de libertatea de mişcare a condus la crearea unui prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani, ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale - onoare, reputaţie - precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane - relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
Lipsirea de libertate a avut repercusiuni şi în planul vieţii private profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul întoarcerii la domiciliu, fiindu-i afectate datorită condiţiilor istorice anterioare anului 1989, viaţa familială, imaginea şi chiar sursele de venit.
Fiind întrunite elementele răspunderii civile instituite de art. 5 din Legea nr. 221/2009. şi art. 48 alin. (3) din Constituţie, s-a reţinut că se impune repararea integrală de către stat a pagubei suferite, ceea ce presupune în principiu înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situaţia anterioară a victimei.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, s-a apreciat că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat băneşte. în schimb, poate fi acordată victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, dar ceea ce trebuie evaluată în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.
Se constată că satisfacţia echitabilă pretinsă cuprinde în speţă, două componente: reparaţia daunelor materiale şi o compensaţie pentru prejudiciul moral, acesta din urmă neputând fî disociat de cel material, întrucât au condiţii cauzale asemănătoare. Ca atare, tribunalul a apreciat că se impune stabilirea unei despăgubiri globale, fără a se distinge între cele două feluri de prejudicii.
În stabilirea cuantumului, s-a avut în vedere faptul că, orice dislocare pe nedrept produce celor în cauză suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea.
S-a avut în vedere împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte, acesta era cunoscut ca persoană deosebită, iar prin îndepărtarea fizică a reclamantului ca măsură administrativă abuzivă a fost lipsit de posibilitatea de a-şi continua activităţile anterioare şi de a obţine venituri corespunzătoare.
Drept urmare, în stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecinţele negative suferite, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, cuantumul sumei pretinse a fost găsit justificat numai în parte. Dându-se eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile, cererea s-a apreciat întemeiată în parte, pentru suma de 100.000 euro.
Stabilirea acestui cuantum nu a presupus stabilirea „preţului" suferinţelor fizice şi psihice ale reclamantului care sunt inestimabile, ci a însemnat aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi ale implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii sale sociale.
Împotriva sentinţei civile nr. 994 din 3 iunie 2010, pronunţata de Tribunalul Caras Severin a declarat apel paratul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caras Severin şi a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a arătat că Legea nr. 221/2009 prevede despăgubiri doar pentru persoanele condamnate politic, ceea ce nu este cazul în speţă, reclamantul fiind persoană strămutată.
S-a mai arătat ca reclamantul a beneficiat de prevederile Decretului Lege nr. 118/1990 şi, din acest punct de vedere nu mai poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009.
În continuare s-a reiterat că prin cuantificarea stabilită pentru prejudiciul moral nu s-a respectat principiul proporţionalităţii daunelor şi nu s-a ţinut seama de criteriul echităţii.
Prin Decizia nr. 309/ A din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, împotriva sentinţei civile nr. 994 din 03 iunie 2010 a Tribunalului Casaş Severin.
A fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost redus cuantumul despăgubirilor acordate la suma de 5.000 euro.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, instanţă de fond a avut în vedere că reclamantul B.M., a făcut obiectul măsuri strămutării forţate a sa şi a părinţilor săi în Câmpia Bărăganului.
Măsura administrativă a deportări a fost luată în baza Deciziei nr. 200/1951 a fostului Minister al Afacerilor Interne.
În aceste condiţii s-a reţinut că, reclamantul este persoana care a suferit chiar din perioada copilăriei sale ca urmare a efectelor măsurilor administrative cu caracter politic luată de către fostele autorităţi comuniste împotriva sa.
Prejudiciul moral suferit de către reclamant a fost, în linii generale, analizat de către prima instanţă, fără însă a se detalia, în speţă, asupra criteriilor de individualizare a prejudiciului moral.
Din această perspectivă instanţa de apel a reţinut că sub aspectul planului psiho-afectiv şi fizic, reclamantul a făcut obiectul, în mod direct, al unor constrângeri în legătură cu care nu avea nici un fel de culpă, fiindu-i lezat dreptul la o copilărie firească, trăită în condiţii normale de mediu socio-economic, de care ar fi beneficiat la locul de domiciliu real al părinţilor săi.
Prejudiciul moral fiind evident, instanţa de apel a procedat la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
La data pronunţării prezentei decizii instanţa este ţinută să stabilească cuantumul despăgubirii prin aplicarea dispoziţiilor imperative ale O.U.G. 62/2010, care modifică Legea nr. 221/2009, dispoziţii legale care la art. 5 alin. (1) lit. a) stabilesc o limită de până ia 10.000 euro pentru persoana care a suferit direct măsura administrativă cu caracter politic.
În cadrul acestei limite maxime, instanţa de apel a apreciat că despăgubirea cuvenită reclamantului este de 5000 euro, pentru prejudiciul moral suferit.
La stabilirea acestei sume s-a avut în vedere vârsta relativ mică la care reclamantul a perceput efectele măsurii administrative cu caracter politic (numai câţiva ani, fiind născută în anul 1942, perioada copilăriei, în care a fost nevoit să trăiască, într-un mediu strămutat, şi, apoi după terminarea perioadei de strămutare condiţiile generale de viaţă, în raport şi cu ceilalţi membri ai comunităţii).
Împotriva Deciziei civile nr. 309/ A din 23 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, în termen legal a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caras Severin, pe care a criticat-o pentru nelegalitate prin prisma motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticii s-a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurentul a arătat că, deşi Legea nr. 221/2009 este un act normativ special trebuie avute în vedere condiţiile generale ale răspunderii delictuale, pentru ca aceasta să fie angajată.
Or, în cauză nu s-a demonstrat că reclamantului i-au fost cauzate în mod direct suferinţe psihice care să fie cuantificate la suma acordată.
Prejudiciul moral suferit de o persoană se determină în funcţie de personalitatea acesteia, de suferitele fizice şi psihice suferite de victimă în plan social, profesional şi moral, iar prin adoptarea Legii nr. 221/2009 s-a avut în vedere repararea unor asemenea daune suferite efectiv şi nu o îmbogăţire fără justă cauză a acestor persoane.
Recurentul a susţinut că suma de 5000 euro acordată reclamantului cu titlul de daune morale, nu ţine seama de împrejurările reale ale speţei, respectiv în ce mod măsura administrativă aplicată reclamantului i-a afectat personalitatea, onoarea, demnitatea, cinstea, sănătatea şi integritatea corporală ori prestigiul profesional.
Se mai arată că, acordarea daunelor morale trebuie să respecte principiul stabilirii unei juste despăgubiri şi să nu fie disproporţionată faţă de criteriile obiective ce se impun a fi avute în vedere în aprecierea evaluării suferinţelor.
S-a solicitat, ca urmare a admiterii recursului să fie respinsă acţiunea ca neîntemeiată, deoarece reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral.
Analizând criticile deduse judecăţii, prin intermediul recursului declarat, Înalta Curte constată următoarele:
În primul rând, sub aspectul îndreptăţirii reclamantului de a primi daune morale, contrar susţinerilor din recursul Statului Român, se constată că legitimarea acestuia este dată de însăşi dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, circumscrie sfera persoanelor cărora li se cuvine o asemenea despăgubire.
Promovând acţiunea, reclamantul a demonstrat calitatea sa de persoană îndreptăţită la daune morale, ca urmare a măsurii la care a fost supus prin strămutarea domiciliului.
Ca atare, s-a dovedit îndreptăţirea la măsura reparatorie prevăzută de Legea nr. 221/2009, astfel că este nefondată critica pârâtului conform căreia nu s-ar datora daune morale şi că acţiunea ar trebui respinsă.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, se reţine că în raport de perioada în care reclamantul a fost strămutat cu domiciliul obligatoriu (perioadă de 4 ani), cuantumul despăgubirilor morale este prea mic, aspect care nu a fost însă criticat de reclamant şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi schimbat ca urmare a recursului declarat de partea adversă.
De fapt, cuantumul despăgubirilor morale s-a stabilit în raport cu dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2002, ordonanţă care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354/2010.
Pentru considerentele anterior expuse, critica pârâtului este neîntemeiată şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca recursul pârâtului să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caras Severin împotriva Deciziei nr. 309/ A din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5582/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5704/2011. Civil → |
|---|
