ICCJ. Decizia nr. 5818/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILA ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5818/2011
Dosar nr. 1653/36/2009
Şedinţa publică din 7 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 14 iunie 2006 reclamanta M.M.E. a chemat în judecată pârâţii Oraşul Eforie prin Primar şi Consiliul Local.
Eforie solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a terenul în suprafaţă de 560 mp, din Eforie Nord.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiille Legii nr. 10/2001 reclamanta a arătat că terenul revendicat a aparţinut bunicului său, C.T., că acesta a fost cumpărat în anul 1931 şi preluat de stat în baza Decretul nr. 111/1951, ca bun fără stăpân, preluare care s-a făcut în mod abuziv şi cu încălcarea Constituţiei în vigoare la acea dată precum şi a tratatelor internaţionale la care România era parte.
Cu privire la teren reclamanta a arătat că acesta este în prezent liber de construcţii şi nu este afectat de detalii de sistematizare, astfel că poate fi restituit în natură.
La data de 18 mai 2007, pe parcursul judecăţii, reclamanta şi-a precizat acţiunea prin chemarea în judecată şi a pârâtei SC T.H.R.M.N. SA, în calitate de deţinător al terenului.
Prin sentinţa civilă nr. 2274 din 14 decembrie 2007 Tribunalul Constanta a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC T.H.R.M.N. SA, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC T.H.R.M.N. SA, a respins acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu această pârâtă şi a admis acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Eforie prin Primar şi Consiliul Local Eforie.
Prima instanţă a obligat pârâţii autorităţi locale să restituie reclamantei, în natură, terenul în suprafaţă de 360 mp, situat în Eforie, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expertul G.M. şi să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin compensare sau echivalent bănesc pentru terenul în suprafaţă de 200 mp afectat de spaţiu verde, gradene betonate si trotuar.
Pentru a hotărî asfel, prima instanţă a reţinut că pârâta SC T.H.R.M.N. SA nu este deţinătoarea imobilului solicitat şi, de aceea, nu are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la teren s-a reţinut că acesta a trecut în proprietatea statului prin efectul unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în baza Decretului nr. 111/1951, fiind considerat fără stăpân şi că peste acest teren se suprapune un teren de tenis de câmp, trotuar, spaţiu verde şi gradene betonate. In raport de această situaţie de fapt s-a stabilit că este posibilă restituirea în natură doar a terenului în suprafaţă de 360 mp afectat de terenul de tenis de câmp, nu şi a celui afectat de spaţiul verde şi gradenele betonate.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 571C din 18 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, instanţa schimbând în parte sentinţa în sensul obligării pârâţilor să restituie reclamantei şi suprafaţa de 200 mp teren identificat conform schiţei anexă la raportul de expertiză efectuat de dl. expert G. (lotul 93 - 68,74 mp; lotul 96 - 54, 34 mp; lotul 95 - 3,08 mp şi lotul 94 -73,84 mp). Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul declarat de pârâţii Oraşul Eforie şi Consiliul Local Eforie, precum şi cererea de aderare la apel formulată de pârâta SC T.H.R.M.N. SA.
Pentru a hotărî as fel, instanţa de apel a reţinut că lotul, în suprafaţă de 560 mp, situat în Eforie Nord, este liber de construcţii şi fiind restituită suprafaţa de 360 mp teren, rămâne de restituit şi suprafaţa de 200 mp.
În privinţa apelurilor declarate de pârâţi s-a reţinut că nu s-au dovedit cu înscrisuri afirmaţiile făcute în apel, în sensul că, nu s-au depus autorizaţii pentru construcţiile edificate şi nici nu s-a dovedit data când au fost edificate.
Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâţii SC T.H.R.M.N. SA, Oraşul Eforie prin Primar şi Consiliul Local Eforie a fost admis prin Decizia civilă nr. 8061 din 8 octombrie 2009 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa de recurs a dispus casarea hotărârii pronunţate în apel şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că s-a dispus restituirea unei părţi din terenul solicitat pe amplasamentele, care nu au aparţinut autorului reclamantei şi care puteau fi acordate numai prin compensare.
S-a constatat că instanţa avea obligaţia să verifice dacă terenurile acordate în compensare sunt înscrise în tabelele prevăzute de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi dacă sunt disponibile, dacă sunt afectate unor amenajări de utilitate publică, dar şi dacă terenul restituit în natură din lotul, pe care se află amenajat un teren de tenis, este afectat de investiţii de interes public şi cărei persoane îi aparţin aceste investiţii.
Pentru toate acestea s-a dispus retrimiterea cauzei în apel, pentru administrarea probelor necesare în vederea soluţionării cauzei, după stabilirea acestor împrejurări.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări soaciale, prin Decizia nr. 191 din 17 septembrie 2010 a respins apelul reclamantei M.M.E., a admis apelul formulat de pârâţii oraşul Eforie prin primar şi Consiliul Local Eforie, şi cererea de aderare la apel formulată de SC T.H.R.M.N. SA şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul Oraşul Eforie prin Primar să emită dispoziţie cu propunere de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în beneficiul reclamantei, pentru terenul în suprafaţă de 560 mp, ce nu poate fi restituit în natură.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la terenul în litigiu s-a constatat că bunicul reclamantei C.T., a cumpărat în anul 1931 terenul în suprafaţă de 560 mp, constituind lotul nr. 93 din parcelara Eforiei de la Techirghiol, afectat pe o suprafaţă de 360 mp, de construcţia terenului de tenis fostă proprietate a SC E.N. SA (actualmente SC M.N. SA), diferenţa de 200 mp fiind afectată de spaţiu verde, gradene betonate şi trotuar (inclusă prin H.G. nr. 623/2007 în categoria drumurilor judeţene).
În raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a reţinut că „Terenuri de tenis A." reprezintă o construcţie care a fost edificată anterior anului 1990 (existenţa ei fiind atestată în anul 1980) care nu poate fi încadrată în categoria construcţiilor uşoare sau demontabile, fiind un imobil prin destinaţie (art. 468 C. civ.) deoarece are în componenţă gradene şi platforme betonate edificate de stat pentru exploatarea fondului ca teren de tenis.
S-a mai reţinut că reclamanta nu a contestat destinaţia şi caracterul construcţiilor ce ocupă parte din terenul solicitat afirmând numai că aceste construcţii sunt în stare de degradare. Această susţinere nu poate avea însă finalitatea cerută de reclamantă, în sensul restituirii în natură a terenului, deoarece afectarea construcţiei de o asemenea uzură încât să se poată considera că aceasta nu există, nu rezultă din constatările expertului. De asemenea, s-a constatat că, în cauză nu se regăseşte nici ipoteza prevăzută de legiuitor la art. 10 alin. (5), pentru că unitatea deţinătoare nu a afirmat că aceste construcţii care afectează terenul nu îi mai sunt necesare, indiferent de uzura acestora iar părţile nu au convenit asupra unei despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective.
Reţinând această situaţie de fapt, s-a constatat că prima instanţă a stabilit greşit că o suprafaţă de 360 mp din terenul notificat poate fi restituită în natură, în realitate, întreg terenul nu poate fi restituit în natură, devenind astfel, incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Potrivit precizărilor autorităţii administrative locale (adresa din 20 aprilie 2010) acordarea în compensare a loturilor nr. 94, 95 şi/sau 96 nu este posibilă deoarece aceste loturi sunt afectate de străzi, construcţii, platforme asfalt, gradene beton şi nu sunt libere în sens juridic.
Cum Primăria Oraşului Eforie a arătat că nu există bunuri care pot fi date în compensare şi cum terenul nu poate fi restituit în natură, s-a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor acordate în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizi a formulat recurs reclamanta prin care a solicitat modificarea decimei în sensul admiterii apelului şi pe fond restituirea în natură a suprafeţei de teren.
În susţinerea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală deoarece s-a pronunţat cu ignorarea deciziei de casare a Înaltei Curţi, prin care s-au stabilit obiectivele casării, s-a stabilit în mod greşit caracterul definitiv al terenului de tenis ca fiind de interes public şi s-a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, stabilindu-se restituirea prin acordarea de despăgubiri.
S-a mai arătat că hotărârea recurată este nelegală şi datorită faptului că pârâtul Oraşul Eforie prin primar a fost obligat să emită dispoziţie cu propunere de despăgubiri, în loc să fie obligat să trimită notificarea şi întreaga documentaţie Comisiei Centrale de aplicare a Legii nr. 10/2001 în vederea stabilirii şi acordării de despăgubiri.
În final, s-a arătat că, deşi la termenul de judecată din data de 3 martie 2010 reclamanta a invocat excepţia lipsei de interes a cererii de aderare la apel formulată de către SC T.H.R.M.N., faţă de împrejurarea că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate chiar de către societate, instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia.
Intimata SC T.H.R.M.N. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Scursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 315 C. proc. civ., hotărârea instanţei de recurs este obligatorie sub două aspecte: asupra modului în care instanţa de recurs a dezlegat problema de drept în cauză şi asupra necesităţii de a se administra anumite probe.
În consecinţă, starea de fapt urmează a fi stabilită de instanţa de trimitere care îşi păstrează dreptul de apreciere asupra probelor pe care le administrează.
Prin Decizia de casare nr. 8061 din 8 octombrie 2009, Înalta Curte nu a dezlegat o problemă de drept în cauză, ci numai a stabilit pentru instanţa de apel obligaţia ca, în rejudecare, să stabilească situaţia de fapt a terenului, în sensul de a lămuri dacă terenurile acordate în compensare sunt înscrise în listele primăriei, şi dacă sunt disponibile, dacă sunt afectate unor amenajări de utilitate publică, dar şi dacă, terenul restituit în natură din lotul nr. 93, pe care se află amenajat un teren de tenis, este afectat de investiţii de interes public şi cărei persoane îi aparţin aceste investiţii.
Împrejurarea că, după completarea probatoriului, instanţa de apel a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea stabilită de instanţa de apel în primul ciclu procesual, nu reprezintă, o încălcare a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., astfel că această critică nu este fondată.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 560 mp, din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că acesta este format din lotul nr. 93 alcătuit din suprafaţa de 360 mp care se suprapune peste platforma împrejmuită şi asfaltată a terenului de tenis, fostă proprietatea a SC E.N. SA, actualmente SC T.H.R.M.N. SA, preluată de Primăria Eforie şi cea 200 mp teren, care se suprapune unui spaţiului verde, gradenelor betonate, trotuarului străzii, teren pe care se află amplasat şi un stâlp de reţea electrică.
Utilitatea publică a unui bun, rezultată din natura sa sau dintr-o dispoziţie specială a legii, face ca dreptul subiectiv de proprietate exercitat de stat sau de unitatea administrativ teritorială asupra bunului să fie un drept de proprietate publică.
În sensul Legii nr. 10/2001, prin sintagma „teren liber" se înţelege nu doar terenul neconstruit, ci şi terenul care nu poate fi astfel considerat, încât să facă posibilă restituirea în natură, deoarece este afectat unei destinaţii de utilitate publică (art. 10.3 şi art. 11.6 din H.G. 250/2007, coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001).
Prezenţa platformei asfaltată specifică unui teren de tenis, a zonei verzi, a gradenelor betonate, a trotuarului şi a unui stâlp de electricitate probează existenţa unei amenajări afectată unei folosinţe generale în acest sens, ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului către reclamantă.
În raport de situaţia de fapt stabilită, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 atunci când a respins cererea reclamantei de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 560 mp, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobilară efectuat.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Reclamanta deşi prin prima critica formulată contestă dispoziţia instanţei de a-i acorda despăgubiri pentru terenul în litigiu în a următoarea critică îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că în loc să fie obligat pârâtul să trimită notificarea împreună cu întreaga documentaţie Comisiei Centrale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, acesta a fost obligat să emită o dispoziţie în acest sens.
Potrivit dispoziţiilor art, 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile/dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmau a fi acordate ca despăgubire vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale.
Prin urmare, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, entitatea notificată este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Obligând, pârâtul Oraşul Eforie prin primar la emiterea unei dispoziţii cu propunerea de acordare de despăgubiri, instanţa de apel nu a procedat în mod greşit, deoarece, dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu înlătură obligaţia soluţionării notificărilor, din analiza textului legii, rezultând că evaluarea despăgubirilor de către Comisia Centrală aparţine unei proceduri ulterioare emiterii deciziilor/dispoziţiilor.
Nici ultima critică formulată de recurentă nu este fondată.
Într-adevăr, prin încheierea din şedinţa publică de la 3 martie 2010 instanţa a consemnat solicitarea apărătorului recurentei reclamante cu privire la invocarea excepţiei lipsei de interes a cererii, de aderare la apel formulată de SC T.H.R.M.N., motivat de faptul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi că, acţiunea în contradictoriu cu acesta, a fost respinsă din acelaşi motiv.
Prin aceiaşi încheierea însă instanţa de apel a apreciat că această excepţie este o chestiune de fond care urmează să fie analizată.
Or, admiţând apelul declarat de pârâţii Oraşul Eforie prin primar şi Consiliul Local Eforie, precum şi cererea de aderare la apel, instanţa a rezolvat şi problema excepţiei lipsei de interes a acestei cereri, chiar daca nu s-a făcut o menţiune expresă în acest sens.
Dispunând acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, interesul intimatei SC T.H.R.M.N. a fost atins prin reformarea hotărârii, suprafaţa de teren revendicată de reclamantă ne mai fiind restituită în natură.
Pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul reclamantei ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta M.M.E. împotriva Deciziei civile nr. 191/ C din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3665/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3167/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
