ICCJ. Decizia nr. 5906/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5906/2011
Dosar nr. 4916/117/2007
Şedinţa publică din 8 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 201 din 4 martie 2010 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte atât acţiunea formulată de reclamanta V.M. împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj Napoca, cât şi cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii V.Z., V.A., M.I. şi G.E.
În consecinţă, a obligat pârâtul să emită, în favoarea reclamantei şi a intervenienţilor, în cote egale (¼ pentru reclamantă, ¼ pentru intervenienţii V.Z. şi V.A., ¼ pentru intervenienta M.I., ¼ pentru intervenienta G.E.) o dispoziţie prin care să dispună restituirea în natură a cotei părţi de 8/10 din imobilul situat în Cluj Napoca, având cota de 14/100 din părţile indivize comune înscrise în C.F. Cluj şi să propună acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota parte de 8/10 din imobilele situate în Cluj Napoca, cu cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea sentinţei, Tribunalul a reţinut că, din copiile C.F. Cluj rezultă că asupra imobilelor, apartamentele situate în Cluj Napoca, au fost proprietari tabulari soţia lui V.D., născută V.A., în cotă parte de 5/10, V.I., V.M., V.V., V.D. şi V.C., în cote părţi de câte 1/10 fiecare.
Conform încheierilor C.F., apartamentele au fost înstrăinate de proprietarii tabulari numiţilor M.I. şi M.E.
Prin încheierea C.F. s-a înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra cotei părţi de 1/10 din apartamente, deţinută de V.C., în baza hotărârii penale nr. 409/1959 a Tribunalului Militar Cluj, cu titlu de confiscare.
Prin încheierea C.F. s-a înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra cotei părţi de 9/10 din apartamente, deţinută de soţia lui V.D. născută V.A., V.I., V.M., V.V., V.D., cu titlu de naţionalizare.
Din certificatul de calitate de moştenitor, eliberat de B.N.P. G.H.T., rezultă că V.A. a decedat la data de 05 august 1963, moştenitorii săi fiind: V.G.C., decedat la data de 01 iulie 1998, în calitate de fiu, în cota parte de 1/5, moştenitoarea acestuia fiind V.G.E., în calitate de soţie; V.D., decedat la data de 06 iulie 2001, în calitate de fiu, în cota parte de 1/5, moştenitorii acestuia fiind intervenienţii V.Z. şi V.A., soţia, respectiv fiul; V.V., în calitate de fiu, în cota parte de 1/5, moştenitoarea acestuia fiind V.L.E., soţia; V.I., decedat la data de 11 decembrie 1983, în calitate de fiu, în cota parte de 1/5, moştenitorii acestuia fiind V.E., soţia şi reclamanta V.M., sora; reclamanta V.M., în calitate de fiică, în cota parte de 1/5.
Din certificatul de moştenitor eliberat de B.N.P. P.F. şi din încheierea din 19 aprilie 2005 a B.N.P. P.F., rezultă că V.L.E. (moştenitoarea defunctului V.V.) a decedat la data de 24 august 2004, unica sa moştenitoare fiind intervenienta M.I.
Din certificatul de moştenitor eliberat de B.N.P. B.I., rezultă că V.E. (moştenitoarea defunctului V.I.) a decedat la data de 17 noiembrie 2005, unica sa moştenitoare fiind intervenienta G.E.
Prin notificarea înregistrată, moştenitoarea fostului proprietar V.C., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru cota parte de 1/10 din imobilele situate în Cluj Napoca, cotă preluată de stat de la antecesorul său cu titlu de confiscare.
Prin dispoziţia nr. 1008/2002, Primarul municipiului Cluj Napoca a dispus restituirea în natură în favoarea numitei V.G.E. a cotei părţi de 1/10 din imobilul înscris în C.F., pe apartamente, cu terenul aferent.
Prin încheierea C.F., în baza dispoziţiei menţionate, s-a înscris în C.F. dreptul de proprietate în favoarea numitei V.G.E. asupra cotei părţi de 1/10 din apartamente, iar prin încheierea C.F. s-a înscris dreptul de proprietate al numitelor C.S. şi T.M. asupra cotei părţi de 1/10 a numitei V.G.E., cu titlu de moştenire.
Prin încheierea C.F., în baza sentinţei civile a Judecătoriei Cluj Napoca, apartamentul a fost transcris în C.F. în favoarea numitelor C.S. şi T.M.
Prin notificarea înregistrată din 25 iunie 2001 la B.E.J. C.M. reclamanta V.M., defunctul V.D., V.E., defuncta V.L. şi defuncta V.E. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Cluj Napoca.
Aceleaşi persoane au înregistrat o nouă notificare privind imobilul în litigiu, înregistrată din 14 februarie 2002 la B.E.J. C.M.
Ultimele două notificări nu au fost soluţionate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca.
În aplicarea art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 raportat la probatoriul administrat, instanţa a constatat că pentru imobilul situat în Cluj Napoca, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii următoarele persoane care au formulat notificări sau a căror antecesori au formulat notificări: reclamanta V.M., asupra cotei părţi de 1/10, în calitate de fostă proprietară şi asupra cotei părţi de 1/10, în calitate de moştenitoare a fostei proprietare V.A.; intervenientii V.Z. şi V.A., moştenitori ai defunctului V.D., care era îndreptăţit la cota parte de 1/10, în calitate de fost proprietar şi la cota parte de 1/10, în calitate de moştenitor al fostei proprietare V.A.; intervenienta M.I., moştenitoarea defunctei V.L., la rândul său moştenitoare a defunctului V.V., care era îndreptăţit la cota parte de 1/10, în calitate de fost proprietar şi la cota parte de 1/10, în calitate de moştenitor al fostei proprietare V.A.; intervenienta G.E., moştenitoarea defunctei V.E., la rândul său moştenitoare a defunctului V.I., care era îndreptăţit la cota parte de 1/10, în calitate de fost proprietar şi la cota parte de 1/10, în calitate de moştenitor al fostei proprietare V.A.; numita V.G.E., moştenitoarea defunctului V.C., care era îndreptăţit la cota parte de 1/10, în calitate de fost proprietar şi la cota parte de 1/10, în calitate de moştenitor al fostei proprietare V.A.
Aşadar, reclamanta şi intervenienţii V.Z., V.A., M.I. şi G.E. sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru cota parte de 8/10 din imobilul situat în Cluj Napoca, (¼ pentru reclamantă, ¼ pentru intervenienţii V.Z. şi V.A., ¼ pentru intervenienta M.I., ¼ pentru intervenienta G.E.) şi nu asupra cotei părţi de 9/10 din acest imobil, aşa cum au susţinut.
În ceea ce priveşte cota de 2/10 la care era îndreptăţită V.G.E., în calitate de moştenitoare a defunctului V.C., s-a observat că prin dispoziţia Primarul municipiului Cluj Napoca a dispus restituirea în natură în favoarea numitei acesteia doar a cotei părţi de 1/10 din imobilul în litigiu, preluat de stat cu titlu de confiscare de la V.C. În ceea ce priveşte cota parte de 1/10, la care era îndreptăţit V.C. în calitate de moştenitor al fostei proprietare V.A., instanţa a constatat că a făcut obiectul notificărilor înregistrate din 25 iunie 2001 şi din 14 februarie 2002 la B.E.J. C.M., nesoluţionate de pârât.
Chiar dacă succesoarele defunctei V.G.E., numitele C.S. şi T.M., şi-au înscris dreptul de proprietate asupra întregului apartament, instanţa a constatat că dreptul de proprietate a fost înscris în C.F. în baza sentinţei civile nr. 10733/2005 a Judecătoriei Cluj Napoca, ca urmare a partajului, astfel încât a reţinut că notificările formulate de defuncta V.G.E. au fost soluţionate doar în ceea ce priveşte cota parte de 1/10 din imobilul în litigiu preluat de stat de la V.C., rămânând nesoluţionate în privinţa cotei părţi de 1/10, la care era îndreptăţit V.C., în calitate de moştenitor al fostei proprietare V.A.
Referitor la situaţia juridică a apartamentelor din imobilul situat în Cluj Napoca, din probatoriul administrat a rezultat că apartamentele au fost înstrăinate de stat, apartamentele au fost înstrăinate de antecesorii părţilor înainte de naţionalizare, astfel încât nu fac obiectul cererii, apartamentul X este intabulat pe numele succesoarelor defunctei V.G.E., iar apartamentul Z se află în proprietatea Statului Român, în cota parte de 9/10 şi a numitelor C.S. şi T.M., în cota parte de 1/10.
În consecinţă, Tribunalul a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, reclamanta şi intervenienţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a cotei părţi de 8/10 din ap. şi la acordarea de despăgubiri pentru cota parte de 8/10 din ap., astfel încât, având în vedere că reclamanta şi intervenienţii au formulat notificarea pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu în cursul anilor 2001 şi 2002, iar pârâtul nu şi-a îndeplinit până în prezent obligaţia de emitere a dispoziţiei prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a considerat că acţiunea şi cererea de intervenţie sunt parţial întemeiate, în aplicarea deciziei din 19 martie 2007 a I.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Apelurile declarate împotriva sentinţei menţionate de către toate părţile au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 277/A din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Referitor la apelul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, instanţa de apel a reţinut că acesta vizează doar cheltuielile de judecată, cu plata cărora pârâtul nu este de acord, având în vedere ca nu s-a opus admiterii acţiunii, motivul pentru care nu s-a emis această dispoziţie până în prezent fiind numărul foarte mare de dosare (peste 4.000) şi a complexităţii acestora.
Instanţa de apel a constatat că acest motiv de apel este nefondat, deoarece termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru soluţionarea notificării a fost depăşit (notificarea a fost înregistrată la data de 17 aprilie 2001, nefiind soluţionată până la data introducerii acţiunii, 13 noiembrie 2007).
Această împrejurare este imputabilă pârâtului, chiar şi în condiţiile existenţei unui număr mai mare de cereri de soluţionat, dat fiind că legea nu distinge cu privire la termenul de soluţionare ca fiind mai mare în funcţie de numărul de cereri. Pârâtul trebuia să îşi organizeze de aşa manieră resursele încât să soluţioneze cererile în termenul legal.
În consecinţă, pârâtul fiind în culpă reiese că acesta poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc. civ., fiind fără relevanţă că formal nu s-a opus admiterii acţiunii cât timp ceea ce interesează este ca notificarea să fi fost soluţionată în termenul legal.
Referitor la apelul reclamantei V.M. şi al intervenienţilor V.Z., V.A., M.I. şi G.E., aceştia arată că instanţa a procedat eronat stabilind cota de 8/10 ca fiind cota de restituit în natură din apartament, iar în situaţia de faţă, prin hotărârea instanţei de fond se ajunge într-o situaţia absurdă, conform căreia, rămânând o cotă de 1/10 parte în proprietatea Statului Român, care nu are nici un drept şi nici un temei pentru a rămâne proprietarul acestei cote.
Consideră că instanţa trebuia să ţină cont de faptul că reclamanta şi intervenienţii ar fi avut dreptul la 8/10 din întregul imobil. Prin urmare, o cotă de 8/10 dintr-un singur apartament pentru întreaga lor cotă de 8/10 din întregul imobil, în timp ce V.G.E. (respectiv succesoarele acesteia) deţin pentru cota sa de 1/5 din imobil un apartament întreg plus cota de 1/10 din ap. este o modalitate de partajare care lezează dreptul de proprietate al reclamantei şi intervenienţilor şi întinderea acestui drept.
Instanţa de apel a constatat că această critică nu poate fi primită, deoarece antecesorii reclamantei şi ai intervenienţilor nu erau îndreptăţiţi decât la cota de 8/10 din întreg imobilul, deoarece potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 doar imobilele deţinute şi preluate de stat se restituie în natură. Or, dacă o persoană nu a deţinut decât o cotă din acesta, poate solicita doar restituirea cotei - părţi.
Netemeinicia cererii de restituire în natură a unei cote ce nu a aparţinut antecesorilor apelanţilor nu are nicio legătură cu modul de soluţionare a cererii formulate de succesorii proprietarilor celeilalte cote de 2/10 din imobil.
Prin urmare instanţa nu a stabilit în avans drepturile celeilalte succesoare a proprietarilor tabulari şi nu a rezervat pentru ea restul de 1/10 din unicul apartament neînstrăinat de către stat, chiar dacă a lăsat în continuare această cotă la dispoziţia Statului Român şi în proprietatea acestuia, dat fiind că privitor la această cotă apelanţii nu au calitatea de persoană îndreptăţită.
Chiar dacă restituirea cotei de 8/10 dintr-un apartament nu echivalează cu restituirea cotei de 8/10 din întreg imobilul nu se poate face abstracţie de faptul că asupra cotei de 2/10 apelanţii nu au calitatea de persoană îndreptăţită ci au această calitate alte persoane a căror cerere urmează să fie soluţionată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca şi reclamanta V.M..
1. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca a arătat următoarele:
În mod greşit, recurentul – pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, avându-se în vedere: faptul că nu s-a opus admiterii acţiunii; numărul foarte mare de dosare spre soluţionare (peste 4.000) şi complexitatea acestora; soluţionarea notificărilor înregistrate la nivelul municipiului Cluj-Napoca a fost încetinită considerabil prin publicarea în M. Of. a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 abia în 2003, fiind ulterior modificate.
Mai mult, procedura de soluţionare a notificărilor a fost suspendată în perioada litigiilor având ca obiect anularea contractelor încheiate în baza Legii nr. 112/1995, în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 10/2001.
2. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, întemeiate pe cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta V.M. a arătat instanţa a dat o greşită interpretare şi aplicare prevederilor art. 3, 4, 6, 7 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Nu există niciun fel de justificare juridică pentru a raporta dreptul de proprietate asupra întregului imobil şi cotele aferente asupra acestui drept la un singur apartament, astfel cum a procedat instanţa stabilind cota de 8/10 ca fiind cota de restituit în natură din apartament.
În realitate, cota ce putea fi restituită este de 9/10, care aparţine în întregime statului român, nefiind înstrăinată, în timp ce restul de 1/10 din acest apartament a fost restituit notificatoarei V.G.E., în considerarea cotei care revenea lui V.C., fiind în prezent proprietatea descendenţilor direcţi ai acesteia, rude cu reclamanta şi intervenienţii.
Într-o succesiune normală, dezbătută pe apartamente, cota de 8/10 ar fi revenit în mod legal părţilor din prezenta cauză, însă, în cauză sunt incidente prevederile Legii 10/2001, când părţile nu mai pot obţine întreg imobilul revendicat, date fiind starea de fapt şi juridică a acestuia.
V.G.E. şi, în prezent, succesoarele acesteia, au dobândit în întregime în cadrul unei alte cauze, dreptul de proprietate asupra apartamentului din acelaşi imobil.
Prin urmare, dacă se face o raportare la succesiunea legală, cota lor este deja depăşită, dat fiind că doar apartamentele x şi z mai erau libere. Aşadar, este contrar prevederilor legale şi a principiului echitaţii acordarea către această succesoare a unei cote care nu mai corespunde cotei sale de proprietate care i-ar reveni, în contextul în care pentru recurentă nu se aplică acelaşi etalon.
Deoarece autorii reclamantei şi ai intervenienţilor erau proprietari ai întregului imobil, reclamanta şi intervenienţii ar fi avut dreptul la 8/10 din întregul imobil, nu fracţionat pe apartamente.
Or, în situaţia de faţă, se restituie reclamanţilor cota de 8/10 dintr-un apartament, singurul rămas liber, rămânând o cotă de 1/10 în proprietatea statului român, care nu are niciun drept şi niciun temei pentru a rămâne proprietarul acestei cote.
Nu se poate şti care va fi cursul notificărilor formulate pentru restul cotei de 1/10 de către notificatoarea V.G.E. şi modalitatea în care instanţa le-ar soluţiona, neavând legătură cu cauza. Aşadar, instanţa nu avea calitatea de a stabili în avans drepturile celeilalte succesoare a proprietarilor tabulari sau de a „rezerva” pentru aceasta restul de 1/10 din unicul apartament neînstrăinat de către stat.
Nu există vreo o garanţie că se va restitui o cotă de proprietate în favoarea celorlalţi moştenitori (care deja au dobândit dreptul de proprietate asupra unui alt apartament). Se poate astfel ajunge la situaţia în care reclamanţii deţin cota de 7/10 din apartamentul în indiviziune cu statul român, deşi erau îndreptăţiţi la restituirea acestei cote, care li se cuvenea de drept, anulând astfel caracterul reparatoriu al legislaţiei în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune.
Cât priveşte restul imobilului, respectiv al apartamentelor care nu mai pot fi restituite în natură, fiind înstrăinate diverselor persoane juridice sau fizice, s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii pentru acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti, aspect asupra căruia instanţa s-a pronunţat în mod corect prin admiterea cererii noastre.
La termenul de judecată din 8 iulie 2011, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului pârâtului, nefiind posibilă încadrarea motivelor de recurs în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reţinând recursul spre soluţionare pe acest aspect.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu, dat fiind că, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ.
Criticile vizează exclusiv cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa de către prima instanţă în cauză, fără ca pârâtul să facă vreo referire la considerentele deciziei recurate, prin care s-a răspuns susţinerilor sale pe acelaşi aspect, formulate prin motivele de apel.
Astfel, instanţa de apel a arătat argumentele pentru care a considerat că împrejurările de fapt invocate de către pârât drept impedimente obiective la soluţionarea notificării în termenul legal nu înlătură culpa unităţii deţinătoare pentru nerespectarea termenului.
Or, prin motivele de recurs, sunt invocate din nou aceleaşi împrejurări, fără referire la argumentele pentru care instanţa de apel a respins criticile cu acelaşi obiect împotriva hotărârii primei instanţe.
De altfel, prin aceste susţineri, recurentul tinde la reaprecierea culpei sale pentru nesoluţionarea notificării, aşadar, la cercetarea temeiniciei deciziei recurate, finalitate incompatibilă cu limitele judecării căii extraordinare de atac exercitate, respectiv cercetarea legalităţii acelei hotărâri.
Cât priveşte împrejurarea că procedura de soluţionare a notificărilor a fost suspendată în perioada litigiilor având ca obiect anularea contractelor încheiate în baza Legii nr. 112/1995, aceasta nu a mai fost invocată până în prezenta fază procesuală, ca atare, susţinerea cu acest obiect este formulată omisso medio. Oricum, este vorba despre o împrejurare de fapt, pe baza căreia nu se formulează o critică de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei.
În aceste condiţii, în absenţa unor critici de nelegalitate la adresa deciziei de apel, nu este posibilă încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., drept pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantă şi intervenienţi, Înalta Curte constată următoarele:
Ambele instanţe de fond au pornit de la premisa că reclamanta şi intervenienţii sunt persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în cotă de 8/10 din întregul imobil situat în Cluj Napoca, înscris în C.F., naţionalizat în anul 1962.
Faptul că, apreciind asupra naturii măsurilor reparatorii posibil a fi acordate efectiv, instanţele au dispus restituirea în natură a unei cote de 8/10 dintr-un apartament şi au recunoscut dreptul la despăgubiri băneşti, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru apartamente, reprezintă consecinţa raportării la situaţia juridică a fiecărui apartament în parte şi la prevederile art. 1 şi 7 din Legea nr. 10/2001, care instituie prevalenţa restituirii în natură faţă de celelalte măsuri cu caracter reparator legal reglementate.
Deoarece la momentul soluţionării prezentei cereri de chemare în judecată (formulate în baza deciziei nr. XX/2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite), doar apartamentul X se mai afla în patrimoniul unităţii deţinătoare, nu ar fi fost posibilă restituirea în natură a cotei de 8/10, la care sunt îndreptăţiţi reclamanta şi intervenienţii, din chiar imobilul existent în patrimoniul autorilor la data naţionalizării.
Pe de altă parte, nu ar fi fost legală nici recunoaşterea dreptului la despăgubiri în cotă de 8/10 pentru întregul imobil, cât timp exista un apartament posibil a fi restituit în natură, în caz contrar, încălcându-se prevederile art. 1 şi 7 din lege.
Aşadar, unica soluţie ce putea fi adoptată în cauză este aceea pronunţată de prima instanţă, de restituire a cotei în discuţie din unicul apartament evidenţiat în patrimoniul unităţii deţinătoare, soluţie corect menţinută în apel.
De altfel, criticând dispoziţia de restituire în natură, păstrată de către instanţa de apel, recurenţii nu au intenţionat să infirme legalitatea a înseşi măsurii reparatorii acordate, ci au urmărit recunoaşterea dreptului la restituire pentru o cotă de 9/10 din apartament.
Instanţele de fond au arătat, în mod corect, că reclamanta şi intervenienţii sunt îndreptăţiţi doar la o cotă de 8/10, efectiv deţinută de către autorii lor la momentul preluării imobilului de către stat, în anul 1962.
Astfel, din extrasul C.F. al imobilului rezultă că, la acel moment, proprietari tabulari erau V.A., pentru o cotă de ½, şi copiii acesteia, V.D., V.V., V.I., V.M., fiecare cu o cotă de 1/10 din dreptul de proprietate.
În urma decesului lui V.A., survenit în 1963, după data preluării imobilului de către stat, s-a constatat calitatea de moştenitor a celor patru descendenţi menţionaţi, alături de cel de-al cincilea, V.G.C., în cote egale de câte 1/10.
Reclamanta V.M. şi intervenienţii din cauză - succesorii descendenţilor V.D., V.V. şi V.I. – prin cumulul cotelor – părţi proprii cu care au figurat în C.F. şi al cotei – părţi moştenite de la autoarea lor, sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii aferente unei cote de 8/10 din dreptul de proprietate asupra imobilului.
În ceea ce îl priveşte pe cel de-al cincilea descendent, V.G.C., acesta a avut, la rându-i, o cotă de 1/10 din dreptul de proprietate, urmare a decesului tatălui lor, cu care a fost înscris în C.F. în anul 1948, însă a fost confiscată prin sentinţa penală nr. 409/1959 a Tribunalului Militar Cluj, menţinută prin decizia penală nr. 1433 din 17 noiembrie 1959 a Tribunalului Regiunii a III –a Militare Cluj.
Urmare a casării acestor hotărâri prin decizia din 11 octombrie 1968 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar şi a unei hotărâri civile de anulare a intabulării dreptului de proprietate al statului cu privire la bunul confiscat, succesoarei lui V.G.C., V.G.E., i-a fost restituită, prin dispoziţia din 1 martie 2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001, cota de 1/10 ce fusese confiscată pe cale judecătorească.
Pentru cota de 1/10 pretins cuvenită lui V.G.C. de pe urma autoarei V.A., succesoarea V.G.E. a formulat două notificări în baza Legii nr. 10/2001, nr. 271 din 25 iunie 2001 şi nr. 698 din 14 februarie 2002, alături de reclamanta şi intervenienţii din prezenta cauză.
Doar aceştia din urmă au înţeles să sesizeze instanţa de judecată cu pretenţii având ca obiect soluţionarea în fond a celor două notificări, dat fiind că unitatea deţinătoare nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 25 din lege, pretenţii ce formează obiectul prezentei cauze.
Instanţa de judecată nu a fost învestită în cauză şi cu pretenţii similare ale moştenitoarelor lui V.G.E. decurgând din aceleaşi notificări, astfel încât cota de 1/10 pe care acestea tind să o valorifice prin notificări nu formează obiectul cauzei de faţă, nedovedindu-se, de altfel, că ar fi fost soluţionate până în prezent.
În aceste condiţii, sunt incidente prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun”.
Pe acest temei, constatându-se că restituirea a fost cerută de toţi succesorii foştilor proprietari tabulari, inclusiv de unul dintre proprietarii tabulari, reclamanta V.M., în mod corect, instanţele de fond din cauză au procedat la restituirea în natură către recurenţi doar a cotei deţinute de autorii lor.
Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care reprezintă o consacrare în materie a dreptului de acrescământ, constând în mărirea cotei din moştenire a unor succesori în drepturi în defavoarea altor moştenitori, în condiţiile expres prevăzute de legiuitor.
Recurenţii din prezenta cauză ar fi putut profita, pe temeiul acestor dispoziţii, de cota de 1/10 moştenită de V.G.C. de la mama sa, V.A., doar dacă succesoarea acestuia, V.G.E. nu ar fi urmat procedura Legii nr. 10/2001. Însă, în condiţiile în care aceasta a formulat notificare, după cum s-a arătat, acest efect nu se poate produce, dispoziţiile art. 4 alin. (4) nefiind aplicabile în cauză.
Indiferent de modul în care vor fi soluţionate notificările formulate de V.G.E., reclamanta şi intervenienţii au la îndemână calea sistării stării de coproprietate cu statul pentru apartamentul x (eventual, şi cu notificatoarea anterior menţionată, dacă i se va restitui şi acesteia o cotă de 1/10 din apartament), corespunzător cotelor – părţi din dreptul de proprietate recunoscute prin hotărârile pronunţate în prezenta cauză.
Această situaţie este una similară celei în care s-a aflat V.G.E. în urma emiterii dispoziţiei din 1 martie 2002 de către Primarul Municipiului Cluj Napoca, pentru cota de 1/10 din imobil, confiscată de stat de la autorul acesteia, situaţie tranşată prin efectuarea partajului prin sentinţa civilă nr. 10733/2005 a Judecătoriei Cluj Napoca, finalizat prin atribuirea apartamentului z din imobil către succesoarele lui V.G.E., C.S. şi T.M.
Excede cadrului procesual existent cercetarea raţiunilor pentru care s-a procedat la o asemenea modalitate de sistare a coproprietăţii ori pentru care notificările tuturor persoanelor îndreptăţite nu au fost soluţionate concomitent, cu consecinţa defavorizării unora dintre acestea în privinţa acordării măsurilor reparatorii.
În limitele cadrului procesual, în raport de întinderea dreptului la măsuri reparatorii recunoscut recurenţilor şi de situaţia juridică a imobilului la momentul soluţionării prezentei cauze, asigurarea unei
situaţii echitabile a recurenţilor faţă de celălalt titular al notificărilor, V.G.E. (în prezent decedată), este posibilă doar prin restituirea apartamentului x, potrivit cotei – părţi cumulate la care sunt îndreptăţiţi. În niciun caz, nu s-ar putea recunoaşte acestora o cotă – parte mai mare decât cea dobândită pe cale succesorală, neputând a li se acorda mai multe drepturi decât au avut înşişi autorii lor, după cum, în mod legal, s-a arătat în decizia de apel.
Pentru considerentele expuse, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 277/A din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.M. şi de intervenienţii V.Z., V.A., M.I. şi G.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5905/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5907/2011. Civil → |
|---|
