ICCJ. Decizia nr. 6120/2011. Civil

Decizii civile ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6120/2011

Dosar nr. 7781/107/2006

Şedinţa publică din 19 septembrie 2011

Deliberând asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 623/2007 a Tribunalului Alba s-a admis în parte acţiunea reclamantei G.V. împotriva dispoziţiei nr. RR/2006 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia şi a fost anulată în parte dispoziţia în ce priveşte suprafaţa de teren restituită în natură şi suprafaţa de teren pentru care se propune acordarea despăgubirilor în sensul că a fost obligat Primarul Municipiului Alba Iulia să restituie în natură reclamantei suprafaţa de 609,10 m.p. teren alături de suprafaţa de 179 m.p. teren restituit, teren identificat prin completarea la raportul de expertiză tehnică din 18 aprilie 2006, ce face parte integrantă din hotărâre.

A mai fost obligat Primarul Municipiului Alba să înainteze propunerea pentru acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 215,90 m.p. teren în favoarea reclamantei.

S-a dispus completarea art. 3 al dispoziţiei nr. RR/2006 în sensul descrierii construcţiei demolate astfel: casă de locuit compusă din 5 încăperi, 2 holuri, anexe gospodăreşti construită din cărămidă pe fundaţie de piatră acoperită cu ţigle, şi au fost menţinute celelalte dispoziţii.

Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:

Prin dispoziţia nr. RR/2006 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia s-a restituit în natură petentei G.V. teren în suprafaţă totală de 179 m.p. ce a făcut parte iniţial din CF nr. X Alba Iulia, s-a dispus subrogarea petentei Consiliului Local în contractele de concesiune pe care aceasta le-a încheiat cu diferite persoane fizice şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 825 m.p. teren şi pentru construcţiile demolate.

Din conţinutul acestei dispoziţii rezultă că reclamanta a formulat notificarea în termenul legal şi a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Singura discuţie care se poartă este asupra întinderii suprafeţei de teren ce poate fi retrocedată în natură.

Terenul în litigiu a fost înscris în CF nr. X Alba Iulia nr. top A şi B în suprafaţă de 1.004 m.p.

Pe acest teren a existat construită o casă de locuit şi anexe gospodăreşti.

Întregul imobil a fost expropriat în anul 1970, iar construcţia a fost demolată. Pe o parte din teren s-a construit un bloc de locuinţe, căi de acces şi utilităţi. O parte din teren a fost parcelat şi concesionat unor terţe persoane pentru construcţia de garaje.

Contractele de concesiune astfel cum au fost identificate şi precizate expres în art. 1 din dispoziţia nr. RR/2006 a Primarului Municipiului Alba Iulia au fost cedate în favoarea petentei.

Pentru a stabili suprafaţa de teren liberă de construcţii s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică, raport completat ulterior ca urmare a obiecţiunilor formulate de petentă.

Potrivit acestei lucrări rezultă că terenul înscris sub nr. top A şi B au fost comasate în nr. top C, care ulterior s-a parcelat în mai multe parcele. Expertul a apreciat ca liberă de orice fel de construcţii o suprafaţă de 434,98 m.p., respectiv parte din Blocul S 2C, terenul concesionat pentru garaje, o parte dintr-un atelier auto. Prin completarea la raportul de expertiză tehnică s-a arătat că pe terenul cu nr. top C în suprafaţă de 20,92 m.p. a fost încheiat un contract de concesiune de Consiliul local cu o terţă persoană, dar pe acest teren nu s-a ridicat construcţia pentru care s-a efectuat concesionarea.

De asemenea, terenul din faţa garajelor nu a fost cuprins în suprafaţa de teren retrocedabilă întrucât acesta reprezintă calea de acces la aceste garaje. În situaţia în care nu se ţine cont de aceste aspecte suprafaţa retrocedabilă în natură este de 609,10 m.p.

Situaţia de fapt a terenului revendicat se prezintă astfel:

Terenul a fost expropriat în anul 1970, pe acest teren s-a construit parţial un bloc de locuinţe, un atelier de prestări servicii, iar o parte a fost concesionat unor persoane fizice pentru construirea de garaje. Din schiţele efectuate de expert şi depuse la dosarul de fond rezultă că pe terenul expropriat nu s-au amenajat spaţii verzi şi nici nu s-a ridicat o construcţie de utilitate publică - parcare amenajată. Terenul a fost folosit pentru construcţia blocului de locuinţe, căi de acces şi alei betonate pentru acesta, parţial construcţia unui atelier, diferenţa de suprafaţă neconstruită este nebetonată, fără a fi cuprinsă în programul de sistematizare a oraşului cu o destinaţie certă de utilitate publică: spaţii verzi, piaţă, parcare, etc. Dimpotrivă parte din acest teren a fost concesionat unor persoane fizice care au devenit proprietari asupra garajelor construite. În atare situaţie se apreciază că reclamanta nu poate fi prejudiciată prin nerestituirea în natură a terenului care nu serveşte în concret unei utilităţi publice şi cu atât mai mult nici bugetul statului nu poate fi împovărat cu plata unor despăgubiri pentru teren ce urmează a fi utilizat de un număr limitat de persoane fizice devenite proprietare asupra garajelor. Aspectele legate de accesul la garajele construite pe terenul concesionat pot fi rezolvate între proprietarii garajelor şi proprietarul terenului retrocedat, în acest sens neexistând nici un impediment în ce priveşte retrocedarea în natură.

Pentru acest considerent, Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este fondată în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 609,10 m.p., aşa cum a fost identificată prin completarea la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert A.G., alături de suprafaţa de 179 m.p. teren deja restituit şi care face obiectul contractului de concesiune cedată reclamantei.

În ce priveşte suprafaţa de teren ce nu poate fi restituită în natură fiind ocupată de construcţii şi utilităţi publice, Tribunalul a apreciat că măsura dispusă de Primarul Municipiului Alba Iulia de a înainta propuneri pentru despăgubiri este temeinică şi legală.

În cauză nu s-a făcut dovada existenţei terenurilor intravilane libere de orice sarcini la dispoziţia Primarului Municipiului pentru a putea fi acordate în compensaţie pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.

În ce priveşte suprafaţa pentru care reclamanta va primi despăgubiri Tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanta a indicat iniţial o suprafaţă a terenului expropriat de 1004 m.p. În CF X suprafaţa pentru cele două topografice este de 279 stânjeni pătraţi, echivalent a 1.004 m.p.

Iniţial imobilul a fost înscris în CF Z Alba Iulia nr. top C, D în suprafaţă de 324 m.p. şi 1.003 m.p., iar parcela cu nr. top A şi B grădină are suprafaţă de 324 m.p. şi a rămas intabulată pe vechiul proprietar. Corelând înscrierile din cartea funciară Z şi din cartea funciară X Alba Iulia rezultă că terenul revendicat de reclamantă a avut iniţial suprafaţa de 1.004 m.p.

Reclamanta nu justifică o suprafaţă de teren în plus faţă de aceasta.

Din acest teren reclamantei i s-a restituit în natură 179 m.p., iar prin hotărârea pronunţată Tribunalul a apreciat că-i mai poate fi restituită în natură suprafaţa de 609,10 m.p., rezultând în total suprafaţa de 788,10 m.p., rămânând de restituit prin despăgubiri suprafaţa de 215,90 m.p. teren.

Pe terenul în litigiu a fost edificată o casă de locuit descrisă în cartea funciară astfel: casă cu 4 camere, 2 bucătării şi o pivniţă de 324 m.p.

Reclamanta a indicat iniţial o suprafaţă a terenului expropriat de 1.004 m.p. În CF X suprafaţa pentru cele două topografice este de 279 stânjeni pătraţi, echivalent a 1.004 m.p.

Iniţial imobilul a fost înscris în CF Z Alba Iulia nr. top C, D în suprafaţă de 324 m.p. şi 1003 m.p., iar parcela cu nr. top E şi F grădină are suprafaţă de 324 m.p. şi a rămas intabulată pe vechiul proprietar. Corelând înscrierile din cartea funciară Z şi din cartea funciară X Alba Iulia rezultă că terenul revendicat de reclamantă a avut iniţial suprafaţa de 1.004 m.p.

Reclamanta nu justifică o suprafaţă de teren în plus faţă de aceasta.

Pe terenul în litigiu a fost edificată o casă de locuit descrisă în cartea funciară astfel: casă cu 4 camere, 2 bucătării şi o pivniţă de 324 m.p.

Din depoziţia martorului audiat, a rezultat că această construcţie era dispusă în formă de L cu trei camere la stradă şi două camere spre curte, anexe gospodăreşti, holuri, edificată pe fundaţie de piatră, zidărie din cărămidă şi acoperiş din ţiglă. Această descriere coincide cu înscrierile din cartea funciară în sensul că martorul a enumerat încăperile locuinţei fără a putea stabili şi destinaţia acestora. Construcţia fiind demolată, prin dispoziţia atacată s-a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sub acest aspect dispunând instanţa a fi completată dispoziţia în sensul descrierii imobilului demolat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul iar prin decizia civilă nr. 277/A/2007 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia prin Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 623 din 16 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. 778/107/2006, apelanţii Primăria Municipiului Alba Iulia şi Primarul Municipiului Alba Iulia fiind obligaţi să plătească intimatei G.V. suma de 700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit disp. art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată şi republicată, în situaţia în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a porţiunii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.

În speţă, instanţa de fond a aplicat corect aceste dispoziţii legale.

Din completarea la raportul de expertiză tehnică rezultă că terenul dispus a se restitui în natură este teren liber în sensul dispoziţiilor citate mai sus.

Susţinerile apelantului în sensul că suprafaţa de teren este construită, afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică nu a fost primită faţă de concluziile raportului de expertiză topografică.

Aceasta rezultă fără echivoc şi din planul de amplasament al imobilului.

Împrejurarea că terenul este betonat nu echivalează cu o lucrare de construire cum netemeinic a susţinut apelantul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia prin primar iar prin decizia civilă nr. 6890 din 12 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia prin primar, decizia nr. 277/A/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.

În motivarea instanţei supreme se arată că instanţele de fond nu au clarificat suficient starea de fapt, respectiv dacă raportat la actele dosarului terenul poate fi considerat liber în sensul legii.

În plus, instanţele trebuiau să verifice dată fiind amplasarea acestuia dacă nu este afectat servituţilor din punct de vedere al reţelelor subterane, dacă terenul aparţine domeniului public de interes local.

În consecinţă, instanţa supremă a dispus suplimentarea probatoriului pentru a se stabili faţă de amplasamentul terenului dacă împrejurarea că nu este afectat în întregime de construcţia blocului de locuinţe îl situează în categoria terenurilor libere, dacă există amenajări subterane, de natură să greveze terenul servituţilor legale şi se va lămuri inadvertenţa în legătură cu întinderea suprafeţei de teren, precum şi incidenţa art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub indicativul 778.1/107/2006.

Astfel prin decizia civilă nr. 134 din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondat apelul Primăriei Municipiului Alba Iulia reţinându-se următoarele considerente:

Imobilul din litigiu a fost înscris în CF X Alba Iulia în suprafaţă de carte funciară de 100,4 m.p. În urma măsurătorilor a rezultat o suprafaţă reală de 1.301,53 m.p.

În ceea ce priveşte diferenţa dintre suprafaţa scriptică şi cea reală, este de notorietate faptul că în sistem de carte funciară menţiunile din cartea funciară garantează numai proprietatea nu şi întinderea dreptului de proprietate. Astfel, datorită inexistenţei la data notărilor în cartea funciară a unor instrumente de măsurare de precizie, precum şi faptului că s-a trecut uneori strict matematic de la unităţile de măsurare reprezentate de stânjeni şi iugări în metrii pătraţi fără o verificare în teren a suprafeţei deţinute în proprietate, s-a ajuns la situaţia, întâlnită în majoritatea cazurilor, deci nu cu titlu de excepţie, ca suprafaţa înscrisă în cartea funciară să nu coincidă cu suprafaţa efectiv deţinută de proprietarii tabulari. Evident că astfel de situaţii se regăsesc numai în cazul înscrierilor făcute înainte de apariţia tehnicii moderne de calcul al suprafeţelor, deci la notările anterioare anilor 1989. În speţă, expertul a identificat o suprafaţă reală mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, instanţa fondului acordând măsuri în echivalent raportat la suprafaţa de carte funciară a terenului, însă această dispoziţie nu a fost atacată de către reclamantă, singura în măsură să se considere vătămată de acest aspect, în cauză declarând apel doar pârâta. În consecinţă, chiar dacă această instanţă ar aprecia că reclamanta este îndreptăţită, raportat la suprafaţa reală a terenului, la măsuri reparatorii prin echivalent pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea stabilită de instanţa de fond, Curtea nu poate face acest lucru, întrucât s-ar agrava situaţia apelantei în propria sa cale de atac, ceea ce nu este posibil [art. 296 C. proc. civ.].

Cu privire la incidenţa în cauză a art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991 expertul menţionează că potrivit acestor dispoziţii aleile şi zonele verzi trebuie să obţină autorizaţie de construcţie, deci intră în categoria terenurilor construite.

Terenul pe care expertul îl consideră liber şi deci posibil de restituit în natură este în suprafaţă de 609,10 m.p. şi este zonă betonată.

La stabilirea acestei suprafeţe expertul nu a luat în considerare zonele verzi şi aleile betonate din jurul blocului S2C şi zona pe care s-au concesionat şi construit garajele (terenul de sub aceste garaje a fost restituit reclamantei de către pârâtă prin dispoziţia atacată).

În cadrul completării II la raportul de expertiză, expertul a luat în considerare, având în vedere comunicările făcute de societăţile furnizoare de utilităţi publice, amenajările subterane care ar putea afecta terenul solicitat a fi restituit în natură. În urma confruntării schiţelor trimise de aceste societăţi cu harta de carte funciară expertul concluzionează că „în urma amplasării tuturor reţelelor conform anexei nr. 3 se poate observa că pe suprafaţa propusă nu trece decât în partea de nord vest o conductă de canalizare cu diametrul de B150 şi se mai află o gură de scurgere apă pluvială. În rest, toate conductele şi cablurile electrice trec în afara acestei zone”.

Faţă de aceste concluzii instanţa trebuie să stabilească dacă în cauză sunt sau nu aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestor dispoziţii, dacă terenul este afectat de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, restituindu-se în natură numai terenul rămas liber.

Sub acest aspect, în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se fac anumite precizări cu privire la ce trebuie să se înţeleagă prin teren liber, precum şi prin amenajări de utilitate publică.

Astfel, la art. 10.3 din Norme se precizează că în toate cazurile entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Legiuitorul a definit sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale” în sensul că sunt avute în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Nu se poate contesta că pe terenul solicitat a fi restituit în natură se află o conductă de apă şi canalizare, această conductă intrând în categoria amenajărilor de utilitate publică, însă faţă de împrejurarea că această conductă este situată doar pe o latură a terenului, la distanţă foarte mică de limita suprafeţei de teren, instanţa apreciază că prin restituirea întregului teren a cărui suprafaţă expertul a stabilit-o la 609,10 m.p. nu se încalcă aceste dispoziţii, nefiind afectată servitutea legală reglementată de legiuitor şi nici dispoziţiile legale mai sus menţionate, în sensul că nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Faptul că terenul identificat de către expert este betonat nu poate duce la concluzia că nu poate fi restituit în natură, deoarece aceste plăci din beton nu pot fi asimilate cu căile de acces sau existenţa unor amenajări subterane.

Faţă de cele menţionate, se constată că instanţa fondului în mod corect a stabilit că terenul în suprafaţă de 609,10 m.p. poate fi restituit în natură, astfel că soluţia pronunţată este temeinică şi legală. A mai reţinut instanţa de apel că o remarcă se impune totuşi cu privire la întinderea suprafeţei de teren, şi anume faptul că în suprafaţa de 609,10 m.p. identificată de către expert şi pentru care instanţa a dispus restituirea în natură este cuprinsă şi suprafaţa terenului concesionat cu nr. top. G în suprafaţă de 20,92 m.p., teren care prin dispoziţia atacată emisă de pârâtă a fost restituit în natură. Această menţiunea se impunea pentru a nu se ajunge ca această suprafaţă de 20,92 m.p. să fie restituită de două ori în natură.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel recurenta susţine că în mod greşit s-a dispus restituirea suprafeţei de 609 m.p., în condiţiile în care din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că terenul nu este liber, ci este afectat de amenajări de utilitate publică fiind nesocotite dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în condiţiunile în care din expertiza efectuată, în cauză rezultă că terenul este străbătut de o conductă de canalizare şi cămin de vizitare colectare a apei pluviale.

Se mai susţine că terenul expropriat a fost utilizat în întregime scopului stabilit prin expropriere.

Recurenta mai susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991, în condiţiile în care deşi se constată că imobilul din litigiu intră în categoria terenurilor construite, totuşi se dispune restituirea lui.

În drept au fost invocate dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata prin notele de şedinţă depuse s-a opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.

Instanţa de apel în rejudecare, ca efect al casării cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 6890 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dat eficienţă dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., conformându-se recomandărilor obligatorii date prin decizia de casare sus menţionată.

Astfel în rejudecare s-a suplimentat probatoriul, prin administrarea probei cu expertiză efectuată de ing. A.G.

Expertul a avut în vedere şi schiţele trimise de societăţile furnizoare de utilităţi publice, şi toate informaţiile furnizate de acestea, şi în urma confruntării lor cu harta de carte funciară a concluzionat că terenul de 609,10 m.p. poate fi restituit.

De altfel este de reţinut că instanţa de apel analizează toate aspectele legate de situaţia faptică şi juridică a terenului raportat la concluziile expertizei tehnice, la noţiunea de amenajări de utilitate publică şi la dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991.

Din perspectiva celor expuse, susţinerile recurentului sunt nefondate şi nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr. 134/A din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 6078/2011. Civil		ICCJ. Decizia nr. 6121/2011. Civil →

ICCJ. Decizia nr. 6120/2011. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6120/2011. Civil