ICCJ. Decizia nr. 6187/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6187/2011
Dosar nr. 1883/115/2010
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş Severin la 29 aprilie 2010, reclamanţii C.D. şi C.V. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul politic al condamnării defunctului C.L., conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. e) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în noaptea de 18 iunie 1951, organele de grăniceri, miliţie şi securitate au obligat familia sa să-şi părăsească de îndată locuinţa şi să-şi împacheteze lucrurile de strictă necesitate, întrucât prezenţa lor în zona de frontieră ar reprezenta un pericol.
S-a arătat că familia reclamanţilor a fost deportată în C.B., comuna E., localitatea C.N., judeţul Călăraşi, prin această măsură administrativă fiindu-i cauzat un prejudiciu nepatrimonial constând în consecinţele dăunătoare ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal la libertate, cu inconveniente inclusiv de ordin fizic datorate pierderii confortului, cu afectarea atributelor persoanei, ce influenţează relaţiile sociale, onoarea şi reputaţia, precum şi a celor ce se situează în domeniul afectiv.
Tribunalul Caraş – Severin, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 983 din 3 iunie 2010, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraş Severin să plătească acestora suma de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că a fost dovedită în cauză legitimarea procesuală a reclamanţilor, faţă de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, reclamanta C.D. fiind soţia supravieţuitoare a defunctului C.L., iar reclamantul C.V., descendent de gradul I.
S-a constatat că defunctul C.L., autorul reclamanţilor, a suferit o măsură administrativă cu caracter politic conform art. 5 din Legea nr. 221/2009, fiind deportat la 18 iunie 1951 din localitatea de domiciliu, L., judeţul Caraş Severin în localitatea C.N. – Călăraşi.
S-a reţinut că la data la care autorul reclamanţilor a fost obligat să-şi părăsească locuinţa, acesta avea o situaţie materială bună, prin măsura stabilirii domiciliului obligatoriu luată conform deciziei M.A.I. nr. 200/1951 şi ridicată prin decizia M.A.I. nr. 6200/1955, la 20 decembrie 1955, fiindu-i afectate atributele personalităţii umane, împrejurare care îndreptăţeşte pe reclamanţi la repararea prejudiciului moral suferit prin dislocare.
În stabilirea cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere faptul că autorul reclamanţilor, C.L., nu a beneficiat de dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990, întrucât a decedat în anul 1965.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraş Severin, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.
Prin motivele de apel s-a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute în art. 5 din Legea nr. 221/2009, susţinându-se că măsura dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu nu poate fi echivalentă cu o măsură administrativă cu caracter politic sau cu o condamnare.
S-a criticat hotărârea apelată şi sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamanţilor, considerându-se că nu s-au respectat principiile proporţionalităţii daunei cu suma acordată şi criteriul echităţii, putându-se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 310 A din 23 septembrie 2010, a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Caraş Severin şi a schimbat în parte sentinţa în sensul obligării pârâtului la 5.000 euro despăgubiri morale către reclamanţi.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a apreciat că, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la data soluţionării căii de atac erau aplicabile dispoziţiile art. II din OUG nr. 61/2001, în raport de care s-a considerat că suma de 5.000 euro acordată cu titlu de daune morale reclamanţilor, este echitabilă faţă de particularităţile speţei, respectiv perioada de 5 ani de strămutare a autorului acestora, (tată şi respectiv soţ), alături de întreaga familie.
S-a avut în vedere, în acest context, jurisprudenţa C.E.D.O., care a statuat în sensul stabilirii unui anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi niciodată înlăturat în totalitate, şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje, de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge la situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii C.V. şi C.D., precum şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Caraş Severin.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au criticat decizia recurată sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, susţinând că suma de 5.000 euro este insuficientă pentru a putea despăgubi material şi moral pe autorul lor C.L., persecutat politic în perioada anilor 1945 – 1989.
S-a susţinut că nu s-a respectat principiul echităţii în stabilirea sumei menţionate, în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, recurenţii învederând că suma de 100.000 euro acordată de prima instanţă ar fi echitabilă.
Prin motivele sale de recurs, pârâtul Statul Român a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate pevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora se pot acorda despăgubiri numai pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare şi nu şi pentru măsuri administrative cu caracter politic.
Cea de a doua critică a pârâtului a vizat cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel, apreciat de recurent a fi nejustificat în raport de întinderea prejudiciului real suferit şi de criteriile proporţionalităţii şi echităţii.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând cu prioritate motivul de recurs invocat de pârât referitor la nelegalitatea acordării daunelor morale în raport cu art. 5 din Legea nr. 221/2009, Curtea va constata că acesta este nefondat.
Contrar susţinerilor recurentului, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din lege, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia, până la gradul al II – lea inclusiv, pot solicita instanţei la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare…”.
Într-adevăr, la lit. a) din textul menţionat, se face referire în mod expres doar la prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel încât ar părea că susţinerea recurentului este corectă.
Însă, pentru interpretarea corectă a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 221/2009 nu trebuie avută în vedere doar interpretarea gramaticală, ci şi cea logico – sistematică şi teleologică, reţinând în urma corelării celorlalte dispoziţii din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit. a), că această normă se aplică şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.
Din chiar titlul legii precum şi din preambulul alin. (1) al art. 5 lit. a) rezultă că acţiunea în justiţie pentru repararea prejudiciului suferit este deschisă atât în cazul condamnărilor cu caracter politic cât şi ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic.
Intenţia legiuitorului în sensul menţionat a fost confirmată ulterior prin adoptarea O.U.G. nr. 62/2010, care, la art. 1 pct. 1 prevede că „la art. 5 alin. (1), lit. a) se modifică şi, va avea următorul cuprins: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic…“.
Chiar dacă art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale, acesta este concludent pentru rezolvarea problemei de drept ce formează obiectul criticii recurentului pârât.
Prin urmare, recunoscându-se reclamanţilor dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu, măsurile administrative cu caracter politic prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, nu s-a produs nicio încălcare a art. 5 alin. (1) lit. o) din această lege.
Criticile recurenţilor – reclamanţi vizând exclusiv modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor prin raportare la principiile proporţionalităţii şi echităţii, precum şi criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs al pârâtului referitoare la cuantumul exagerat al daunelor sunt nefondate.
Deşi stabilirea cuantumului daunelor morale implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanţa trebuie ca în această operaţiune să asigure un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi niciodată înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură să atenueze suferinţele morale şi fără a se ajunge la situaţia îmbogăţirii fără justă cauză.
Criteriul echităţii, astfel cum este consacrat convenţional, are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, ca despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Se va reţine că, având în vedere şi criteriul proporţionalităţii între valorile lezate prin măsura abuzivă ce le-a produs atingere şi compensaţia corespunzătoare, suma de 5.000 euro acordată de instanţa de apel este de natură să asigure reclamanţilor, fiul şi, respectiv, soţia supravieţuitoare a defunctului C.L., o satisfacţie echitabilă, raportat şi la celelalte criterii instituite prin Legea nr. 221/2009.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii C.V., C.D. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 310/A din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6184/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6189/2011. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
