ICCJ. Decizia nr. 6433/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6433/2011
Dosar nr. 487/91/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 487/91/2010 reclamantul P.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să se constate caracterul politic al condamnării tatălui său, P.S., decedat la 09 iunie 1983 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că tatăl său a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 14149/1942 a Curţii Marţiale a Corpului 5 Teritorial Ploieşti, la o pedeapsă de 25 de ani muncă silnică pentru faptul de constituire de asociaţiuni clandestine pentru promovarea ideii şi politicii legionare, executând 17 ani în regim sever şi fiind graţiat în anul 1959.
Reclamantul a mai arătat că suferinţele şi traumele psihice suportate de tatăl său i-au distrus acestuia toată viaţa, având în vedere că a fost arestat la vârsta de 23 ani, prejudiciul astfel creat fiind aproape imposibil de reparat.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii deoarece nu se încadrează în cerinţele art. 1 din Legea nr. 221/2009.
Prin nota din 08 aprilie2010, reclamantul a arătat că deşi tatăl său a fost condamnat ca legionar în 1942, detenţia sa a continuat încă 14 ani fiind considerat, în opinia reclamantului, ca duşman al noului regim instaurat în 1945.
Cei care au pactizat cu puterea comunistă au fost eliberaţi, dar tatăl său nu a făcut acest compromis şi a trebuit să execute încă 14 ani de detenţie.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, a solicitat respingerea acesteia deoarece, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 221/2009 „Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute de Legea nr. 80/1991".
Prin Sentinţa civilă nr. 336 din 13 mai 2010 Tribunalul Vrancea a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că tatăl reclamantului a fost condamnat în anul 1942, când în România nu era instaurat regimul comunist, iar fapta săvârşită, chiar dacă face obiectul Legii nr. 80/1941, nu putea avea ca scop împotrivirea faţă de regimul comunist care nu era instaurat la data săvârşirii faptei şi nici la data condamnării.
Instanţa a mai reţinut că, împrejurarea că tatăl reclamantului a executat 17 ani din pedeapsa de 25 ani închisoare, din care 14 ani în perioada regimului comunist, nu reprezintă un argument care să conducă la concluzia că această condamnare a fost politică datorită împotrivirii faţă de regimul comunist.
Pedeapsa aplicată a curs şi după 6 martie 1945 pentru că a avut o durată foarte mare, iar susţinerea potrivit căreia tatăl reclamantului, aflat în detenţie, s-ar fi opus regimului comunist, nu poate fi reţinută, deoarece acţiuni de genul acesteia nu fac obiectul Legii nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, în considerarea aceloraşi aspecte susţinute şi în faţa instanţei de fond.
Prin Decizia civilă nr. 257/ A din 10 octombrie 2010 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, reţinând că în mod corect instanţa de fond a constatat că cerinţele art. 1 din Legea nr. 221/2009 nu sunt îndeplinite în totalitate, ceea ce face ca acţiunea reclamantului să fie inadmisibilă.
Instanţa de apel a mai reţinut că este lipsită de interes, din acest punct de vedere, împrejurarea că fapta pentru care a fost dispusă condamnarea era prevăzută de Legea nr. 80/1991 precum şi aceea că detenţia tatălui reclamantului s-a întins pe o perioadă de 14 ani în timpul regimului comunist.
Dacă legiuitorul ar fi înţeles să dea relevanţă unor astfel de împrejurări, ar fi stabilit în mod expres acest lucru, ceea ce din cuprinsul Legii nr. 221/2009 nu rezultă.
De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la scopul condamnării, şi anume, împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 şi aceasta deoarece, în anul 1942, când a fost pronunţată hotărârea de condamnare, regimul comunist nu era instaurat, astfel încât nu se putea vorbi de acte de împotrivire faţă de acesta.
Împrejurarea susţinută de reclamant în sensul că tatăl său a refuzat să pactizeze cu noua putere şi de aceea nu a fost eliberat, fiind considerat duşman al noului regim instaurat în 1945, dincolo de faptul că nu a fost dovedită în niciun mod, nu prezintă relevanţă din punct de vedere al analizei admisibilităţii acţiunii deduse judecăţii, nefiind de natură a suplini condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 221/2009, pe care situaţia de fapt învederată de reclamant prin cererea formulată nu le îndeplineşte, nepermiţând încadrarea acesteia în actul normativ mai sus menţionat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că în mod greşit instanţele au respins acţiunea ca inadmisibilă, referindu-se în mod eronat doar la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, fără a lua în considerare dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, şi procedând la o interpretare restrictivă a condamnărilor cu caracter politic, pe care le-a redus doar la cele împotriva comunismului de după anul 1945, neţinând cont de faptul că Legea nr. 221/2009 are în vedere şi condamnările pronunţate anterior instaurării regimului comunist.
În acest sens, reclamantul a arătat că Decizia recurată este dată cu încălcarea legii, deoarece, contrar prevederilor exprese ale actului normativ special de reparaţie, în considerentele acesteia se susţine că este „lipsită de interes împrejurarea că fapta pentru care a fost dispusă condamnarea este prevăzută în Legea nr. 80/1941", aspect contrazis de alineatul 2 al articolului 1 din Legea nr. 221/2009, potrivit căruia „faptele prevăzute în Legea nr. 80/1941, constituie de drept condamnări cu caracter politic".
Recursul este nefondat şi va fi respins potrivit celor ce succed.
Înalta Curte, faţă de circumstanţele cauzei, constată că instanţele de fond în mod legal au stabilit că cererea dedusă judecăţii nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Astfel, autorul recurentului reclamant a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 14149/1942 a Curţii Marţiale a Corpului 5 Teritorial Ploieşti la o pedeapsă de 25 de ani muncă silnică pentru fapta de constituire de asociaţiuni clandestine pentru promovarea ideii şi politicii legionare prevăzută de Legea 80/1941, din care a executat 17 ani în regim sever (fiind graţiat în anul 1959).
Deşi este corectă susţinerea recurentului reclamant în sensul că dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 221/2009 desemnează drept condamnare cu caracter politic, condamnarea dispusă în baza Legii nr. 80/1941, acesta omite a se raporta la premisele normei descrise în dispoziţiile art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, dispoziţii care circumscriu domeniul de aplicare a legii: „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după acestă dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945".
Cum atât fapta săvârşită de autorul său, cât şi condamnarea dispusă pentru aceasta, sunt anterioare perioadei de referinţă a Legii nr. 221/2009 (astfel cum a fost asumată de legiuitor), rezultă că în mod legal instanţele de fond au stabilit că cererea excede actului normativ reparatoriu; în plus, chiar o condamnare dispusă în temeiul Legii nr. 80/1941, ulterior datei de 6 martie 1945, trebuia să fi fost ordonată pentru săvârşirea unei fapte care a avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar, cerinţele legale enunţate fiind cumulative.
De asemenea, şi împrejurarea că autorul său a continuat executarea pedepsei în timpul regimului comunist (deci, după 6 martie 1945) în mod legal a fost înlăturată ca nerelevantă, sub aspectul posibilităţii de încadrare în domeniul de aplicare a legii, de vreme ce condamnarea a fost dispusă anterior datei de referinţă menţionate, condamnarea neputând să fie calificată retroactiv sau în temeiul unor date obiective ulterioare.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.F., împotriva deciziei nr. 257/ A din 10 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6435/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6431/2011. Civil → |
|---|
