ICCJ. Decizia nr. 6492/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6492/2011
Dosar nr. 2874/1/2010
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Contestatoarea H.J. a chemat în judecată pe pârâţii Centrul European de Cultură Sinaia şi Ministerul Culturii şi cultelor solicitând să se constate: (1) nulitatea deciziei de respingere a notificării nr. 398 din 9 august 2001, (2) calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituire, (3) că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil şi (4) să fie obligaţi intimaţii să îi restituie în natură imobilul situat în Sinaia, str. G. nr. 11, jud. Prahova.
Prin Decizia nr. 316 din 22 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea H.J. împotriva deciziei civile nr. 64 din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, a admis recursul pârâtului Centrul European de Cultură Sinaia, a modificat, în parte, Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 1371 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Prahova, în sensul că, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare legală a defunctului E.M., pentru construcţia situată în Sinaia, str. G.E. (fostă G.) nr. 11, jud. Prahova şi cota de ½ din suprafaţa de 966 m.p. teren, a dispus restituirea în natură către contestatoare a construcţiei situate în Sinaia, strada G.E. (fosta G.) nr. 11, jud. Prahova, respectiv, vila 7, şi a acordat un drept de folosinţă specială asupra cotei de ½ din terenul în suprafaţă de 868 m.p., a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din suprafaţa de 98 m.p. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Înalta Curte, în considerentele acestei decizii şi având în vedere probele administrate, nu a reţinut calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut lui L. şi R.M., datorită existenţei la data apariţiei Legii nr. 10/2001 a unui moştenitor dintr-o clasă preferată, anume P.M., descendent de gradul I al acestora, decedat în anul 1999 şi moştenit de J.M., persoană care nu a făcut nici un demers de restituire a imobilului ce a aparţinut autorilor L. şi R.M.
La data de 2 aprilie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., contestatoarea H.J. a solicitat retractarea deciziei nr. 316 din 22 ianuarie 2010, anterior menţionată, prin care Înalta Curte a soluţionat recursul său.
Contestatoarea a motivat că instanţa de recurs s-a aflat într-o eroare materială prin omisiunea de a cerceta şi a da eficienţă declaraţiei semnată în data de 23 ianuarie 2003, prin care contestatoarea era împuternicită de către ceilalţi moştenitori legali: D.M., J.M., M.M., să realizeze procedura de restituire a imobilului în România, precum şi faptul că soţia supravieţuitoare a lui J., B., a înţeles să confirme înţelegerea de împărţeală preexistentă între moştenitori, cesionând contestatoarei drepturile lui J., inclusiv pentru imobilele din România.
Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, susţinerile invocate de contestatoare fiind examinate în fazele procesuale anterioare şi neexistând o eroarea materială în sensul textului invocat de contestatoare.
La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2011 instanţa a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., o găseşte incidentă speţei pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
În înţelesul normei procedurale amintite, prima ipoteză a contestaţiei în anulare speciale, greşeala materială vizează o eroare formală, care deşi distinctă de greşeala materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli privind aprecierea probelor, greşeli decurgând din interpretarea unor dispoziţii de drept substanţial sau procedural.
În consecinţă, nu este vorba despre un act de procedură a cărui neobservare să fi determinat soluţia pronunţată, spre a se pune problema unei erori materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre un act de procedură asupra căruia instanţa de recurs a făcut o anumită apreciere, iar schimbarea situaţiei astfel reţinute, la care tinde în realitate contestatoarea, nu se poate obţine pe calea contestaţiei în anulare, deoarece ar însemna să se deschidă părţii calea recursului la recurs, ceea ce legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea căii de retractare a contestaţiei în anulare.
În realitate, contestatoarea este nemulţumită de modul cum a fost soluţionat recursul, dar pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv.
Instituind acest motiv de contestaţie în anulare legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă şi să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată în speţă.
Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Nefiind întrunită cerinţa de admisibilitate a contestaţiei în anulare speciale, aceea ca Decizia contestată să conţină greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis cu privire la un recurs, Înalta Curte apreciază că excepţia invocată din oficiu este întemeiată şi o va admite ca atare, respingând ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea H.J. împotriva deciziei nr. 316 din 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pronunţată în Dosarul nr. 5561/105/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8676/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6489/2011. Civil → |
|---|
