ICCJ. Decizia nr. 8678/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8678/2011
Dosar nr.3671/84/2009
Şedinţa publică din 09 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3052 din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 3671/84/2009, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei P.D. împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, astfel cum aceasta a fost precizată.
S-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate faţă de reclamantă în perioada 11 noiembrie 1985, când s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantei, şi 26 decembrie 1989, când reclamanta a fost reîncadrată pe postul anterior deţinut.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 75.000 euro, plătibilă în lei la cursul din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit şi la 111.456 RON despăgubiri, reprezentând salariul neîncasat şi la 800 RON cheltuieli parţiale de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta, repartizată în anul 1980 ca profesor de limba engleză la o şcoală din Municipiul Zalău, a solicitat în anul 1984 plecarea definitivă din ţară, în SUA, demers care a avut drept consecinţă desfacerea contractului său de muncă, sub motiv că prin solicitarea plecării definitive din ţară nu-şi poate îndeplini îndatoririle prevăzute de art. 142 din Legea educaţiei şi învăţământului nr. 28/1978, devenind necorespunzătoare pentru instruirea şi educarea elevilor.
Ulterior, reclamanta nu a mai fost angajată, a susţinut concursuri în vederea angajării însă a fost dinainte înştiinţată că nu va fi admisă, s-a adresat Ministerului Învăţământului în vederea reîncadrării, cererea sa fiind respinsă.
Sunt invocate apoi aspecte privind ingerinţa organelor de securitate în viaţa reclamantei şi a familiei sale, documente emanând de la C.N.S.A.S. care confirmă această ingerinţă menţionându-se în final că abia la data de 29 decembrie 1989 reclamanta a primit o adresă de la Inspectoratul Şcolar Sălaj prin care i se aduce la cunoştinţă că se anulase Ordinul nr. 6416/1985, emis de Ministerul Educaţiei, prin care fusese eliberată din învăţământ în vederea plecării definitive din ţară şi dispoziţia nr. 143/1985 emisă de Inspectoratul Şcolar Sălaj.
S-a apreciat ca dovedit cu prisosinţă caracterul politic al măsurii de desfacere a contractului de muncă al reclamantei, ca şi caracterul politic al măsurilor ulterioare, prin care autorităţile au refuzat reîncadrarea sa.
Fără nicio legătură cu activitatea profesională propriu-zisă, cu atitudinea şi conduita pe care normele legale şi morale o impun unui profesor în raporturile cu elevii săi ori cu celelalte cadre didactice, fără să fi adus în vreun fel atingere normelor de convieţuire şi de comportament universal acceptate, reclamantei i s-a interzis dreptul fundamental la muncă.
Ingerinţele securităţii în viaţa sa privată, în familia sa, preocuparea neobosită a ofiţerilor de securitate de a culege date şi informaţii nu numai despre faptele, ci şi despre gândurile sale sunt indisolubil legate de dorinţa reclamantei de a emigra, dorinţă calificată de regimul comunist drept atitudine ostilă şi obligatoriu sancţionabilă.
Impactul măsurilor politice luate împotriva reclamantei a fost, după cum relevă martorele, devastator.
Aceasta a trăit patru ani ai tinereţii sale dominaţi de teamă, de umilinţă, de ruşine şi, nu mai puţin, de lipsuri materiale doar pentru că şi-a asumat Decizia de a solicita emigrarea, într-un regim în care dreptul la liberă circulaţie era cvasiinexistent.
Tribunalul, în baza art. 4 pct. 2 din Legea nr. 221/2009, a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate faţă de reclamantă în perioada 11 noiembrie 1985 - când s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantei şi 26 decembrie 1989 - când reclamanta a fost reîncadrată pe postul anterior deţinut.
Pentru a stabili valoarea despăgubirilor la suma de 111.456 RON, instanţa a avut în vedere salariul reclamantei la desfacerea contractului de muncă, calculat pentru întreaga perioadă în care s-a refuzat reîncadrarea sa.
În baza art. 998 C. civ. şi art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 221/2009 a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 75.000 euro, plătibilă în lei la cursul din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit şi la 111.456 RON despăgubiri, reprezentând salariul neîncasat.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sălaj şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Prin Decizia civilă nr. 84/A din 04 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis în parte apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentant de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj, a schimbat-o în parte în sensul că a înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 75000 euro, respectiv 111.456 RON în favoarea reclamantei şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 permite constatarea că şi alte măsuri administrative decât cele de la art. 3 să fie considerate ca măsură administrativă cu caracter politic, cu condiţia ca acestea să fi fost luate de organele fostei miliţii sau securităţi şi acele măsuri să îndeplinească condiţiile art. 1 alin. (3) la care face trimitere art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, anume măsurile să fi fost luate pentru fapte săvârşite în unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999. Nu îndeplineşte aceste condiţii măsura desfacerii contractului de muncă luată de fostul Inspectorat Şcolar Sălaj.
Solicitarea plăţii despăgubirilor constând în drepturile salariale nu poate fi acordată, mai ales că Legea nr. 221/2009 permite doar acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin luarea măsurilor administrative ori acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Este evident că supravegherea exercitată permanent de securitate i-a cauzat reclamantei şi familiei sale frică şi groază, astfel că doar o parte din motivele de apel formulate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sălaj şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj pot fi primite, cu privire la încadrarea măsurilor administrative, anume în sensul conturat mai sus, anume că nu se putea constata caracterul politic al desfacerii contractului de muncă al reclamantei.
Curtea de Apel a constatat că nu se poate susţine că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
A mai constatat instanţa de apel că, urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, statul a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obţinut hotărâri judecătoreşti irevocabile anterior declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor legale incidente şi în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situaţie de avantaj care induce o situaţie de discriminare faţă de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfăşurare.
Curtea de Apel a reţinut că nu poate fi primit motivul de apel ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că, şi în urma dispariţiei temeiului legal al acţiunii, Statul este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existenţa prezentului proces, introducerea acţiunii fiind datorată apariţiei Legii nr. 221/2009, iar dispariţia acestui temei legal nu se datorează în nicio măsură reclamanţilor ci doar Statului, care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond şi în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituţional şi a născut pentru persoanele ce au formulat acţiuni doar speranţe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor legale, se cuvine ca statul să suporte măcar plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că au fost declarate ca neconstituţionale doar prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar nu şi art. 3 şi 4 din acelaşi act normativ, rămâne ca dispoziţiile sentinţei privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative să fie menţinute, cu delimitările făcute mai sus, dat fiind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de actul normativ pentru o parte din măsurile suferite de reclamantă.
Împotriva menţionatei decizii au declarat şi formulat recurs, în termen legal, apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi intimata-reclamanta P.D.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj a arătat următoarele:
Cu privire la obligarea Statului Român la plata cheltuielile de judecată în sumă de 800 RON, stabilite de către Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj a motivat nejudicios faptul că Statul Român este în culpă procesuală, deoarece această motivare contravine dispoziţiilor C. proc. civ.care la art. 274 alin. (1) prevede că poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată doar partea care a căzut în pretenţii or, în speţa de faţă Statul Român nu a mai fost obligat la plata despăgubirilor în baza Legii nr. 221/2009, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a pierdut procesul nu mai are dreptul de a obţine de la adversar sumele reprezentând cheltuieli de judecată, şi pe acest considerent, instanţa de apel trebuia să respingă acordarea lor şi să admită apelul nostru îi întregime.
În ipoteza în care instanţa nu va respinge capătul de cerere cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a solicitat micşorarea onorariului avocaţial care trebuie să fie proporţional cu valoarea pricinii şi munca îndeplinită, considerând, faţă de notorietatea cauzelor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, că diligenţele depuse de avocat în această cauză nu sunt direct proporţionale cu onorariul solicitat.
De asemenea, recurentul consideră că desfacerea contractului de muncă al reclamantei nu poate fi calificată ca măsură administrativă cu caracter politic în înţelesul art. 3 din Legea nr. 221/2009. Reclamanta nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute de Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor, cererea sa excede cadrului legal în sensul că încetarea raporturilor de muncă solicitată Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sălaj pe motiv că pleacă definitiv din ţară nu poate constitui o măsură abuzivă exercitată de stat împotriva sa, reclamanta cunoscând faptul că din momentul solicitării vizei de plecare definitivă din ţară nu va mai putea lucra în învăţământ şi a acceptat acest lucru.
Din piesele aflate la dosar, rezultă fără echivoc faptul că măsura încetării raporturilor de muncă dispuse prin Dispoziţia nr. 143 din 4 noiembrie 1985 emisă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj nu poate fi calificată de către instanţa de judecată nicidecum ca o măsură cu caracter politic în înţelesul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Statul Român reprezentat prin, Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale şi materiale.
Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi prin Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, astfel că instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Dispoziţiile legale enunţate mai sus rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a), teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituţional.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, opozabile „erga omnes”, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
Prin urmare, în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit b) şi c) din Legea nr. 221/2009.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a arătat următoarele:
Ambele hotărâri judecătoreşti sunt nelegale, fiind date prin aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (2), raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, coroborat cu art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Aşa cum corect a reţinut Curtea de Apel Cluj, desfacerea contractului de muncă nu este o măsură administrativă cu caracter politic, deoarece măsura nu a fost luată de către organele fostei miliţii sau fostei securităţi, aşa cum rezultă în mod expres din art. 3 din Legea nr. 221/2009. Însă, în opinia recurentului, nici activitatea de supraveghere efectuată de organele de securitate, derivând din prima măsură, nu are caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, chiar dacă este o măsură abuzivă. S-a dovedit doar caracterul abuziv al măsurii, dar nu şi încadrarea în rigorile Legii nr. 221/2009. Aceasta deoarece în cazul măsurilor administrative, ca şi în cazul condamnării pentru o infracţiune trebuie ca persoana (în cauza de faţă reclamanta) să fi comis o faptă având unul din scopurile menţionate în art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, respectiv:
- exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzul de putere din partea celor care au deţinut puterea politică;
- susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic;
- propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta;
- acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist;
- respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale;
- înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Instanţa de fond şi instanţa de apel au depăşit perioada care este stabilită de către legiuitor şi anume 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilind în mod nelegal că măsura administrativă a fost în perioada 11 noiembrie 1985 - 26 decembrie 1989.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanta P.D. a arătat următoarele:
Instanţa de apel a dat o interpretare literală şi excesivă prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Probele dosarului relevă cu prisosinţă raportul de cauzalitate dintre activitatea securităţii, cu privire la persoana sa, şi măsura desfacerii contractului de muncă.
Dispoziţia nr. 143/1985 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj nu este altceva decât expresia, rezultatul, consecinţa demersurilor, presiunilor şi acţiunilor securităţii. Prin desfacerea contractului de muncă, securitatea a pedepsit-o pe recurentă, prin Inspectoratul Şcolar, pentru curajul de a vrea să plece din ţară, dar Curtea de Apel a văzut lucrurile diferit. Toate încercările sale de a se reangaja au ajuns la cunoştinţa securităţii, care a încheiat rapoarte în acest sens.
Din interpretarea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 nu rezultă intenţia legiuitorului de a limita constatarea caracterului politic doar la acele măsuri luate de fosta miliţie ori securitate. Dimpotrivă, prin art. 4 alin. (2), legea face în privinţa organelor care au exercitat abuzuri cu caracter politic asupra cetăţenilor.
Având în vedere că ambele instanţe, de fond si de apel, au încadrat măsura desfacerii contractului de muncă, ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic, cu atât mai surprinzătoare este Decizia Curţii de Apel care a considerat că nu este îndreptăţită la plata drepturilor salariale, acordate de instanţa de fond în temeiul art. 5, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 221/2009. Bunurile confiscate subsemnatei pe acea perioada au fost dreptul la muncă şi drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit.
Recurenta solicită modificarea deciziei şi cu privire la daunele morale, corect acordate de către prima instanţă sub imperiul legii în vigoare.
În faza procesuală a recursului au formulat întâmpinări: Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sălaj şi P.D., solicitând respingerea recursurilor formulate de părţile adverse. Nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente comune:
Caracterul politic al măsurilor administrative, altele decât cele care au de drept acest caracter, este dat de cerinţele art. 4 alin. (2) al Legii nr. 221/2009 care se coroborează cu art. 1 alin. (3) al Legii nr. 221/2009 şi cu art. 2 alin. (1) al OUG nr. 214/1999, respectiv participarea reclamantei la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi a abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică, susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta.
De asemenea, în accepţiunea art. 4 alin. (2), care se raportează la art. 3 al Legii nr. 221/2009, măsurile administrative cu caracter politic pot fi luate doar de către organele fostei miliţii sau securităţi. Această concluzie nu constituie o interpretare excesivă şi literală a art. 4 alin. (2) al Legii nr. 221/2009, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă, ci rezultă din interpretarea sistematică a celor două texte de lege menţionate.
Măsura desfacerii contractului de muncă al reclamantei nu a fost luată de către organele fostei miliţii sau securităţi, ci de către Inspectoratul Şcolar Sălaj şi a fost determinată de cererea acesteia de a pleca în străinătate, solicitare care nu constituie o acţiune de împotrivire sau de protest împotriva dictaturii comuniste în sensurile menţionate anterior, ci de exercitare a dreptului la liberă circulaţie, drept nerecunoscut de regimul comunist.
Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că dispoziţia nr. 143/1985 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj nu este altceva decât rezultatul presiunilor şi acţiunilor securităţii nu poate fi primită deoarece motivul pentru care a fost desfăcut contractul de muncă a fost cererea reclamantei de a pleca în străinătate, cerere care, astfel cum s-a motivat anterior, nu are caracter politic.
Nici faptul că, ulterior unei astfel de cereri, au urmat represiuni exercitate împotriva recurentei de către organele de securitate, nu schimbă caracterul nepolitic al desfacerii contractului de muncă, deoarece măsurile represive au fost declanşate de o acţiune care nu intră sub incidenţa Legii nr. 221/2009.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a apreciat că măsura de desfacere a contractului de muncă dispusă împotriva reclamantei nu are caracter politic.
În ceea ce priveşte activitatea de supraveghere pe care fosta securitate a exercitat-o asupra reclamantei, cu consecinţa imposibilităţii acesteia de a se angaja şi supunerea sa şi a familiei sale la teroarea instituită de urmărirea permanentă de către securitate, în mod corect instanţa de apel a menţinut constatarea caracterului politic al acestei activităţi.
Aceasta deoarece serviciul de securitate a văzut în exercitarea dreptului la liberă circulaţie o atitudine de dezavuare a sistemului comunist, atitudine care, deşi a nu a constituit o formă de luptă împotriva sistemului, a condus la aceleaşi efecte împotriva reclamantei şi a familiei sale, pe care le-ar fi adus exercitarea unei atitudini ostile împotriva sistemului comunist.
Prin urmare, nu sunt fondate criticile recurentului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj privind greşita reţinere a caracterului politic al activităţii de supraveghere, ulterioară desfacerii contractului de muncă.
Critica acestui recurent, care vizează depăşirea perioadei de reglementare a Legii nr. 221/2009 prin recunoaşterea caracterului politic al măsurilor administrative luate în perioada 11 noiembrie 1985 - 26 decembrie 1989, este corectă, deoarece Legea nr. 221/2009 acoperă numai perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, însă nu este de natură a schimba soluţia, deoarece constatarea caracterului politic al măsurilor administrative este corectă, aceasta urmând a fi recunoscută numai în limitele legale.
Nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante care se referă la greşita neacordare a sumei de 111.456 RON reprezentând salariu neîncasat, deoarece salariul nu poate fi asimilat bunurilor confiscate la care face referire art. 5 alin. (1) lit. b) al Legii nr. 221/2009, deoarece salariul este corelativ raporturilor de muncă. Pentru argumentele expuse anterior, s-a considerat că măsura desfacerii contractului de muncă nu are caracter de măsură administrativă cu caracter politic. Pe cale de consecinţă, nici drepturile salariale care ar fi putut fi încasate, dacă nu ar fi încetat raporturile de muncă, nu pot fi asimilate bunurilor confiscate ca urmare a unei astfel de măsuri.
De asemenea, aceste drepturi salariale nu pot fi considerate bunuri confiscate ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva reclamantei ulterior desfacerii contractului de muncă, tocmai pentru că sunt indisolubil legate de raporturile de muncă, iar acestea au încetat şi nu au legătură cu măsurile administrative ulterioare, considerate a avea caracter politic.
Recurenta era îndreptăţită să primească despăgubiri morale pentru lipsurile de care a fost lipsită pentru perioada în care nu şi-a putut câştiga existenţa prin imposibilitatea de a se angaja, însă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I al Legii nr. 221/2009, care reglementa condiţiile de acordare a acestui tip de daune, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale şi nu îşi mai produc efecte juridice deoarece legiuitorul nu a intervenit în termenul legal pentru a înlocui prevederile declarate neconstituţionale.
Prin urmare, instanţa de apel, pentru argumentele corect expuse în motivare, a înlăturat dispoziţia primei instanţe de fond de acordare a sumei de 75 000 euro cu titlu de daune morale.
În ceea ce priveşte nemulţumirea recurentului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj datorată obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată deoarece apelul formulat de Statul Român a fost admis în parte, astfel încât instanţa de apel a menţinut soluţia de admitere în parte a acţiunii, motiv pentru care Statul Român, în calitate de pârât, este partea care a căzut în pretenţii, chiar şi parţial.
Împrejurarea că în apel nu a fost redus cuantumul acestor cheltuieli, proporţional cu partea din pretenţiile reclamantei care a fost considerată ca neîntemeiată prin schimbarea soluţiei în apel, motivat de împrejurarea că Statul Român a provocat existenţa acestui proces, astfel încât se află în culpă procesuală, constituie un argument de echitate.
Înalta Curte consideră că acest argument trebuie aplicat cu prioritate în raport de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., deoarece ar constitui o sarcină disproporţionată obligarea reclamanţilor să suporte cheltuielile de judecată în procesele pe care le-au iniţiat în temeiul unei legi care a fost declarată neconstituţională, fără ca statul român, prin puterea legiuitoare, să intervină pentru a înlocui prevederile legale apreciate ca neconstituţionale şi care lasă fără temei juridic acţiunile promovate.
Pentru argumentele expuse şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinge, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta P.D. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj, precum şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei civile nr. 84/A din 04 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8680/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8676/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
