ICCJ. Decizia nr. 6718/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6718/2011
Dosar nr.3502/97/2008
Şedinţa publică din 04 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 10 iunie 2008, contestatorul S.Z.A.C. a solicitat anularea Dispoziţiei nr. X/12 mai 2008 şi a Dispoziţiei nr. Y/12 mai 2008, emise de către intimatul Primarul Municipiului Lupeni, să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent prin despăgubiri, pentru imobilele notificate, să fie obligat intimatul la emiterea unor noi dispoziţii în vederea înaintării dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu Titlul VII al Legii 247/2005.
În motivarea contestaţiei, precizate, s-a arătat, în esenţă, că prin dispoziţiile atacate, s-a respins cererea sa notificată cu nr. 468/2001 prin executor judecătoresc, pe motivul existenţei unor inadvertenţe în actele de stare civilă a antecesorilor săi şi care au fost rezolvate pe cale administrativă prin Dispoziţiile nr. A/2009 şi nr. B/2009, ambele emise de Primarul Municipiului Lupeni.
Prin Sentinţa civilă nr. 212 din 21 iulie 2010, Tribunalul Hunedoara a admis contestaţia precizată, formulată de contestatorul S.Z.A.C. şi, în consecinţă, a anulat dispoziţiile atacate, obligând intimatul să emită o nouă dispoziţie prin care să constate calitatea contestatorului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele notificate cu nr. 468/2001, prin Biroul executorului judecătoresc V.F. din Petroşani şi să înainteze dosarul notificării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut în esenţă că, pe parcursul soluţionării cauzei, s-au lămurit nepotrivirile de înscrieri în actele de stare civilă, precum şi calitatea contestatorului de persoană îndreptăţită la reparaţiunile reglementate de Legea nr. 10/2001, în condiţiile art. 4 din respectivul act normativ, ca fiind moştenitori în linie descendentă a fostului proprietar tabular P.E., respectiv P.G. - decedată la 22 mai 1992.
Ca atare, a constatat tribunalul că, în calitate de fiu al defunctei S.G., născută P., contestatorul are calitatea de persoană îndreptăţită a solicita despăgubiri în echivalent pentru imobilele ce au reprezentat proprietatea acesteia şi au fost preluate abuziv de stat în perioada regimului său comunist.
Apelul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Lupeni şi Primăria Municipiului Lupeni împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 166/A din 04 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele :
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Lupeni, s-a constatat că acest motiv este absolut formal şi invocat în mod excesiv întrucât contestaţia a fost precizată la prima zi de înfăţişare, în sensul că ea a fost introdusă în contradictoriu cu Primarul Municipiului Lupeni.
Instanţa a arătat că, după cum se poate constata din lecturarea contestaţiei, nu s-a indicat în mod expres cine are calitatea de pârât în cauză, această calitate fiind conferită primăriei de cel care a întocmit citativul pentru primul termen de judecată, acesta considerând că primăria ar trebui să figureze ca pârât în cauză. Greşeala a fost sesizată la primul termen de judecată - 08 octombrie 2008 - când s-a depus precizarea de acţiune, moment de la care calitatea de pârât a fost conferită primarului, ca organ emitent al actului a cărui anulare se cere.
În ceea ce priveşte inadvertenţele cu privire la actele de stare civilă ale antecesorilor contestatorului, instanţa a reţinut că acestea au fost reale, însă, în cursul procesului ele au fost rectificate pe cale administrativă, fiind vorba despre simple erori materiale, posibil datorate faptului că familia contestatorului este de naţionalitate maghiară.
În ceea ce priveşte critica apelantului, în sensul că instanţa nu ar putea lua în considerare aceste înscrisuri întrucât au fost depuse doar în cursul judecăţii, Curtea de Apel a constatat că aceasta este nefondată, practica instanţei supreme fiind în sensul că expresia „data soluţionării notificării" din art. 23 din Legea nr. 10/2001 trebuie înţeleasă în sensul că vizează soluţionarea acesteia în ambele etape - administrativă şi judiciară - până la hotărârea irevocabilă a instanţei de judecată.
Fiind parte căzută în pretenţii, apelantul a fost obligat să plătească intimatului S.Z.A.C. suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Lupeni şi Primăria Municipiului Lupeni, solicitând desfiinţarea deciziei şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de contestator.
În motivarea recursului au fost reiterate criticile formulate în cererea de apel, recurenţii susţinând, în esenţă, următoarele:
S-a arătat că, în speţă, calitatea procesuală pasivă aparţine unităţii administrativ-teritoriale, respectiv Municipiul Lupeni prin primar, şi nu primăriei, întrucât primăriile nu au nicio competenţă în soluţionarea notificărilor, astfel că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Lupeni.
Pe fondul cauzei s-a arătat că, în mod corect, a fost respinsă notificarea formulată de contestatorul S.Z.A.C., întrucât în actele de stare civilă prezentate de acesta erau o serie de inadvertenţe care au creat o stare de incertitudine, ceea ce a determinat comisia internă de analiză să procedeze la respingerea notificării.
Recurenţii susţin că, la data de 19 noiembrie 2008, instanţa de fond a dispus suspendarea cauzei tocmai pentru a se soluţiona pe cale administrativă inadvertenţele care au dus la respingerea notificărilor, ceea ce înseamnă că cele două notificări ale contestatorului au fost soluţionate în mod corect.
Or, Legea nr. 10/2001 permite ca orice înscrisuri să fie depuse până la data soluţionării notificării, astfel încât instanţa nu mai putea lua în considerare actele depuse după această dată.
Intimatul S.Z.A.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei instanţei de apel.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a primăriei, aceasta apare ca neîntemeiată.
În acest sens, este de menţionat că aspectul privind calitatea procesuală pasivă, care presupune existenţa unei identităţi între persoana fizică ori juridică chemată în judecată şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, se analizează în persoana subiectelor de drept (persoane fizice ori entităţi cu sau fără personalitate juridică) implicate în proces şi nu se confundă cu reprezentarea în justiţie a persoanei juridice.
Prin urmare, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cazul persoanelor juridice, condiţiile impuse pentru a dobândi calitatea de parte, anume capacitatea de folosinţă, calitatea procesuală, dreptul şi interesul, se verifică în persoana entităţilor chemate în proces, ca regulă, cu personalitate juridică, şi nu în persoana reprezentanţilor legali ori convenţionali ai acestora.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, sunt persoane juridice de drept public comunele, oraşele, municipiile, judeţele, adică unităţile administrativ-teritoriale.
Aceste persoane juridice pot sta în justiţie prin reprezentanţii lor legali, primarii şi prefecţii, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 87 pct. 2 C. proc. civ.
În raport de aceste dispoziţii, Legea nr. 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor.
În redactarea acestui text legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de unitate administrativ-teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului, respectiv comuna, oraşul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidenţa acestui act normativ.
De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putinţă de tăgadă că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială. În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul este abilitat să emită dispoziţia motivată, intenţia legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluţionează notificările şi, în niciun caz de a stabili o obligaţie în nume propriu în sarcina primarului.
Mai mult, dispoziţiile art. 26 alin. (4) al Legii nr. 247/2005 fac vorbire şi despre conduita procesuală ce trebuie adoptată de entitatea care a emis dispoziţia motivată în situaţia în care această dispoziţie este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită.
Folosind sintagma „entitatea care a emis dispoziţia" legiuitorul a avut în vedere unitatea deţinătoare a imobilului, adică unitatea administrativ-teritorială (conform art. 21 alin. (4) din lege) şi nu primarul care, astfel cum s-a arătat anterior, este doar reprezentantul legal al persoanei juridice de drept public ce deţine imobilul.
Deşi, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale localităţii în care funcţionează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, anterior modificării şi completării acestei legi prin Legea nr. 247/2005, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire.
Prin art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ-teritoriale (dispoziţia se emite tot de primar), însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Cât priveşte critica vizând nedepunerea tuturor actelor doveditoare, pe parcursul derulării procedurii administrative, ce a precedat emiterii dispoziţiei atacate, şi aceasta apare ca neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi orice alte înscrisuri necesare dovedirii pretenţiilor de restituire, decurgând din acest act normativ, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Sintagma „data soluţionării notificării" trebuie înţeleasă ca referindu-se la soluţionarea notificării în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea entităţii notificate sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată, deoarece legiuitorul nu face nicio distincţie între cele două faze procesuale de soluţionare a notificării.
Din nicio dispoziţie a legii nu rezultă că persoana îndreptăţită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanţă, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moştenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire.
Ca atare, cum legea nu cuprinde o asemenea dispoziţie, prevalează principiul realizării dreptului în raport cu cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituţionale şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate.
Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluţionare a notificării, astfel cum susţin recurenţii, întrucât ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei.
Singura sancţiune prevăzută de Legea nr. 10/2001 care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de formulare a notificării.
Prin urmare, nedepunerea de către reclamant a actelor doveditoare privind calitatea lui de moştenitor până la data soluţionării notificării prin decizie sau dispoziţie administrativă (sau depunerea unor acte ce cuprindeau inadvertenţe cu privire la actele de stare civilă ale antecesorilor contestatorului), nu putea avea drept consecinţă imposibilitatea probării calităţii de moştenitor în etapa jurisdicţională, etapă în care poate fi complinită lipsa actelor doveditoare din etapa administrativă.
Critica pe care o invocă recurenţii, în sensul că Legea nr. 10/2001 permite ca orice înscrisuri să fie depuse până la data soluţionării notificării, astfel încât instanţa nu mai putea lua în considerare actele depuse după această dată, nu poate fi primită, pentru că aceasta ar lipsi practic de conţinut etapa judiciară a soluţionării notificării, guvernată de principiul contradictorialităţii dezbaterilor, ceea ce presupune posibilitatea părţilor de a formula în faţa instanţei apărări şi de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecăţii.
A admite opinia recurenţilor, în sensul de a nu da posibilitatea părţii ce formulează contestaţie împotriva dispoziţiei sau deciziei administrative prin care s-a soluţionat notificarea de restituire să administreze probe noi faţă de cele administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanţa să-şi întemeieze soluţia, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie, recunoscut prin art. 21 din Constituţie.
Având în vedere considerentele expuse, raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Lupeni şi Primăria Municipiului Lupeni împotriva Deciziei nr. 166/A din 04 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Faţă de culpa procesuală a recurenţilor, acestora le incumbă obligaţia achitării onorariului de avocat suportat de intimatul S.Z.A.C., onorariu redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Lupeni şi Primăria Municipiului Lupeni împotriva Deciziei nr. 166/A din 04 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Obligă recurenţii la 2.500 cheltuieli de judecată către intimatul S.Z.A.C., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 6722/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6692/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
