ICCJ. Decizia nr. 6729/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6729/2011
Dosar nr.4267/117/2009
Şedinţa publică din 04 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 189 din 04 martie 2010 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 70.000 euro (echivalentul în RON) cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa politică.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 68 din 19 decembrie 1963 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, fiindu-i imputat faptul că în data de 23 noiembrie 1963, fiind concentrat la o unitate militară, a declarat că refuză să facă armata, să preia armamentul şi să depună jurământul militar, motivând că este adept al sectei religioase "Martorii lui Iehova", această credinţă împiedicându-l să îndeplinească orice obligaţie de natură militară.
Instanţa a constatat că fapta pentru care reclamantul a fost condamnat penal nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009 şi nici în cele ale art. 2 alin. (1) al OUG nr. 214/1999, nefiind vorba despre o condamnare cu caracter politic, ci de o infracţiune de drept comun ce vizează disciplina militară şi implicit, capacitatea de apărare a ţării.
Apelul declarat de reclamantul S.I. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 233/A din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că o condamnare precum aceea suferită de către reclamant, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare prin refuzul preluării armamentului şi a depunerii jurământului militar, nu poate fi considerată ca având caracter politic în sensul dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, căci fapta penală săvârşită a fost justificată de credinţa religioasă a reclamantului, pe fondul apartenenţei la cultul religios "Martorii lui Iehova", fără a semnifica însă opoziţie faţă de regimul comunist totalitar, înţeles ca sistem politico-statal.
Or, în lipsa unui asemenea scop imperativ pretins prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, acţiunea reclamantului apare ca neîntemeiată, făcând ca hotărârea primei instanţe să poată fi caracterizată ca legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.I., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, se susţine că Decizia instanţei de apel a fost motivată având în vedere strict dispoziţiile Deciziei nr. 32/2001, pronunţată în recursul în interesul legii, decizie ce vizează aplicarea unitară a unui alt act normativ, respectiv Decretul-Lege nr. 118/1990 şi nu aplicarea Legii nr. 221/2009, potrivit căreia trebuia să se administreze întreg probatoriul pentru dovedirea caracterului politic al condamnării, conform art. 4 (din Legea nr. 221/2009).
Recurentul a arătat că instanţele de fond şi apel ar fi trebuit să analizeze temeinicia cererii sale prin prisma dispoziţiilor legale invocate prin acţiune, respectiv Legea nr. 221/2009, care face trimitere la OUG nr. 214/1999.
Ca atare, s-a susţinut că, în aprecierea caracterului politic al condamnării, instanţa nu trebuia să analizeze conţinutul infracţiunii prin raportare la obligaţiile constituţionale sau legislaţia în vigoare, ci la scopul urmărit prin săvârşirea ei, interpretare ce rezultă din dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 214/1999.
În acest context, recurentul a arătat că refuzul de a primi arme datorat convingerilor religioase a echivalat cu o oponenţă neechivocă împotriva principiilor statului comunist.
Examinând criticile invocate de recurent, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel invocate de reclamant, având în vedere nu numai dispoziţiile deciziei de recurs în interesul Legii nr. 32/2009, ci şi jurisprudenţa actuală a CEDO, în calificarea condamnărilor pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar ca nefiind de natură politică.
Confirmând situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, în sensul că fapta pentru care a fost condamnat reclamantul este infracţiunea de neprezentare la încorporare, curtea de apel a apreciat corect că această condamnare a vizat capacitatea de apărare a ţării şi disciplina militară, neavând nimic în comun cu împotrivirea faţă de regimul totalitar.
Într-adevăr, Legea nr. 221/2009 nu defineşte noţiunea de condamnare politică, ci doar enumeră condamnările care au de drept un caracter politic. Pentru orice alte condamnări pentru fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OG nr. 214/1999 pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, atribuţia constatării caracterului politic al condamnărilor, în condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, revine instanţei de judecată.
Analizând motivul condamnării reclamantului, instanţele au apreciat că acesta nu se circumscrie niciuneia dintre faptele definite de OUG nr. 214/1999 ca fiind infracţiuni de natură politică.
Astfel, infracţiunea de nesupunere la încorporare prevăzută în art. 354 C. pen. din 1968, intrat în vigoare la 01 ianuarie 1969, este o infracţiune de drept comun şi nu una politică, motivul refuzului de încorporare reprezentându-l, în speţă, convingerile religioase ale condamnatului, la care s-a făcut referire prin acţiune.
Reclamantul recurent a invocat faptul că legea fundamentală a ţării, respectiv Constituţia din 1965, prevedea libertatea conştiinţei şi libertatea cultului religios, susţinând că statul comunist a sancţionat penal exercitarea unui drept constituţional.
Nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că aceeaşi constituţie prevede, totodată, şi obligaţia cetăţenilor români de a îndeplini serviciul militar.
Motivul pentru care reclamantul a refuzat încorporarea s-a datorat convingerilor sale religioase, neputând fi calificat ca echivalând cu o oponenţă neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar.
Modul de executare a pedepsei nu poate constitui un criteriu în baza căruia condamnarea să fie calificată ca fiind sau nu politică, caracterul politic fiind dat fie de natura condamnării inserate în art. 1 alin. (2), fie în condiţiile definite de alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Înalta Curte va constata că, în mod corect, instanţele de fond şi apel au avut în vedere şi Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 137/02.03.2010, prin care, deşi s-a soluţionat recursul în interesul legii vizând aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, s-a dezlegat problema de drept a caracterului politic sau nepolitic al unor condamnări penale pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, săvârşite din motive de conştiinţă, de natura celei de care se prevalează şi reclamantul în prezenta cauză.
De altfel, problema compatibilităţii libertăţii de conştiinţă cu obligaţia satisfacerii serviciului militar a făcut obiectul mai multor acte adoptate de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Comisia Europeană a decis că dispoziţiile art. 4 parag. 3 lit. b) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituţie a serviciului militar pentru cetăţenii care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conştiinţă, Curtea Europeană concluzionând, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conştiinţă, determinate de apartenenţa persoanei la Organizaţia Religioasă "Martorii lui Iehova", că art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motivele menţionate.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva Deciziei nr. 233/A din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva Deciziei nr. 233/A din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6731/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6727/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
