ICCJ. Decizia nr. 6762/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6762/2011
Dosar nr.4153/105/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Contractul de donaţie autentificat sub nr. 3774/387 din 31 decembrie 1959 de notariatul de Stat al oraşului Ploieşti, S.I. şi S.V. au donat copiilor lor S.I., P.V., S.G.S., S.A. şi N.M., în indiviziune şi în părţi egale, imobilul situat în municipiul Ploieşti, compus din suprafaţa de 900 mp teren şi construcţie veche demolabilă.
La data de 2 ianuarie 1960, coproprietarii P.V., S.G.S., S.A., S.I. şi N.M. au încheiat o convenţie prin care recunosc reciproc primirea unor sume de la părinţi pe care le-au investit în ridicarea unei construcţii „la roşu", stabilesc modul în care vor stăpâni pe viitor apartamentele clădirii, recunosc că fratelui S.I. „i s-a oferit fundaţia existentă" pe care urmează să-şi edifice o construcţie proprietate personală, respectiv, stabilesc că vor folosi în comun „restul terenului neconstruit până la concurenţa suprafeţei de 900 mp."
Prin Decretul de expropriere nr. 233/1962, statul a expropriat o suprafaţă de 420 mp teren şi o suprafaţă construită în suprafaţă de 112 mp de la toţi coproprietarii N.M., S.A., S.I., P.V. şi S. (căsătorită D.) G.S. (poz. 52 din anexa la decret).
Prin Dispoziţia nr. 2089 din 3 aprilie 2006, Primarul municipiului Ploieşti a respins notificarea formulată de S.N., fostă, N. (fiica lui N.M.) şi de S.V., prin care se solicita restituirea în natură a imobilului (art. 1), motivat de faptul că nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai proprietarilor imobilului, precum şi notificarea formulată de D.G.S., P.V., S.A. şi S.I. (art. 2), motivat de faptul că imobilul construcţie a fost demolat după expropriere, iar terenul este afectat de blocuri de locuinţe şi de amenajările aferente.
Prin aceeaşi dispoziţie, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru imobilul expropriat, în favoarea numiţilor D.G.S., P.V., S.A. şi S.I. (art. 3).
Prin cererea înregistrată sub nr. 4154 din 3 mai 2006, reclamanţii D.G.S., P.V., S.V., S.N., S.A. şi S.I. au solicitat anularea Dispoziţiei nr. 2089/2006 şi restituirea în natură a terenului sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că imobilul mai sus arătat a fost preluat de stat în mod abuziv şi că, în mod nelegal, cererea de restituire în natură a terenului liber de construcţii, care este spaţiu verde, a fost respinsă.
Prin declaraţia datată 23 mai 2006, S.I. a solicitat excluderea sa din acest proces.
Prin cererea înregistrată sub nr. 3929 din 26 aprilie 2006, reclamantul S.I. a solicitat anularea, în parte, a Dispoziţiei nr. 2089/2006, solicitând restituirea în natură a terenului de 420 mp, precum şi despăgubiri pentru construcţia-casă de locuit de 112 mp, demolată în 1962, pe care părinţii săi au construit-o pentru el, respectiv, atribuirea în natură a magazinului „Bob de grâu", care a fost edificat pe fundaţia preluată de stat.
Prin Sentinţa civila nr. 497 din 16 mai 2006 (dosar nr. 3929/2006), Tribunalul Prahova a respins cererea formulată de reclamantul S.I., ca neîntemeiată, reţinând că terenul pentru care se solicită restituirea în natură este ocupat de blocuri de locuinţe şi amenajările aferente, construcţia veche fiind demolată.
Prin Decizia nr. 54 din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de reclamantul S.I. şi a schimbat, în tot, sentinţa, în sensul că a admis, în parte, cererea şi a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafaţă de 236 mp, situat în Ploieşti, judeţ Prahova, astfel cum a fost identificat prin completarea la raportul de expertiză topo întocmit de ing. B.T., fiind păstrate restul menţiunilor Dispoziţiei nr. 2089/2006.
În motivarea deciziei s-a reţinut că suprafaţa de 236 mp este liberă de construcţii situaţie în care, având în vedere şi dreptul de proprietate al reclamantului, dovedit cu contractul de donaţie autentificat sub nr. 3774/387/1959 şi cu declaraţia - convenţie din 2 ianuarie 1960, cererea de restituire în natură este întemeiată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul S.I. şi pârâta Primăria Municipiului Ploieşti.
La data de 10 octombrie 2008, reclamanţii D.G.S., P.V. şi S.A. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantul S.I., încuviinţată, în principiu, la data de 21 noiembrie 2008, prin care au învederat instanţei că au formulat, la rândul lor, contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 2089/2006, înregistrată în dosarul nr. 4154/105/2006 al Tribunalului Prahova, şi că există pericolul ca restituirea în natură a terenului şi/sau acordarea de măsuri reparatorii să fie efectuată, în mod greşit, numai pe numele unuia dintre coproprietari.
La data de 29 septembrie 2008 a decedat reclamantul S.I., procesul fiind continuat de moştenitorii săi S.I., Ţ.M. şi S.V.
Prin Decizia nr. 7289 din 21 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamantul S.I., continuat de moştenitorii, şi de pârâţii Primăria/Primarul şi Municipiul Ploieşti, a casat Decizia, a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
În motivarea deciziei s-a reţinut că soluţia se impune în vederea conexării prezentului dosar cu dosarul nr. 4153/105/2006 (nr. vechi 4154/2006) al Tribunalului Prahova şi soluţionarea deodată a celor două contestaţii îndreptate împotriva Dispoziţiei nr. 2089/2006.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7980/105/2008, cele două contestaţii fiind conexate prin Încheierea din 27 martie 2009.
Prin Sentinţa nr. 1868 din 30 octombrie 2009, Tribunalul Prahova a admis, în parte, cererea conexă formulată de reclamanţii D.G.S., P.V., S.A. şi de moştenitorii defunctului S.I. - S.V., S.I. şi Ţ.M., a constatat dreptul acestora de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului de 269 mp, identificat pe schiţa de plan anexă la raportul de expertiza topo întocmit de expert P.D. în perimetrul E-F-G-H-K -nepunctat- E.
Totodată, s-a statuat în sensul păstrării celorlalte menţiuni ale Dispoziţiei nr. 2089 din 03 aprilie2006, relative la acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru diferenţa de teren expropriată, respectiv pentru 151 mp şi pentru construcţia în suprafaţă de 112 mp - demolată, imposibil de restituit în natură, despăgubiri ce urmează a fi stabilite şi calculate de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea principală formulată de reclamanţii S.V. şi S.N.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost expropriat de stat din patrimoniul tuturor coproprietarilor N.M., S.A., S.I., P.V. şi D.G.S., caz în care nu poate fi primită apărarea formulată de reclamantul iniţial, S.I., potrivit căreia ar fi singurul îndreptăţit la acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată, fundamentată pe menţiunile declaraţiei-convenţie încheiată în anul 1960 cu surorile sale.
În ceea ce-i priveşte pe reclamanţii S.V. şi N., instanţa a reţinut că atâta timp cât N.M. (mama lui S.N.) - persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în calitate de coproprietară a imobilului expropriat - nu a înţeles să formuleze notificare, solicitarea lor de despăgubire nu poate fi primită.
Instanţa a reţinut, totodată, că nu poate da eficienţă juridică menţiunii înserate pe verso-ul Notificării nr. 17048 din 22 iulie 2002, potrivit căreia N.M. a solicitat ca în cadrul Notificării 1079 din 10 martie 2002 să fie trecută ea în locul soţilor S., justificat de faptul că nu sunt moştenitori direcţi, pe de o parte, întrucât nu rezultă că această declaraţie ar fi fost formulată în termenul legal de notificare, iar, pe de altă parte, întrucât dispoziţia de soluţionare a notificării mai sus arătate, deşi îi vizează doar pe notificatorii S., nu a fost contestată nici de aceştia şi nici de N.M., sub aspectul omisiunii învestirii entităţii deţinătoare şi cu soluţionarea notificării pretins formulate de N.N.
Cu privire la fondul litigiului, instanţa a reţinut că, potrivit raportului de expertiză întocmit de ing. P.D., terenul ce a aparţinut autorilor reclamanţilor şi care măsura 900 mp, conform menţiunilor actului de donaţie, se identifica în schiţa anexă la raport pe amplasamentul B-B’-C’-C-B, cu precizarea că, în urma exproprierii, în proprietatea reclamanţilor a rămas doar o suprafaţă de 433 mp.
Potrivit menţiunilor expertizei, din suprafaţa de 420 mp teren expropriat, în prezent este liberă de construcţii o suprafaţă de 269 mp, identificată pe aliniamentul E-F-G-H-K- nepunctat -E, care are destinaţia de spaţiu verde, în timp ce diferenţa de 151 mp este ocupată blocul de locuinţe B3.
În cuprinsul expertizei, se arată, totodată, că în imediata vecinătate a terenului de 269 mp, mai sunt libere de construcţii o suprafaţă de 123 mp, pentru care reclamanţii au solicitat efectuarea de măsurători în vederea atribuirii în natură, rezultând un total de 392 mp (269 mp +123 mp), ce se identifică pe aliniamentul E-F-G-H-I-J-D-E, precum şi o altă suprafaţă de 351 mp, ce se identifică pe aliniamentul b-c-d-e-f-b.
În raport de concluziile expertizei, instanţa a apreciat că poate fi restituit în natură reclamanţilor - persoane îndreptăţite - terenul în suprafaţă de 269 mp, ce se identifică pe amplasamentul mai sus arătat, urmând ca pentru diferenţa de teren imposibil de restituit în natură să primească despăgubiri.
Instanţa a reţinut, totodată, că reclamanţii nu au solicitat prin notificările formulate acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri, motiv pentru care nu poate fi primită cererea de a li se atribui terenurile libere situate în vecinătatea terenului expropriat. Instanţa a reţinut, de altminteri, că soluţia se impune motivat şi de faptul că parcela de 123 mp este aferentă blocului de locuinţe, adică afectată unei utilităţi publice, iar pentru parcela de 351 mp nu s-a stabilit regimul juridic, anume nu s-a probat că s-ar afla la dispoziţia Municipiului Ploieşti şi ar putea face obiect al măsurilor de compensare în procedura Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantele D.G.S., P.V. şi S.A., reclamanţii S.V. şi S.N., precum şi pârâta Primăria municipiului Ploieşti.
În motivarea apelului, reclamantele D.G.S., P.V. şi S.A. au susţinut că prima instanţă a omis să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantul S.I., decedat pe parcursul soluţionării cauzei, în sensul respingerii, cu menţiunea că ele au dedus judecăţii contestaţia principală şi nu contestaţia conexă.
Reclamantele au susţinut că se impunea a le fi restituită în natură întreaga suprafaţă de 392 mp teren identificată de expert, în care se include parcela de 123 mp, fiind irelevant că aceasta din urmă excede terenului expropriat. Reclamantele au susţinut că soluţia se impune în considerarea faptului că amplasamentul suprafeţei expropriate este în lungul aleii dinspre blocul B4.
În acest context, reclamantele au arătat că prin raportul de expertiză nu s-a identificat cu claritate terenul ce a fost proprietatea autorilor lor, terenul efectiv expropriat şi, respectiv, terenul ce a rămas în proprietatea lor după expropriere, cu menţiunea că verificarea schiţelor de plan întocmite cu ocazia efectuării rapoartelor de expertiză, relevă existenţa unor diferenţe privind amplasamentul acestor terenuri.
Reclamanţii S.V. şi S.N. nu şi-au motivat apelul.
În motivarea apelului, pârâta a susţinut că terenul ce a făcut obiectul exproprierii este ocupat în întregime de blocuri de locuinţe, de aleile de acces care le deservesc, precum şi de un spaţiu verde, că acesta aparţine domeniului public al Municipiului Ploieşti, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 şi, ca atare, că acest teren nu poate face obiect al restituirii în natură în procedura Legii nr. 10/2001.
Având destinaţia de spaţiu verde, pârâta susţine că restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 269 mp încalcă şi prevederile art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, care interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, reducerea suprafeţelor ori strămutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora.
La termenul de judecată din 5 mai 2010, reclamanţii S.I., S.V. şi Ţ.M. (moştenitorii defunctului S.I.), în baza dispoziţiilor art. 293 C. proc. civ., au formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamantele mai sus arătate.
În motivarea cererii au susţinut că se impunea restituirea în natură a întregii suprafeţe de 392 mp, pentru aceleaşi motive relevate şi de reclamantele apelante, invocând, la rândul lor, anumite deficienţe ale raportului de expertiză relative la modul de poziţionare şi identificare a diverselor parcele de teren, sens în care au solicitat completarea probatoriilor în faţa instanţei de apel.
Au susţinut, totodată, că prima instanţa nu s-a pronunţat cu privire la contestaţiile formulate în dosarele nr. 3929/105/2006 şi nr. 4154/105/2006 de moştenitorii defunctului S.I., decedat pe parcursul soluţionării cauzei, prin care se solicita ca despăgubirile acordate pentru imobilul expropriat să le fie acordate, în exclusivitate, întrucât clădirea - subsol în suprafaţă de 112 mp, a fost proprietatea exclusivă a defunctului, conform menţiunilor declaraţiei-convenţie datată 2 ianuarie 1960.
Prin Decizia civilă nr. 150 din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins, în tot, contestaţiile conexate la judecata în primă instanţă.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii D.G.S., P.V., S.A., precum şi de reclamanţii S.V. şi S.N., respectiv cererea de aderare la apel formulată de S.I., S.V., Ţ.M.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că potrivit dispozitivului sentinţei apelate, precum şi considerentelor acesteia, rezultă că au fost soluţionate ambele contestaţii, pentru care s-a dispus măsura conexării la judecata în primă instanţă.
Totodată, instanţa de apel a constatat că raportul de expertiză întocmit de expertul P.D. a fost depus la dosarul cauzei la data de 4 septembrie 2009, iar părţile nu au solicitat întregirea sau completarea ei, astfel încât motivele de apel prin care se invocă deficienţe ale acestui raport se dovedesc a fi nefondate. Mai mult, instanţa de apel constată că prin raportul de expertiză întocmit în cauză a fost identificat amplasamentul suprafeţei de 900 mp deţinută în proprietate de către contestatori, precum şi amplasamentul terenului expropriat, care este afectat în întregime de construcţii noi - Blocul de locuinţe B 3 şi magazinul „Bob de grâu" -, precum şi de amenajări de utilitate publică - spaţiul verde şi aleea de acces aferentă noilor construcţii - amplasament care este diferit parţial de cel al terenului pentru care se solicită, în prezentul proces, restituirea în natură.
Aşa fiind, câtă vreme suprafaţa de teren ce se identifică pe amplasamentul C, D, J, I, H, K nu reprezintă amplasamentul fostei proprietăţi a reclamanţilor, aceasta nu putea face obiectul solicitării de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel încât, în mod corect prima instanţă a constatat că se impune excluderea sa de la restituirea în natură.
Instanţa de apel a reţinut, totodată, că nu poate primi solicitarea formulată prin cererea de aderare la apel, potrivit căreia măsurile reparatorii se cuvin numai moştenitorilor defunctului S.I., dat fiind faptul că, pe de o parte, potrivit declaraţiei-convenţie datată 2 ianuarie 1960, acesta deţinea în proprietate exclusivă doar subsolul clădirii expropriate, în suprafaţă de 112 mp, nu şi terenul aferent iar, pe de altă parte, prin intermediul căii procesuale alese – aderarea la apel – nu se pot invoca aspecte care să conducă la agravarea situaţiei părţilor din apelul principal care, în speţă, au contestat această solicitare.
În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamanţii S.N. şi S.V., instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a statuat că nu poate primi solicitarea de despăgubire, cât timp coproprietara imobilului expropriat, N.M., după care aceştia pretind dreptul la despăgubiri, nu a înţeles să formuleze notificare în condiţiile legii.
În cea ce priveşte apelul formulat de Primăria Municipiului Ploieşti, instanţa a constatat că acesta este fondat, în măsura în care, din actele şi lucrările dosarului a rezultat că suprafaţa de 269 mp, identificată pe schiţa de plan a raportului de expertiză prin punctele E, F, G, H, K nepunctat -E, ce a fost restituită în natură, este afectată de amenajări de utilitate publică.
Anume, instanţa de apel a reţinut că pe terenul ce a aparţinut contestatorilor şi care a fost expropriat prin Decretul nr. 233/1962 s-a realizat scopul exproprierii, respectiv au fost edificate blocuri de locuinţe şi amenajările aferente acestora, astfel încât, măsurile reparatorii ce pot fi acordate sunt numai cele prin echivalent, şi nicidecum nu se poate acorda restituirea în natură a acestuia.
Instanţa de apel a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului se interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor, indiferent de regimul juridic, motiv pentru care, terenul în litigiu, constituind spaţiu verde aferent blocurilor a fost inclus în domeniul public al Municipiului Ploieşti, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii D.G.S., P.V., S.A. şi D.N.D. (ultimii doi în calitate de moştenitori ai defunctei S.A.), precum şi reclamanţii S.V., respectiv S.I. şi Ţ.M.
În motivarea recursului, reclamanţii S.A., D.N., D.G.S. şi P.V. au solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiteri apelului şi desfiinţării parţiale a sentinţei, cu consecinţa restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 392 mp, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul P.D.
În motivarea recursului, reclamanţii susţin că instanţa de apel a statuat eronat, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 71 din OUG nr. 195/2005, că terenul în suprafaţă de 269 mp ar fi afectat de detalii de utilitate publică şi nu poate fi restituit în natură în raport de o singură probă, anume în raport de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul P.D. Or, acest raport prezintă deficienţe în legătură cu identificarea terenurilor, caz în care, instanţa de judecată, în virtutea rolului activ şi a plenitudinii de competenţă, era obligată să lămurească dacă, potrivit legii, terenul era sau nu restituibil în natură.
Reclamanţii afirmă că se impunea completarea probatoriilor cu o nouă expertiză topometrică care să identifice terenul expropriat şi că prin cel de-al treilea motiv de apel a formulat o astfel de solicitare, în scopul demonstrării posibilităţii de restituire în natură a unei suprafeţe de 392 mp, în loc de 269 mp.
În motivarea recursului, reclamanţii S.I., Ţ.M. şi S.V. au solicitat, în principal, în condiţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru completarea probatoriilor.
În argumentarea acestei solicitări reclamanţii susţin că, deşi în cauză au fost efectuate trei expertize de către experţii P.D., D.L. şi B., acestea nu au fost clarificatoare cu privire la conturul vechii proprietăţi a autorilor lor, al terenului care a făcut obiectul exproprierii şi, respectiv, al terenurilor care sunt în prezent ocupate cu construcţii sau, după caz, libere de construcţii.
În subsidiar, au invocat incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel, interpretând greşit dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, a statuat că nu le poate fi restituit în natură terenul în suprafaţă de 236 mp care este liber, nefiind afectat de amenajări de utilitate publică, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia civilă nr. 54/2008, dată în primul ciclu procesual, al prezentei cauze.
Solicită, totodată, a se constata că instanţele de fond au interpretat eronat clauzele convenţiei încheiate de coproprietarii imobilului donat de părinţi, datată 2 ianuarie 1960, că interpretarea corectă impunea concluzia potrivit căreia numai S.I. era îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul expropriat de stat şi că această interpretare putea fi primită de instanţa de apel, întrucât cererea de aderare la apel nu are calificarea juridică a unei cereri de intervenţie în interesul celorlalţi reclamanţi, astfel cum eronat a reţinut această instanţă.
Analizând recursurile, prin gruparea criticilor, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 10 alin. (2) din lege, invocate de recurenţi, potrivit cărora „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent."
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din lege, „În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil."
Din punct de vedere al îndeplinirii scopului exproprierii, din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate rezultă că este suficient ca terenurile expropriate să fi fost ocupate din punct de vedere funcţional de lucrările pentru care s-a realizat exproprierea, acestea putând fi afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică (căi de acces, parcări, spaţii verzi etc.) sau putând fi ocupate de alte construcţii provizorii ori definitive, care deservesc clădirile principale care au constituit scopul principal al exproprierii.
De asemenea, sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale", folosită de legiuitor în reglementarea prevăzută de art. 10 alin. (2), are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, precum sunt căile de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotările tehnico-edilitare subterane, amenajările de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcurile şi grădinile publice, pieţele pietonale şi altele asemenea.
În concluzie, potrivit dispoziţiilor legii speciale de reparaţie, cerinţa privind utilizarea terenurilor în scopul pentru care au fost preluate de stat nu presupune, în mod obligatoriu, ca acestea să fie ocupate în mod efectiv şi în totalitate cu construcţii nedemontabile, fiind suficient, pentru a se constata imposibilitatea restituirii în natură, constatarea potrivit căreia terenurile au fost afectate unor amenajări publice.
Totodată, dispoziţiile art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului prevăd în mod expres că „schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi prevăzute în planurile urbanistice este interzisă".
În speţa supusă analizei, se constată, potrivit constatărilor instanţelor de fond care sunt suverane în a stabili împrejurările de fapt ale cauzei, că întreaga suprafaţă de 420 mp teren preluat de stat prin Decretul nr. 233/1962 a primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea.
Anume, instanţele de fond au stabilit motivat că terenul expropriat este ocupat de un bloc de locuinţe, de un magazin de panificaţie şi de căile de acces care le deservesc, precum şi de spaţiu verde aferent acestor construcţii.
Identificarea parcelei de 900 mp teren ce a făcut obiect actul de donaţie datat 3 decembrie 1959, cu delimitarea în interiorul acestei parcele a terenului cu construcţii care a rămas în proprietatea beneficiarilor donaţie după expropriere, precum şi a terenului ocupat de construcţiile noi, de aleea de acces şi de spaţiul verde, s-a realizat în planurile de situaţie, anexă la rapoartele de expertiză întocmite de expertul B.T. şi de expertul D.L.M.
Date fiind unele neconcordanţe relative la identificarea terenurilor ce se aprecia a fi libere de construcţii definitive, evidenţiate în cele două rapoarte de expertiză, neconcordanţele generate de faptul că experţii au procedat la identificarea nu numai a terenului expropriat ci şi a terenurilor învecinate terenului expropriat, indicate de reclamanţi ca fiind libere de construcţii şi pentru care solicitau atribuirea în compensare, s-a întocmit un al treilea raport de expertiză de expertul P.D.
În planul anexă la acest raport de expertiză s-a evidenţiat, de asemenea, parcela de 900 mp teren care a făcut obiectul donaţiei, terenul cu construcţii rămas în proprietatea beneficiarilor donaţiei după expropriere, precum şi cel ocupat de construcţiile noi, de calea de acces şi de spaţiul verde.
Or, constatarea de fapt potrivit căreia partea din terenul expropriat liberă de construcţii are destinaţia de spaţiu verde se regăseşte în toate cele trei rapoarte de expertiză şi această constatare nu a fost contestată la judecata în fond de părţile litigante.
Organizarea spaţiului verde în cadrul unor complexe imobiliare constituie amenajare de utilitate publică, în înţelesul dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi, totodată, se circumscrie scopului măsurii exproprierii, în sensul dispoziţiei art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, caz în care, în mod corect instanţa de apel a statuat că terenul expropriat care are această destinaţie, de spaţiu verde, nu poate fi restituit în natură şi, respectiv, că destinaţia sa nu poate fi schimbată, în raport de dispoziţiile art. 71 din OUG nr. 195/2005.
Aşa fiind, cum împrejurările de fapt ale cauzei relative la stabilirea afectaţiunii acelei părţi din terenul expropriat care nu este ocupată cu noile construcţii au fost pe deplin stabilite de instanţele de fond, critica reclamanţilor referitoare la acest aspect se dovedeşte a fi nefondată.
De altminteri, se observă că această critică, în raport de modul în care a fost formulată şi argumentată, anume în sensul comiterii de către instanţele de fond a unei greşeli grave de fapt decurgând din aprecierea eronată a concluziilor expertizei, se circumscrie motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., text abrogat prin dispoziţiile OUG nr. 138/2000.
Nici argumentul relativ la lipsa rolului activ al instanţelor de fond în suplimentarea probatoriilor relative la identificarea şi stabilirea destinaţiei tuturor terenurilor indicate de reclamanţi care, fie au făcut obiectul exproprierii, fie sunt situate în vecinătatea terenului expropriat, nu poate fi primit.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa poate să dispună părţilor completarea probelor dacă cele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului sau, din oficiu, să pună în discuţia acestora necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă se împotrivesc.
Din lucrările dosarului se constată că instanţele de fond nu au statuat cu privire la caracterul neîndestulător al probelor administrate privind stabilirea situaţiei de fapt actuale a terenului expropriat, fapt care nu a fost pus în discuţie nici de părţile litigante.
Dimpotrivă, se constată că reclamanţii, pretinzând săvârşirea de către experţi a unor greşeli în identificarea vechiului amplasament al terenului expropriat, au înţeles să solicite suplimentarea probatoriilor cu privire la terenurile învecinate celui expropriat, sub motiv că aceste terenuri ar fi libere şi le-ar putea fi atribuite ca măsură reparatorie, ceea ce, astfel cum a statuat instanţa de apel, în lipsa investirii cu o solicitare de atribuire a acestor terenuri în compensare, nu era permis.
În acest context al analizei, se constată ca nefiind relevant argumentul reiterat în fundamentarea solicitării de restituire în natură a suprafeţei de 236 mp, anume cel referitor la faptul pronunţării unei astfel de soluţii printr-o hotărârea dată într-un ciclu procesual anterior al procesului, întrucât fiind o hotărâre casată, potrivit dispoziţiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu are nicio putere.
Cât priveşte critica formulată de reclamanţii S.I., S.V. şi Ţ.I. privind îndreptăţirea doar a autorului lor S.I. de a primi măsuri reparatorii, se constată nu poate fi primită pentru următoarele considerente care se substituie celor greşit reţinute de instanţa de apel.
Înscrisul sub semnătură privată datat 2 ianuarie 1960, invocat de reclamanţii menţionaţi în justificarea pretenţiei formulate, relevă existenţa doar a unui partaj de folosinţă între coproprietarii cu privire la clădirea ridicată „la roşu", fundaţia pe care autorul lor S.I. urma să îşi edifice o construcţie proprietate personală (clădire care nu a mai fost edificată) şi terenul liber de construcţii şi nu existenţa unui partaj de proprietate, caz în care autorul lor nu a dobândit cu privire la parte din imobilul donat un drept exclusiv de proprietate.
Acesta a fost şi motivul pentru care, de altminteri, măsura exproprierii s-a realizat în anul 1962 pe numele tuturor coproprietarilor şi nu numai pe numele lui S.I.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele S.A. (continuat prin moştenitorii S.A. şi D.N.D.), D.G.S., P.V. (continuat de moştenitoarea P.M.), precum şi de reclamanţii S.V., S.I., Ţ.M. împotriva Deciziei nr. 150 din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 6759/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6738/2011. Civil → |
|---|
