ICCJ. Decizia nr. 6916/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6916/2011
Dosar nr. 2831/59/2006
Şedinţa publică din 06 octombrie 2011
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04 noiembrie 2004 pe rolul Tribunalul Timiş, reclamantul S.W. a chemat în judecată pârâtele Primăria Lovrin şi Primăria Tomnatic şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună repunerea reclamantului în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru exercitarea contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 8 din 05 februarie 2002 emisă de Primăria Lovrin, anularea în parte a dispoziţiei nr. 8 din 05 februarie 2002 emisă de Primăria Lovrin şi obligarea Primăriei Tomnatic la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului înscris în CF nr. 3492 Tomnatic, nr. top 595-596/a.
În cauză au formulat cerere de intervenţie accesorie intervenienţii H.I. şi H.A., invocând calitatea lor de chiriaşi ai imobilului în litigiu, şi au solicitat respingerea acţiunii. Prin încheierea din 18 ianuarie 2005, cererea de intervenţie a fost admisă în principiu.
Prin Sentinţa civilă nr. 2767/22 noiembrie 2005, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamantul S.W. şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii H.I. şi H.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul situat în Tomnatic, nr. 442 a fost proprietatea pe cote părţi egale a numiţilor C.N. şi C.W. Cota de ½ care a aparţinut numitului C.N. a fost transmisă prin donaţie lui C.N.W.
Imobilul a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, prin expropriere fără acordare de despăgubiri.
La data de 21 august 2001, reclamantul S.W. a înregistrat notificare la Primăria Lovrin, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Prin dispoziţia nr. 8/05 august 2002, Primăria Lovrin a respins cererea de restituire în natură şi a acordat reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că imobilul a fost vândut chiriaşilor.
Sub aspectul cererii de repunere în termenul de formulare a contestaţiei, tribunalul a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 787 din 02 iunie 2004, Judecătoria Sânnicolau Mare a rectificat CF Tomnatic, în sensul că a fost radiat dreptul de proprietate al cumpărătorilor imobilului şi s-a restabilit situaţia anterioară; astfel s-a constatat ca fiind justificată cererea de repunere în termenul de contestaţie prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la condiţia preluării abuzive, tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat prin expropriere în temeiul Legii nr. 187/1945, fiind incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la persoana reclamantului, a stabilit, din analiza actelor de stare civilă cu privire la fostul proprietar tabular al imobilului, că numitul K.N.W., înscris la poziţia B23 în CF nr. 256 Tomnatic, nu este menţionat cu acest nume în actele de stare civilă şi că în lipsa unor date referitoare la naşterea tatălui proprietarului tabular nu se poate determina dacă acesta a avut un ascendent comun cu reclamantul.
Instanţa a concluzionat că nu s-a dovedit în speţă relaţia de rudenie dintre reclamant şi fostul proprietar tabular şi că nici certificatul de moştenitor nu poate fi valorificat deoarece din actele de stare civilă rezultă că la succesiunea lui K.W.M. ar fi avut vocaţie succesorală prioritară bunica sa, numita S.K., aflată în viaţă la data deschiderii succesiunii.
Prin Decizia civilă nr. 125 din 06 aprilie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamantul S.W. împotriva Sentinţei civile nr. 2767 din 22 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş.
A schimbat în totalitate sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea reclamantului, a anulat dispoziţia nr. 8/05 februarie 2002 emisă de Primarul Comunei Lovrin şi a dispus emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului situat în comuna Tomnatic, nr. 442 (nr. nou 719), înscris în CF nr. 3492 Tomnatic, nr. top 595-596/a.
A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii H.I. şi H.A.
A obligat pârâtele Primăria Lovrin şi Primăria Tomnatic să plătească reclamantului suma de 650 RON, reprezentând cheltuielile de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că în faza de judecată a apelului, reclamantul a depus certificatul de calitate de moştenitor nr. 826/2005 prin care şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea bunului în litigiu.
Împotriva Deciziei civile nr. 125/06 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara au declarat recurs pârâta Primăria Tomnatic, prin Primar, şi intervenienţii H.I. şi H.A.
Prin Decizia civilă nr. 9050/05 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că, în faza de judecată a recursului, a fost depusă la dosar Sentinţa civilă nr. 246/27 martie 2007, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care Judecătoria Sânnicolau Mare a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 826/2005 şi a dispus anularea acestuia.
Certificatul de calitate de moştenitor menţionat a constituit înscrisul în temeiul căruia instanţa de apel a recunoscut reclamantului S.W. calitatea de moştenitor şi, pe cale de consecinţă, calitatea procesuală activă în litigiu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, atâta timp cât înscrisul în temeiul căruia a fost pronunţată hotărârea recurată a fost anulat, pierzându-şi astfel orice forţă probantă, şi cât calitatea de moştenitor poate fi dovedită şi prin alte mijloace de probă admise de lege, se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel care, cu ocazia rejudecării, să administreze acele dovezi permise de lege ce pot justifica pretinsa calitate de moştenitor a reclamantului.
Rejudecând cauza, prin Decizia nr. 87/21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantul S.W. împotriva Sentinţei civile nr. 2767/22 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş.
A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea reclamantului, a anulat în parte dispoziţia nr. 8/05 februarie 2002 emisă de Primarul Comunei Lovrin cu privire la soluţia dată notificării reclamantului S.W. referitoare la imobilul înscris în CF nr. 256 Tomnatic, nr. top 595-696/a, transcris în CF nr. 3492 Tomnatic, cu acelaşi nr. top.
A obligat pârâta Primăria Tomnatic, prin Primarul Comunei Tomnatic, să emită în favoarea reclamantului dispoziţie de restituire în natură a imobilului şi a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtelor formulată de intervenienţii H.I. şi H.A.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Imobilul înscris iniţial în CF nr. 256 Tomnatic sub nr. top 595-596/a a devenit, începând cu 1941, proprietatea în cotă de 1/1 a numitului K.N.V. (B23), în urma contractului de donaţie din 1941, prin care K.N. i-a donat cota sa de ½din imobil.
Cei doi deveniseră din 1917 proprietari în timpul minorităţii (B18 şi B19) asupra câte unei cote de ½, fiind înscrişi sub numele de K.M. şi K.V. Ulterior, în 1930 şi 1928 (B21 şi B22) s-a radiat din cartea funciară starea lor de minoritate, de această dată figurând cu numele de K.N. şi K.W., iar după donaţie acesta din urmă figurează ca proprietar cu numele de K.N.V.
De la acesta imobilul a fost preluat de Statul Român prin expropriere (B24) în 1946 şi transcris din CF nr. 256 Tomnatic în CF nr. 3492 Tomnatic cu acelaşi nr. top 595-596/a.
La transcrierea imobilului în 1960 în noua carte funciară (B1) numele fostului proprietar tabular apare în forma K.N.
Din prezentarea înscrierilor succesive în cartea funciară în perioada 1917 - 1960 se poate observa că proprietarul tabular K.N.V. de sub B23 din CF nr. 256 Tomnatic este una şi aceeaşi persoană cu K.V. de sub B19 şi cu K.W. de sub B22 din aceeaşi carte funciară, precum şi cu K.N. de sub B1 din CF nr. 3492 Tomnatic.
În actul de naştere acesta apare cu prenumele de V.-M., data naşterii fiind 28 ianuarie 1910.
Prin actele de stare civilă şi arborele genealogic depuse la dosar, reclamantul S.W. a făcut dovada faptului că se află în grad de rudenie cu fostul proprietar tabular, autorul lor comun fiind K.V., tatăl reclamantului, numitul S.M., fiind văr primar cu proprietarul tabular K.N.V.
De altfel, în momentul promovării acţiunii reclamantul a depus la dosar certificatul nr. 826/2005 de calitate de moştenitor a lui S.M. după K.W. (una şi aceeaşi persoană cu proprietarul tabular), în calitate de văr primar, şi a reclamantului S.W. după S.M., în calitate de fiu.
Este adevărat că acest certificat de calitate de moştenitor a fost declarat nul absolut prin hotărâre judecătorească, însă motivul nulităţii nu l-a reprezentat inexistenţa gradului de rudenie dintre reclamant şi fostul proprietar tabular, ci faptul că nu s-a făcut cu certitudine dovada decesului acestuia la 21 septembrie 1946 în Dachau.
Prin urmare, reclamantul şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001.
Având în vedere faptul că imobilul în litigiu se află încă în proprietatea statului, fiind doar închiriat intervenienţilor H.I. şi H.A., în baza art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, reclamantul are dreptul de a-i fi restituit în natură.
De altfel, prevalenţa restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 reprezintă unul dintre principiile ce guvernează modul de soluţionare a notificărilor şi care rezultă din conţinutul acestei legi, fiind consacrat ca principiu prin art. 1 din Cap.1 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Curtea de Apel a reţinut că, întrucât în urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 2004 a fost înfiinţată Comuna Tomnatic, obligaţia de a emite în favoarea reclamantului dispoziţie de restituire în natură a imobilului revine Primăriei Tomnatic, prin Primarul Comunei Tomnatic.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs intervenienţii H.I. şi H.A. şi pârâta Primăria Comunei Tomnatic prin Primar.
1. Intervenienţii H.I. şi H.A. formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Curtea de Apel a nesocotit îndrumările date de instanţa de recurs şi a încălcat prevederile art. 261 C. proc. civ. deoarece hotărârea pronunţată nu este motivată într-o modalitate care să constituie o garanţie a unui proces echitabil.
În motivarea hotărârii atacate există o neconcordanţă vădită între soluţia dată şi starea de fapt pe care instanţa de apel nu a analizat-o în mod explicit sub aspectul calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului.
Faţă de prevederile imperative ale art. 129 C. proc. civ., instanţei de apel îi revenea îndatorirea de a stabili cu exactitate, aşa cum a dispus instanţa de recurs, calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită, având în vedere că există o hotărâre definitivă irevocabilă prin care a fost anulat un act ce îi conferea acestuia calitatea de moştenitor.
Se solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara.
2. Pârâta Primăria Comunei Tomnatic prin Primar critică Decizia instanţei de recurs pentru următoarele considerente întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanţa de apel a soluţionat pricina fără să fie întrunit întregul cadru procesual în ceea ce priveşte anularea chiar şi în parte a dispoziţiei nr. 8/5 februarie 2001 deoarece beneficiari ai art. 1 din dispoziţie erau mai multe persoane îndreptăţite să primească despăgubiri, pentru imobilele ce nu se puteau restitui în natură.
Curtea de apel nu şi-a manifestat rolul activ, în sensul analizării tuturor probelor de la dosar, dând naştere astfel unui motiv de nelegalitate a hotărârii bazat pe dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Decizia civilă recurată este criticabilă şi pentru faptul că instanţa de apel nu a motivat, conform dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., soluţia de respingere a cererii de intervenţie în interesul pârâtelor.
S-a reţinut eronat că proprietarul tabular K.N.V. de sub B23 din CF nr. 256 Tomnatic este una şi aceeaşi persoană cu K.V. de sub B19 şi cu K.W. de sub B22 din aceeaşi carte funciară, precum şi cu K.N. de sub B1 din CF nr. 3492 Tomnatic.
De asemenea, instanţa de apel greşit a reţinut faptul că motivul nulităţii certificatului nr. 826/2005 de calitate de moştenitor nu l-a reprezentat inexistenţa gradului de rudenie dintre reclamant şi fostul proprietar tabular, ci faptul că nu s-a făcut cu certitudine dovada decesului acestuia la 21 septembrie 1946 în Dachau. Prin Decizia civilă definitivă şi irevocabilă nr. 84/02 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara a constatat că din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă fără dubiu că defunctul C.W. nu este una şi aceeaşi persoană cu C.V., una şi aceeaşi persoană cu C.V.-M. sau una şi aceeaşi persoană cu C.W., cum în mod greşit s-a reţinut în certificatul de calitate de moştenitor.
Atâta timp cât pe baza aceloraşi acte de stare civilă o instanţă de judecată s-a pronunţat irevocabil asupra împrejurării că numitul C.W. nu este una şi aceeaşi persoană cu C.V.-M., instanţa de apel a trecut peste excepţia puterii lucrului judecat, constatând greşit că este vorba de una şi aceeaşi persoană.
Se mai arată că instanţa apel a reţinut greşit că reclamantul şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001. La dosarul cauzei nu s-a depus certificatul de deces al autorului reclamantului în condiţiile în care dispoziţiile art. 73 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 arată că dovada decesului se face cu certificatul de deces, iar potrivit art. 18 din Decretul nr. 31/1954, dovada morţii, inclusiv data ei, se face cu certificatul de deces eliberat după întocmirea actului de deces sau pe baza hotărârii judecătoreşti declarative de moarte.
Atâta timp cât nu s-a probat în mod legal moartea autorului, reclamantul nu-şi justifică calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului din litigiu.
Se susţine că reclamantul trebuie să probeze faptul acceptării succesiunii, că în cauză trebuie analizată calitatea sa de persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi că numai certificatul de moştenitor sau certificatul de calitate de moştenitor fac dovada necontestabilă a calităţii de moştenitor.
Se solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecarea apelului Curţii de Apel Timişoara.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 8/05 februarie 2002 emisă de Primăria Lovrin în procedura Legii nr. 10/2001 s-a recunoscut dreptul petentului S.W. la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de actul normativ menţionat, pentru imobilul situat în localitatea Tomnatic nr. 442, comuna Lovrin, judeţul Timiş, înscris în CF nr. 256 Tomnatic, nr. top.595-596/a, compus din construcţie, anexe şi terenul aferent.
În procedura judiciară ulterioară, declanşată prin contestaţia formulată de reclamantul S.W. împotriva acestei decizii, Tribunalul Timiş, prin Sentinţa civilă nr. 2767/22 noiembrie 2005, a constatat că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 deoarece actele de stare civilă depuse nu au probat legătura sa de rudenie cu proprietarul tabular al bunului, într-un grad succesoral care să-i permită să solicite beneficiul acestor măsuri.
În acest prim ciclu procesual, în faza de judecată a apelului, prin Decizia civilă nr. 125/06 aprilie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat soluţia pronunţată de prima instanţă, apreciind că reclamantul a dovedit calitatea sa succesorală şi de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului în condiţiile Legii nr. 10/2001 întrucât a depus la dosar certificatul de calitate de moştenitor nr. 826/2005.
Cu ocazia judecării recursului, în cauză s-a probat că, prin Sentinţa civilă nr. 246/27 martie 2007, rămasă definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Sânnicolau Mare a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 826/2005 şi a dispus anularea acestuia. În aceste condiţii, dispărând forţa probantă a înscrisului pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia cuprinsă în Decizia civilă nr. 125/06 aprilie 2006, şi având în vedere faptul că reclamantul îşi poate dovedi calitatea de moştenitor şi prin alte mijloace de probă admise de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 9050/05 noiembrie 2009 a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel cu îndrumarea de a administra acele dovezi permise de lege ce pot justifica pretinsa calitate de moştenitor a reclamantului.
Pe parcursul rejudecării apelului, reclamantul a întocmit şi a depus la dosar un arbore genealogic precum şi o declaraţie dată în Germania, în faţa unui notar, de martora R.K.
Reanalizând probele administrate, Curtea de Apel Timişoara concluzionează în sensul că aceste probe au dovedit calitatea reclamantului de succesor al proprietarului tabular şi de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte reţine că notificarea înregistrată pe rolul Primăriei Lovrin şi soluţionată prin dispoziţia nr. 8/05 februarie 2002, contestată în prezentul litigiu, a fost formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de succesor al proprietarului de carte funciară, K.N.V.
Referindu-se atât la actele de stare civilă aflate la dosar, cât şi la înscrierile de carte funciară, Tribunalul Timiş, prin sentinţa pronunţată în cauză, a concluzionat că probele administrate nu dovedesc în mod indubitabil faptul că proprietarul tabular de la poziţia B23 din CF 256 Tomnatic - K.N.V.- este una şi aceeaşi persoană cu proprietarul celeilalte cote de ½ din dreptul de proprietate la care se face referire în notarea de la poziţia B21 din aceeaşi carte funciară, pentru a se concluziona că întreg imobilul a aparţinut, anterior preluării sale de către Statul Român, lui K.N.V. Dimpotrivă, probele permit concluzia că doar o cotă de ½ din imobil a aparţinut lui K.N.V., cealaltă fiind preluată de stat de la C.N. În plus, actele de stare civilă depuse au dovedit că defunctul K.N.V. nu este una şi aceeaşi persoană cu C.V.-M., menţionat şi sub numele de C.W. sau K.W. în documente ale Crucii Roşii.
Pe baza aceluiaşi material probator, fără însă a justifica în vreun fel concluziile sale şi fără a indica actele de stare civilă care îi fundamentează aceste concluzii, Curtea de Apel afirmă că proprietarii tabulari K.M. şi K.V. sunt una şi aceeaşi persoană cu K.N., respectiv K.W. şi că, în urma donaţiei pe care a primit-o de la K.N., K.N.V. figurează cu acest nume în cartea funciară.
Ulterior, după ce reţine că proprietarul întregului imobil ar fi fost K.N.V., instanţa de apel, referindu-se la certificatul de calitate de moştenitor nr. 826/2005 menţionează că proprietarul imobilului este una şi aceeaşi persoană cu K.W.
Însă, potrivit menţiunilor respectivului certificat de calitate de succesor, C.W. ar fi una şi aceeaşi persoană cu C.V., cu C.V.-M. şi cu C.W., nicăieri în cuprinsul acestui act nespecificându-se identitatea dintre K.N.V. şi K.W.
Or, câtă vreme reclamantul S.W. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare prin care a solicitat valorificarea drepturilor ce i se cuvin în calitate de succesor al proprietarului de carte funciară, K.N.V. asupra imobilului înscris în CF nr. 256 Tomnatic nr. top 595-596/a, instanţa de apel avea obligaţia de a stabili motivat, pe baza probelor administrate, temeinicia susţinerilor reclamantului în sensul că este moştenitorul defunctului K.N.V. şi că acesta din urmă a fost proprietarul tabular al imobilului menţionat.
Instanţa de apel nu a lămurit situaţia de fapt sub aspectele menţionate deşi, apelul este o cale devolutivă de atac, iar în condiţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil, conform art. 298 C. proc. civ. şi în faza de judecată a apelului, judecătorii pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc, în scopul stabilirii corecte a situaţiei de fapt.
Pe de altă parte, simplele susţineri cuprinse în considerentele deciziei, fără ca instanţa de apel să respecte exigenţele art. art. 261 alin. (5) C. proc. civ., şi să arate care sunt considerentele şi probele pe care îşi întemeiază aceste susţineri, echivalează cu o necercetare a fondului care face imposibilă pentru instanţa de recurs exercitarea controlului judiciar.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării vor fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a temeiniciei susţinerilor reclamantului în sensul că este moştenitorul defunctului K.N.V. şi că acesta din urmă a fost proprietarul tabular al imobilului ce face obiectul notificării formulate de reclamantul S.W. în procedura Legii nr. 10/2001.
În măsura în care dovezile administrate ar conduce la concluzia că autorul reclamantului a fost proprietarul tabular al imobilului solicitat de reclamant prin notificare şi s-ar identifica cu defunctul C.W., urmează a se avea în vedere împrejurarea că certificatul de calitate de moştenitor nr. 826/2005 care a fost emis în urma decesului acestei persoane a fost anulat prin Sentinţa civilă nr. 246/27 martie 2007 a Judecătoriei Sânnicolau Mare.
Potrivit menţiunilor din dosarul 9082/1/2006 al Înaltei Curţi, această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 318/A/2009 a Tribunalului Timiş şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 84/R/2009 a Curţii de Apel Timişoara, înscrisuri care nu au fost administrate în cauză, deşi recurenta Primăria Comunei Tomnatic face referire, prin motivele de recurs, la Decizia irevocabilă menţionată.
Dacă în mod definitiv, în acel litigiu instanţele au apreciat motivul nulităţii certificatului de calitate de moştenitor nr. 826/2005 ca fiind lipsa dovezii decesului numitului C.W., întrucât fişa cartotecă eliberată de Serviciul de Pompe Funebre Augsburg nu este un act doveditor al decesului, pentru a nu se încălca puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare sub acest aspect, instanţa de apel urmează a avea în vedere la stabilirea dovezii morţii autorului reclamantului, condiţiile specifice în care poate fi probat decesul potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv Legea nr. 119/1996 şi Decretul nr. 31/1954.
Faţă de soluţia dispusă - de admitere a recursurilor, de casare a deciziei recurate şi de trimitere a cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă - Înalta Curte nu va mai analiza celelalte susţineri formulate prin motivele de recurs şi care vizează fondul litigiului dedus judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâta Primăria Comunei Tomnatic prin Primar şi intervenienţii H.I. şi H.A. împotriva Deciziei nr. 87 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6913/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6892/2011. Civil. Strămutare. Revizuire - Fond → |
|---|
