ICCJ. Decizia nr. 7023/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7023/2011
Dosar nr.4523/3/2009
Şedinţa publică din 11 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 06 februarie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 4523/3/2009, reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de autor a chemat în judecată pe pârâtele G.V. şi H.S., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate: nulitatea Certificatului de moştenitor din 18 decembrie 1987 emis de notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 1861/1987, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor către S.E. de la defunctul S.M., fiu al defunctului scriitor M.S.; nulitatea Certificatului de moştenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 703/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor de la S.E. (noră a defunctului scriitor M.S.) către legatarul universal G.V.; stingerea termenului legal de exerciţiu a drepturilor de autor din patrimoniul numitei G.V., ce a dobândit exerciţiul drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S., conform Certificatului de moştenitor din 30 mai 1992, emis de Notariatul de Stat Sector 1, în Dosar nr. 703/1992, pe o perioadă de 15 ani începând cu data de 01 ianuarie 1993; nulitatea Certificatului de moştenitor din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 2867/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor dobândite de defuncta Ş.T., fiică a defunctului scriitor M.S., către Ş.P., decedat la 31 august 2003, soţ şi legatar universal al defunctei; nulitatea Certificatului de moştenitor din 27 februarie 2008 emis de BNP N. în Dosar nr. 140-141-142/2007, privind succesiunile de pe urma defunctelor C.L., decedată la 08 martie 1992, Ş.T., decedată la 20 septembrie 1992 şi S.E., decedată la 01 decembrie 1995, fiice ale defunctului scriitor M.S.; nulitatea Certificatului de moştenitor din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R. în Dosar nr. 15/2004, privind succesiunile de pe urma defunctei P.P., decedată la 02 octombrie 2003, fiică a defunctului scriitor M.S.; apartenenţa drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor M.S. către C., în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe pentru cotele de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V. în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului scriitor M.S., decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieţii în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a), conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V. în calitate de legatar universal de pe urma defunctei S.E., decedată la data de 10 februarie 1992, soţia lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ş.T., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961.
În motivarea acţiunii, legal timbrată, reclamanta a arătat că drepturile de autor au aparţinut defunctului scriitor M.S., care a decedat la data de 19 octombrie 1961, iar potrivit art. 6 lit. a) şi b) din Decretul nr. 321/1956 care reglementa transmiterea pe termen a drepturilor de autor, în vigoare după data decesului autorului menţionat, vocaţia succesorală pentru drepturile de autor lăsate de M.S. aparţinea copiilor acestuia M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. şi Ş.T., pe o perioadă de 50 de ani, în cotă de 3/24, şi soţiei supravieţuitoare a acestuia, S.V., pe tot timpul vieţii acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea fiind dezbătută în cadrul Notariatului de Stat al Raionului LV. Stalin, ds. nr. X din 1961, Certificat de moştenitor nr. X din 1961.
Reclamanta invocă dispoziţiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 care stabilesc modalităţile de transmitere potrivit Codului civil, pe termene, a drepturilor de autor, în raport de data decesului autorului: soţului şi ascendenţilor autorului pe tot timpul vieţii fiecăruia (lit. a)), descendenţilor pe termen de 50 de ani (lit. b)) şi celorlalţi moştenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmită din nou prin moştenire.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, arată reclamanta, s-au prelungit termenele de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor, nu şi cele de transmitere succesorală a acestora în modalităţile stabilite de legislaţia anterioară (Decret nr. 321/1956), fiind expres stabilit la art. 149 alin. (1) că actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele conform aceleia.
Mai arată C. că succesiunea lui Ş.T., fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, a fost dezbătută conform CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992, emis de Not. Sect. 1, neputând forma obiectul dezbaterii succesorale în CM nr. 17 din 27 februarie 2008 emis de BNP N.
În drept, cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, art. 25 Legea nr. 8/1996, art. 6 Decret nr. 321/1956.
Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată şi proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtelor.
Pârâta H.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că situaţia de fapt prezentată de reclamantă reprezintă o interpretare proprie a modificărilor legislative privind drepturile de autor care se moştenesc.
Pârâta a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantei.
Pârâta G.V. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată faţă de dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici, arătând că reclamanta se identifică în raportul juridic dedus judecăţii cu persoana care ar fi vătămată prin emiterea certificatelor de moştenitor şi întrucât pretinde drepturi de proprietate intelectuală asupra operelor aparţinând defunctului scriitor M.S., acţiunea acesteia se prefigurează ca o veritabilă acţiune în realizarea dreptului, or, cererea în constatarea existenţei unui drept, aşa cum e reglementată de art. 111 C. proc. civ., nu este admisibilă în cazul în care reclamanta ar putea solicita realizarea dreptului.
Pe fondul cererii reclamantei, susţine pârâta, se arată că s-a solicitat constatarea nulităţii certificatelor de moştenitor, fără a se indica concret care este motivul de nulitate absolută, invocându-se prevederile art. 6 din Decretul nr. 321/1956. Cu privire la CM nr. 1876 din 18 decembrie 1987, arată pârâta, acesta a fost emis de notariat cu respectarea dispoziţiilor legale, drepturile de autor deţinute de E.S. (soţia defunctului M.S.) au fost obţinute prin testamentul lăsat de defunctul M.S., acesta dobândind prin moştenire drepturile patrimoniale de autor, de la tatăl său, M.S., în urma dezbaterii succesiunii în anul 1961. Conform art. 6 citat, drepturile de autor pot fi exercitate de urmaşi pe o perioadă de 50 de ani, iar întrucât E.S. a dobândit întreaga masă succesorală a defunctului său soţ la data de 13 noiembrie 1986 (data decesului acestuia), este dovedită apartenenţa la drepturile de autor în cotă de 3/24 asupra operelor autorului M.S. Dispoziţiile legale au fost respectate şi cu privire la CM nr. 826 din 30 mai 1992, întrucât E.S. avea exerciţiul drepturilor de autor, operele lui S. aflându-se încă sub protecţie la data decesului acesteia, aşa încât testamentul dat a produs efecte juridice.
Cu privire la stingerea termenului legal de exerciţiu al drepturilor de autor pentru pârâtă, aceasta arată că nu este întemeiată susţinerea reclamantei că termenul de 15 ani începând cu 1993 este distinct şi independent de termenul de protecţie conferit drepturilor de autor, întrucât termenele prevăzute de Decretul nr. 321/1956 se referă în fapt la durata protecţiei drepturilor de autor atunci când acestea sunt transmise pe cale succesorală, iar nu la perioada în care pârâta ar avea exerciţiul drepturilor dobândite pe cale succesorală. Astfel, exercitarea drepturilor dobândite pe cale succesorală se realizează potrivit Codului civil şi chiar art. 6 prevede că drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire potrivit Codului civil.
Pârâta invocă dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor, care au modificat termenul de protecţie a drepturilor de autor, noul termen fiind de 70 de ani, care îi profită, întrucât la data adoptării legii nu se consumase termenul de 50 de ani de la data decesului autorului, operele fiind încă în termenul de protecţie conform decretului anterior. Sunt invocate de asemenea dispoziţiile art. 149 care prevede că durata drepturilor patrimoniale de autor asupra operelor create mai înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform procedurilor legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în noua lege prin care nu se mai face nicio referire la rangul moştenitorilor.
Mai arată pârâta că transmiterea succesorală a drepturilor de autor este posibilă potrivit Codului civil atâta timp cât dreptul de autor se exercită în termenul de protecţie prevăzut de lege, iar atunci când expiră termenul de protecţie a dreptului de autor, operele trec în domeniul public.
Reclamanta doreşte să speculeze situaţia în care dacă nu există moştenitori, exerciţiul drepturilor revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor, sau în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creaţie, respectiv situaţia reglementată la art. 25 din Legea nr. 8/1996 care nu se regăseşte însă în cauză întrucât există moştenitori care sunt titulari ai drepturilor de autor. Referitor la dispoziţiile art. 149, alin. (1) din legea nouă a dreptului de autor, invocate de reclamantă (actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele conform aceleia), pârâta susţine că testamentul sau certificatul de moştenitor nu intră în noţiunea de acte, textul legal făcând referire la un contract de licenţă, de exemplu, dar nu la testamentul E.S. sau la certificatul de moştenitor emis în baza acestuia, aceste acte fiind guvernate de Codul civil.
Pârâta mai susţine că prezenta cerere este o replică a pretenţiilor sale în Dosar nr. 27149/372008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a solicitat obligarea C. la plata remuneraţiilor colectate de la utilizatori din exploatarea operelor lui M.S.
Pârâta H.S. a formulat o nouă întâmpinare, la data de 27 martie 2009, invocând excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei, excepţia lipsei de interes, iar pe fond solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active se arată că s-au invocat prevederile art. 25 din Legea nr. 8/1996 de către reclamanta C. pentru a motiva interesul în promovarea acţiunii, reclamanta raportându-se la dispoziţiile din teza a II-a din textul legal, omiţând în mod voit prevederile din teza I, drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 şi 21 durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică. Din teza a doua, reclamanta preia parţial norma legală, deşi se prevede că organismul de gestiune colectivă poate exercita drepturile prevăzute la art. 13 şi 21 numai în ipoteza în care nu există moştenitori, or, în speţă, există moştenitori, iar reclamanta nu probează calitatea sa procesuală activă, respectiv nu probează calitatea de titular al drepturilor de autor. Nici cu privire la celelalte capete ale cererii, întemeiate pe dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, reclamanta nu probează calitatea procesuală activă, întrucât nu poate pretinde să devină moştenitor al autorului M.S., neputându-se număra printre persoanele care se pot considera vătămaţi în drepturile lor, conform art. 88, pentru a cere instanţei anularea certificatului de moştenitor.
În ce priveşte excepţia lipsei de interes, pârâta susţine că reclamanta a invocat o serie de texte de lege, dar nu precizează în concret modul în care se calculează termenele de protecţie şi nici data la care protecţia drepturilor a încetat, omiţând să arate faptul că, potrivit art. 25, alin. (1) teza a II-a, organismul de gestiune colectivă nu este îndreptăţit să exercite drepturile de autor atâta timp cât există moştenitori şi, chiar în ipoteza în care organismul de gestiune colectivă ar fi îndreptăţit să gestioneze drepturile de autor, expirarea duratei termenului de protecţie ar fi operat deopotrivă faţă de moştenitori, dar şi faţă de OGC. În cauză, reclamanta arată că durata de protecţie a expirat pentru moştenitori, dar nu arată de ce nu a expirat şi pentru OGC, invocând faţă de moştenitori dispoziţiile Decretului nr. 321/1956, iar în ceea ce o priveşte, invocând prevederile Legii nr. 8/1996 cu privire la durata termenelor de protecţie, aşa încât acţiunea sa este lipsită de interes.
Pe fondul pricinii, pârâta susţine că deţine prin moştenire o cotă din drepturile de autor asupra operelor lui M.S., decedat la 19 octombrie 1961, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Decretul nr. 321/1956, termenul de protecţie începând să curgă la data de 1 ianuarie 1962. Conform dispoziţiilor art. 25, alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996, drepturile patrimoniale de autor prevăzute la art. 13 şi 21 durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, iar conform art. 149, alin. (3) durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform procedurilor legislaţiei anterioare se prelungesc până la termenul de protecţie prevăzut de această lege, prelungirea producând efecte de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.
În speţă, la intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenele de protecţie calculate conform Decretului nr. 321/1956 nu expiraseră, aşa încât, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (3) din noua lege, termenul de protecţie s-a prelungit la 70 de ani, respectiv până la data de 19 octombrie 2031, calculat de la data morţii autorului.
Mai arată pârâta că va demonstra că modul de calcul al reclamantei este eronat, în momentul în care aceasta va preciza cum a ajuns la concluzia că au expirat termenele de protecţie a drepturilor de autor.
Tribunalul a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, respingând ca neutilă proba cu interogatoriul pârâtei, solicitată de reclamantă.
Prin Încheierea din 17 noiembrie 2009 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta G.V., pentru considerentele expuse în hotărârea respectivă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1497 din 22 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 4523/3/2009, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei; s-a constatat nulitatea absolută parţială a Certificatului de moştenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, Dosar nr. 703/1992, cu privire la transmiterea drepturilor patrimoniale de autor de la S.E. către legatarul universal G.V.; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea nulităţii Certificatului de moştenitor din 18 decembrie 1987 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosarul nr. 1861/1987, a Certificatului de moştenitor din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 2867/1992, a Certificatului de moştenitor din 27 februarie 2008 emis de BNP N. în Dosarul nr. 140-141-142/2007 şi a Certificatului de moştenitor din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R. în Dosarul nr. 15/2004; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea apartenenţei drepturilor de autor de pe urma defunctului autor M.S. către reclamanta C.; a fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea sentinţei, au fost reţinute următoarele:
Tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C. nu este întemeiată, pentru următoarele considerente.
Reclamanta invocă drept temei al acţiunii, printre altele, şi dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, conform cărora cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor. În speţă, reclamanta pretinde că este vătămată în drepturile sale, aşa cum sunt acestea reglementate la art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, motiv pentru care solicită constatarea nulităţii absolute a mai multor certificate de moştenitor, având drept obiect drepturi de autor de pe urma defunctului scriitor M.S., transmise ulterior succesiv mai multor persoane, printre care pârâtele din cauză.
Tribunalul a constatat că reclamanta poate face parte din categoria definită de legea specială a notarilor publici, de persoane vătămate prin emiterea certificatelor de moştenire, justificând astfel în cauză calitatea procesuală activă, de persoană care poate cere obligarea în raportul juridic dedus judecăţii, întrucât este o societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor pentru operele scrise, înfiinţată în baza dispoziţiilor art. 124 din Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ca persoană juridică ce s-a constituit prin libera asociere şi are ca obiect de activitate colectarea şi repartizarea drepturilor de autor a căror gestiune i-a fost încredinţată de către titulari. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 88 din Legea notarilor publici nu se referă în mod expres la acei moştenitori care au fost excluşi pe nedrept de la moştenire, aşa cum susţine pârâta, ci foloseşte termenul de persoane vătămate. De asemenea, reclamanta nu pretinde să devină moştenitor al autorului M.S., aşa cum susţine pârâta, ci solicită să se constate nulitatea unor certificate de moştenitori şi să se constate apartenenţa drepturilor de autor de pe urma scriitorului M.S. către C., în temeiul art. 25 din Legea dreptului de autor, care prevede că: dacă nu există moştenitori, exerciţiul drepturilor de autor revine organismului de gestiune colectivă mandatat de autor sau celui cu cel mai mare număr de membri, C. fiind singurul organism de gestiune colectivă pentru operele scrise din România.
Tribunalul a înlăturat şi susţinerile pârâtei, conform cărora organismele de gestiune colectivă (OGC) nu pot dobândi şi nici deţine drepturi de autor, potrivit dispoziţiilor art. 123, alin. (3), deoarece OGC poate fi mandatat doar cu administrarea drepturilor (conform art. 129, alin. (4)) şi nu poate avea alt obiect de activitate decât utilizarea repertoriului protejat, dar nu li se transferă drepturi de autor şi drepturi conexe (art. 134, alin. (4) din lege), deci nu poate cere anularea unui certificat de moştenitor. Se constată astfel că dispoziţiile invocate de pârâtă nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la autorii în viaţă, care nu pot cesiona drepturile lor către OGC, iar nu la exerciţiul drepturilor patrimoniale de autor, după moartea unui autor fără moştenitori.
Referitor la excepţia lipsei de interes, tribunalul a constatat că această excepţie se motivează prin aceea că reclamanta nu are niciun drept dacă termenele de protecţie nu au expirat pentru moştenitori, pentru că termenele de protecţie au expirat şi pentru C. Sub acest aspect, nu este relevant dacă termenele de protecţie au expirat sau nu, pentru ca reclamanta să justifice interesul său personal, actual, direct şi legitim în promovarea cererii, atâta timp cât reclamanta tinde să demonstreze că, dacă sunt anulate certificatele de moştenitor, aceasta înseamnă că autorul M.S. nu are moştenitori şi astfel C. poate prelua exerciţiul drepturilor sale de autor în temeiul dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996. Astfel, este probat interesul reclamantei în formularea acţiunii de faţă şi, în consecinţă, tribunalul va respinge în temeiul art. 137 C. proc. civ. excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.
Analizând în fond cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C., în baza materialului probator administrat, tribunalul a constatat următoarele:
După moartea scriitorului M.S., care a intervenit la data de 19 octombrie 1961, a fost dezbătută succesiunea acestuia, fiind emis Certificatul de moştenitor (CM) cu nr. X din 1961, având ca obiect drepturile de autor asupra operelor literare ale defunctului scriitor, fiind menţionaţi următorii moştenitori legali care au rămas de pe urma acestuia: 1) S.V., în calitate de soţie, căreia îi revine cota de 6/24; 2) M.D.I., fiică; 3) P.P., fiică; 4) S.E., fiică; 5) S.M., fiu; 6) C.L., fiică; 7) Ş.T., fiică, fiind menţionat în CM că îi revine fiecărui copil al defunctului scriitor câte o cotă de 3/24 din drepturile de autor, pe timp de 50 de ani, calculabil de la 1.X.1962, conform dispoziţiilor Decretului nr. 321/1956, art. 6, lit. b). Ulterior emiterii CM menţionat au decedat şi moştenitorii autorului, respectiv S.V., soţie supravieţuitoare, la data de 27 iulie 1987; M.D.I., fiică, la data de 11 ianuarie 1986; P.P., fiică, la data de 02 octombrie 2003; S.E., fiică, la data de 01 decembrie 1995; S.M., fiu, decedat la data de 13 noiembrie 1986; C.L., fiică, decedată la 08 martie 1992; Ş.T., fiică, decedată la 20 septembrie 1992. Ca urmare a dezbaterii succesiunii după o parte din moştenitorii menţionaţi mai înainte, s-au eliberat alte certificate de moştenitori: CM din 18 decembrie 1987 pentru S.E., de pe urma defunctului S.M., CM nr. 826 din 30 mai 1992 pentru G.V., CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992 pentru Ş.P., de pe urma defunctei Ş.T., CM nr. 39 din 06 iulie 2004 privind succesiunea de pe urma defunctei P.P., CM nr. 17 din 27 februarie 2008 privind succesiunile de pe urma defunctelor C.L., Ş.T. şi S.E.
Reclamanta C. solicită să se constate nulitatea certificatelor de moştenitor enumerate mai înainte şi apartenenţa drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor M.S. către C., în temeiul dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Reclamanta invocă şi dispoziţiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956, dar nu precizează în concret, pentru fiecare certificat de moştenitor menţionat, pentru care motive de nelegalitate ar trebui să se constate nulitatea acestuia, arătând doar că CM nr. 39/2004 şi CM nr. 17/2008 nu respectă modalitatea de transmitere a drepturilor de autor, stabilită prin decretul care nici măcar nu mai era valabil la data eliberării acestor certificate, iar în ce priveşte drepturile de autor transmise pârâtei G.V., susţine reclamanta, pentru aceasta termenul este de 15 ani conform Decretului nr. 321/1956 şi acest termen s-a împlinit. Reclamanta a mai arătat că decretul anterior Legii nr. 8/1996 a stabilit termene exprese privind transmiterea succesorală a drepturilor de autor, consacrând caracterul personal al transmiterii drepturilor, iar odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 s-au prelungit doar termenele de protecţie, nu şi cele de transmitere succesorală, în modalităţile stabilite de legislaţia anterioară, deoarece se prevede expres la art. 149, alin. (1) din noua lege că "actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele conform acesteia".
Tribunalul a constatat că susţinerile reclamantei sunt întemeiate doar în parte, aşa cum se va expune în cele ce urmează. Astfel, la data morţii autorului M.S. erau în vigoare dispoziţiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956, invocat şi de reclamantă, conform cărora: "La moartea autorului drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: a) soţului şi ascendenţilor, pe tot timpul vieţii fiecăruia; b) descendenţilor, pe timp de 50 de ani, c) celorlalţi moştenitori pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moştenire". Dispoziţiile menţionate reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor patrimoniale de autor, stabilind perioade diferite de timp, în funcţie de clasa de moştenitori sau în funcţie de genul unor opere (în acest caz, conform art. 7, de exemplu 20 de ani pentru autorii de dicţionare, enciclopedii şi culegeri, 10 ani pentru fotografii artistice etc). Când la succesiunea drepturilor patrimoniale de autor erau chemaţi mai mulţi moştenitori, din clase diferite, cum este şi cazul în speţă, expirarea termenelor în ce priveşte pe unii dintre moştenitori face să înceteze dreptul lor la cota respectivă din drepturile patrimoniale de autor, fără a afecta drepturile celorlalţi moştenitori, întrucât dreptul patrimonial de autor ca atare nu se stingea decât la expirarea drepturilor de moştenire ale tuturor succesorilor. Potrivit art. 8 din decret: "la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 şi 7 sau, în lipsă de moştenitori, din momentul morţii autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge".
Din redactarea textului art. 6 rezultă, de asemenea, că drepturile de autor dobândite de descendenţi (lit. b)) sunt transmisibile din nou prin moştenire la erezii descendenţilor, până la împlinirea termenului de 50 de ani, dar în ce priveşte ceilalţi moştenitori, menţionaţi la lit. c) (cum ar fi de exemplu colateralii), nu mai există posibilitatea transmiterii din nou prin moştenire a drepturilor de autor.
Făcând aplicarea dispoziţiilor de mai sus la speţă, soţia supravieţuitoare a defunctului autor (S.V.) a moştenit drepturile de autor în cota prevăzută de CM nr. 278 eliberat la 15 noiembrie 1961, pe tot timpul vieţii acesteia, iar descendenţii autorului (fiul şi fiicele acestuia) au moştenit drepturile de autor, în cotele menţionate în certificatul de moştenitor, de câte 3/24 fiecare, pentru o perioadă de 50 de ani prevăzută de decret, începând cu 19 octombrie 1961, perioadă care se împlineşte la data de 19 octombrie 2011, înăuntrul acestei perioade existând posibilitatea ca drepturile de autor să fie retransmise erezilor descendenţilor, conform Codului civil.
Întrucât o parte din certificatele de moştenitor în discuţie au fost eliberate înainte de apariţia Legii nr. 8/1996, iar altele au fost emise după apariţia acesteia, înseamnă că la eliberarea certificatelor de moştenitor se aplică dispoziţiile legale în vigoare la momentul respectiv, deci dispoziţii legale diferite.
Astfel, regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor, reglementat de Decretul nr. 321/1956, descris mai înainte, a fost valabil până la apariţia Legii nr. 8/1996, noua lege eliminând diferenţele de tratament între clasele de moştenitori şi stabilind că transmiterea drepturilor de autor după moartea autorului se face potrivit legislaţiei civile.
Totodată, noua lege a prelungit durata de protecţie a drepturilor de autor, la 70 de ani după moartea autorului, termen prevăzut în noua lege la art. 25, teza I ("drepturile patrimoniale durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică în mod legal"), pentru operele pentru care termenul nu a expirat, aşa cum este cazul în speţă (art. 149, alin. (3): "Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege"). Astfel, conform prevederilor noii legi, s-a prelungit termenul de protecţie a operelor după moartea autorului, de la 50 la 70 de ani, dar calculul nu se mai face de la moartea autorului, ci de la 1 ianuarie a anului următor morţii autorului (art. 32). În consecinţă, durata de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor pentru operele lui M.S., calculată după noua lege, de la 1 ianuarie a anului imediat următor morţii acestuia, respectiv 1 ianuarie 1962, se împlineşte la 1 ianuarie 2032.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 în ce priveşte transmiterea drepturilor de autor mortis causa, s-a reţinut şi că dispoziţiile de la art. 149, alin. (1) (actele juridice încheiate înainte sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc toate efectele conform acesteia) nu au nicio legătură cu transmiterea pe cale succesorală a drepturilor de autor, aşa cum susţine în mod greşit reclamanta, care invocă aceste dispoziţii în susţinerea cererii, alături de dispoziţiile art. 25 din noua lege care prevăd că, în lipsa moştenitorilor, exerciţiul drepturilor de autor revine organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor, în speţă C. Problema care se pune cu privire la capătul doi al cererii este deci aceea dacă se aplică dispoziţiile art. 25 în cauză.
Mai înainte de a analiza acest aspect, tribunalul a analizat capătul unu al cererii, privitor la nulitatea certificatelor de moştenitori menţionate prin acţiune. Astfel, raportat la considerentele expuse în precedent, tribunalul a constatat cu privire la CM nr. 1876 din 18 decembrie 1987, emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 1861/1987, că acesta a fost emis cu respectarea dispoziţiilor Decretului nr. 321/1956, aplicabile la acea dată, întrucât menţionează transmiterea drepturilor de autor către S.E., de la defunctul S.M., descendent al autorului, iar aşa cum s-a arătat mai înainte, descendenţii aveau posibilitatea, conform dispoziţiilor art. 6, lit. b) din Decretul nr. 321/1956, să transmită potrivit Codului civil drepturile de autor către erezii acestora, înăuntrul termenului de protecţie legal. Certificatul de moştenitor s-a emis pe numele S.E., soţia defunctului fiu al scriitorului, aceasta dobândind drepturile de autor moştenite de soţul său de la tatăl acestuia (în cotă de 3/24), în certificat fiind menţionate şi alte bunuri, dar nu pentru acestea se solicită nulitatea certificatului.
Titulara drepturilor de autor S.E., faţă de autorul M.S., are calitatea de noră, astfel că face parte din categoria alţi moştenitori, cărora li se aplică dispoziţiile de la art. 6, lit. c), această categorie de moştenitori nemaiputând să transmită la rândul lor drepturile patrimoniale de autor, desigur până la data intrării în vigoare a noii legi, care a eliminat aceste diferenţe. Având în vedere că CM nr. 826 din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat sector 1, privind transmiterea drepturilor de autor de la S.E. la legatarul universal G.V. s-a întocmit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 9/1996, când erau aplicabile încă dispoziţiile decretului, certificatul de moştenitor s-a emis cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii dreptului de autor, fiind valabil emis doar în ce priveşte celelalte bunuri menţionate.
În consecinţă, tribunalul a admis în parte acţiunea reclamantei şi a constatat nulitatea absolută parţială a CM nr. 826 din 30 mai 1992 emis în Dosarul nr. 703/1992, cu privire la transmiterea drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 3/24 de la S.E. către legatarul universal G.V., în temeiul dispoziţiilor art. 6, lit. c) din Decretul nr. 321/1956, aşa cum s-a menţionat. Faţă de această soluţie, tribunalul constată că nu mai are cum să se stingă termenul legal de exerciţiu al drepturilor de autor din patrimoniul pârâtei G.V., aşa cum solicită reclamanta la pct. 3 al primului capăt al cererii, odată ce aceste drepturi nici nu au intrat în patrimoniul acesteia.
Referitor la CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în ds. nr. 2867/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor dobândite de defuncta Ş.T. (fiica scriitorului M.S.), către soţul acesteia, Ş.P., acesta este legal întocmit, cu privire la drepturile de autor (în cotă de 1/8), având în vedere că, aşa cum s-a reţinut, potrivit dispoziţiilor decretului (art. 6, lit. b)) descendentul poate transmite la rândul său drepturile patrimoniale de autor, înăuntrul perioadei de protecţie.
Înainte de data intrării în vigoare a noii legi, dintre descendenţii autorului mai era în viaţă doar P.P., de pe urma fiicei M.D.I., decedată la 11 ianuarie 1986 rămânând fiica sa H.S.C. (cu cota de 1/8 din drepturile de autor), conform CM nr. 576 din 07 mai 1986 (emis de Notariatul de Stat sector 1), iar ceilalţi descendenţi ai autorului: S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, C.L., decedată la 08 martie 1992, şi Ş.T., decedată la 20 septembrie 1992, neavând descendenţi direcţi. În ce o priveşte pe S.E., decedată la 01 decembrie 1995, fiul acesteia, S.M., este străin de succesiune, conform declaraţiei de drept succesoral legalizată în Germania, aşa cum se menţionează în CM nr. 17/2008 emis de BNP N.
Astfel, pe data intrării în vigoare a Legii dreptului de autor din 1996 s-a prelungit durata de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor de la 50 la 70 de ani doar pentru moştenitorii P.P. şi H.S.C., fiind eliminate discriminările între categoriile de moştenitori, aşa cum s-a arătat.
Referitor la certificatele de moştenitor emise după 1996, a căror nulitate s-a solicitat de reclamantă de asemenea, respectiv CM nr. 17 din 27 februarie 2008, emis de BNP N., privind succesiunile de urma defunctelor C.L., Ş.T. şi S.E., precum şi CM nr. 39 din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R., privind succesiunea de pe urma defunctei P.P., au fost emise după apariţia Legii nr. 8/1996, deci, cu privire la drepturile patrimoniale de autor transmise conform certificatelor respective, alături de alte bunuri imobile şi mobile, emiterea acestora trebuia să respecte prevederile Codului civil, nu ale Decretului nr. 321/1956, aşa cum a susţinut reclamanta, astfel că nu există motive pentru a constata nulitatea absolută parţială a acestor certificate. CM nr. 39/2004 s-a emis pentru moştenitoarea H.S.C., fiind menţionată cota de 1/8 pentru drepturile patrimoniale de autor, de la mama sa M.D.I., iar CM nr. 17/2008 privind mai multe succesiuni, menţionează în final pe H.S.C., pentru cota de 1/3 din masa succesorală, reprezentată de drepturile patrimoniale de autor din operele lui M.S.
Aşa fiind, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere I, cu privire la constatarea nulităţii CM nr. 1876 din 18 decembrie 1987 emis de Not. Sector 1, CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992 emis de Not. Sector 1, CM nr. 17/2008 emis de BNP N. şi CM nr. 39 din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R.
De asemenea, faţă de considerentele expuse în precedent, tribunalul a reţinut că în prezent drepturile patrimoniale de autor pentru operele scriitorului M.S. aparţin moştenitorului său legal, nepoata acestuia, pârâta H.S.C., iar în această situaţie nu se pune problema aplicării dispoziţiilor art. 25, teza a II-a, invocată de reclamantă, cu privire la preluarea exerciţiului drepturilor patrimoniale de autor, întrucât nu este îndeplinită condiţia de bază din acest text, respectiv lipsa moştenitorilor autorului.
În consecinţă, tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul II al cererii de chemare în judecată, privind constatarea apartenenţei drepturilor patrimoniale de autor de pe urma defunctului scriitor M.S., către C., iar în aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că acţiunea reclamantei a fost respinsă în proporţie de 90%, a respins ca neîntemeiată cererea C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel la data de 08 martie 2010 pârâta G.V., solicitând instanţei să admită apelul astfel formulat, să desfiinţeze hotărârea primei instanţe şi să respingă pretenţiile reclamantei ca neîntemeiate.
Apelanta critică modul în care instanţa a interpretat aplicarea art. 6 din Decretul nr. 321/1956, în sensul că S.E. nu ar fi putut transmite drepturile de autor prin legatar universal, înăuntrul termenului legal de protecţie.
Din motivarea sentinţei se înţelege că instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 6 ale Decretului nr. 321/1956 reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor, instituindu-se prin aceste dispoziţii un regim special şi diferit de regulile de drept comun în materia succesiunii. În analiza sa, instanţa a aplicat dispoziţiile art. 6 şi dezbaterilor succesorale care nu vizau patrimoniul autorului defunct, ci patrimoniul descendenţilor acestuia.
Aşa cum a argumentat şi în fondul cauzei, consideră apelanta că Decretul nr. 321/1956 nu instituie o altă ordine succesorală decât cea prevăzută de Codul civil (la care şi face referire), dispoziţiile decretului doar limitează în timp transmiterea succesivă a drepturilor de autor şi nu reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor, aşa cum susţine neîntemeiat instanţa.
De altfel, din interpretarea textului de lege (al art. 6), se înţelege că "la moartea autorului sau vreunuia din coautori" drepturile de autor se transmit conform dispoziţiilor Codului civil, însă numai limitat în timp, limita care se stabileşte în raport de moştenitorii autorului chemaţi la moştenire (adică cei care au vocaţie succesorală la momentul morţii autorului). Astfel, dacă la momentul dezbaterii succesiunii autorului, au vocaţie succesorală soţia şi fii autorului (cum este cazul în speţa), atunci, potrivit art. 6, soţia autorului va moşteni drepturile de autor pe tot timpul vieţii (termen cert şi nesigur ce depinde de durata de viaţă a soţiei), iar fii autorului (descendenţii) vor moşteni drepturile de autor pe timp de 50 de ani (termen cert şi sigur).
La o analiză mai atentă a dispoziţiilor Legii dreptului de autor, se poate constata că art. 6 din decret instituie reguli speciale numai în privinţa caracterului temporar al dreptului de autor dobândit prin moştenire cu consecinţa imposibilităţii retransmiterii prin succesiune (sau alt mod) după expirarea termenului prevăzut de lege, ca urmare a faptului că după acest termen se stinge dreptul însuşi. Astfel, regula în materia dreptului de autor a fost şi este aceea că, la moartea autorului drepturile patrimoniale se transmit prin moştenire, potrivit legii civile, pe o perioadă de timp, "începând cu 1 ianuarie al anului următor morţii autorului".
Ca urmare a acestui fapt, sub toate aspectele legate de transmisiunea legală sau testamentară a acestor drepturi, respectiv stabilirea cotelor succesorale, a vocaţiei succesorale, eventual a rezervei, sunt guvernate de legea civilă care reprezintă dreptul comun în materie. De aceea, cu privire la categoria drepturilor patrimoniale de autor nu se poate spune că se aplică o lege specială în privinţa transmisiunii lor prin moştenire.
S.E. (încadrată de instanţa la categoria "alţi moştenitori") nu a fost chemată la dezbaterea succesiunii autorului defunct pentru că nu avea vocaţie succesorală la moartea acestuia (fiind înlăturată de soţul său, S.M., fiul autorului) şi pentru acest motiv instanţa nu ar fi trebuit să analizeze calitatea de moştenitor al defunctei S.E. faţă de autorul M.S.
În acord cu această opinie juridică este şi Decizia nr. 242 din 29 ianuarie 1974, în sensul că "prin noţiunea de "descendenţi" (folosită în art. 6 din Decret) s-a înţeles descendenţii autorului, dar nu şi descendenţii acestora, după cum tot raportată la autorul operei este făcută şi referirea la soţul supravieţuitor, la ascendenţi şi ceilalţi moştenitori".
Din înscrisurile de la dosar reiese că S.E. l-a moştenit pe soţul ei, M.S., iar patrimoniul succesoral a fost transmis acesteia, după dispoziţiile Codului civil, indiferent de natura şi/sau provenienţa dreptului patrimonial de autor, Notariatul notând în CM 1876 din 18 decembrie 1987 doar limita temporară de exercitare a dreptului de autor ("drepturile patrimoniale de autor soţia le poate exercita în continuare până la împlinirea celor 50 de ani de la moartea autorului defunct M.S.").
Tot potrivit caracterului unitar al dreptului succesoral, S.E. a transmis prin legatar patrimoniul succesoral, incluzând şi drepturile de autor, fapt dovedit prin CM nr. 826/1992.
Conform art. 6 din decret, drepturile de autor moştenite de S.M., fiul autorului, aveau durata de 50 de ani, astfel că termenul de protecţie asupra operei expira la data de 01 ianuarie 2012.
Întrucât regimul aplicabil drepturilor de autor a fost modificat prin Legea nr. 8/1996, modificându-se şi termenul de protecţie al operelor potrivit art. 25 alin. (1) din lege, iar în temeiul art. 149 alin. (3) din lege, termenul de protecţie s-a prelungit de la 50 la 70 de ani pentru operele pentru care nu au expirat termenele de protecţie stabilite de legislaţia anterioară (cum este cazul în speţă), opera lui M.S. va fi încă sub protecţie până la data de 01 ianuarie 2032.
Întrucât în fond s-a dezbătut natura juridică a termenelor prevăzute de art. 6 din decret, reiterează ideea că aceste termene definesc întinderea protecţiei drepturilor patrimoniale de autor (fiind numite în noua legislaţie ca termene de protecţie a drepturilor de autor), opinia fiind întărită chiar de art. 8 din decret ("la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 şi 7 sau, în lipsă de moştenitori, din momentul morţii autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge") şi de art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
Deşi reclamanta a pretins că termenele prevăzute de art. 6 din decret sunt termene de transmitere succesorală, distincte de termenele de protecţie a drepturilor de autor, această argumentaţie a fost respinsă în mod întemeiat de către instanţă.
În concluzie, se solicită să se constate că în mod legal, la eliberarea celor două certificate de moştenitor (CM 1876 din 18 decembrie 1987 şi CM 826/1992), Notariatul a avut în vedere dreptul comun în materia succesiunii şi că întocmai au fost respectate limitele temporare ale dreptului de autor, aşa cum aceasta au fost reglementate de-a lungul vremii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 282 C. proc. civ.
Cererea de apel a fost timbrată cu 26 RON, taxă judiciară de timbru şi 2,5 RON, timbru judiciar.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel la data de 05 martie 2010 (data poştei) şi reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, solicitând admiterea apelului.
În motivarea cererii de apel, au fost invocate următoarele:
Intimatele-pârâte nu au vocaţie succesorală pentru cotele de succesiune a drepturilor de autor ce au aparţinut defunctului scriitor M.S., precizate în cererea introductivă de instanţă.
Drepturile de autor au aparţinut defunctului scriitor M.S., ce a decedat la data de 19 octombrie 1961.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 lit. a) şi b) din Decretul nr. 321/1956, ce reglementa transmiterea succesorală pe termene a drepturilor de autor, în vigoare la data decesului defunctului scriitor M.S., vocaţia succesorală pentru drepturile de autor lăsate de către acesta aparţinea copiilor acestuia, M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. şi Ş.T., pe o perioadă de 50 de ani, în cotă de 3/24, şi soţiei supravieţuitoare a acestuia, S.V., pe tot timpul vieţii acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea fiind dezbătută în cadrul Notariatului de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961, Certificat de moştenitor nr. X din 1961.
Astfel, dispoziţiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 stabilesc, în raport de data decesului autorului, următoarea modalitate de transmitere succesorală pe termene a drepturilor patrimoniale de autor:
"La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soţului şi ascendenţilor autorului, pe tot timpul vieţii fiecăruia; descendenţilor, pe timp de 50 ani; celorlalţi moştenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moştenire."
"La data deschiderii moştenirii, respectiv data morţii autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluţionării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească, persoanele chemate a moşteni, capacitatea lor succesorală şi drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii; data la care începe curgerea termenului de 6 luni de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală (art. 700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moştenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivităţii legii, art. 1 C. civ.)."
Certificatul de moştenitor nr. X din 1961 eliberat de Notariatului de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 a stabilit transmiterea succesorală a drepturilor patrimoniale de autor conform Decretului nr. 321/1956.
Transmiterile ulterioare a drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S. au încălcat prevederile exprese de exercitare a drepturilor de autor consacrate de actul normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor.
Astfel, cota de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului scriitor M.S., decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieţii în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a), conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu puteau forma obiect de transmitere succesorală ulterioară având caracter viager; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V., în calitate de legatar universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la data de 10 februarie 1992, soţia lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiectul transmiterii succesorale având în vedere faptul că drepturile de autor au caracter personal, putând fi transmise doar descendenţilor autorului.
Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ş.T. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soţul supravieţuitor, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soţul postdecedat C.N. şi nepoata de soră a acesteia, H.S.C., precum şi către P.P., S.E., S.T., în calitate de surori ale acesteia, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către nepoata de soră a acesteia, H.S.C. şi către P.P., în calitate de soră postdecedată a acesteia, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia, şi nu către H.S.C., în calitate de nepoată de soră predecedată.
Astfel, Certificatul de moştenitor din 06 iulie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public "M.R." pentru succesiunea defunctei P.P. nu respectă modalitatea de transmitere succesorală stabilită de Decretul nr. 321/1956.
În aceleaşi condiţii, Certificatul de moştenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N." privind pe defunctele C.L., Ş.T. şi S.E., fiice ale marelui scriitor M.S. ce au dobândit drepturile de autor pe termen de 50 de ani nu respectă dispoziţiile de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor prevăzute de Decretul nr. 321/1956.
Mai mult decât atât, Certificatul de moştenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N.", ignorând dezbaterea succesorală a fiicei scriitorului, Ş.T., ce a avut loc la Notariatul de Stat Sector 1 în Dosarul nr. 2867/1992 conform Certificatului de moştenitor din 05 noiembrie 1992, reintroduce în dezbare succesorală aceste drepturi situaţie inadmisibilă ce încalcă în mod flagrant dispoziţiile legale în materie de dezbatere succesorală.
În ceea ce priveşte drepturile de autor dobândite de G.V. pe o perioadă de 15 ani, în ipoteza în care s-ar admite modalitatea de transmitere succesorală indicată în Certificatul de moştenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, aceste drepturi de autor s-au împlinit în patrimoniul intimatei-pârâte.
În ceea ce priveşte aplicarea succesivă a legislaţiei drepturilor de autor în materie succesorală, se arată că Decretul nr. 321/1956 promovat în sistemul legislativ de chiar defunctul scriitor M.S., a statuat transmiterea succesorală a drepturilor de autor pe termene expres prevăzute de actul normativ şi consacrând caracterul personal a transmiterii acestora.
Instanţa de fond nu a analizat în mod corect legislaţia aplicabilă certificatelor de moştenitor, respectiv legea de transmitere succesorală şi de proprietate intelectuală în vigoare la data morţii autorului.
Astfel, nu a stabilit pe fiecare transmitere succesorală, începând cu data morţii autorului, regimul juridic aplicabil drepturilor de autor pentru fiecare dobânditor al drepturilor de proprietate intelectuală omiţând să răspundă cerinţelor acţiunii formulate.
Instanţa de fond nu a stabilit, în raport de fiecare cotă de moştenitor transmisă, situaţia actuală a drepturilor de autor având în vedere că soţia defunctului scriitor exercita doar cu caracter viager drepturile de autor dobândite prin succesiune pe tot timpul vieţii acesteia, iar în cazul celorlalţi moştenitori drepturile de autor puteau fi exercitate numai în condiţiile prevăzute de Decretul nr. 321/1956.
Instanţa de fond în procesul soluţionării cererii nu a ţinut cont de faptul că drepturile de autor dobândite în temeiul Decretului nr. 321/1956 de către moştenitori nu puteau suferi transformări ulterioare care să permită retransmiterea pe cale succesorală. Se exemplifică cu situaţia dreptului viager de autor care nu poate forma obiect de retransmitere succesorală prin succesiune legală sau testamentară.
Sub un alt aspect, se arată că instanţa de fond nu a analizat caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956, în sensul că între clasele de moştenitori expres prevăzute de actul normativ nu puteau avea loc transmiteri succesorale reciproce, şi anume: de la ascendenţi/soţia supravieţuitoare a autorului (drept viager) către descendenţii defunctului scriitor; de la descendenţii defunctului scriitor către soţiile supravieţuitoare ale acestor descendenţi deoarece Decretul nr. 321/1956 dispunea expres transmiterea dreptului de autor numai descendenţilor autorului, nu şi soţiilor supravieţuitoare ale acestor descendenţi; în cazul moştenitorilor evidenţiaţi în dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 321/1956 dreptul de autor nu mai putea forma obiect de retransmitere succesorală.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 s-au prelungit doar termenele de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor, nu şi cele de transmitere succesorală a acestora în modalităţile stabilite de legislaţia anterioară, respectiv Decretul nr. 321/1956, prevederile exprese ale art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 stabilind faptul că "actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele conform aceleia".
Termenul de protecţie al drepturilor de autor consacrat de Convenţia de la Berna, de 50 de ani, s-a prelungit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, la 70 de ani, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, conferind exerciţiul drepturilor patrimoniale de autor, în lipsa moştenitorilor, organismului de gestiune colectivă din domeniul specific de creaţie al autorului, dând relevanţă principiului cofraternităţii ce operează în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.
Astfel, în cazul cotelor de succesiune în care dreptul de autor a fost exercitat viager, cu precădere acest drept revine spre gestiune organismului de gestiune colectivă (cofraternilor), având în vedere că exercitarea drepturilor de autor s-a realizat, în acest caz, complet, pe tot timpul vieţii dobânditorilor.
Faţă de acest aspect de legalitate, apartenenţa exerciţiului drepturilor de autor ale defunctului scriitor M.S., în cotele precizate în acţiune, revine C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor până la împlinirea termenului de protecţie de 70 de ani, termen calculat de la data decesului autorului, în funcţie de legislaţiile succesive în timp a drepturilor de autor.
Cererea de apel a fost timbrată cu 26 RON, taxă judiciară de timbru şi 2,5 RON, timbru judiciar.
Apelanta C. a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanta G.V., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Apelanta G.V. a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanta C., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Intimata H.S.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de C., ca nefondat.
Analizând cauza de faţă prin prisma motivelor de apel invocate de apelante, a apărărilor formulate de intimaţi şi a probelor administrate, Curtea a constatat următoarele:
În fapt, după moartea scriitorului M.S., care a intervenit la data de 19 octombrie 1961, a fost dezbătută succesiunea acestuia, fiind emis Certificatul de moştenitor nr. X din 1961 de Notariatul de Stat al Raionului I. V. Stalin.
Prin acest certificat de moştenitor, s-a constatat că pentru drepturile de autor asupra operelor literare ale defunctului scriitor, au rămas următorii moştenitori legali de pe urma acestuia: 1) S.V., în calitate de soţie, căreia îi revine cota de 6/24; 2) M.D.I., fiică; 3) P.P., fiică; 4) S.E., fiică; 5) S.M., fiu; 6) C.L., fiică; 7) Ş.T., fiică.
Fiecăruia dintre copii, conform menţiunii din certificatul de moştenitor, i-a revenit câte o cotă de 3/24 din drepturile de autor, pe timp de 50 de ani, calculabil de la 1.X.1961, conform dispoziţiilor art. 6 lit. b) din Decretul nr. 321/1956.
Soţia supravieţuitoare, S.V., a decedat la data de 27 iulie 1985, conform menţiunii din certificatul de deces.
De pe urma defunctei Ş.T., decedată la data de 20 septembrie 1992, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. Y din 1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 1, conform căruia unicul moştenitor al acesteia a rămas Ş.P., pentru drepturile de autor ce încep să curgă de la data de 11 ianuarie 1993, pe o perioadă de 19 ani.
De pe urma defunctei S.E., decedată la data de 10 februarie 1992, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. Z din 1992 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 1, conform căruia unica moştenitoare a acesteia a rămas pârâta G.V., pentru drepturile de autor ce încep să curgă de la data de 01 ianuarie 1993 pe o perioadă de 15 ani, fără a depăşi 50 de ani de la decesul lui M.S.
De pe urma defunctei C.L., decedată la data de 08 martie 1992, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. A din 2008 de Biroul Notarial Public N., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moştenitori numiţii C.N., H.S.C., P.P., S.E., Ş.T., pentru cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor. Prin acelaşi certificat a fost dezbătută (din nou) succesiunea defunctei Ş.T., stabilindu-se ca moştenitori numiţii H.S.C., P.P. şi S.E. De asemenea, de pe urma defunctei S.E., decedată la data de 01 decembrie 1995, au rămas ca moştenitori H.S.C. şi P.P., conform aceluiaşi certificat.
De pe urma defunctei M.D.I., decedată la data de 11 ianuarie 1986, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. B din 1986 de Notariatul de Stat al Sectorului 1, conform căruia de pe urma acesteia a rămas ca moştenitoare numita H.S.C. De pe urma defunctei P.P., decedată la data de 02 octombrie 2003, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. C din 2004 de Biroul Notarial Public M.R., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moştenitori numiţii H.S.C., D.I. şi D.T.D., pentru cota indiviză de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor calculate până la împlinirea termenului de 70 de ani, începând cu data de 01 ianuarie 1962.
De pe urma defunctului S.M., decedat la data de 13 noiembrie 1986, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. D din 1987 de Notariatul de Stat al Sectorului 1, conform căruia de pe urma acestuia a rămas ca moştenitor numita S.E., pentru drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor, până la împlinirea celor 50 de ani de la decesul autorului.
În Şedinţa publică din data de 09 septembrie 2010, apelanta C. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei H.S.E., excepţie calificată de Curte ca fiind un motiv de ordine publică în apel, faţă de faptul că nu s-a invocat ca atare, prin motivele de apel, deşi motivarea pe excepţie, invocată de apelanta-reclamantă se regăseşte în cuprinsul motivelor de apel.
În motivarea excepţiei, apelanta a arătat că această excepţie vizează actele notariale, apreciind că nu pot exista două acte notariale, respectiv două certificate de moştenitor.
Curtea a analizat această excepţie împreună cu motivul de apel legat de constatarea nulităţii celor două certificate de moştenitor care se suprapun, dezbătând aceeaşi succesiune.
Cu privire la apelul formulat de apelanta C., Curtea constată următoarele:
S-a invocat, în primul rând, faptul că transmiterile ulterioare ale drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S. au încălcat prevederile exprese de exercitare a drepturilor de autor consacrate de actul normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor.
Pentru a răspunde acestui prim motiv de apel, Curtea a realizat o analiză a modului de transmitere a drepturilor de autor, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii succesiunii autorului, şi apoi conform dispoziţiilor legale ce s-au succedat în timp.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Decretul nr. 321/1956, "la moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soţului şi ascendenţilor autorului, pe tot timpul vieţii fiecăruia; descendenţilor, pe timp de 50 ani; celorlalţi moştenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moştenire."
Rezultă că, potrivit menţiunii din certificatul de moştenitor, descendenţii scriitorului au dobândit exerciţiul drepturilor de autor de pe urma acestuia pe o durată de 50 de ani, calculată de la data de 19 octombrie 1961.
Având în vedere faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din acelaşi decret, termenele prevăzute la lit. b) şi c) se socotesc de la data de 1 ianuarie a anului următor morţii autorului, Curtea a luat în considerare, ca şi dată de începere a cursului termenului de protecţie a drepturilor de autor, data de 01 ianuarie 1962, iar nu data de 19 octombrie 1961, care este menţionată în certificatul de moştenitor.
Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, potrivit cu care "până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte."
Or, durata efectivă a exercitării drepturilor patrimoniale de autor nu reprezintă un aspect prevăzut în mod obligatoriu ca şi obiect al constatării de către notar şi nu poate avea caracter de opozabilitate faţă de terţi o astfel de menţiune, în măsura în care este eronată.
Cât timp, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Decretul nr. 321/1956, termenul de protecţie începe să curgă de la data de 01 octombrie 1962, Curtea a calculat acest termen de la data prevăzută în lege, cu atât mai mult cu cât raţiunea textului este aceea că dreptul patrimonial există pentru moştenitor de la data decesului autorului, dar curgerea termenului de protecţie începe din prima zi a anului următor decesului autorului, ca formă de protecţie suplimentară a moştenitorului (acesta beneficiind de un termen de graţie - evident, în favoarea sa - între momentul decesului autorului şi momentul începerii calculării acestui termen de protecţie).
În plus, indiferent de data de începere a acestui termen (19 octombrie 1961 sau 01 ianuarie 1962) termenul de 50 ani ar fi expirat la data de 19 octombrie 2011 sau de 01 ianuarie 2012, pentru ambele variante, raţionamentul Curţii rămânând valabil.
La data deschiderii moştenirii, respectiv data morţii autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluţionării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească, persoanele chemate a moşteni, capacitatea lor succesorală şi drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii; data la care începe curgerea termenului de 6 luni de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală (art. 700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moştenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivităţii legii, art. 1 C. civ.).
Ca urmare a apariţiei Legii nr. 8/1996, prin art. 149 alin. (3) (în forma iniţială a acestui text) s-a statuat că "durata drepturilor de exploatare asupra operelor create de autorii decedaţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care au expirat termenele de protecţie se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege; prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi."
Astfel, în forma iniţială a acestui text, art. 149 alin. (3) nu era incident cauzei de faţă, termenul de exercitare a drepturilor de autor de către descendenţi nefiind expirat la data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, respectiv 26 iunie 1996.
Ulterior, prin art. 128 din Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, alin. (3) a fost modificat în următorul sens: "durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform procedurilor legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege; prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi" (această lege a intrat în vigoare la 30 august 2004).
Or, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în forma sa în vigoare conform modificării aduse prin Legea nr. 285/2004, "drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 şi 21 durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţă publică în mod legal. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie."
Astfel, conform prevederilor noii legi, s-a prelungit termenul de protecţie a operelor după moartea autorului, de la 50 la 70 de ani (calculaţi de la 01 ianuarie 1962, aşa cum s-a arătat mai sus), cei 70 de ani urmând să expire abia la 01 ianuarie 2032, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
Prin urmare, acest prim motiv de apel invocat de apelantul C., referitor la încălcarea prevederilor exprese consacrate de actul normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor este nefondat.
Cât priveşte argumentul apelantei, legat de cota de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului scriitor M.S., în sensul că nu putea forma obiect de transmitere succesorală ulterioară, având caracter viager, Curtea a precizat că va răspunde acestui argument odată cu analizarea motivului 8 de apel.
În al doilea rând, apelanta invocă, referitor la cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V. în calitate de legatar universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la data de 10 februarie 1992, soţia lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., că nu putea forma obiectul transmiterii succesorale, având în vedere faptul că drepturile de autor au caracter personal, putând fi transmise doar descendenţilor autorului. În ceea ce priveşte drepturile de autor dobândite de G.V. pe o perioadă de 15 ani, în ipoteza în care s-ar admite modalitatea de transmitere succesorală indicată în Certificatul de moştenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, aceste drepturi de autor s-au împlinit în patrimoniul intimatei-pârâte.
Curtea a constatat că pe acest aspect este formulat şi apelul pârâtei G.V., motiv pentru care l-a analizat împreună cu cele două motive de apel.
În al treilea rând, pentru cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ş.T., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, s-a invocat faptul că nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soţul supravieţuitor, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia.
Conform Certificatului de moştenitor nr. E din 1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1, unicul moştenitor al defunctei Ş.T. a rămas Ş.P., pentru drepturile de autor ce încep să curgă de la data de 11 ianuarie 1993 pe o perioadă de 19 ani.
Apelanta a mai invocat faptul că Certificatul de moştenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N.", ignorând dezbaterea succesorală a fiicei scriitorului, Ş.T., ce a avut loc conform Certificatului de moştenitor din 05 noiembrie 1992, reintroduce în dezbatere succesorală aceste drepturi, situaţie ce încalcă în mod flagrant dispoziţiile legale în materie de dezbatere succesorală.
Într-adevăr, de pe urma defunctei C.L., decedată la data de 08 martie 1992, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. A din 2008 de Biroul Notarial Public N., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moştenitori numiţii C.N., H.S.C., P.P., S.E., Ş.T., pentru cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor. Prin acelaşi certificat, a fost dezbătută (din nou) succesiunea defunctei Ş.T., stabilindu-se ca moştenitori numiţii H.S.C., P.P. şi S.E.
În ceea ce priveşte dualitatea dezbaterilor succesorale, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.
Într-o astfel de situaţie, apelanta nu are un folos material ca urmare a constatării existenţei unor alţi moştenitori decât cei menţionaţi în certificat, cât timp existenţa în sine a unor moştenitori (oricare ar fi aceia) este de natură să înlăture dreptul subsecvent al apelantei reglementat de dispoziţiile art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 ("dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie").
Astfel, acest motiv de apel, şi implicit de anulare a Certificatului de moştenitor nr. A din 2008, este nefondat.
Pentru aceleaşi considerente, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei H.S.E. a fost apreciată ca neîntemeiată, neexistând o anulare a unuia din cele două certificate, intimata figurând în cuprinsul certificatelor de moştenitor, aceasta îşi justifică legitimarea procesuală pasivă.
În plus, dincolo de faptul că intimata figurează în Certificatul de moştenitor nr. A din 2008, aceasta mai figurează şi în Certificatul de moştenitor nr. C din 2004, cu privire la care nu se mai pune problema unor dezbateri suprapuse.
Cât priveşte motivul de apel legat de faptul că dreptul de autor nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soţul supravieţuitor, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia, Curtea a reţinut că numita Ş.T. dobândise, potrivit legii, o cotă de 3/24 din drepturile de autor, pe timp ce 50 de ani, calculabil de la 1 ianuarie 1962 şi expirând la 1 ianuarie 2012, conform dispoziţiilor art. 6 lit. b) din Decretul nr. 321/1956.
Astfel, la data decesului acesteia, survenit la 20 septembrie 1992 (înainte de intrarea în vigoare a prelungirii cu 20 ani a termenului prin Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 285/2004), defuncta era încă în termenul de exercitare a drepturilor patrimoniale de autor, din care mai rămăsese o durată de circa 20 ani. În mod corect, în Certificatul de moştenitor nr. Y din 1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1, s-a constatat că drepturile de autor ce încep să curgă (mai riguros fiind că acestea continuă să curgă) de la data de 11 ianuarie 1993, pe o perioadă de 19 ani.
Prin urmare, Curtea a constatat că Decretul nr. 321/1956 nu a introdus o modificare cu privire la ordinea succesorală şi nici vreo interdicţie sau limitare de transmisiune mai departe a drepturilor de autor, singura circumstanţiere făcută de lege fiind aceea a duratei termenelor în funcţie de moştenitorii direcţi ai defunctului. Astfel, prevederile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 se aplică numai cu privire la data deschiderii succesiunii autorului, neputând fi extinse şi la transmisiunile ulterioare.
Susţinerea apelantei în sensul că descendenta autorului nu putea transmite mai departe dreptul de autor decât tot unui descendent al său, este lipsită de temei legal.
În concluzie, motivul de apel legat de anularea Certificatului de moştenitor nr. E din 1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1, este nefondat.
În al patrulea rând, apelanta a arătat, referitor la cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, că nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soţul postdecedat C.N. şi nepoata de soră a acesteia, H.S.C., precum şi către P.P., S.E., S.T., în calitate de surori ale acesteia, fiind transmisibilă doar descendenţilor acesteia.
De pe urma defunctei C.L., decedată la data de 08 martie 1992, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. A din 2008 emis de Biroul Notarial Public N., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moştenitori numiţii C.N., H.S.C., P.P., S.E., Ş.T. pentru cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor.
Curtea a respins ca nefondat acest motiv de apel, legat de nulitatea Certificatului de moştenitor nr. A din 2008 de Biroul Notarial Public N., pentru argumentele expuse în ultima parte a motivului de apel anterior, raţionamentul părţii şi răspunsul instanţei la acest raţionament fiind identice.
În al cincilea rând, apelanta a arătat, referitor la cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, că nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către nepoata de soră a acesteia, H.S.C., şi către P.P., în calitate de soră postdecedată a acesteia, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia.
Prin Certificatul de moştenitor nr. A din 2008 emis de Biroul Notarial Public N., de pe urma defunctei S.E., decedată la data de 01 decembrie 1995, au rămas ca moştenitori H.S.C. şi P.P., conform aceluiaşi certificat.
Curtea a respins ca nefondat şi acest motiv de apel, legat de nulitatea Certificatului de moştenitor nr. A din 2008 emis de Biroul Notarial Public N., pentru argumentele avute în vedere la soluţionarea motivului de apel anterior, raţionamentul părţii şi răspunsul instanţei la acest raţionament fiind identice.
În al şaselea rând, s-a arătat de către apelantă, referitor la cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, că nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia, şi nu către H.S.C., în calitate de nepoată de soră predecedată.
De pe urma defunctei P.P., decedată la data de 02 octombrie 2003, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. C din 2004 de Biroul Notarial Public M.R., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moştenitori numiţii H.S.C., D.I. şi D.T.D., pentru cota indiviză de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor calculate până la împlinirea termenului de 70 de ani, începând cu data de 01 ianuarie 1962.
Curtea a respins ca nefondat şi acest motiv de apel, legat de nulitatea Certificatului de moştenitor nr. C din 2004 emis de Biroul Notarial Public M.R., pentru argumentele avute în vedere la soluţionarea motivului de apel anterior, raţionamentul părţii şi răspunsul instanţei la acest raţionament fiind identice.
Curtea a răspuns în continuare criticilor invocate de apelantă la punctul II din cererea de apel, referitoare la aplicarea succesivă a legislaţiei drepturilor de autor.
Apelanta a arătat că instanţa de fond nu a analizat în mod corect legislaţia aplicabilă certificatelor de moştenitor, respectiv legea de transmitere succesorală şi de proprietate intelectuală în vigoare la data morţii autorului.
Dincolo de aspectul general al acestei critici, care face dificilă exercitarea controlului judiciar, Curtea a răspuns acestui argument la punctul 1 din prezenta motivare.
S-a arătat că instanţa nu a stabilit pe fiecare transmitere succesorală, începând cu data morţii autorului, regimul juridic aplicabil drepturilor de autor pentru fiecare dobânditor al drepturilor de proprietate intelectuală, omiţând să răspundă cerinţelor acţiunii formulate.
Curtea a constatat că acest motiv de apel este nefondat, cât timp prima instanţă a analizat fiecare succesiune în parte, precum şi fiecare certificat de moştenitor în parte, în ciuda faptului că cererea de chemare în judecată s-a limitat la solicitarea de anulare a 5 certificate de moştenitor, fără indicarea pentru fiecare în parte, în mod concret, a cauzelor nulităţii.
Instanţa de fond nu a stabilit, în raport de fiecare cotă de moştenitor transmisă, situaţia actuală a drepturilor de autor, având în vedere că soţia defunctului scriitor exercita doar cu caracter viager drepturile de autor dobândite prin succesiune pe tot timpul vieţii acesteia, iar în cazul celorlalţi moştenitori drepturile de autor puteau fi exercitate numai în condiţiile prevăzute de Decretul nr. 321/1956.
Cu privire la drepturile succesorale ale soţiei supravieţuitoare a autorului, Curtea a reţinut că aceasta a decedat la 27 iulie 1985, dată la care au încetat drepturile patrimoniale ale acesteia.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Decretul nr. 321/1956, Curtea a reţinut că dreptul moştenit de soţia supravieţuitoare, ca şi drept viager, a încetat odată cu decesul acesteia.
Potrivit dispoziţiilor înscrise în teza a II-a art. 25 alin. (1) C. proc. civ. (forma iniţială), "dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie", vocaţia de excepţie conferită prin teza a II-a a art. 25 din Legea nr. 8/1996 organismelor de gestiune colectivă - de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate în acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moştenitori ai acestora - este subsumată de legiuitor în termeni clari condiţiei de inexistenţă a oricăror moştenitori ai autorului (a cărui succesiune se deschide sub imperiul acestei reglementări legale).
Fiind derogatorie de la reglementările de drept comun ce privesc materia moştenirilor vacante, această vocaţie specială nu poate fi extinsă prin analogie, sau pe cale de interpretare şi în privinţa altor succesiuni, cum sunt cele lăsate de moştenitorii (acceptanţi) ai autorului, şi nici nu poate fi valorificată în privinţa acelor succesiuni deschise înainte de intrarea în vigoare a acestei reglementări.
Prin urmare, încetarea drepturilor de autor care au revenit soţiei supravieţuitoare, ca urmare a decesului acesteia, nu este de natură să facă aplicabilă în speţă ipoteza din art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996.
Cu privire la drepturile de autor ale celorlalţi moştenitori (descendenţii autorului), Curtea a răspuns deja, analizând motivele 3, 4, 5 şi 6 de apel.
Apelanta a mai arătat că instanţa de fond, în procesul soluţionării cererii, nu a ţinut cont de faptul că drepturile de autor dobândite în temeiul Decretului nr. 321/1956 de către moştenitori nu puteau suferi transformări ulterioare care să permită retransmiterea pe cale succesorală. Se exemplifică cu situaţia dreptului viager de autor care nu poate forma obiect de retransmitere succesorală prin succesiune legală sau testamentară.
Curtea a răspuns acestei critici la punctul anterior, prin aceea că încetarea drepturilor de autor care au revenit soţiei supravieţuitoare, ca urmare a decesului acesteia, nu este de natură să facă aplicabilă ipoteza din art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996.
Sub un alt aspect, se arată că instanţa de fond nu a analizat caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956, în sensul că între clasele de moştenitori expres prevăzute de actul normativ nu puteau avea loc transmiteri succesorale reciproce şi anume: de la ascendenţi/soţia supravieţuitoare a autorului (drept viager) către descendenţii defunctului scriitor; de la descendenţii defunctului scriitor către soţiile supravieţuitoare ale acestor descendenţi, deoarece Decretul nr. 321/1956 dispunea expres transmiterea dreptului de autor numai descendenţilor autorului, nu şi soţiilor supravieţuitoare ale acestor descendenţi; în cazul moştenitorilor evidenţiaţi în dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c din Decretul nr. 321/1956, dreptul de autor nu mai putea forma obiect de retransmitere succesorală.
Curtea a constatat, pe lângă argumentele deja reţinute în cadrul considerentelor de la punctele 3, 4, 5 şi 6 din prezenta decizie, că susţinerea apelantei potrivit căreia i-ar aparţine drepturile de autor asupra operelor create de scriitorul M.S., ca şi consecinţă a faptului că moştenitorii descendenţi nu ar fi putut (re)transmite drepturile din această categorie către proprii lor succesori, este fundamentată pe extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, dincolo de limitele ce rezidă din dispoziţiile ei exprese şi în dezacord cu principiile generale de drept, potrivit cărora legea civilă dispune numai pentru viitor şi excepţiile sunt de strictă aplicare şi interpretare.
Astfel, art. 6 alin. (1) din decret nu prevede nicio interdicţie de transmisiune de la soţia supravieţuitoare la descendenţi, ci o stingere a drepturilor de autor dobândite de soţia supravieţuitoare, prin decesul acesteia (ceea ce duce, oricum, la imposibilitatea transmisiunii unui drept, indiferent de succesor).
De asemenea, nu prevede nicio interdicţie de transmisiune de la descendenţi către proprii lor succesori, ca urmare a retransmiterii succesiunii (principiu de devoluţiune succesorală ce nu este exclus în mod expres); nici pentru categoria de la art. 6 alin. (1) lit. c), nu se prevede vreo interdicţie specială, argumentul apelantei rezultând dintr-o extindere nejustificată a textului de lege.
Apelanta mai arată că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, s-au prelungit doar termenele de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor, nu şi cele de transmitere succesorală, în modalităţile stabilite de legislaţia anterioară, respectiv Decretul nr. 321/1956, prevederile exprese ale art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, stabilind faptul că "actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele conform aceleia".
Curtea a mai constatat că dispoziţiile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 trebuie înţelese şi aplicate în sensul că nu se şterg efectele produse sub imperiul legii anterioare, dar nu pot fi aplicate cu ignorarea dispoziţiilor art. 149 alin. (3), care se referă în mod expres la ipoteza conflictului de legi civile în timp, şi deci la ipoteza ivită în prezenta speţă.
De altfel, nici nu s-a reţinut de către prima instanţă că există o prelungire a termenelor de transmitere succesorală, ci numai a termenelor de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor, astfel încât critica apelantei a fost considerată neîntemeiată şi din acest punct de vedere.
În ceea ce priveşte motivul de apel legat de faptul că apartenenţa exerciţiului drepturilor de autor ale defunctului scriitor M.S. revin C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor până la împlinirea termenului de protecţie de 70 de ani, termen calculat de la data decesului autorului, în funcţie de legislaţiile succesive în timp a drepturilor de autor, Curtea a reţinut că este nefondat, pentru toate argumentele menţionate anterior.
Astfel, faţă de dispoziţiile înscrise în teza a II-a a art. 25 alin. (1) C. proc. civ. (forma iniţială), "dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie", vocaţia de excepţie conferită prin teza a II-a a art. 25 din Legea nr. 8/1996 organismelor de gestiune colectivă - de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate în acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moştenitori ai acestora - este subsumată de legiuitor în termeni clari condiţiei de inexistenţă a oricăror moştenitori ai autorului (a cărui succesiune se deschide sub imperiul acestei reglementări legale).
Fiind derogatorie de la reglementările de drept comun ce privesc materia moştenirilor vacante, această vocaţie specială nu poate fi extinsă prin analogie, sau pe cale de interpretare şi în privinţa altor succesiuni, cum sunt cele lăsate de moştenitorii (acceptanţi) ai autorului.
Rezultă că, indirect, indiferent de modul de soluţionare a cererilor de anulare a certificatelor de moştenitor atacate în cauză, ipoteza din textul de lege nu poate fi întrunită, textul având în vedere decesul autorului fără moştenitori, iar nu ipoteza moştenitorilor autorului rămaşi ei înşişi fără moştenitori.
Cu privire la apelul formulat de pârâta G.V., Curtea a constatat următoarele:
Apelanta a criticat modul în care instanţa a interpretat aplicarea art. 6 din Decretul nr. 321/1956, în sensul că S.E. nu ar fi putut transmite drepturile de autor prin legatar universal, înăuntrul termenului legal de protecţie.
În fapt, de pe urma defunctului S.M., decedat la data de 13 noiembrie 1986, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. D din 1987 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1, conform căruia de pe urma acestuia a rămas ca moştenitor numita S.E., pentru drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor până la împlinirea celor 50 de ani de la decesul autorului.
De pe urma defunctei S.E., decedată la data de 10 februarie 1992, a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. Z din 1992 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 1, conform căruia unicul moştenitor al acesteia a rămas pârâta G.V., pentru drepturile de autor ce încep să curgă de la data de 01 ianuarie 1993, pe o perioadă de 15 ani, fără a depăşi 50 de ani de la decesul lui M.S.
Curtea a constatat că în mod greşit a reţinut prima instanţă faptul că titulara drepturilor de autor S.E., faţă de autorul M.S., având calitatea de noră, face parte din categoria "alţi moştenitori", cărora li se aplică dispoziţiile de la art. 6 lit. c), această categorie de moştenitori nemaiputând să transmită la rândul lor drepturile patrimoniale de autor.
Aşa cum s-a reţinut mai sus, Decretul nr. 321/1956 nu a instituit o nouă ordine succesorală, în mod evident, nora autorului neavând vocaţie succesorală legală la moştenirea acestuia.
Dar naşterea drepturilor de autor prevăzute de art. 6 din decret are loc la momentul deschiderii succesiunii, respectiv decesul autorului, astfel încât la acel moment se stabilesc: moştenitorii, precum şi componenţa masei succesorale.
Este evident că, pentru retransmiterile succesorale ulterioare, se aplică dispoziţiile de drept comun din materia succesorală, cu privire la durata protecţiei drepturilor de autor fiind născută vocaţia şi stabilită durata acestora în funcţie de criteriile de la data decesului autorului, transmisiunile succesorale ulterioare nu fac decât să schimbe titularul dreptului de autor, a cărui durată a fost stabilită iniţial la data deschiderii succesiunii în raport de moştenitorul iniţial al autorului.
Astfel, în mod eronat prima instanţă a reapreciat durata de protecţie a dreptului de autor în funcţie de persoana succesorului subsecvent, cât timp autorul autoarei pârâtei era descendentul scriitorului, încadrându-se în dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din lege.
Pentru aceste motive, în mod greşit a dispus prima instanţă constatarea nulităţii absolute parţiale a Certificatului de moştenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, cu privire la transmiterea drepturilor patrimoniale de autor de la S.E. către legatarul universal G.V.
Pentru identitate de raţiune, s-a constatat a fi nefondat şi motivul de apel formulat de apelantul C., referitor la faptul că cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V., în calitate de legatar universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la data de 10 februarie 1992, soţia lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., nu putea forma obiectul transmiterii succesorale, având în vedere faptul că drepturile de autor au caracter personal, putând fi transmise doar descendenţilor autorului.
În ceea ce priveşte argumentul apelantului C., în sensul că, în ipoteza în care s-ar admite modalitatea de transmitere succesorală indicată în Certificatul de moştenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, (drepturile de autor dobândite de G.V. pe o perioadă de 15 ani), aceste drepturi de autor s-au împlinit în patrimoniul intimatei-pârâte, Curtea a reţinut că menţiunea din certificatul de moştenitor amintit nu poate fi reţinută faţă de dispoziţiile exprese ale legii.
Astfel, pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, potrivit cu care "până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte."
Or, durata efectivă a exercitării drepturilor patrimoniale de autor nu reprezintă un aspect prevăzut în mod obligatoriu ca şi obiect al constatării de către notar şi nu poate avea caracter de opozabilitate faţă de terţi o astfel de menţiune, în măsura în care este eronată.
Cât timp, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 321/1956, termenul de protecţie este de 50 de ani, Curtea a avut în vedere durata stabilită conform legii (prelungită, conform raţionamentelor pe larg expuse anterior, cu încă 20 de ani).
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul formulat de apelanta C. ca nefondat; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă G.V.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins în întregime acţiunea, ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., faţă de culpa procesuală a acesteia, a fost obligată apelanta-reclamantă C. la plata către apelanta-pârâtă G.V. a sumei de 5028,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând timbrajul aferent cererii de apel şi onorariul de avocat conform chitanţei nr. 15 din 09 septembrie 2010 eliberate de Cabinet de Avocat C.G.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ. privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi ipoteza aplicării greşite a legii şi lipsa de temei legal.
Învederează că C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor exercită, în raport de situaţia succesorală a drepturilor de autor a titularilor de drepturi, următoarele atribuţii: realizează, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, exerciţiul drepturilor de autor potrivit principiului cofraternităţii atât pentru acele drepturi patrimoniale de autor pentru care s-au împlinit termenele de transmitere succesorală aferente autorilor decedaţi în sistemul legislaţiei anterioare Decretului nr. 321/1956, cât şi în situaţia inexistenţei moştenitorilor pentru autorii decedaţi în sistemul Legii nr. 8/1996; repartizează, potrivit art. 130 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 numai titularilor de drepturi de autor remuneraţii cuvenite în urma exploatării operelor scrise.
Astfel, intimatele-pârâte nu au vocaţie succesorală pentru cotele de succesiune a drepturilor de autor ce au aparţinut defunctului scriitor M.S., precizate în cererea introductivă de instanţă.
Drepturile de autor au aparţinut defunctului scriitor M.S. ce a decedat la data de 19 octombrie 1961.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 lit. a) şi b) din Decretul nr. 321/1956, ce reglementa transmiterea succesorală pe termene a drepturilor de autor, în vigoare la data decesului defunctului scriitor M.S., vocaţia succesorală pentru drepturile de autor lăsate de către acesta aparţinea copiilor acestuia M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. şi Ş.T., pe o perioadă de 50 de ani, în cotă de 3/24, şi soţiei supravieţuitoare a acestuia, S.V., pe tot timpul vieţii acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea fiind dezbătută în cadrul Notariatului de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961, Certificat de moştenitor nr. X din 1961.
Astfel, dispoziţiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 stabilesc, în raport de data decesului autorului, următoarea modalitate de transmitere succesorală pe termene a drepturilor patrimoniale de autor:
"La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soţului şi ascendenţilor autorului, pe tot timpul vieţii fiecăruia; descendenţilor, pe timp de 50 ani; celorlalţi moştenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moştenire. "
Precizează faptul că la data deschiderii moştenirii, respectiv data morţii autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluţionării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească: persoanele chemate a moşteni, capacitatea lor succesorală şi drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii; data la care începe curgerea termenului de 6 luni de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală (art. 700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moştenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivităţii legii, art. 1 C. civ.).
Certificatul de moştenitor nr. X din 1961 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 a stabilit transmiterea succesorală a drepturilor patrimoniale de autor conform Decretului nr. 321/1956.
Transmiterile ulterioare a drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S. au încălcat prevederile exprese de exercitare a drepturilor de autor consacrate de actul normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor.
Astfel, cota de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului scriitor M.S., decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieţii în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a), conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului IV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu puteau forma obiect de transmitere succesorală ulterioară, având caracter viager.
Intimatele-pârâte nu au vocaţie concretă în nicio ipoteză legală la partea de succesiune rămasă de pe urma soţiei supravieţuitoare a autorului, în contextul intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996.
În raport de această situaţie, exerciţiul drepturilor de autor, pentru cota de 6/24 a soţiei supravieţuitoare a autorului, revine în condiţiile art. 25 din lege, C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, în calitate de unic organism de gestiune colectivă în domeniul operelor scrise.
Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V. în calitate legatar universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la data de 10 februarie 1992, soţia lui S.M. decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b), conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiectul transmiterii succesorale, având în vedere faptul că drepturile de autor au caracter personal, putând fi transmise doar descendenţilor autorului.
Pe de altă parte S.E., noră a autorului M.S., putea cel mult fi încadrată în dispoziţiile art. 6 lit. c) din Decretul nr. 321/1956, dispoziţie legală ce stabileşte expres că în acest caz drepturile nu se mai pot transmite prin succesiune. Cum însă Certificatul de moştenitor din 30 mai 1992 privind transmiterea drepturilor de autor de la S.E. la legatarul universal G.V. s-a întocmit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, dispoziţiile aplicabile rămân cele ale Decretului nr. 321/1956, caz în care certificatul de moştenitor s-a emis cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii dreptului de autor, fapt pentru care instanţa de fond temeinic şi legal a aplicat sancţiunea nulităţii actului de transmitere succesorală.
Instanţa de apel pe de o parte a făcut o greşită aplicare a legislaţiei Decretului nr. 321/1956 în privinţa modalităţii de transmitere a drepturilor de autor de către nora scriitorului S.E. către un legatar universal, respectiv intimata-pârâtă G.V., pe de altă parte prin modalitatea de analiză şi soluţionare a drepturilor de autor transmise, aceasta a realizat un exces de putere atât în ceea ce priveşte modalitatea obscură şi echivocă a temeiurilor de legalitate sub care a evidenţiat transmiterea drepturilor succesorale, cât şi sub aspectul substituirii legiuitorului în ceea ce priveşte apartenenţa dreptului de autor şi întinderea acestuia.
Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ş.T., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului IV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către intimata-pârâtă H.S.C. în dezbaterea succesorală din Certificatul de moştenitor din 27 februarie 2008 deoarece această succesiune a făcut obiectul dezbaterii succesorale anterioare în cadrul Certificatului de moştenitor din 05 noiembrie 1992 Dosar nr. 2867/1992 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 Bucureşti, având ca moştenitor pe soţul supravieţuitor al acesteia, Ş.P., în calitate de legatar universal.
Din această perspectivă, potrivit principiului "non bis in idem" nu pot fi, în cazul actelor notariale de dezbatere succesorală, stabiliţi moştenitori diferiţi pentru acelaşi defunct, respectiv un defunct să beneficieze de două dezbateri succesorale diferite, atât ca moştenitori, cât şi ca legislaţie aplicabilă. Pe cale de consecinţă intimata-pârâtă H.S.C., prin redezbaterea succesorală a succesiuni defunctei Ş.T., încalcă validitatea actelor de succesiune anterioare, fapt ce atrage nulitatea absolută a certificatului de moştenitor obţinut de aceasta asupra cotei de moştenire a defunctei, în cauză neputând fi dobânditoarea drepturilor de autor de pe urma defunctei Ş.T., în condiţiile în care aceasta a transmis anterior drepturile de autor.
Pe de altă parte, prin cererea introductivă a solicitat verificarea legalităţii certificatului de moştenitor emis legatarului universal Ş.P., având ca finalitate constatarea nulităţii absolute a acestuia, având în vedere faptul că drepturile de autor dobândite de fiica autorului M.S. puteau fi transmisibile doar descendenţilor acesteia şi nu altor persoane.
Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soţul postdecedat C.N. şi nepoata de soră a acesteia, H.S.C., precum şi către P.P., S.E., Ş.T., în calitate de surori ale acesteia, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia.
Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului IV Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către nepoata de soră a acesteia, H.S.C. şi către P.P., în calitate de soră postdecedată a acesteia, fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia.
Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moştenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare fiind transmisibile doar descendenţilor acesteia şi nu către H.S.C., în calitate de nepoată de soră predecedată. Astfel, Certificatul de moştenitor din 06 iulie 2004 eliberat de Biroul Notarului public "M.R." pentru succesiunea defunctei P.P. nu respectă modalitatea de transmitere succesorală stabilită de Decretul nr. 321/1956.
În aceleaşi condiţii, Certificatul de moştenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N." privind pe defuncţii C.L., Ş.T. şi S.E., fiice ale marelui scriitor M.S., ce au dobândit drepturile de autor pe termen de 50 de ani, nu respectă dispoziţiile de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor prevăzute de Decretul nr. 321/1956.
În ceea ce priveşte drepturile de autor dobândite de G.V. pe o perioadă de 15 ani, precizează faptul că în ipoteza în care s-ar admite modalitatea de transmitere succesorală indicată în Certificatul de moştenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, aceste drepturi de autor s-au împlinit în patrimoniul intimatei-pârâte.
În ceea ce priveşte aplicarea succesivă a legislaţiei drepturilor de autor în materie succesorală precizează că Decretul nr. 321/1956 promovat în sistemul legislativ de chiar defunctul scriitor M.S. a statuat transmiterea succesorală a drepturilor de autor pe termene expres prevăzute de actul normativ şi consacrând caracterul personal a transmiterii acestora.
Instanţa de fond şi apel nu a analizat în mod corect legislaţia aplicabilă certificatelor de moştenitor, respectiv legea de transmitere succesorală şi de proprietate intelectuală în vigoare la data morţii autorului.
Astfel, nu a stabilit pe fiecare transmitere succesorală, începând cu data morţii autorului, regimul juridic aplicabil drepturilor de autor pentru fiecare dobânditor al drepturilor de proprietate intelectuală, omiţând să răspundă cerinţelor acţiunii formulate.
Instanţa de fond şi apel nu au stabilit, în raport de fiecare cotă de moştenitor transmisă, situaţia actuală a drepturilor de autor având în vedere că soţia defunctului scriitor exercita doar cu caracter viager drepturile de autor dobândite prin succesiune pe tot timpul vieţii acesteia, iar în cazul celorlalţi moştenitori, drepturile de autor puteau fi exercitate numai în condiţiile prevăzute de Decretul nr. 321/1956.
Instanţa de fond şi apel, în procesul soluţionării, a ignorat, în ceea ce priveşte pe defuncta Ş.T., Certificatul de moştenitor din 05 noiembrie 1992 Dosar nr. 2867/1992 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 Bucureşti, având ca moştenitori pe soţul supravieţuitor al acesteia, Ş.P., în calitate de legatar universal, fără a stabili nulitatea absolută a Certificatului de moştenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N." în privinţa redezbaterii succesorale efectuată de H.S.C.
Instanţa de fond şi apel, în procesul soluţionării cererii, nu a ţinut cont de faptul că drepturile de autor dobândite în temeiul Decretului nr. 321/1956 de către moştenitori nu puteau suferi transformări ulterioare care să permită retransmiterea pe cale succesorală.
Exemplifică situaţia dreptului viager de autor care nu poate forma obiect de retransmitere succesorală prin succesiune legală sau testamentară.
Sub un alt aspect, precizează că instanţa de fond şi apel nu a analizat caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956, în sensul că între clasele de moştenitori expres prevăzute de actul normativ nu puteau avea loc transmiteri succesorale reciproce, şi anume: de la ascendenţi/soţia supravieţuitoare a autorului (drept viager) către descendenţii defunctului scriitor; de la descendenţii defunctului scriitor către soţiile supravieţuitoare ale acestor descendenţi, deoarece Decretul nr. 321/1956 dispunea expres transmiterea dreptului de autor numai descendenţilor autorului, nu şi soţiilor supravieţuitoare ale acestor descendenţi.
În cazul moştenitorilor evidenţiaţi în dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 321/1956, dreptul de autor nu mai putea forma obiect de retransmitere succesorală.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 s-au prelungit doar termenele de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor, nu şi cele de transmitere succesorală a acestora în modalităţile stabilite de legislaţia anterioară, respectiv Decretul nr. 321/1956, prevederile exprese ale art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 stabilind faptul că, actele încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc efectele conform aceleia.
Termenul de protecţie al drepturilor de autor consacrat de Convenţia de la Berna, de 50 de ani, s-a prelungit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 la 70 de ani, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, conferind exerciţiul drepturilor patrimoniale de autor, în lipsa moştenitorilor, organismului de gestiune colectivă din domeniul specific de creaţie al autorului, dând relevanţă principiului cofraternităţii ce operează în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.
Astfel, în cazul cotelor de succesiune în care dreptul de autor a fost exercitat viager, cu precădere acest drept revine spre gestiune organismului de gestiune colectivă (cofraternilor), având în vedere că exercitarea drepturilor de autor s-a realizat, în acest caz, complet pe tot timpul vieţii dobânditorilor.
Faţă de acest aspect de legalitate, apartenenţa exerciţiului drepturilor de autor ale defunctului scriitor M.S., în cotele precizate în acţiune, revine C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor până la împlinirea termenului de protecţie de 70 de ani, termen calculat de la data decesului autorului, în funcţie de legislaţiile succesive în timp a drepturilor de autor.
În concluzie, solicită în temeiul art. 296 C. proc. civ., admiterea recursului.
Înalta Curte constată a fi neîntemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă H.S.C. prin apărător, întrucât cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 3021 alin. (1) litera c) C. proc. civ., cuprinzând motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul reclamanta, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 punct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a dezvoltat nicio critică care să se circumscrie acestui motiv de recurs.
Este nefondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 punct 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Decretul nr. 321/1956 "La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soţului şi ascendenţilor autorului, pe tot timpul vieţii fiecăruia; descendenţilor, pe timp de 50 ani; celorlalţi moştenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moştenire".
Naşterea drepturilor de autor prevăzută de art. 6 din decret are loc la momentul deschiderii succesiunii, respectiv decesul autorului, astfel încât la acel moment se stabilesc: moştenitorii, precum şi componenţa masei succesorale.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în forma sa în vigoare conform modificării aduse prin Legea nr. 285/2004, "drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 şi 21 durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţă publică în mod legal. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie."
Coroborând dispoziţiile celor două acte normative rezultă că durata protecţiei drepturilor de autor se realizează în funcţie de criteriile de la data decesului autorului, iar pentru retransmiterile succesorale ulterioare, se aplică dispoziţiile Codului civil în materie succesorală.
Înalta Curte constată ca şi instanţa de apel că Decretul nr. 321/1956 nu a introdus o modificare cu privire la ordinea succesorală şi nici vreo interdicţie sau limitare de transmisiune mai departe a drepturilor de autor, ci doar o limitare a duratei protecţiei drepturilor de autor, în funcţie de moştenitorii direcţi ai defunctului.
Fără a mai relua încă odată modul de transmitere a drepturilor de autor către fiecare din moştenitorii autorului M.S. şi, ulterior, către fiecare din succesorii acestora în conformitate cu certificatele de moştenitor a căror anulare se solicită, Înalta Curte reţine, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, că drepturile de autor au fost transmise la data decesului autorului M.S., prin moştenire legală, potrivit Codului civil, soţiei supravieţuitoare şi descendenţilor, iar în interiorul termenului de protecţie de 50 de ani, reglementat de Decretul nr. 321/1956, descendenţii au transmis la rândul lor în mod legal, în condiţiile reglementate de Codul civil, cota moştenită din aceste drepturi. Succesorii acestora au fost ulterior beneficiarii dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 care a prelungit durata termenului de protecţia a drepturilor de autor la 70 de ani.
Este astfel nefondată susţinerea recurentei în sensul că descendenţii autorului nu puteau transmite mai departe drepturile de autor moştenite, decât tot unui descendent, susţinere lipsită de temei legal, fiind de asemenea eronat punctul de vedere al acesteia potrivit căruia durata de protecţie a dreptului de autor se face în funcţie de persoana succesorului subsecvent.
Este adevărat că din interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Decretul nr. 321/1956, rezultă că dreptul moştenit de soţia supravieţuitoare, ca şi drept viager, a încetat odată cu decesul acesteia. Încetarea drepturilor de autor care au revenit soţiei supravieţuitoare, ca urmare a decesului autorului, nu atrage însă incidenţa în ceea ce priveşte cota acesteia de 6/24, a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996.
Aceste dispoziţii potrivit cărora "dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creaţie", devin incidente numai în situaţia în care nu ar fi rămas moştenitori după autor.
Prin urmare, certificatele de moştenitor contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor actelor normative menţionate mai sus şi a dispoziţiilor Legii nr. 36/1995.
Sunt considerentele pentru care Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor împotriva Deciziei nr. 208/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7035/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6936/2011. Civil → |
|---|
