ICCJ. Decizia nr. 7035/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7035/2011
Dosar nr.8452/121/2010
Şedinţa publică din 11 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 8452/121/2010 reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor Bucureşti a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia pentru pârâtul Ş.S.
Reclamantul a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la 21 iulie 2010 în baza Acordului de readmisie încheiat între România şi Italia ratificat prin Legea nr. 173/1977.
Prin Sentinţa civilă nr. 2088 din 22 octombrie 2010, Tribunalul Galaţi a respins cererea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Decretul de expulzare nu s-au stabilit faptele pentru care a fost reţinut şi dacă a fost sancţionat pentru fiecare din ele în parte. Prin aplicarea unei alte sancţiuni de către Statul Român, s-ar ajunge la o dublă sancţionare ceea ce contravine principiilor de drept aplicabile în România.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 298/A din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 21 iulie 2010 în baza în baza Acordului de readmisie încheiat între România şi Italia ratificat prin Legea nr. 173/1977 şi că, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia, s-a dispus măsura interzicerii acestuia de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a apreciat că o asemenea sancţionare încalcă principiile de drept aplicabile pe teritoriul României şi a respins cererea reclamantului, ca nefondată.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor are obligativitatea de a înainta către instanţa competentă dosarul de îndepărtare al cetăţenilor români expulzaţi din Italia. De asemenea, dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiaşi act normativ prevăd faptul că autorităţile judecătoreşti urmează a pronunţa o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi din Italia pe o perioadă determinată.
În context, arată recurentul, aşa cum rezultă din documentele depuse în susţinerea cauzei pe fond, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 21 iulie 2010, în baza Acordului de readmisie încheiat între România şi Italia ratificat prin Legea nr. 173/1977. Din conţinutul documentului emis de autorităţile italiene reiese că, pe timpul şederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
Astfel, în documentul de referinţă se precizează că pârâtul "a avut un comportament ce constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă la adresa demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei şi a integrităţii publice, făcând ca permanenţa sa pe teritoriul Italiei să fie incompatibilă cu convieţuirea civilizată şi în siguranţă", fiind considerat un pericol public.
Având în vedere circumstanţele faptei pârâtului, care nu a respectat interdicţiile anterioare de intrare pe teritoriul statului italian şi încălcând aceste interdicţii, a revenit pe teritoriul Italiei, fiind returnat în ţară de autorităţile italiene, ţinând cont şi de faptul că prezenţa pârâtului pe teritoriul italian şi activităţile desfăşurate de pârât pe acest teritoriu, anterior menţionate, aduc atingere gravă intereselor României şi relaţiilor bilaterale dintre România şi Italia, recurentul a apreciat oportună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie pe teritoriul Italiei.
Conform art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată prin OUG nr. 5/2006, pe perioada şederii, cetăţenii români au obligaţia respectării legislaţiei României şi să nu desfăşoare activităţi de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale, cât şi respectarea legislaţiei statului în care se află.
În raport de prevederile legale menţionate mai sus, se reţine gradul scăzut de integrare a pârâtului în perimetrul statului italian, având în vedere că acesta a avut o activitate infracţională prin care a adus atingere ordinii şi siguranţei publice, conduita pârâtului reprezentând o ameninţare reală, prezentă şi suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societăţii Statului Italian.
Totodată, potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Alin. (2) al aceluiaşi text prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei Statului Român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat şi care fac parte astfel din dreptul intern.
Totodată, recurentul învederează dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, potrivit căruia: "Fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără alte formalităţi, oricare persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că aceasta este cetăţean al părţii contractante solicitate."
Având în vedere exigenţele legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi că prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale U.E. ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
În acest sens, în mod greşit instanţa de fond, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, precum şi a Decretului Prefectului Provinciei Roma.
Înalta Curte constată a fi nul recursul pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că recurenta nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 C. proc. civ., recursul fiind nul în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 lit. c), C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză recurenta nu a indicat niciunul din motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 - 9, C. proc. civ., iar dezvoltarea criticilor formulate nu face posibilă încadrarea într-unul din motivele de recurs, în condiţiile art. 306 alin. (3), C. proc. civ., de către instanţă.
Criticile formulate de recurentă, vizează netemeinicia deciziei recurate şi nu se circumscriu niciunuia din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Sunt considerentele pentru care recursul formulat se constată a fi nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Deciziei nr. 298/A din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7039/2011. Civil. Actiunea in anularea... | ICCJ. Decizia nr. 7023/2011. Civil → |
|---|
