ICCJ. Decizia nr. 7062/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7062/2011
Dosar nr. 42314/3/2009
Şedinţa publică din 12 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, sub nr. 29604/3/2009, reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul Primarul general al municipiului Bucureşti, solicitând anularea Dispoziţiilor nr. 10796/2008 şi nr. 10797/2008 emise în baza Legii nr. 10/2001, de către pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că moştenitorii notificatorului nu au făcut, în mod indubitabil, dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituire pentru construcţia situată în sector 1, câtă vreme imobilul apare în Decretul nr. 92/1950, pe listele imobilelor preluate în construcţie, fapt recunoscut inclusiv prin notificare.
S-a mai arătat că în cauză calitatea de moştenitor a fost supusă şi este supusă instanţelor într-o serie de litigii, astfel încât ar fi necesar să se aştepte hotărârile luate în mod definitiv şi irevocabil, cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 1200/1999 a Curţii de Apel Bucureşti nu s-a recunoscut calitatea de proprietar a numitei M.L.M., ci a fratelui său, D.C., asupra etajelor 1, 2 şi mansardei.
În speţa dedusă judecăţii, este necesară reverificarea situaţiei juridice a imobilului prin solicitarea de relaţii suplimentare din care să rezulte cu certitudine dacă s-a luat la stat o construcţie cu 2 etaje şi mansardă, căreia i s-au adus doar îmbunătăţiri sau a fost vorba de un imobil, etaj 1, 2 şi mansardă, reconstituit din fondurile statului, caz în care nu poate opera restituirea.
La dosarul cauzei, au formulat cereri de intervenţie în interes propriu numiţii M.N.D., O.M.A., D.S. şi D.M., solicitând respingerea acţiunii formulate, ca neîntemeiată, fără a se oferi o motivare în ceea ce priveşte fondul cauzei.
Prin Încheierea din 30 septembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a, a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională şi a înaintat cauza, în vederea repartizării, la una din secţiile civile ale tribunalului, cu motivarea că litigiul este de competenţa unei secţii civile, dosarul fiind înregistrat, spre competentă soluţionare, la secţia a IV-a civilă, sub nr. 42314/3/2009.
În cadrul acestui dosar, prin Încheierea din 4 februarie 2010, tribunalul a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie, însă cu precizarea că cererea de intervenţie are natura juridică a unei cereri de intervenţie în interesul pârâtului, având în vedere că prin cererea de intervenţie nu se formulează nicio pretenţie proprie, ci se solicită numai respingerea acţiunii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 257 din 25 februarie 2010, a admis acţiunea şi a anulat Dispoziţiile nr. 10796 din 13 iunie 2008 şi nr. 10797 din 13 iunie 2008 emise de Primarul general al municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenienţii M.N.D., O.M.A., D.S. şi D.M., reţinând următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 10796/2008, s-a dispus restituirea în natură către actualii intervenienţi a etajului 2 din imobilul situat în Bucureşti, sector 1, astfel cum încăperile sunt identificate în conţinutul dispoziţiei.
Prin Dispoziţia nr. 10797/2008 emisă de pârât, a fost respinsă notificarea formulată de D.V., moştenit de intervenienţi privind restituirea în natură a spaţiilor vândute în baza Legii nr. 112/1995 şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferenţa dintre suma încasată şi valoarea de piaţă pentru încăperile nr. 1 - 8, în suprafaţă utilă de 81,36 mp şi balcon situate la etajul 2; încăperile 10 - 13, situate la demisol şi pivniţa nr. 2, situată la demisol; încăperile nr. 1 şi 2, situate la mansardă, toate aceste încăperi fiind vândute prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ca şi pentru cota indiviză de 23% din spaţiile comune şi teren construit în suprafaţă de 43,24 mp şi teren neconstruit în indiviziune în suprafaţă de 16 mp.
Imobilele ce au făcut obiectul celor 2 dispoziţii sus-menţionate au fost solicitate de către autorul intervenienţilor D.V., prin Notificarea nr. 2876/2001 însă aceasta a fost formulată doar pentru imobilul de la etajul 2 al clădirii şi nicidecum şi pentru alte spaţii.
Potrivit Adresei nr. 10541/2005 emisă de SC R.V. SA, imobilul situat în sector 1, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, poziţia 34, pag. 361, cu menţiunea „imobil în construcţie", proprietar D.D., iar aceeaşi situaţie juridică rezultă din Adresa nr. 3042/1994 emisă de aceeaşi instituţie.
Totodată, din anexa la Decretul nr. 92/1950 depusă la dosarul cauzei, rezultă că imobilul din sector 1 a fost naţionalizat fiind în construcţie.
Mai mult decât atât, în memoriul depus de către chiar autorul intervenienţilor s-a arătat că în anul 1948 s-a început construirea clădirii pe terenul în suprafaţă de 276 mp, situată în sector 1, compusă din 6 apartamente, câte 2 pentru fiecare coproprietar însă, în anul 1950, imobilul încă neterminat a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.
Aceeaşi situaţie rezultă şi din considerentele Sentinţei civile nr. 6154/1996 a Judecătoriei Sector 1, în care autorul reclamanţilor a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Sector 1 şi SC R.V. SA, să se constate că este proprietarul unui imobil compus din 6 apartamente, 3 garsoniere, 3 camere de serviciu şi o suprafaţă de teren de 276 mp.
În raport de situaţia de fapt sus-menţionată, tribunalul a apreciat că acţiunea formulată este întemeiată, întrucât din niciun act existent la dosarul cauzei nu rezultă că autorul intervenienţilor ar fi fost proprietar asupra etajului 2 al imobilului, asupra etajului 1 sau asupra mansardei.
Art. 24 din Legea nr. 10/2001 prevede necesitatea dovedirii de către reclamant nu numai a existenţei dreptului de proprietate, ci şi a întinderii acestuia, ori, în speţa dedusă judecăţii, din înscrisurile mai sus menţionate, rezultă cu evidenţă că la data naţionalizării imobilul era în construcţie, fapt recunoscut de însăşi autorul intervenienţilor, cu consecinţa că nu se puteau emite cele 2 dispoziţii care să cuprindă măsuri de reparare în natură sau în echivalent a unor imobile care niciodată nu au fost în proprietatea autorilor intervenienţilor.
Această situaţie rezultă cu evidenţă şi din Adresa nr. 6/1/179/2006 emisă de CFR SA din care rezultă că imobilul în cauză a fost repartizat de către Sfatul Popular Bucureşti, în anul 1950, Departamentului CFR cu scopul de a fi reparat şi amenajat pe cheltuială proprie în vederea închirierii pentru salariaţi, clădirea fiind reabilitată cu fonduri aparţinând CFR. Din autorizaţia de reparaţii radicale şi transformări din 14 iulie 1950, rezultă că s-au autorizat reparaţii radicale şi transformări la etajele 1, 2 şi mansardă.
De menţionat că HG nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dă posibilitatea probării dreptului de proprietate asupra imobilului, nu numai prin titlul original, dar şi prin alte înscrisuri care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea autorului intervenienţilor, însă aceste înscrisuri trebuie să cuprindă cu necesitate elemente din care să rezulte întinderea dreptului de proprietate, în caz contrar instanţa fiind în imposibilitatea de a aprecia cu privire la acest aspect.
Ori, din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei menţionate anterior, inclusiv la anexa la Decretul nr. 92/1950, rezultă cu evidenţă că etajul 2 nu a fost construit de autorul intervenienţilor la data naţionalizării imobilului.
În al doilea rând, tribunalul a reţinut că anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, autorii intervenienţilor C.D., M.M. şi D.C. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria Sector 1 şi SC R.V. SA, să se constate că sunt proprietarii unui imobil compus din 6 apartamente, 3 garsoniere, 3 camere de serviciu şi o suprafaţă de teren de 276 mp, situat în Bucureşti, sector 1 şi să se dispună restituirea în natură a imobilului, întrucât nu există titlu de preluare de către stat.
Prin Sentinţa civilă nr. 9446/1996 a fost respinsă acţiunea, hotărârea rămânând irevocabilă prin Decizia civilă 1200/1999.
O acţiune similară a fost respinsă şi prin Sentinţa civilă nr. 6154/1996 a Judecătoriei Sector 1, în care s-a menţionat în mod expres că se solicită inclusiv revendicarea etajului 2, a 2 pivniţe, a 2 garsoniere la demisol, o cameră şi bucătărie în podul imobilului.
S-a conchis că, atâta timp cât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a respins cererea formulată de autorul intervenienţilor, această hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat în raport de intervenienţi, care nu pot ignora efectele sale privite ca realitate juridică, iar intervenienţilor le incumbă obligaţia generală a oricărui subiect de drept de a respecta raporturile juridice pe care aceasta le consacră, şi că sentinţa civilă sus-menţionată este opozabilă intervenienţilor, atât în sensul restrâns, autorul intervenienţilor fiind parte în respectivul dosar, dar este opozabilă şi în sensul general al noţiunii de opozabilitate, care presupune respectarea situaţiei juridice consacrate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin Decizia civilă nr. 565/A din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelurile formulate de apelanţii-intervenienţi M.N.D., O.M.A., D.S., D.M., şi de către apelantul-pârât Primarul general al municipiului Bucureşti; a schimbat în tot sentinţa apelată; a respins, ca nefondată, acţiunea şi a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei, reţinând, în esenţă, că reclamantul-intimat Prefectul municipiului Bucureşti a solicitat anularea Dispoziţiilor nr. 10796/2008 şi nr. 10797/2008 emise de Primarul general al municipiului Bucureşti, motivat de faptul că moştenitorii notificatorului, ulterior decedat, nu fac în mod indubitabil dovada calităţii de persoane îndreptăţite de a solicita beneficiul Legii nr. 10/2001 pentru construcţia situată în sector 1, împreună cu anexele şi terenul aferent, câtă vreme imobilul apare în Decretul nr. 92/1950 pe listele privind imobilele preluate „în construcţii".
Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând că autorul intervenienţilor a formulat anterior notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001 o acţiune în revendicare pe dreptul comun prin care a solicitat restituirea în natură a aceluiaşi imobil, acţiune ce a fost respinsă irevocabil, astfel încât nu se mai puteau emite dispoziţiile ce formează obiectul cauzei, iar intervenienţii nu mai puteau solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent a aceluiaşi imobil şi în temeiul Legii nr. 10/2001, mai ales că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională.
Curtea a constatat că aceste considerente sunt străine de natura pricinii întrucât, prin Sentinţa civilă nr. 944/1996, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.D., M.M. şi D.C. împotriva SC R.V. SA şi Primăria municipiului Bucureşti, prin care solicitau să se constate că au calitatea de succesori legali ai autorului lor D.G., care a dobândit dreptul de proprietate asupra celor două apartamente situate la nivelul etajului 1 al imobilului şi că nu există niciun titlu de preluare de către stat a apartamentelor care au fost omise de la naţionalizare şi să se dispună restituirea în natură a imobilului.
A reţinut instanţa că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, conform Decretului nr. 92/1950, fiind nominalizat la pct. 7, poziţia 34, pe numele D.G.
Apelul formulat de reclamanţi a fost respins de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2940 A din 29 octombrie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 1708/1998. De asemenea, recursul a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1200 din 8 iunie 1999, cu motivarea că imobilul în litigiu a fost naţionalizat în întregime pe numele D. (D.) C., poz. 34, Decret nr. 92/1950, astfel cum rezultă din adresele depuse la dosar privind situaţia juridică a acestuia şi că imobilul a trecut cu titlul în proprietatea statului.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1055/2008, a declarat neconstituţionalitatea prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, dar numai cu referire la formularea unei noi acţiuni în revendicare prin care se tinde să se încalce drepturile dobândite de chiriaşii cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995.
În situaţia dedusă judecăţii este vorba de soluţionarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată, act normativ care prevede în mod expres că preluarea imobilelor în baza Decretului nr. 92/1950 este o preluare abuzivă.
Pe acest aspect s-a conchis că, în mod greşit, instanţa de fond a interpretat dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 şi ale Deciziei nr. 1055/2008 a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite a intervenienţilor-apelanţi la restituirea imobilului, curtea a reţinut că, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă în mod cert că imobilul proprietatea lui D.D., era compus la data naţionalizării din parter, etaj 1, 2, dar şi mansardă, şi că acesta nu era finisat, uşile nu erau montate, etc., dar acest aspect nu conduce la concluzia că la data naţionalizării imobilul avea numai parter.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul a arătat următoarele:
Prefectul municipiului Bucureşti, în motivarea acţiunii, a arătat faptul că moştenitorii notificatorului nu fac în mod indubitabil dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituire pentru construcţia situată în Bucureşti, sector 1, atâta vreme cât imobilul apare în Decretul nr. 92/1950 pe listele imobilelor preluate în construcţie, fapt recunoscut şi prin Notificarea nr. 2876/2001, depusă în baza Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond, analizând actele şi materialul probator existent la dosarul cauzei, a reţinut corect faptul că imobilele ce au făcut obiectul celor două dispoziţii atacate au fost solicitate de autorul intervenienţilor prin Notificarea nr. 2876/2001 formulată doar pentru etajul 2 al imobilului, nu şi pentru alte spaţii.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, modificată, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Astfel, articolul de lege mai sus menţionat prevede necesitatea dovedirii nu numai a dreptului de proprietate, ci şi a întinderii acestuia, însă, în speţa de faţă, din înscrisurile ce au fost depuse la dosar, a rezultat că imobilul era în construcţie la data naţionalizării, fapt ce a fost recunoscut de chiar autorul beneficiarilor.
Sub un alt aspect, s-a arătat că, anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, autorii intervenienţilor au solicitat în contradictoriu cu Primăria Sector 1 şi SC R.V. SA să se constate că sunt proprietarii unui imobil compus din 6 apartamente, 3 garsoniere, 3 camere de serviciu şi o suprafaţă de teren de 276 mp, situat în Bucureşti, sector 1 şi să se dispună restituirea în natură a imobilului, întrucât nu există titlu de preluare de către stat. Prin Sentinţa civilă nr. 9446/1996, acţiunea acestora a fost respinsă, hotărârea rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1200/1999, bucurându-se astfel de autoritatea de lucru judecat în raport de intervenienţi.
În şedinţa publică din 29 septembrie 2011, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de ordine publică constând în necompetenţa materială a secţiei civile a Tribunalului Bucureşti de a soluţiona cauza în primă instanţă.
Instanţa, examinând cu prioritate excepţia de ordine publică invocată din oficiu, constată următoarele :
Controlul de legalitate efectuat de prefect asupra fazei administrative a desfăşurării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, este obligatoriu, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv asupra dispoziţiilor emise de Primarul general al municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, nr. 10796/2008 şi nr. 10797/2008, prin care s-a dispus restituirea în natură a etajului 2 al imobilului în litigiu şi acordarea de măsuri reparatorii pentru încăperile vândute în baza Legii nr. 112/1995, ca şi pentru mai multe suprafeţe de teren, aşa cum rezultă din conţinutul acestora.
Având în vedere că acţiunea introductivă a fost formulată de un terţ şi nu de beneficiarul dispoziţiei, se constată că, în speţă, devin aplicabile dispoziţiile speciale care reglementează controlul de legalitate al prefectului, în temeiul principiului constituţional instituit prin art. 123 alin. (5) din Constituţie.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004, republicată, şi dispoziţiile art. 5 din Titlul II al O.U.G nr. 184/2002, aprobate şi modificate prin Legea nr. 48/2004, controlul de legalitate al prefectului se efectuează în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, act normativ invocat prin acţiune, urmând ca această instanţă să analizeze condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în nulitate, pentru a putea aprecia asupra admisibilităţii ori inadmisibilităţii demersului judiciar.
Pentru aceste considerente şi, reţinând ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea va admite recursul şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa atât hotărârea instanţei de fond, cât şi cea a instanţei de apel, şi va trimite cauza spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 565 A din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia, precum şi Sentinţa nr. 257 din 25 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7064/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7061/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
