ICCJ. Decizia nr. 7067/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7067/2011
Dosar nr. 9838/1/2010
Şedinţa publică din 12 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3712 din 30 iunie 2004 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru ca, în contradictoriu cu acest pârât, să fie desfiinţată măsura cuprinsă în Adresa nr. 2619 din 3 iunie 2004 a pârâtului, să se constate trecerea abuzivă în proprietatea statului fără titlu valabil a apartamentului nr. 4 din imobilul situat în Arad, să fie obligată pârâta la restituirea în natură a imobilului şi la radierea dreptului de administrare înscris în CF 7437 Arad în favoarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
La termenul de judecată din 28 septembrie 2004, reclamanta şi-a precizat acţiunea şi a lărgit cadrul procesual în sensul că a chemat în judecată pe pârâtul B.V.A.M. pentru a se constata simulaţia în varianta operaţiunii fictive în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G.E. şi D.E. cu privire la imobilul situat în Arad, nr. top 260 şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între D.E. şi cumpărătorul L.Ş.
A mai solicitat ca Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară să fie obligat să restabilească situaţia în cartea funciară 209 Arad şi să restituie imobilul, să radieze dreptul de proprietate al lui L.Ş., precum şi notarea dreptului de administrare stabilit în favoarea Direcţiei Generale pentru Agricultură; să se dispună radierea din CF colectivă 17436 Arad a dreptului de proprietate al Statului Român de sub B 2 şi a dreptului de administrare a Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de sub B 3 cu privire la apartamentul cu nr. top.260/b/4 precum şi a dreptului de proprietate al lui L.Ş., radierea dreptului de proprietate al statului din CF individuală 17437 Arad de sub B 1 şi notările dreptului de administrare al Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului de sub B 2, precum şi a celorlalte drepturi de administrare notate sub B 4 şi B 5 şi, în final, să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF 17436 Arad şi 17437 Arad cu titlu de moştenire după G.E.
S-a arătat în motivarea acţiunii că soţii G.I. şi E. au avut în proprietate imobilul înscris în CF 209 Arad şi din cauza măsurilor anti-evreieşti adoptate în România în timpul celui de-al doilea război mondial, proprietara G.E., succesoare a defunctului său soţ, a încheiat operaţiuni fictive de vânzare-cumpărare a imobilului înscris în cartea funciară mai sus indicată cu salariaţii Întreprinderii Forestiere Nadăş, fondată de reclamantă împreună cu soţul său.
Tot la data de 28 septembrie 2004, B.V.A.M. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat respingerea acţiunii cu privire la revendicarea apartamentului nr. 4 din Arad.
Prin Sentinţa civilă nr. 20 din 18 ianuarie 2005, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis acţiunea precizată şi a constatat trecerea abuzivă în proprietatea Statului Român a imobilului situat în Arad, a constatat simulaţia în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat în Lipova la 25 martie 1941 între văduva lui G.I., născută W. şi cumpărătorul D.E., cu privire la imobilul sus-menţionat şi cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 8 martie 1943 între vânzătorul D.E. şi cumpărătorul L.Ş., cu privire la acelaşi imobil, a obligat Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară să restituie în natură şi în deplină proprietate imobilul sus-menţionat şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare şi radierile solicitate de reclamantă.
În rejudecare, după un prim ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 377A din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, s-a admis apelul declarat de intervenientul B.V.M. împotriva Sentinţei civile nr. 20 din 18 ianuarie 2005 pronunţate de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3712/2004, pe care a anulat-o şi a dispus reţinerea cauzei spre rejudecare în fond la Curtea de Apel Timişoara, fixându-se termen de judecată la 8 octombrie 2007, în contradictoriu cu reclamanţii-intimaţi C.M.A. şi C.V., cu pârâţii-intimaţi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad şi Statul Român prin Consiliul local Arad.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere faptul că nici prima instanţă, nici instanţa de apel nu şi-au exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (2) teza I şi nu a pus în discuţie necesitatea lărgirii cadrului procesual iniţial prin formularea de către partea interesată a unei cereri de intervenţie forţată a cumpărătorului, a moştenitorilor cumpărătorului din contractul de vânzare-cumpărare pretins simulat.
Prin Decizia civilă nr. 91 din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea formulată, precizată de reclamanta M.E. şi continuată de moştenitorii testamentari C.M.A. şi C.V. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul local Arad, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad, B.V.M., J.E., D.E., J.E., D.C.T., D.E. şi D.F.
A constatat trecerea abuzivă în proprietatea Statului Român a imobilului situat în Arad, înscris în CF 209 Arad, cu nr. top.260/b, compus din clădire cu 6 apartamente şi teren în suprafaţă de 442 mp.
A constatat simulaţia în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat în Lipova la data de 25 martie 1941, între văduva lui G.I. născută W.E. şi cumpărătorul D.E., cu privire la imobilul menţionat mai sus, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08 martie 1943, între vânzătorul D.E. şi cumpărătorul L.Ş., cu privire la acelaşi imobil.
A obligat pe pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad să restituie în natură imobilul din litigiu.
A dispus restabilirea situaţiei anterioare de CF 209 Arad în sensul intabulării dreptului de proprietate a lui D.E. de sub B 8 şi B 11 şi intabulării dreptului de proprietate a lui L.Ş. de sub B 14.
A dispus radierea dreptului de proprietate a lui L.Ş. din CF individuală nr. 17438 Arad de sub B 3 şi notarea dreptului de administrare al titularilor Direcţia Generală pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Ape a Judeţului Arad, de sub B 4 şi Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Arad de sub B 5, cu privire la apartamentul cu nr. 260/b/1 -260/b/III şi 260/b/V-260/b/VI.
A dispus radierea din CF colectivă 17436 Arad a dreptului de proprietate al Statului - Ministerul Industriei, întreprinderea IPCIL Arad de sub B 2 şi a dreptului de administrare al Oficiului Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Arad, de sub B 3 cu privire la apartamentul cu nr. top.260/b/III, precum şi a dreptului de proprietate al lui L.Ş. de sub B 1, cu privire la apartamentele cu nr. top.260/b/1, 260/b/III - 260/b/II - 260/b/VI.
A dispus radierea dreptului de proprietate al Statului din CF individuală 17437 Arad de sub B 2, a dreptului de administrare al Direcţiei Generale pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Ape a judeţului Arad, de sub B 4 şi a dreptului de administrare al Oficiului Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Arad de sub B 5.
A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF 17436 Arad şi 17437 Arad cu titlul de moştenire după G.E. şi restituire conform Legii nr. 10/2001. a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de intervenientul B.V.A.M.
A obligat pe pârâţi la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:
Între părţi a existat o simulaţie a actelor întocmite, intenţia antecesoarei reclamantei nefiind niciodată aceea de a înstrăina cu adevărat dreptul de proprietate asupra imobilului şi, prin urmare, statul nu are un titlu valabil asupra imobilelor reprezentate.
Reclamanta M.E. a decedat în timpul procesului şi în cauză au fost introduşi moştenitorii acesteia, C.M.A. şi C.V., ce au înţeles să continue acţiunea formulată de antecesoarea lor, prin care aceasta solicita să se constate trecerea abuzivă în proprietatea statului a apartamentului nr. 4 şi restituirea lui în natură.
Preluarea acestui apartament s-a făcut de la o persoană care nu era proprietarul real, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995, modificată prin HG nr. 11/1997.
Ca urmare a desfiinţării contractelor simulate, a dispus restabilirea situaţiei de carte funciară.
Cererea de intervenţie s-a reţinut a fi nefondată, intervenientul neputând dobândi în proprietate un bun care nu se mai află în proprietatea antecesorului său.
Împotriva Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara au declarat recurs reclamanţii C.M.A. şi C.V. şi intervenientul B.V.A.M.
Prin motivele de recurs formulate, reclamanţii C.M.A. şi C.V. au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi au susţinut, în esenţă, următoarele:
Trecerea imobilului în proprietatea statului s-a realizat fără titlu valabil.
Restabilirea situaţiei legale de carte funciară se impune ca o cerere accesorie în cauză, potrivit art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Prin Decizia atacată s-a respins cererea de intervenţie, fără a preciza dacă se respinge pe fond sau pe excepţie.
Prin motivele de recurs formulate, intervenientul B.V.A.M. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ. şi a formulat următoarele critici:
Instanţa a procedat la o pronunţare plus şi minus petita. Astfel, instanţa a constatat trecerea abuzivă în proprietatea statului a întregului imobil situat în Arad, jud. Arad, deşi reclamanţii au solicitat să se constate această preluare abuzivă doar pentru apartamentul nr. 4. Totodată, reclamanţii au mai solicitat să fie anulată măsura dispusă de către unitatea deţinătoare prin Adresa nr. 2619/2004, capăt de cerere asupra căruia instanţa nu s-a pronunţat în niciun fel.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 admiţând acţiunea pentru întregul imobil, precum şi dispoziţiile art. 1175 C. civ. care reglementează simulaţia juridică.
Simulaţia subsecventă dintre D.E. şi L.Ş. nu este dovedită în niciun fel în cauză.
După cum reiese din hotărârile judecătoreşti de condamnare, familia G. era în observaţia autorităţilor din vremea respectivă pentru vânzările simulate. Or, dacă şi imobilul din litigiu ar fi făcut obiectul unei astfel de simulaţie în mod sigur aceasta ar fi fost anulată de către autorităţi, iar participanţii condamnaţi şi arestaţi. Faptul că nu s-a întâmplat acest lucru întăreşte concluziile legalităţii contractului de vânzare-cumpărare dintre D.E. şi L.Ş.
Prin Decizia nr. 2803 din 6 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondate recursurile, reţinând următoarele:
Faţă de situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel a constatat că între părţi a existat o simulaţie a actelor întocmite, astfel că în mod corect s-a reţinut de către această instanţă că niciodată intenţia antecesoarei reclamante M.E. nu a fost aceea de a înstrăina cu adevărat dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel că statul nu are un titlu valabil asupra acestuia.
În ceea ce priveşte apartamentul nr. 4, pentru care se poartă prezentul litigiu, acesta a fost sediul social al firmei N. şi a fost preluat de către stat prin naţionalizare în baza Legii nr. 119/1948, deci naţionalizarea a avut un alt temei juridic decât restul clădirii în care acest apartament s-a aflat.
M.E., reclamanta din acest dosar a decedat în timpul procesului şi în cauză au fost introduşi moştenitorii acesteia, C.M.A. şi C.V., care au înţeles să continue acţiunea formulată de antecesoarea lor, prin care aceasta solicită să se constate trecerea abuzivă în proprietatea statului a apartamentului nr. 4 şi restituirea lui în natură.
Faţă de prevederile art. 1175 C. civ., constatând simulaţia asupra contractelor întocmite în 1941 şi 1943, în mod corect a dispus instanţa de apel restabilirea situaţiei de carte funciară, radierea dreptului de proprietate al statului, radierea dreptului de administrare al Oficiului Judeţean de Cadastru şi intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei.
Cât priveşte susţinerile recurenţilor-reclamanţi privind modul în care instanţa de apel a soluţionat cererea de intervenţie se constată că şi acestea sunt nejustificate.
Faţă de împrejurarea că antecesorul intervenientului B.V.A.M. a devenit proprietar în baza unui act simulat, în mod corect a reţinut instanţa de apel că cererea de intervenţie este neîntemeiată, deoarece intervenientul nu poate dobândi în proprietate un bun care nu mai este proprietatea antecesorului său.
Referitor la motivele de recurs formulate de intervenientul B.V.A.M. s-a constatat că şi acestea sunt nefondate.
Astfel, referitor la susţinerile potrivit cărora instanţa s-ar fi pronunţat ultra şi minus petita, acestea nu se justifică.
Se constată că la data de 28 septembrie 2004 reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat să se constate simulaţia în varianta operaţiunii juridice fictive, a contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Arad, înscris în CF 209 Arad, cu nr. top 260, să fie obligat Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad la restituirea în natură în deplină proprietate a acestui imobil şi să se restabilească situaţia anterioară de carte funciară.
Astfel, prin modificarea acţiunii, reclamanta a precizat că se referă la întregul imobil.
Referitor la susţinerea potrivit căreia instanţa nu s-a pronunţat asupra solicitării reclamanţilor de anulare a măsurii dispuse de către unitatea deţinătoare prin Adresa nr. 2619/2004, se constată că nici aceasta nu se justifică.
Prin adresa menţionată, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu a luat nicio măsură, ci doar a comunicat reclamantei nerezolvarea notificării.
Cu privire la criticile recurentului-intervenient relativ la existenţa simulaţiei, a constatat că nici acestea nu sunt fondate.
Constatând că părţile au căzut de acord ca actul lor să nu producă niciun efect între ele, ci numai fraudarea legii, în mod corect a reţinut instanţa de apel simulaţia intervenită.
Faţă de considerentele expuse, constatând neincidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursurile ca nefondate.
Împotriva sus-menţionatei decizii a formulat contestaţie în anulare intimatul B.V.A.M., cale de atac în susţinerea căreia a învederat că a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive de instanţă pentru ceea ce excede apartamentului nr. 4 din imobilul în litigiu, în raport de împrejurarea că reclamanţii nu au urmat procedura administrativă obligatorie impusă de prevederile Legii nr. 10/2001, ca şi aspecte privind incidenţa prevederilor art. 1175 C. civ, potrivit căruia actul secret în cazul unei simulaţii are efecte doar între părţile contractante şi succesorii lor universali, şi nu în contra terţelor persoane.
Aceste chestiuni au fost invocate atât în faţa instanţei de apel, care a omis să se pronunţe asupra lor, cât şi în faţa instanţei de recurs, care analizând recursul său, de asemenea a omis să analizeze criticile menţionate, ceea ce atrage nulitatea hotărârii astfel pronunţate.
Nu s-a pronunţat instanţa de recurs în niciun mod asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intervenientului, precum şi asupra motivului de recurs privind împrejurarea că instanţa de apel a acordat reclamanţilor mai mult decât s-a cerut, aspecte ce au fost complet ignorate de instanţa de recurs în soluţionarea căii de atac cu a cărei judecată a fost învestită.
Nu a fost analizată în niciun mod critica privind greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 1175 C. civ., care în întreaga motivare a deciziei instanţei de recurs nu este nici măcar menţionat, deşi acesta a constituit unicul său motiv de recurs privind fondul cauzei.
A învederat că înscrisul exhibit de reclamanţi ca fiind simulat nu-i poate fi opus întrucât autorul său, L.Ş., a fost terţ faţă de convenţia secretă, probaţiunea administrată în cauză confirmând că dobândirea bunului litigios de către acesta s-a făcut în schimbul unui preţ plătit integral de autorul său.
A solicitat admiterea contestaţiei şi anularea hotărârii pronunţate în recurs cu consecinţa rejudecării pricinii.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Hotărârea judecătorească - sentenţia - reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părţi.
Întrucât întreaga activitate judiciară are drept scop soluţionarea unui conflict civil concret, hotărârea judecătorească desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare „quod judex sentit", reprezintă, indubitabil, cel mai important act al justiţiei.
Deşi în literatura juridică, conceptul de hotărâre este folosit într-un sens larg (cuprinzând toate dispoziţiile luate de instanţă cu privire la desfăşurarea procesului civil, administrarea dovezilor în rezolvarea unor incidente de procedură), sensul ce interesează aici este acela de act final şi de dispoziţie prin care se soluţionează litigiul dintre părţi.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., unul dintre elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească sunt considerentele sau „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", cerinţă pretinsă de lege imperativ.
Legea nu pretinde, prin urmare, o anumită formă sau conţinut al considerentelor, ci pe aceea ca instanţa să se refere în motivare la toate capetele de cerere formulate şi la considerentul pentru care s-au respins unele cereri, cu alte cuvinte, instanţa trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acţiune (în speţă, prin cererea de recurs) şi asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretenţiilor ridicate/solicitate de părţi.
Este adevărat că, în această operaţiune, instanţa nu trebuie să răspundă şi la toate argumentele folosite de părţi pentru susţinerea pretenţiilor lor, însă ea este obligată să analizeze şi să se pronunţe pe cererile părţilor (în speţă, motivele de recurs invocate drept critici aduse hotărârii cu privire la care s-a cerut exercitarea controlului judiciar) însoţite de argumente mai mult sau mai puţin consistente.
Deci ceea ce este important şi asigură „motivarea hotărârii judecătoreşti" în accepţiunea normelor procesuale este examinarea pretenţiilor deduse instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, care trebuie să se prezinte într-o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, numai în această ipoteză partea având convingerea că cererile sale au fost analizate de instanţa de judecată şi, în acelaşi timp, poate verifica concordanţa măsurilor dispuse cu situaţia de fapt şi legea aplicabilă raportului juridic litigios, hotărârea judecătorească constituind prin elementele ce o compun, dar, în special, cu referire la norma art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., oglinda activităţii judiciare într-un caz dat.
Deşi este real că nu se poate face abstracţie de latura subiectivă a activităţii de redactare a unei hotărâri judecătoreşti, care presupune o anumită specificitate în acţiunea de concepere a acestui act de procedură determinat de structura/tipologia judecătorului, cel care realizează acest act de o deosebită importanţă în activitatea judiciară şi asupra căruia, inevitabil îşi pune propria amprentă, este de menţionat că, independent de acest aspect, conţinutul şi elementele unei hotărâri judecătoreşti, criterii obiective, pretinse de lege imperativ, sunt cele care trebuie să primeze şi să urmeze structura impusă de lege şi concepţia legiuitorului în adoptarea acestei norme, garanţie a respectării dreptului la apărarea şi a principiului legalităţii ce guvernează întreaga activitate judiciară.
Şi în concepţia legiuitorului european şi a jurisprudenţei convenţionale, în considerarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă o garanţie a unui proces echitabil.
Curtea europeană reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv, decât dacă aceste observaţii sunt, în mod real ascultate, adică, în mod concret, examinate de către instanţa sesizată cu o contestaţie asupra unui drept sau a unei obligaţii cu caracter civil.
Astfel, principiile expuse de instanţa de contencios european a drepturilor omului, în jurisprudenţa sa constantă în această materie, reglementează obligaţia pentru instanţe de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Perez împotriva Franţei, parag. 80, Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, parag. 59).
Raportând aceste principii la speţa dedusă judecăţii, se observă că instanţa de recurs nu a respectat nici exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nici garanţiile procesuale impuse de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a procedat la un examen efectiv al argumentelor, mijloacelor de apărare şi elementelor de probă şi excepţiilor procesuale invocate de părţi, limitându-se în a susţine, cu referire la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1175 C. civ. că „părţile au căzut de acord ca actul lor să nu producă niciun efect între ele, ci numai fraudarea legii", astfel încât „în mod corect a reţinut instanţa de apel simulaţia intervenită", fără însă a analiza astfel cum a pretins partea în declaraţia de recurs neîndeplinirea condiţiilor simulaţiei.
Sub acest aspect, recurentul a susţinut că faţă de autorul său, L.Ş., nu a avut efect decât actul public, înscris în CF, act prin care G.E. i-a transmis proprietatea lui D.E. L.Ş. nu poate avea calitatea de parte contractantă sau succesor universal al părţilor contractante pentru a-i putea fi opozabil un eventual act secret. Autorul său a dobândit imobilul de la D.E. prin cumpărare, încrezându-se în evidenţele de publicitate imobiliară care confirmau existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul transmiţătorului.
S-a mai arătat, de asemenea, că nu a fost dovedită în niciun fel o eventuală simulaţie subsecventă dintre D.E. şi L.Ş., afirmaţiile moştenitorilor transmiţătorilor sub acest aspect nefiind relevante, în raport de situaţia juridică a imobilului litigios, înscrisă în evidenţele autorităţilor vremii pe numele antecesorului său, o eventuală prezumţie de simulaţie neputând fi primită în lipsa actului său constatator, motiv pentru care în condiţiile în care nu s-a dovedit fictivitatea actului său autentic, probă ce era în sarcina reclamanţilor, în mod greşit s-a reţinut ca simulată operaţiunea de transmitere a proprietăţii către antecesorul său, soluţie greşită şi în raport de dispoziţiile art. 1175 C. civ.
Nu a fost analizată sub niciun aspect critica privind inadmisibilitatea acţiunii deduse judecăţii, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, considerate de parte a fi incidente categoriei de bunuri supuse prezentei proceduri şi care ar atrage imposibilitatea valorificării dreptului pretins în cauză pe calea procedurală aleasă.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 318 C. proc. civ., cererea dedusă judecăţii urmează să fie admisă, cu consecinţa anulării hotărârii şi fixării unui termen pentru soluţionarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de B.V.A.M. împotriva Deciziei nr. 2803 din 6 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pe care o anulează şi fixează termen pentru judecarea recursului la data de 1 februarie 2012.
Cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7069/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7064/2011. Civil → |
|---|
