ICCJ. Decizia nr. 7122/2011. Civil. Expropriere. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7122/2011
Dosar nr.3172/105/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 3172/105 din 27 mai 2008, contestatoarea SC I. SA Ploieşti a chemat în judecată pe intimaţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, C.N.A.D.N.R. SA (C.N.A.D.N.R.), Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Prahova şi Consiliul Local Blejoi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se modifice Hotărârea nr. 21 din 14 aprilie 2008 şi Procesul-verbal nr. 19 din 11 martie 2008, în sensul acordării unei despăgubiri pentru terenul expropriat proprietatea sa, în suprafaţă de 89 mp intravilan, situat în com. Blejoi, jud. Prahova, de 17.800 euro, plătibili în RON la cursul oficial la BNR din ziua plăţii, şi anume 200 euro/mp.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat că, în mod eronat, prin actele sus-menţionate, i s-a acordat o despăgubire pentru terenul expropriat de 801 euro, adică în RON 2.894 RON, fără să se ţină seama de valoarea reală a terenului supus exproprierii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2008, instanţa a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, Consiliului Local Blejoi şi a Comisiei pentru aplicare Legii nr. 198/2004 Prahova şi a constatat că are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză numai C.N.A.D.N.R.
Prin Sentinţa civilă nr. 835 din 15 iunie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia; a modificat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 21 din 14 aprilie 2008 şi Procesul-verbal nr. 19 din 11 martie 2008 emise de către intimată, în sensul că a stabilit în favoarea contestatoarei dreptul de a încasa contravaloarea despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în comuna Blejoi, judeţul Prahova, în intravilan, teren în suprafaţă de 89 mp, de 4.692 euro sau echivalent în RON 19.838 RON, în loc de 801 euro (echivalent RON 2.894), şi a obligat intimata să-i plătească contestatoarei suma de 4.692 euro sau echivalent în RON 19.838 RON, plus 1.000 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, potrivit Procesului-verbal nr. 19 din 11 martie 2008 şi Hotărârii nr. 21 din 14 aprilie 2008, s-a dispus exproprierea de la contestatoare a terenului în suprafaţă de 89 mp, situat în comuna Blejoi, în intravilan, arabil, şi acordarea în favoarea acesteia a unor despăgubiri pentru terenul sus-menţionat, în valoare de 2.894 RON, adică 801 euro.
În cuprinsul raportului de expertiză tehnică construcţii evaluări imobiliare ing. N.D., se menţionează că terenul supus exproprierii în suprafaţă de 89 mp este situat în com. Blejoi, categoria de folosinţă - arabil intravilan, are valoarea de 4.692 euro, adică, în echivalent RON 19.838 RON, în prezent valoarea fiind stabilită în raport de preţurile practicate în zonă, determinate de cererea-oferta de tranzacţionare, prin metoda comparaţiei.
Art. 5 şi urm. din Legea nr. 198/2004 stipulează că în cazul exproprierii terenurilor, cuantumul despăgubirilor acordate proprietarului terenului expropriat se stabileşte în funcţie de valoarea de circulaţie a terenului determinată de amplasament, de preţul pieţei, de fertilitatea terenului şi de pagubele produse în urma exproprierii.
Din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul a reţinut că reclamanta a dobândit în proprietate un teren de 89 mp intravilan, situat în comuna Blejoi, care prin Hotărârea nr. 21/2008, Procesul-verbal nr. 19/2008, a fost expropriat de la contestatoare, în schimbul căruia s-a stabilit în favoarea acesteia o despăgubire pentru acest teren de 2.894 RON, adică 801 euro, însă, din raportul de expertiză tehnică construcţii evaluări imobiliare ing. N.D., reiese că valoarea totală a terenului sus-menţionat, la data efectuării expertizei - aprilie 2010, este de 4.692 euro, calculată în raport de amplasamentul terenului, de preţul de tranzacţionare pe piaţa imobiliară, de categoria terenului, valoarea economică a acestuia, fiind amplasat în imediata apropiere a magazinelor B., BA., C., precum şi de prejudiciul efectiv suferit de către contestatoare în urma exproprierii.
S-a conchis, că atât timp cât raportul de expertiză tehnică construcţii ing. N.D. atestă că valoarea reală a terenului în litigiu, de 89 mp, proprietatea contestatoarei, supus exproprierii este de 4.692 euro, ţinându-se seama de o serie de criterii (amplasament, valoare economică, preţul de tranzacţionare, prejudiciul suferit în urma exproprierii, etc.), iar prin Hotărârea nr. 21/2008, Procesul-verbal nr. 19/2008, s-a stabilit o valoare totală a acestui teren cu titlu de despăgubiri de 801 euro, înseamnă ca această din urmă valoare nu reprezintă valoarea reală de circulaţie a terenului calculată în raport de criteriile prevăzute de lege, inclusiv de actele normative în domeniu; că nu exista nicio dovadă la dosar cu privire la modul de calculare de către intimată a contravalorii despăgubirilor acordate; că raportul de expertiză tehnică construcţii ing. N.D. a fost semnat de către expertul consilier al contestatoarei fără nicio obiecţie; că din conţinutul Hotărârii nr. 21/2008, Procesului-verbal nr. 19/2008, nu reiese care au fost criteriile ce au stat la baza evaluării terenului şi acordării despăgubirilor, modul de calcul al acestora, invocându-se simple articole, fără niciun corespondent din punct de vedere al evaluării terenului în litigiu, astfel încât singura probă care atestă valoarea reală a terenului în litigiu şi a despăgubirilor de care ar trebui să beneficieze contestatoarea o constituie raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de către un specialist în domeniu, şi că pretenţia contestatoarei că despăgubirile pentru terenul în litigiu trebuie stabilite în raport de 200 euro/mp a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece din raportul de expertiză tehnică construcţii evaluări imobiliare ing. N.D. nu reiese o valoare de 200 euro/mp, ci de 52,72 euro/mp, preţ ce reprezintă valoarea de tranzacţionare pe piaţa imobiliară a acestuia.
Prin Încheierea din Camera de consiliu din data de 16 iulie 2010, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială formulată de contestatoare, în sensul că sediul social al intimatei este în Bucureşti, sector 1 şi nicidecum în Bucureşti, sector 6, adresă la care se află o subunitate a intimatei.
Prin Decizia civilă nr. 195 din 04 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de contestatoarea SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 şi de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A. - D.R.D.P. împotriva Sentinţei civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă, reţinând, în esenţă, următoarele:
Cu privire la apelul formulat de contestatoarea SC I. SA Ploieşti, a fost apreciat ca nefondat, întrucât critica potrivit căreia, în mod greşit, a fost respinsă cererea contestatoarei, cu motivarea că din întâmpinarea formulată reiese că intimata are sediul în Bucureşti, sector 6, şi că şi-a ales sediul la Cabinetul de Avocatură A.Ţ. din Bucureşti, sector 5, a fost apreciată ca nefondată, întrucât chiar şi din cuprinsul cererii de apel pe care a promovat-o intimata şi din întâmpinarea formulată la instanţa de fond, reiese că sediul său este în Bucureşti, sector 6, şi nu în sector 1.
Susţinerea apelantei că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 198/2004, a fost respinsă, întrucât în art. 2 din norma invocată, modificată şi completată prin OUG nr. 228/2009, se arată cine este expropriatorul, respectiv Statul Român, şi cine este reprezentantul statului în aplicarea prezentei legi.
În acelaşi articol s-a explicat ce se înţelege prin lucrare de construcţie de drumuri şi care drumuri sunt supuse exproprierii, astfel că trimiterea pe care apelanta a făcut-o la textul de lege sus-menţionat nu are nicio legătură cu sediul intimatei.
Cu privire la apelul formulat de către intimatul Statul Român - C.N.D.N.A.R. S.A. Bucureşti - D.R.D.P., curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte calea de atac exercitată de către intimată, aceasta este apel şi nu recurs, întrucât, potrivit art. 21 din Legea nr. 33/1994, raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, nemodificată, soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Municipiului Bucureşti, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Atâta timp cât textul de lege sus-menţionat nu face vreo distincţie cu privire la valoarea imobilului, competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este tribunalul, iar căile de atac împotriva sentinţei sunt apelul şi recursul, astfel că în cauza de faţă, calea de atac este apelul, astfel cum se prevede în art. 21 din Legea nr. 33/1994, cu aplicarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, nemodificată.
S-a respins critica ce vizează faptul că instanţa de fond a admis, în mod netemeinic, în parte, contestaţia formulată de reclamantă şi a obligat Statul Român la plata sumei de 4.692 euro sau echivalentul în RON, reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 89 mp, expropriat conform HG nr. 99/2008, întrucât din expertiza efectuată la instanţa de fond de expert N.D. reiese că valoarea terenului expropriat este de 4.692 euro. În expertiza efectuată s-a precizat că terenul expropriat este amplasat într-o zonă în dezvoltare, care va deveni nod de intersecţie a autostrăzii Bucureşti - Braşov, este în intravilanul comunei Blejoi, astfel că valoarea acestuia ajunge la suma de 4.692 euro, mai ales că expertiza a fost întocmită de o comisie de trei experţi, doi dintre aceştia, respectiv N.D. şi C.C., ajungând la concluzia că valoarea terenului este cea precizată în expertiză.
S-a respins şi critica potrivit căreia experţii nu au ţinut seama de dispoziţiile Legii nr. 33/1994, respectiv de prevederile art. 26 alin. (1), întrucât aceştia au arătat că estimarea valorii de despăgubire a proprietăţii expropriate s-a făcut pe baza comparaţiei pornind de la preţuirile de ofertare-tranzacţionare pentru proprietăţi similare cu cea în cauză, precum şi de cuantumul prejudiciului cauzat proprietarului expropriat.
De asemenea, experţii au arătat că preţurile cerute pentru terenurile din zonă sunt cuprinse între 35 şi 53 euro/mp, în funcţie şi de distanţa de la amplasamentul terenului până la drumul naţional, deschiderea la drumul naţional şi drumul Filipeştilor, şi distanţa până la utilităţi.
Prin urmare, critica potrivit căreia nu s-a ţinut seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenurile în zona respectivă a fost apreciată ca nefondată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. şi SC I. SA Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi respectiv art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. a arătat următoarele:
Instanţa de apel în mod greşit a respins apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, întrucât, prin menţinerea hotărârii instanţei de fond, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Legii nr. 33/1994, respectiv prevederile art. 26 care, la alin. (1), arată că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite", iar în alin. (2) este stabilit modul în care se face calculul cuantumului despăgubirilor.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, textul dispune: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Din expertiza însuşită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, lipsind înscrisurile care să ateste preţul de vânzare al terenurilor, aceştia făcând trimitere la anunţurile din mica publicitate sau ofertele postate pe internet.
Or, anunţurile din mică publicitate nu pot constitui preţuri de circulaţie reale, preţurile putând fi date doar de înscrisuri certe prin care s-a concretizat o tranzacţie, iar valoarea cu care se vinde un teren în zona respectivă nu poate fi dată de preţul care se solicită, ci de preţul care se obţine.
De asemenea, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a înlăturat apărările pârâtului şi a menţinut soluţia instanţei de fond, o soluţie netemeinică şi nelegală, fără a sancţiona lipsa înscrisurilor de la dosar prin care experţii sau reclamanta puteau face dovada preţurilor de tranzacţionare şi nu a celor de ofertare găsite la mica publicitate.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, reclamanta SC I. SA a arătat că apreciază că este legală şi temeinică acea parte a Deciziei nr. 195/2010, prin care s-a dispus respingerea apelului formulat de expropriatorul Statul Român, numai că, în materia exproprierilor reglementate de Legea nr. 198/2004 şi HG nr. 941/2004, Statul Român este reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, D.R.D.P. neavând calitate procesuală în astfel de litigii; că prin aceiaşi decizie, instanţa de apel a respins apelul declarat de contestatoarea SC I. SA Ploieşti împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 în Dosarul nr. 3172/105/2008, iar, în pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, prin ignorarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale.
Astfel, instanţa de apel a considerat nefondat apelul contestatoarei împotriva încheierii de îndreptare eroare materiala pe considerentul că art. 2 din Legea nr. 198/2004 arată cine este expropriatorul, respectiv Statul Român, şi cine este reprezentantul statului în aplicarea acestei legi.
Este adevărat că, în exproprierile reglementate prin Legea nr. 198/2004 şi HG nr. 941/2004, expropriator este Statut Roman prin C.N.A.D.N.R. SA.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 stipulează faptul că, în cazul cererilor adresate de expropriaţi instanţei judecătoreşti pentru stabilirea despăgubirilor, aceste cereri se judecă în contradictoriu cu expropriatorul Statul Român.
Întrucât, Statul Român, în calitate de expropriator, este reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, după cum prevăd dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 198/2004, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, urmează ca, pe cale de consecinţă, în litigii cu obiect despăgubiri exproprieri la Legea nr. 198/2004, expropriaţii să se judece cu expropriatorul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA. Prin urmare, punctul de lucru al C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti, respectiv D.R.D.P. - nu are calitate procesuală pasivă, astfel că apelul contestatoarei îndreptat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată în 16 iulie 2010 de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 3172/105/2008, este fondat, respingerea acestuia fiind generată de superficialitatea instanţei de apel în analizarea actelor de la dosar.
S-a mai arătat că superficialitatea instanţei de apel manifestată în analizarea actelor dosarului reiese şi din faptul că aceasta nu a soluţionat apelul declarat de contestatoarea SC I. SA Ploieşti împotriva unei părţi a Sentinţei civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 31727105/2008, apel cu nr. 6663 din 14 iulie 2010, depus la judecătorul de serviciu al Tribunalului Prahova pe data de 14 iulie 2010, după cum reiese din înregistrarea menţionată pe prima pagină a apelului, cu semnătura judecătorului în cauză.
S-a conchis că, faţă de considerentele mai sus expuse, se impune admiterea recursului, modificarea în parte a Deciziei nr. 195 din 04 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul admiterii atât a apelului formulat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată la data de 16 iulie 2010 de Tribunalul Prahova şi menţionării corecte în hotărârile judecătoreşti, şi în încheierile de şedinţă a numelui şi adresei corecte a pârâtului, respectiv Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, cu sediul în Bucureşti, sector 1, cât şi admiterea apelului formulat de contestatoare împotriva unei părţi din Sentinţa civilă nr. 835/2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul modificării în parte a Hotărârii nr. 21 din 14 aprilie 2008 şi a Procesului-verbal nr. 19 din 11 martie 2008 şi stabilirii cuantumului despăgubirii pentru terenul intravilan expropriat în suprafaţă de 89 mp la suma de 200 euro/mp, în cuantum total de 17.800 euro plătibili în RON la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plăţii.
La data de 2 noiembrie 2010, SC I. SA Ploieşti a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună completarea Deciziei civile nr. 195/2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 3172/105/2008, în sensul că a omis să se pronunţe asupra unei părţi a Sentinţei civile nr. 835/2010 pronunţată de Tribunalul Prahova.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin apelul depus la Tribunalul Prahova, apelanta-contestatoare SC I. SA Ploieşti a criticat o parte din Sentinţa civilă nr. 835/2010. Prin Decizia nr. 195/2010, Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat numai apelul formulat de SC I. SA Ploieşti împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 şi apelul declarat de Statul Român - prin C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 835/2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, însă a omis să se pronunţe şi asupra apelului promovat de contestatoarea SC I. SA împotriva unei părţi a Sentinţei civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova.
Prin Decizia civilă nr. 253 din 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta SC I. SA, reţinând, în esenţă, că cererea petentei de a se pronunţa o hotărâre de completare a Deciziei nr. 195/2010 a Curţii de Apel Ploieşti, cu motivarea că prin Decizia menţionată a fost soluţionat numai apelul formulat de SC I. SA Ploieşti împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 şi apelul declarat de Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 835/2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, însă s-a omis să se pronunţe şi asupra apelului promovat de contestatoarea SC I. SA împotriva unei părţi a Sentinţei civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova, este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Din dispozitivul Deciziei nr. 195/2010 a Curţii de Apel Ploieşti reiese că au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de contestatoarea SC I. SA Ploieşti împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 şi de către pârâtul Statul Român - prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P., împotriva Sentinţei civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Ca atare, instanţa de apel s-a pronunţat pe apelul declarat de contestatoare împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, dar şi împotriva Sentinţei nr. 835/2010, astfel că nu poate fi vorba că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe o parte a Sentinţei civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova.
Instanţa de apel, în considerentele Deciziei nr. 195/2010, a analizat critica petentei în ceea ce priveşte sediul intimatei, reţinând că din cuprinsul cererii de „recurs" pe care a promovat-o pârâtul şi din întâmpinarea formulată la instanţa de fond, a reieşit că sediul său este în Bucureşti, sector 6, şi nu în Bucureşti, sector 1.
Cererile reclamantei de admitere a apelului, modificare în parte a Sentinţei civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova, în sensul modificării Hotărârii nr. 21/2008 şi a Procesului-verbal nr. 19/2008, cu stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul intravilan expropriat în suprafaţă de 89 mp, la suma de 200 euro/mp, respectiv în cuantum total de 17.800 euro, plătibili în RON la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plăţii, obligarea intimatei la plata acestei sume către contestatoare şi menţionarea corectă a adresei sediului social al intimatei, din cererea de completare au fost apreciate ca neîntemeiate, cu motivarea că procedura prevăzută de art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. nu permite rejudecarea în fond a pricinii, cererea de completare a unei hotărâri fiind admisibilă doar atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor ori capetelor de cerere.
Împotriva Deciziei civile nr. 253 din 6 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC I. SA, iar, în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că, prin Decizia nr. 253/2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta SC I. SA privind completarea Deciziei nr. 195 din 04 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În motivarea deciziei recurate, instanţa de apel a menţionat că, în cadrul Deciziei nr. 195/2010, deja s-a pronunţat atât asupra apelului declarat de către SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, cât şi asupra apelului declarat de SC I. SA, împotriva Sentinţei nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova, greşit, întrucât, prin Decizia nr. 195/2010, s-a soluţionat numai apelul declarat de SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010 şi apelul declarat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinţei civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Prin urmare, apelul declarat de SC I. SA împotriva unei părţi a Sentinţei civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 3172/105/2008, nu a fost soluţionat de Curtea de Apel Ploieşti.
Acest aspect este probat cu considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 195/2010 a Curţii de Apel Ploieşti, care a greşit, întrucât apelul distinct declarat de SC I. SA împotriva unei părţi din Sentinţa civila nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova l-a asimilat apelului declarat de SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată la data de 16 iulie 2010 de aceeaşi instanţă.
Examinând recursul declarat de reclamanta SC I. SA împotriva Deciziei civile nr. 253 din 6 decembrie 2010, instanţa constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia, în consecinţă, pentru următoarele considerente :
Deşi nu arată expres, recurenta-reclamantă invocă pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea prevederilor art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cerere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".
În speţă, reclamanta a invocat împrejurarea că prin Decizia nr. 195/2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a omis să se pronunţe asupra apelului declarat de aceasta împotriva unei părţi a Sentinţei civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova.
Însă, instanţa de apel, prin Decizia recurată, a reţinut că din dispozitivul Deciziei nr. 195/2010 a Curţii de Apel Ploieşti reiese că s-a respins apelul declarat de „contestatoarea SC I. SA Ploieşti împotriva cererii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 16 iulie 2010, şi de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. împotriva Sentinţei civile nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova".
Prin urmare, instanţa de apel s-a pronunţat atât asupra apelului declarat de contestatoare împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, dar şi împotriva Sentinţei nr. 835/2010, astfel că nu poate fi vorba că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat pe o parte a Sentinţei civile nr. 835/2010 a Tribunalului Prahova.
De aceea, corect a apreciat instanţa de apel că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., deoarece procedura prevăzută de acest text de lege nu prevede judecarea în fond a pricinii, urmare a solicitărilor formulate prin cererea de completare.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de reclamanta SC I. SA Ploieşti şi de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P., împotriva Deciziei nr. 195 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, instanţa le constată întemeiate, pentru următoarele considerente :
Recurentul-pârât invocă neegalitatea deciziei recurate, în sensul că aceasta este dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât din expertiza însuşită de instanţele de fond şi apel nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, lipsind înscrisurile care să ateste preţul de vânzare al terenurilor, aceştia făcând trimitere la anunţurile din mica publicitate sau ofertele postate pe internet, iar reclamanta, prin recursul său, a solicitat stabilirea cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la suma de 17.800 euro.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Or, în speţă, cuantumul despăgubirilor ce s-au acordat reclamantei pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 83 mp, a fost stabilit fără a se avea în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere preţurile de ofertare privind vânzarea terenurilor din mica publicitate, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert N.D.
Prin urmare, se constată că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei impune, cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus indicate, efectuarea unui nou raport de expertiză, care să aibă în vedere preţurile cu care se vând terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data efectuării acestuia, precum şi daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-reclamantă privind soluţionarea greşită a apelului declarat de către aceasta împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 16 iulie 2010, prin care s-a respins cererea reclamantei privind indicarea sediului social al intimatei ca fiind în Bucureşti, sector 1 şi nu în Bucureşti, sector 6, se constată că este neîntemeiată, întrucât instanţele de fond şi apel au reţinut că atât prin întâmpinarea depusă la fond, cât şi prin cererea de apel, intimata şi-a indicat sediul ca fiind în Bucureşti, sector 6 şi nu în Bucureşti, sector 1, cum susţine recurenta, iar aceasta este o chestiune de fapt ce nu poate fi reevaluată în recurs, faţă de actuala structură a art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă şi de recurentul-pârât, pentru soluţionarea unitară a cauzei, va casa Decizia nr. 195 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Se va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei nr. 253/2010 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriul în sensul celor mai sus expuse şi vor fi avute în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC I. SA şi pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. împotriva Deciziei nr. 195 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I. SA împotriva Deciziei nr. 253 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7124/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7121/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
