ICCJ. Decizia nr. 7118/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7118/2011
Dosar nr.16130/3/2010
Şedinţa publică din 13 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia la titlu înregistrată la data de 12 martie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinţei civile nr. 598 din 30 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 943/2005, conform dispoziţiilor art. 399 şi urm. şi art. 401 alin. (11) C. proc. civ., în sensul clarificării întinderii obligaţiei de a face stabilită în sarcina Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin Sentinţa civilă nr. 881 din 26 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins contestaţia formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în contradictoriu cu intimatul P.S., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 598 din 30 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 943/2005, a fost admisă contestaţia introdusă de reclamantul P.S. împotriva pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost anulată Decizia nr. 41 din 19 ianuarie 2005 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să emită o nouă decizie motivată privind restituirea în natură a imobilului (spaţiu comercial) situat în oraşul Râmnicu-Sărat, judeţul Buzău.
Prin Decizia civilă nr. 1509 din 10 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, iar recursul declarat de aceeaşi pârâtă a fost respins, ca neîntemeiat, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat în acest sens Decizia civilă nr. 7755 din 3 octombrie 2006.
Prima instanţă a constatat că nu este întemeiată contestaţia formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât dispozitivul sentinţei civile rămase definitivă şi irevocabilă este clar expus, nu cuprinde formulări contradictorii, astfel că obligaţia stabilită în sarcina pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este bine conturată, neimpunându-se ca atare lămuriri suplimentare, hotărârea pronunţată intrând în puterea lucrului judecat.
Prin Decizia nr. 713/A din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în Decizia civilă nr. 7755/2006 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitatea sa de unitate implicată în privatizare şi de acţionar în numele statului la SC R. SA, are calitatea de a dispune restituirea în natură a bunului, faţă de dispoziţiile art. 21 din legea de reparaţie şi că aplicarea legii de reparaţie în alt mod ar conduce în mod nejustificat la aplicarea măsurilor reparatorii faţă de dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, s-a reţinut că dispozitivul sentinţei a cărui lămurire se solicită, care a rămas definitivă şi irevocabilă, este expus în mod clar, necuprinzând aspecte contradictorii şi nefiind necesare precizări şi lămuriri suplimentare, cu atât mai mult cu cât criticile invocate pe calea prezentei contestaţii fuseseră invocate şi anterior, în calea apelului şi recursului şi înlăturate de către instanţe, hotărârea contestată intrând în puterea de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că soluţia dată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este netemeinică şi nelegală, fiind criticabilă sub aspectul interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale, în raport de situaţia de fapt existentă şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Astfel, recurenta a susţinut că, aşa cum rezultă şi din conţinutul contestaţiei, bunul urmărit nu s-a aflat niciodată în portofoliul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, ci se află în patrimoniul societăţii privatizate SC S. SA şi, drept urmare, contestatoarea nu a susţinut că bunul se află la cumpărător.
Legat de acest aspect, recurenta a arătat că nu poate face acte de dispoziţie asupra unui bun ce nu se află în portofoliul său iar, pe de altă parte, nu există niciun temei legal în baza căruia Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să fie obligat să restituie în natură un bun pe care nu-l deţine.
Recurenta a mai susţinut că, de altfel, chiar şi practica judiciară este constantă în sensul că instituţia implicată în procesul de privatizare a societăţilor comerciale poate despăgubi persoana îndreptăţită prin emiterea unei decizii cu propunere de acordare de măsuri reparatorii.
În acest sens, recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 arătând totodată că, în condiţiile legii, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a efectuat acte de dispoziţie numai cu privire la pachetul de acţiuni pe care l-a deţinut la societate în numele statului.
În sprijinul susţinerilor sale, recurenta a mai invocat şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în conformitate cu care, bunurile din patrimoniul societăţii comerciale aparţin acesteia, astfel încât orice diferend ori litigiu cu privire la drepturile şi obligaţiile ce se nasc în legătură cu aceste bunuri privesc exclusiv titularul dreptului de proprietate.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei civile apelate, cu consecinţa admiterii contestaţiei la titlu.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În cauza de faţă, prin contestaţia la titlu formulată, s-a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinţei civile nr. 598 din 30 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, în sensul clarificării întinderii obligaţiei de a face stabilită în sarcina Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Se constată că, prin sentinţa menţionată, instanţa a admis contestaţia formulată de reclamantul P.S., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost anulată Decizia nr. 41 din 19 ianuarie 2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie motivată privind restituirea în natură a imobilului (spaţiu comercial) situat în oraşul Râmnicu-Sărat, judeţul Buzău.
Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă, aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare, prin respingerea, ca nefondate, atât a apelului, cât şi a recursului declarate în cauză de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Contestaţia la titlu, fără a conduce la modificarea fondului titlului, poate viza numai măsurile luate de instanţă şi cuprinse în dispozitivul hotărârii.
Or, în speţă, deşi se invocă temeiul unei contestaţii la titlu, în realitate se urmăreşte modificarea dispozitivului titlului executoriu, ceea ce presupune analizarea unor aspecte care vizează fondul cauzei.
Modificarea dispozitivului în sensul arătat de recurenta-contestatoare, şi anume obligarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului să emită o decizie motivată în sensul restituirii în natură a imobilului, aflat în patrimoniul SC S. SA, societate privatizată, sau ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să emită o decizie motivată privind restituirea în natură a imobilului prin propunere de acordare de măsuri reparatorii, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi în condiţiile Legii nr. 247/2005, presupune modificarea argumentelor expuse de instanţă în considerentele hotărârii ce constituie titlu executoriu, iar acest lucru echivalează cu o reanalizare a fondului cauzei, ceea ce nu se poate realiza pe calea contestaţiei la titlu.
Astfel, se constată că motivele invocate de contestatoare se referă la probleme de fond, prin care se tinde la repunerea în discuţie a hotărârii ce se execută deşi, aşa cum a reţinut în mod judicios instanţa de apel, partea interesată a avut posibilitatea să le valorifice în cadrul judecăţii, prin exercitarea căilor de atac.
În consecinţă, pe calea contestaţiei privind înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută, nu se pot repune în discuţie aspecte ce au fost soluţionate cu ocazia procesului de fond, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că, prin lămurirea dispozitivului sentinţei nu se poate modifica situaţia reţinută definitiv şi irevocabil, cu putere de lucru judecat, iar în cadrul contestaţiei la titlu nu se pot repune în discuţie şi combate aspecte care şi-au primit o soluţie în procesul de fond.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 713/A din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7119/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7115/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
