ICCJ. Decizia nr. 7125/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7125/2011
Dosar nr.1163/107/2010
Şedinţa publică din 13 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 711/2010, Tribunalul Alba a respins acţiunea formulată de reclamantul V.G. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reţinând că, la Dosarul penal nr. 8/2002 al Judecătoriei Sebeş, a fost conexat şi Dosarul penal nr. 75/2002 şi, prin urmare, plângerile penale care au făcut obiectul celor două dosare s-au judecat împreună, pronunţându-se Sentinţa penală nr. 152/2002; că prin această hotărâre a fost soluţionată plângerea formulată de părţile vătămate V.G. şi V.N. împotriva inculpatului O.I. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., şi plângerea formulată de O.I. împotriva inculpaţilor V.G. şi V.N. pentru săvârşirea infracţiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen.; că s-au cercetat faptele săvârşite la data de 19 noiembrie 2001; că, doar dintr-o eroare materială, în sentinţa pronunţată s-a scris data de 12 noiembrie 2001, în loc de data de 19 noiembrie 2001, şi că acest aspect putea fi îndreptat pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale, conform art. 281 C. proc. civ. sau pe o cale ordinară sau extraordinară de atac, însă în astfel de căi de atac nu s-a formulat critica pe acest aspect.
S-a conchis că art. 129 alin. (6) C. proc. civ. a fost respectat în judecarea cauzei penale de mai sus, judecătorii hotărând asupra obiectului cererii deduse judecăţii, respectiv pentru faptele săvârşite în 19 noiembrie 2001, dar din eroare s-a scris data de 12 noiembrie 2001. În căile de atac, partea vătămată - reclamant în prezenta - nu a invocat necercetarea faptei reclamate, or calea legală de a invoca aceste aspecte era aceea a recursului sau a căilor extraordinare de atac, iar nu calea civilă de drept comun.
În altă ordine de idei, s-a reţinut că art. 52 din Constituţia României prevede dreptul persoanei vătămate, pentru nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, de a obţine repararea pagubei, iar alin. (2) al acestui text de lege prevede că prin lege organică se stabilesc limitele şi condiţiile exercitării acestui drept. Prin urmare, valorificarea acestui drept nu se realizează pe calea unei acţiuni de drept comun, ci în baza unor reglementări speciale.
Prin Decizia civilă nr. 170/A din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamantul V.G., reţinând, în esenţă, că reclamantul, prin acţiunea formulată, a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale şi restituirea sumelor reţinute sau la plata cărora a fost obligat cu titlu de cheltuieli judiciare şi a invocat în drept art. 52 din Constituţie.
La baza acestei solicitări a stat nemulţumirea reclamantului legată de faptul că ar fi sesizat organele de urmărire cu o faptă petrecută în data de 19 noiembrie 2001, iar organele de urmărire şi instanţele de judecată ar fi cercetat şi judecat o faptă din 12 noiembrie 2001, pe care nu a reclamat-o.
Susţinerile reclamantului au fost apreciate ca nefondate şi contrazise de actele depuse la dosar.
Astfel, prin Rezoluţia din 14 ianuarie 2002 dată în Dosarul nr. 19/P/2002, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş a confirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul O.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (1) şi art. 180 alin. (2) C. pen. şi trimiterea plângerii penale la Judecătoria Sebeş spre competentă soluţionare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
Din conţinutul rezoluţiei rezultă cu claritate că faptele cercetate sunt cele din data de 19 noiembrie 2001.
Această soluţie a fost infirmată prin Rezoluţia din 25 februarie 2002.
Plângerea a ajuns în faţa instanţei de judecată, fiind format Dosarul penal nr. 8/2002 la care s-a conexat Dosarul penal nr. 75/2002, iar, în motivarea Sentinţei nr. 152/2002 a Judecătoriei Sebeş, prin care s-au soluţionat plângerile conexe, se menţionează din eroare faptul că fapta este săvârşită în data de 12 noiembrie 2001, în realitate fiind vorba de fapta reclamată de către reclamant şi care a avut loc în data de 19 noiembrie 2001, aspect care rezultă din coroborarea tuturor actelor depuse la dosar şi din succesiunea acestora.
Fiind vorba de o eroare materială, aceasta putea fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 195 C. proc. pen., potrivit căruia „erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu". În vederea îndreptării erorii, părţile pot fi chemate spre a da lămuriri. Despre îndreptarea efectuată, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, după caz, întocmeşte un proces-verbal sau o încheiere, făcându-se menţiune şi la sfârşitul actului corectat.
Pe de altă parte, dacă partea consideră că instanţele s-au pronunţat pe o altă faptă decât cea reclamată, avea la îndemână calea de atac a recursului în care să invoce exact acest aspect şi anume că s-a cercetat fapta din 12 noiembrie 2001, în loc de fapta din 19 noiembrie 2001. Or, reclamantul nu a înţeles să atace sentinţa sub acest aspect, ceea ce denotă că la acel moment a avut reprezentarea că ceea ce s-a judecat era fapta din data de 19 noiembrie 2001 şi numai dintr-o eroare s-a scris 12 noiembrie 2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul V.G., criticând-o pentru nelegalitate, indicând, ca temei legal al criticilor formulate, art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul a arătat că estre nemulţumit, deoarece „nu s-a judecat fapta petrecută în 19 noiembrie 2001, în jurul orei 18:30, după lăsarea întunericului, faptă reclamată la 12 ore de la săvârşirea faptei la Politia Ohaba, în dimineaţa zilei de 20 noiembrie 2001"; că pe această plângere „s-a pus în colţul stânga sus data de 20 noiembrie 2001, când a depus-o la Politia Ohaba, iar apoi cineva a falsificat-o, astfel plângerea apare ca fiind depusă în 23 noiembrie 2001 şi nu în 20 noiembrie 2001"; că plângerea fiind „depusă la 12 ore de la săvârşirea faptei era infracţiune flagrantă, care beneficia de procedura specială, prevăzută în Titlul IV, Cap. I C. proc. pen., art. 465 C. proc. pen. şi urm.", dar „fiind falsificată data de 20 noiembrie 2001 nu a beneficiat de proceduri speciale"; că, cu toate că a fost falsificată data de pe plângere, fapta din 19 noiembrie 2001 nu a beneficiat nici de procedura obişnuită.
A mai arătat recurentul că este nemulţumit, deoarece faza actelor premergătoare prevăzută la art. 224 C. proc. pen. este practic inexistentă, nu există procesul-verbal prevăzut la art. 224 alin. (3) C. proc. pen., şi nici procesul-verbal prevăzut la art. 89, art. 90, art. 91 C. proc. pen.; că nu s-a făcut cercetarea la faţa locului prevăzută la art. 129 C. proc. pen., art. 130 C. proc. pen.; că, dacă reţinerea datei de 12 noiembrie 2001 era eroare materială, Judecătoria Sebeş putea să o îndrepte din oficiu, în baza art. 195 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 998 C. proc. pen., s-a arătat că acesta a fost invocat în scris la Tribunalul Alba, la 10 martie 2010, iar dovada faptului ilicit săvârşit de către organele statului „constă în lipsa actelor premergătoare, a procesului-verbal prevăzut de art. 224 C. proc. pen. cu privire la fapta din 19 noiembrie 2001, ceea ce rezultă şi din Rezoluţia nr. 133/II/2/2002 din 25 februarie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba".
De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, iar în cazul de faţă, câtă vreme în Sentinţa penală nr. 152/2002 este reţinută ca dată a comiterii faptei data de 12 noiembrie 2001, fapta din 19 noiembrie 2001 nu s-a judecat.
Faţă de cele de mai sus, s-a solicitat „casarea Sentinţei penale nr. 152/2002 din Dosar penal 8 al Judecătoriei Sebeş, a Deciziei penale numărul 385/2002 din Dosar penal 5319/2002 a Tribunalului Alba, casarea Rezoluţiei 19/2002 din 14 ianuarie 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, a tuturor hotărârilor care s-au dat pentru fapta din 19 noiembrie 2001 cu violarea de domiciliu şi judecarea faptei din 19 noiembrie 2001 unitar, cu respectarea prevederilor C. proc. pen., în toate fazele procesuale", precum şi „casarea Sentinţei civile nr. 711/2010 din Dosarul 1163/07/2010 a Tribunalului Alba şi a Deciziei civile nr. 170/A /2010 din acelaşi dosar".
În şedinţa publică din 13 octombrie 2011, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepţie întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprinsă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, printr-o cerere separată.
Motivele de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Prin urmare, potrivit legii, nu poate duce la casare, sau modificarea hotărârii atacate, orice nemulţumire a părţii.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei de apel, raportat la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, deşi recurentul-reclamant a indicat ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., se constată că aceasta nu este suficientă pentru exercitarea controlului judiciar pe calea recursului, câtă vreme reclamantul nu s-a conformat cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., întrucât prin declaraţia de recurs nu s-au formulat critici care să vizeze modul de judecată al instanţei de apel şi care să facă posibilă încadrarea lor în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., din actuala reglementare, de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., ci s-au formulat critici care, aşa cum au fost expuse mai sus, vizează chestiuni de fapt, pe de o parte, iar, pe de altă parte, sunt străine de natura pricinii.
De aceea, în condiţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va constata nul recursul declarat de reclamantul V.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul V.G. împotriva Deciziei nr. 170/A din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 7159/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7124/2011. Civil → |
|---|
