ICCJ. Decizia nr. 7189/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7189/2011
Dosar nr.2511/89/2009
Şedinţa publică din 17 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1026 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului Vaslui s-a respins contestaţia formulată de reclamanta P.M.H. prin procurator I.V. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Vaslui şi Consiliul Local Vaslui ca reprezentanţi ai Primăriei Vaslui împotriva dispoziţiei nr. 360/2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că:
Prin dispoziţia nr. 360/2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui s-a restituit în natură suprafaţa de 1.557 mp cu obligarea reclamantei să achite unităţii administrativ-teritoriale contravaloarea fundaţiei ridicată pe această suprafaţă în sumă de 654.974 RON, iar pentru restul diferenţelor de teren de 738 mp şi 2.538 mp, s-a propus acordarea de despăgubiri. Anterior acestei dispoziţii s-a emis dispoziţia nr. 6 din 10 ianuarie 2006 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Vaslui, propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Această dispoziţie a fost contestată de reclamantă, cauza ce formează obiectul dosarului nr. 554/89/2008 fiind suspendată până la soluţionarea procedurii administrative de la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, cauza nefiind repusă pe rol.
În condiţiile în care legalitatea măsurii dispuse prin dispoziţia nr. 6/2006 a făcut obiectul unei contestaţii, Primarul Municipiului Vaslui nu putea să emită o altă dispoziţie cum este dispoziţia nr. 360/2009 din cauza de faţă.
Chiar dacă dispoziţia nr. 360/2009 a fost emisă în mod nelegal tribunalul constată că prin aceasta s-a restituit reclamantei suprafaţa de 1.557 mp în natură faţă de prima dispoziţie nr. 6/2006 prin care i s-a respins în totalitate cererea de restituire în natură.
Contestaţia ce face obiectul cauzei de faţă, formulată de reclamantă, în virtutea principiului prev. de art. 296 C. proc. civ. potrivit căruia nu i se poate crea reclamantei o situaţie mai grea în propria cale de atac, tribunalul nu poate dispune în sensul desfiinţării sau modificării ei pentru dispoziţiile ce îi sunt favorabile, respectiv restituirea în natură a suprafeţei de 1.557 mp.
Cu privire la stabilirea de despăgubiri pentru suprafeţele de 738 mp şi 2.538 mp tribunalul constată că acestea nu pot fi restituite în natură.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că suprafaţa de 2.538 mp teren se află în domeniul public al statului şi în administrarea operativă a SRI Vaslui.
Imobilului în litigiu i s-a dat timp de peste 40 de ani o utilitate socială.
Prin importante lucrări de adaptare funcţională, de extindere şi noi construcţii, terenul revendicat apare, în cea mai mare parte, cu o configuraţie diferită faţă de cea iniţială.
Această situaţie precum şi apartenenţa la domeniul public exclud conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură, făcând posibilă doar restituirea prin echivalent, ceea ce a oferit şi Primăria Vaslui încă din 2006 când a emis dispoziţia nr. 6/2006. Dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu trebuie interpretare restrictiv în sensul că, dacă s-a edificat numai fundaţia unei construcţii, terenul pe care s-au ridicat este restituibil în natură.
Terenul în litigiu este ocupat în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de clădiri ce se edifică, aceasta cu atât mai mult cu cât clădirea (fundaţia) nu este abandonată, nedemontabilă şi imposibil de mutat pe un alt amplasament.
Noţiunea de teren ocupat nu are în vedere exclusiv construcţii terminate, funcţionale la data intrării în vigoare a legii, sensul real al condiţiei ferindu-se la faptul că terenul nu este liber sau nu poate fi eliberat.
Cu privire la cererea reclamantei de acordare a unui alt teren în compensare pentru cel ce nu poate fi restituit în natură, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată.
Iniţiativa compensării cu alt bun aparţine entităţii deţinătoare şi nu persoanei îndreptăţite, deoarece dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001 prevăd expres că bunurile în compensare sunt oferite de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, acordul persoanei îndreptăţite în privinţa acestei măsuri intervenind doar ulterior ofertei formulate de entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire.
S-a mai reţinut că din actele de la dosar nu rezultă că deţinătorul bunului ar fi făcut o astfel de ofertă reclamantei. În atare situaţie singura modalitate de satisfacere a pretenţiilor reclamantei este acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta P.M.H. iar prin Decizia civilă nr. 160 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi a fost respins apelul pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta P.M.H. a contestat dispoziţia nr. 360 din 28 iulie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui solicitând stabilirea suprafeţei exacte de teren din Vaslui, pe care are dreptul să o primească în calitate de moştenitoare legală a defunctului A.G. ce suprafaţă de teren poate fi restituită în natură, respectiv a suprafeţei de 1.321,25 mp de la aceeaşi adresă modificarea parţială a Dispoziţiei nr. 360/2009 în sensul exonerării sale de la plata sumei de 654.974 RON contravaloarea clădirii abandonate, stabilirea valorii de piaţă a imobilelor clădiri ce existau pe suprafaţa de 738 mp, iar după epuizarea tuturor posibilităţilor de restituire în natură cât şi a valorii reale a terenului în litigiu să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumelor stabilite ca despăgubiri.
Prin dispoziţia nr. 360 din 28 iulie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui s-a restituit în natură reclamantei suprafaţa de 1.557 mp teren pe care se află edificată fundaţia fostului sediu al Primăriei Vaslui în suprafaţă de 323,88 mp cu obligaţia acesteia de a plăti suma de 654.974 RON contravaloarea fundaţiei, iar pentru construcţia în suprafaţă de 738 mp şi pentru diferenţa de teren deţinută de SRI Vaslui în suprafaţă de 2.538 mp se propune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Primarul şi Consiliul Local al Municipiului Vaslui au formulat întâmpinare prin care arată că suprafaţa de teren revendicată de reclamantă în suprafaţă de 4.095 mp este situată în Vaslui şi că potrivit procesului-verbal din 1956 de preluare a imobilului fosta proprietate A.G. suprafaţa consemnată este de 3.584 mp din care 2.538 mp teren şi 738 mp construcţii şi că ceea ce se poate restitui este suprafaţa de 1.557 mp, iar pentru diferenţa de 2.538 mp, să se acorde măsuri reparatorii în echivalent, la data de 26 august 2009 s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie pentru imobilul teren în suprafaţă de 1.557 mp, situaţie în care se solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nelegală.
Instanţa de apel a mai reţinut că potrivit raportului de expertiză C.C. întocmit în cauză rezultă că în prezent situaţia juridică a imobilului teren proprietatea defunctului A.G. având suprafaţa de 4.095 mp situată în Vaslui, preluat de stat în 1950 conform Decretului nr. 52/1950 se prezintă astfel:
- suprafaţa de 2.538 mp face parte din domeniul public al statului şi este în administrarea operativă a SRI;
- suprafaţa de 1.557 mp ce a fost atribuită reclamantei prin dispoziţia nr. 360/2009 include şi întreaga fundaţie a construcţiei existente pe teren având în vedere şi existenţa gurii de vizitare şi a conductei ce aparţin domeniului public;
- în imediata vecinătate a terenului revendicat de către reclamantă se află o suprafaţă de 1.314 mp teren liber de construcţii - care făcea parte din suprafaţa de teren aferentă iniţial construcţiei sediului Consiliului local, acest teren reprezentând domeniul privat al Municipiului Vaslui.
Conform raportului de expertiză F.G., întocmit în cauză rezultă că valoarea construcţiei "Sediu Primăria Vaslui" din Vaslui actualmente nr. 41 este de 471.984,12 RON conform înregistrărilor contabile şi întrucât nu s-au găsit integral situaţiile de lucrări, nu se poate face o comparare a acestora la stadiul fizic existent. Valoarea construcţiilor existente pe terenul revendicat de fostul proprietar a fost estimată la 498.000 RON prin metoda costurilor la data de referinţă a evaluării.
Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Oportunitatea aplicării acestei măsuri revine exclusiv unităţii deţinătoare.
De altfel, potrivit procesului-verbal de punere în posesie din 26 august 2009 rezultă că s-a procedat la punerea în posesie a reclamantei cu imobilul teren în suprafaţă de 1.557 mp din Vaslui, f. n..
Astfel, reţine instanţa, că în atare condiţii, a susţine că în mod greşit a fost obligată să plătească UAT Vaslui contravaloarea fundaţiei ce se află pe terenul restituit în natură şi cu care a fost pusă în posesie este nefondată şi nu va fi reţinută.
Modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptăţite prin acordarea în compensare a altor bunuri este prevăzută de lege, dar devine aplicabilă doar în eventualitatea în care la dispoziţia primarului există bunuri sau servicii disponibile.
În condiţiile în care pârâtul a respectat obligaţia de a afişa lunar lista în care se specifică că nu există bunuri disponibile, sau servicii ce pot fi acordate în compensare, în cauză nefiind făcută dovada contrarie, compensarea solicitată de reclamantă nu este posibilă.
În atare situaţie, în mod corect tribunalul a reţinut că singura modalitate de satisfacere a pretenţiilor reclamantei este acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru suprafeţele de teren ce nu pot fi restituite în natură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P.M.H. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurenta susţine că instanţa de apel a denaturat obiectul cauzei, judecând cererea ce nu s-a cerut, în condiţiunile în care a solicitat a i se stabili măsura reparatorie a compensării, iar instanţele nu au analizat acest petit.
O altă critică, vizează faptul că nu a fost analizată nici cererea prin care solicitase să se stabilească cu exactitate suprafaţa de teren la care este îndreptăţită reclamanta în calitate de unic moştenitor a defunctului A.G., precum şi restituirea în natură a întregii suprafeţe de teren, nu numai suprafeţei de 1557 mp teren.
În aceeaşi idee, recurenta mai învederează faptul că nu a fost examinat nici petitul ce viza modificarea dispoziţiei contestate în sensul exonerării ei de la obligaţia de a plăti suma de 654.974 RON, cu titlu de preţ al lucrării (fundaţie) sediul Consiliului Municipal Vaslui.
În subsidiar recurenta a solicitat stabilirea valorii reale a construcţiei.
Recurenta mai învederează că instanţele nu au sesizat că în cauză au fost emise două dispoziţii ce vizează soluţionarea aceleiaşi notificări, respectiv dispoziţia nr. 6 din 10 ianuarie 2006 şi dispoziţia nr. 360/2009.
Or, susţine recurenta, prin respingerea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei nr. 360/2009, instanţele au menţinut un act administrativ nelegal, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a pus dispoziţia nr. 360/2009 la egalitate de putere juridică cu dispoziţia nr. 6/2006 fără a ţine cont de faptul că dispoziţia nr. 6/2006 fusese revocată prin art. 7 din dispoziţia nr. 360/2009.
Mai mult, susţine recurenta, lăsând nesoluţionat capătul de cerere prin care solicită stabilirea valorii exacte a clădirii, Sediul Consiliului Municipal Vaslui, instanţele au lăsat în vigoare dispoziţia nr. 360 şi cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 654.974 RON.
Intimatul Consiliul local al Municipiului Vaslui prin întâmpinarea depusă la dosar s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul dedus judecăţii vizează modificarea şi completarea dispoziţiei nr. 360 din 28 iulie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui în sensul stabilirii suprafeţei exacte de teren la care este îndreptăţită reclamanta în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru a fi restituită în natură, având în vedere că în schiţa topo anexă la dispoziţia nr. 360 din 28 iulie 2009 este evidenţiată suprafaţa de 1321,25 mp situată în Vaslui, precum şi modificarea parţială a art. 1 din dispoziţia nr. 360 din 28 iulie 2009 în sensul menţinerii dispoziţiei privind restituirea în natură a suprafeţei de 1557 mp teren, înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 654.974 RON contravaloarea clădirii abandonate "Sediul Primăriei Municipiului Vaslui".
Un alt petit al acţiunii principale viza stabilirea valorii de piaţă a imobilelor clădiri, ce existau pe suprafaţa de 738 mp la momentul notificării şi imposibil de restituit în natură, clădirile fiind demolate.
Faţă de petitele acţiunii, şi considerentele hotărârii recurate, este de reţinut că în cauză nu au fost examinate toate petitele cu care instanţa fusese învestită prin acţiunea principală, în condiţiunile în care a fost contestată suma de 654.974 RON contravaloarea clădirii abandonate "Sediul Consiliului local" şi în condiţiile în care expertul C.C. a evidenţiat existenţa unei suprafeţe de 1314 mp teren liber de construcţii ce făcea parte din suprafaţa de teren aferentă iniţial construcţiei sediul Consiliului local.
Deşi în cauză a fost efectuată o expertiză de către expertul F.G. având ca obiectiv principal tocmai stabilirea valorii reale a construcţiei "Sediul Primăriei Vaslui", (pornind de la situaţia lucrărilor evidenţiată în arhiva Primăriei Vaslui, şi în evidenţele contabile), prin verificarea în teren a realităţii lucrărilor executate cât şi a valorii manoperei, totuşi instanţa de apel nu a examinat şi analizat niciuna din aspectele legate de valoarea şi respectiv situaţia faptică a lucrărilor de la fundaţia Sediului Primăriei Vaslui.
O examinare a situaţiei lucrărilor de la "Sediul Primăriei Vaslui" (fundaţie) se impunea cu atât mai mult cu cât reclamanta a contestat valoarea acesteia de 654.974 RON, la care a fost obligată prin Dispoziţia nr. 360 din 28 iulie 2009, dar şi raportat la faptul că această construcţie se află într-un anumit stadiu - "fundaţie" din anul 2000 când au fost sistate lucrările, iar în evidenţele contabile ale pârâtului figurează ca având valoarea de 471.984,12 RON.
Cum aspectele legate de valoarea reală a fundaţiei "Sediul Consiliului Municipal Vaslui" şi de stadiul ei actual, constituie unul din petitele acţiunii, ce vizează chiar fondul cauzei, şi cum aceste aspecte nu au format obiect al examinării instanţei de apel (deşi constituiau motive de apel), recursul reclamantei este fondat, motiv pentru care în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., urmează a fi admis, a se casa hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, ocazie cu care urmează a fi administrate noi probe, inclusiv o nouă expertiză care să clarifice atât situaţia cât şi valoarea reală a lucrării denumită fundaţia Sediului Consiliului Municipal Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.M.H. împotriva deciziei nr. 160 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7191/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7188/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
