ICCJ. Decizia nr. 7353/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7353/2011
Dosar nr.1847/1/2001
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 17 decembrie 1998 reclamantele A.F. şi M.A.M. au chemat în judecată pârâtele Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA şi R.A.P.P.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că, reclamantele în calitate de moştenitoare ale defunctei Ş.L., decedată la 13 august 1997, sunt proprietarele imobilului situat în Bucureşti, sector 1, prin nelegalitatea şi inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că, autoarea lor a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 406,30 mp, situat în Bucureşti, sector 1, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33547 din 30 noiembrie 1931.
Pe acest teren în baza autorizaţiei nr. 35 G din 30 august 1932 autoarea reclamantelor şi soţul său au construit o casă în scop de locuinţă de familie.
Soţul autoarei reclamanţilor, atât anterior anului 1950 şi ulterior acestuia a fost inginer şi consilier tehnic, soţia sa fiind casnică, în acest caz aplicându-se prevederile art. IV şi V din Decretul nr. 92/1950.
La 17 iunie 1999, pârâta R.A.P.P.S. a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane, în condiţiile art. 57 C. proc. civ., respectiv a Ministerului Finanţelor Publice.
La termenul din 28 octombrie 1999, reclamantele şi-au precizat acţiunea, în sensul că, au solicitat ca pârâtele să fie obligate să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul din litigiu.
De asemenea, la 9 decembrie 1999 acţiunea a fost completată în sensul că, au solicitat să se constate şi în contradictoriu cu pârâţii G.M., G.E., G.C. şi G.E. nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 6813 din 20 noiembrie 1996 şi nr. 373/23365 din 30 septembrie 1996, ambele pentru fraudă la lege.
La 28 ianuarie 2000, reclamantele şi-au precizat din nou acţiunea, solicitând ca în contradictoriu şi cu pârâţii T.V., T.M., G.T.L. şi G.A. să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 32244/38556 din 3 februarie 1998 şi nr. 32245/3857 din 3 februarie 1998.
Prin întâmpinare, Primăria Municipiului Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
În motivarea primei excepţii s-a arătat că aceasta derivă din inexistenţa unui titlu valabil deţinut de reclamante la data introducerii acţiunii, aşa cum s-a statuat prin Decizia civilă nr. 852/1998 a Curţii de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat pârâta a susţinut că, prin aceeaşi decizie mai sus menţionată s-a stabilit că, reclamantei nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 92/1950 care exceptau de la naţionalizare anumite persoane.
Prin Sentinţa civilă nr. 262 din 6 aprilie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respinsă acţiunea precizată şi completată de reclamanţi pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 21 mai 1996, Ş.L. (autoarea reclamanţilor) a formulat o primă acţiune în revendicare a imobilelor din litigiu, cererea fiind admisă prin Sentinţa civilă nr. 6672 din 21 mai 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 2117 din 7 octombrie 1997 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 6672 din 21 mai 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a respins acţiunea reclamantei.
Recursul formulat de succesoarele reclamantei iniţiale, P.F. şi M.A.M. a fost respins prin Decizia civilă nr. 852 din 13 mai 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
De asemenea, prin Sentinţa civilă nr. 11007 din 30 iunie 1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 a fost respinsă pentru lipsa interesului acţiunea formulată de aceleaşi reclamante în contradictoriu cu pârâţii G.C. şi R.A.P.P.S. având ca obiect nulitatea Contractului nr. 6813/1996, iar prin Sentinţa civilă nr. 10109 din 18 iunie 1998, a fost respinsă acţiunea formulată de aceleaşi reclamante împotriva pârâţilor G.M., SC H.N. SA şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Prin acţiunea de faţă, reclamantele au revendicat din nou imobilul în litigiu, pe care l-au considerat naţionalizat nelegal, solicitând constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.
În aceste condiţii, prima instanţă a reţinut că, între pricini există identitate de obiect şi de cauză, iar instanţa chemată să judece a doua acţiune, căreia i se opune puterea lucrului judecat, are de verificat dacă prin admiterea celei de a doua acţiuni s-ar pronunţa o hotărâre contradictorie cu cele rămase definitive, ajungându-se ca asupra aceluiaşi raport juridic să existe două hotărâri contrare.
Împotriva acestei sentinţe reclamantele P.F. şi M.A.M. au declarat apel, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât prima instanţă a apreciat greşit că există autoritate de lucru judecat între Decizia nr. 2114/1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi Decizia nr. 852/1998 a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât cauza nu se confundă cu dreptul subiectiv şi nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile.
Au mai susţinut că, prin Decizia civilă nr. 2114/1997, tribunalul a reţinut că, reclamanta nu a făcut dovada titlului de proprietate asupra imobilului revendicat, actul depus fiind o chitanţă sub semnătură privată care nu atestă decât primirea preţului, iar în speţa de faţă a depus actul de vânzare-cumpărare al imobilului, situaţie ce nu a fost avută în vedere în pronunţarea primei soluţii.
Prima instanţă a mai reţinut că din probele administrate nu rezultă că reclamanta sau soţul acesteia s-ar încadra în categoriile exceptate de la naţionalizare aşa cum rezultă din Decizia civilă nr. 2114/1997.
Sub acest aspect, apelantele au susţinut că, probele depuse în prezenta cauză fac pe deplin dovada faptului că, autorii lor erau pensionari la data naţionalizării, fiind total schimbată situaţia de fapt avută în vedere la soluţionarea iniţială a revendicării şi reţinută cu autoritatea lucrului judecat.
Au mai susţinut că nu intră în puterea lucrului judecat decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, nu şi cele prin care a fost respinsă în baza unei excepţii sau a unui incident procedural cum este în cazul de faţă.
Prin ambele hotărâri acţiunile au fost respinse pentru lipsa calităţii procesuale active sau lipsa de interes, prin nelegitimarea ca proprietar a reclamantelor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin Decizia nr. 714 din 30 noiembrie 2000 a respins apelul formulat de reclamante în considerentele deciziei reţinând următoarele aspecte:
Sentinţa civilă nr. 6672 din 21 mai 1997 a Judecătoriei sectorului 1 prin care s-a admis acţiunea în revendicarea imobilului din litigiu, a fost schimbată în tot, prin Decizia civilă nr. 2114 din 7 octombrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa de apel respingând acţiunea în revendicare formulată de reclamante.
Soluţia tribunalului a fost confirmată prin Decizia civilă nr. 852 din 13 mai 1998 a Curţii de Apel Bucureşti.
Ambele instanţe au reţinut că, imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului cu titlu, că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi nici a faptului că imobilul era exceptat de la naţionalizare.
Din acest punct de vedere, instanţa de apel nu a primit critica apelantelor în sensul că, hotărârile în raport de care s-a pus problema autorităţii de lucru judecat ar cuprinde o soluţie pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale.
În etapa apelului şi recursului, exercitată în acţiunea declanşată de Ş.L., calitatea sa procesuală a fost preluată de P.F. şi M.A.M.
Prin Sentinţa civilă nr. 11007 din 30 iunie 1998, Judecătoria sectorului 1 constatând că reclamantele nu au un titlu de proprietate asupra imobilului din litigiu, au respins ca fiind lipsită de interes acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6813/1996 în contradictoriu cu pârâţii G.C. şi R.A.P.P.S., iar prin Sentinţa civilă nr. 10109 din 18 iunie 1998, aceeaşi instanţă a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor împotriva pârâţilor G.M., SC H.N. SA şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Ambele hotărâri au rămas irevocabile.
Prin acţiunea de faţă, precizată şi completată de mai multe ori, reclamantele au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA, R.A.P.P.S., Ministerul de Finanţe, G.M., G.E., G.C., G.E., T.V., T.M., G.T.L. şi G.A. pentru revendicarea aceluiaşi imobil şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Cauza cererii de chemare în judecată reprezintă fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, temeiul raportului juridic litigios.
Ea nu se confundă cu motivul cererii, care este temeiul ce serveşte la justificarea cauzei.
În speţă, fundamentul raportului juridic dedus judecăţii este acelaşi cu temeiul juridic al acţiunilor soluţionate prin hotărârile reţinute anterior.
Împrejurarea că, în noul proces sunt aduse dovezi suplimentare, menţionând aceeaşi cauză, contractul de vânzare-cumpărare nr. 33547/1931, atrage identitatea în privinţa acestui element impus de art. 1201 C. civ. pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.
În aceste condiţii, curtea a respins şi critica potrivit căreia, nu există autoritate de lucru judecat dacă prima acţiune nu a fost suficient probată iar a doua acţiune este completă sub acest aspect.
Cererile de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare au caracter accesoriu faţă de cererea principală, de revendicare, de vreme ce soluţia ce se va pronunţa depinde de soluţia principală.
Constatând că în privinţa revendicării între aceleaşi părţi a mai existat un proces, este lipsit de relevanţă că, în noua acţiune, apar şi alte părţi.
Neputând să examineze cererea principală în privinţa căreia există autoritate de lucru judecat, instanţa nu mai poate examina cererea accesorie în care figurează şi alte părţi.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele P.F. şi M.A.M. invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia recurentele au susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Aşa cum rezultă din prevederile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., cauza nu se confundă cu dreptul subiectiv, dar nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile.
Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituţia sau categoria juridică, ori de principiul de drept substanţial, pe care reclamantul îşi bazează pretenţia sa, iar soluţia ce se pronunţe într-un caz determinat, interesează numai regula de drept datorită căreia respectiva se aplică în orice speţă, confuzia în care se află instanţa de apel fiind evidentă.
Recurentele-reclamante au mai susţinut că, sub acest aspect şi instanţa de fond a greşit, pierzând din vedere că situaţia de fapt este total schimbată, faţă de complinirea tuturor situaţiilor, respectiv: identificarea imobilului, depunerea autorizaţiei de construcţie, schiţe aferente, documente de înregistrare a titlului de proprietate, noile dovezi că autorii acestora făceau parte din categoriile exceptate de la naţionalizare.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat invocat de persoanele fizice recurentele au susţinut că nu intră în puterea lucrului judecat decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul procesului, nu şi cele prin care acţiunea a fost respinsă în baza unei excepţii, sau incident procedural, cum este cazul de faţă.
Mai mult decât atât, temeiul nulităţii contractelor de vânzare-cumpărarea încheiate de persoanele fizice este altul decât cel invocat anterior.
În raport cu cele expuse, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
La data de 17 decembrie 1998 reclamantele au solicitat să le fi restituit în natură imobilul situat în Bucureşti, sector 1, imobil preluat abuziv de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Prima instanţă a respins acţiunea reţinând excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu Decizia civilă nr. 2117/1997 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 5278/1997, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 852 din 13 mai 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, reţinându-se că reclamantei nu-i pot fi aplicabile dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 92/1950 care exceptau de la naţionalizare anumite persoane.
Curtea de apel a apreciat că, în speţă, fundamentul raportului juridic dedus judecăţii este acelaşi cu temeiul juridic al acţiunilor soluţionate anterior, că în privinţa revendicării imobilului a mai existat un proces, astfel că în speţă există elementele autorităţii de lucru judecat, acţiunea fiind respinsă.
În condiţiile adoptării Legii nr. 10/2001, reclamantele, prin notificarea înregistrată sub nr. 2405 din 7 august 2001 la executorul judecătoresc, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în sector 1.
La termenul de judecată din data de 22 iunie 2002 recurentele-reclamante au solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Prin Dispoziţia nr. 1056 din 18 iunie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, s-a dispus restituirea în natură în proprietatea numitelor P.F. şi M.A.M. a imobilului situat în Bucureşti, sector 1, format din teren în suprafaţă de 193,94 mp, şi care reprezintă teren construcţie şi spaţiul aflat la subsolul construcţiei.
Mai rezultă că, pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, se vor stabili măsuri reparatorii.
Verificând suprafeţele înstrăinate, reclamantele au constatat diferenţe în defavoarea acestora, atât privitor la subsol, cât şi la terenul aferent construcţiei, nefiind cuprinse în dispoziţie nici spaţiile cu folosinţă comună, astfel că au formulat o contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 1056 din 8 iunie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 306 din 15 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a dispus anularea parţială a Dispoziţiei nr. 1056 din 8 iunie 2003 fiind obligată pârâta să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură în favoarea reclamantelor pentru o suprafaţă de teren aferentă construcţiei de 224,54 mp, şi o suprafaţă totală a spaţiului aflat la subsolul imobilului din litigiu, de 51,68 mp.
În aceeaşi cauză au fost pronunţate Sentinţa civilă nr. 306 din 25 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 7600 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât a fost emisă Dispoziţia nr. 12128 din 20 august 2009 a Primarului General al Municipiului Bucureşti prin care se restituie în natură suprafaţa de 224,54 mp şi respectiv de 51,68 mp aflată la acelaşi imobil.
Prin Dispoziţia nr. 11167 din 9 februarie 2009 emisă de Primarul general al Municipiului Bucureşti s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 2, etajul 1, compus din vestibul, 4 camere, hol, bucătărie, baie, culoar, debara, cămară, wc, 3 balcoane, cameră de serviciu, vestibul, 2 boxe, în suprafaţă utilă de 173,70 mp, cotă parte din anexele şi dependinţele comune în cotă de 21,11% şi terenul aferent în suprafaţă de 51,93 mp.
În conformitate cu Dispoziţia nr. 11167 din 9 februarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti la data de 3 martie 2009 s-a încheiat un protocol de predare-preluare a imobilului din Bucureşti, sector 1, prin care s-a restituit reclamantelor-recurente, apartamentul nr. 2, etajul 1, compus din vestibul, 4 camere, hol, bucătărie, baie, culoar, debara, cămară, debara, wc, 3 balcoane, cameră de serviciu, vestibul, 2 boxe, în suprafaţă utilă de 273,70 mp, cota parte din anexele şi dependinţele comune în cotă de 21,11% şi terenul aferent în suprafaţă de 51,93 mp, situat în imobilul din Bucureşti, sector 1.
Recurentele-reclamante au mai depus la dosarul cauzei copii de pe mai multe hotărâri judecătoreşti, respectiv: Decizia civilă nr. 225/2004 a Tribunalului Bucureşti, Decizia civilă nr. 273/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, Sentinţa civilă nr. 760/2007 a Tribunalului Bucureşti, Decizia civilă nr. 8032 din 12 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sentinţa civilă nr. 4956 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa civilă nr. 316 din 22 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin această din urmă sentinţă s-a dispus restituirea către reclamante a imobilului, alcătuit din locuinţă situată la parter, compusă din 3 camere, hol şi dependinţă (parter), garaj aflat la subsol, în suprafaţă de 16,08 mp, astfel cum a fost modificat (având în prezent destinaţia de birou notarial), dependinţe, garaj în suprafaţă de 2,87 mp, pivniţă în suprafaţă de *10,42 m2 şi cameră în suprafaţă de 11,67 mp.
Recurentele-reclamante au depus la dosar şi alte hotărâri judecătoreşti având ca obiect imobilul din litigiu.
Critica recurentelor-reclamante referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătoreşti ce a finalizat un alt litigiu pe baza unor excepţii procesuale este întemeiată.
Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, formulată de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Se bucură de putere de lucru judecat numai hotărârea prin care acţiunea s-a judecat în fond în urma unor dezbateri contradictorii nu şi atunci când a fost judecată în temeiul unei excepţii procesuale.
În speţă, prin Sentinţa civilă nr. 11007 din 30 iunie 1998, rămasă irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti acţiunea reclamantelor a fost respinsă pentru lipsa interesului, iar prin Sentinţa civilă nr. 10109 din 18 iunie 1998 acţiunea a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor.
Pe de altă parte, lucrul judecat rezultă din dispozitivul hotărârii, deoarece numai prin această parte a actului final al instanţei se statuează asupra conflictului de interese dintre părţi.
Argumentele de fapt şi de drept, care lămuresc înţelesul şi întinderea dispozitivului, nu intră în puterea lucrului judecat, decât dacă acestea se referă la aspectul asupra căruia s-a purtat litigiul dintre părţi şi care a fost soluţionat prin dispozitivul hotărârii.
Considerentele hotărârii dobândesc acest efect numai în limita în care explică dispozitivul.
Recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului din litigiu este confirmată şi prin emiterea dispoziţiilor administrative de restituire în natură emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti cât şi de hotărârile judecătoreşti aflate la dosarul cauzei.
Întrucât ambele instanţe nu au intrat în cercetarea fondului, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentele-reclamante, va casa Decizia civilă nr. 714 din 30 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă cât şi Sentinţa civilă nr. 262 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti.
În rejudecare, va lămuri cauza sub toate aspectele referitoare la dreptul de proprietate al reclamantelor, la modul de preluare al imobilului, valabilitatea titlului statului.
Se va avea în vedere şi faptul că prin dispoziţiile administrative emise în baza Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea imobilului din litigiu în favoarea reclamantelor.
Pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi a regimului juridic aplicabil imobilului din litigiu instanţa de fond va putea ordona administrarea oricăror probe pe care le consideră concludente, pertinente şi utile pentru justa soluţionare a litigiului dedus judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele P.F. şi M.A.M. - decedată şi continuat de moştenitoarea M.R.E., împotriva Deciziei civile nr. 714 din 30 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi Sentinţa civilă nr. 262 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7354/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7350/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
