ICCJ. Decizia nr. 7354/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7354/2011
Dosar nr.7924/62/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, mandatarul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, pentru reclamanţii membri de sindicat I.V. şi S.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate neconformitatea dreptului intern cu dreptul comunitar şi încălcarea mai multor drepturi fundamentale ale membrilor de sindicat, ca urmare a aplicării Legii nr. 329/2009, precum şi obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii până la modificarea legislaţiei aferente acestei categorii de pensionari. Prin precizarea depusă la dosar, s-a învederat că obiectul principal al acţiunii îl constituie aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, şi, pe cale de consecinţă, să cumuleze pensia cu salariul.
Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa nr. 2638 din 18 martie 2011 a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov. S-a reţinut, pornind de la precizarea depusă, că natura litigiului este de natură salarială, iar potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, competenţa teritorială revine tribunalului de la domiciliul reclamantului, iar, în speţa de faţă, domiciliul reclamanţilor membri de sindicat este în Braşov.
Tribunalul Braşov, prin Sentinţa civilă nr. 1109/M din 12 iulie 2011 a admis excepţia de necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul în vederea soluţionării acestuia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat că, în temeiul Legii nr. 54/2003, reclamant în prezenta cauză este sindicatul, persoană juridică proprie, distinctă de cea a membrilor de sindicat pe care îi reprezintă. Chiar dacă acţiunea este promovată în numele membrilor de sindicat, aceştia nu dobândesc calitatea de reclamanţi, astfel că, faţă de sediul sindicatului situat în Bucureşti, s-a constatat că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze cauza.
Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Braşov, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 284 C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Aşa cum au calificat instanţele aflate în conflict, dată fiind natura litigiului pendinte, acesta intră în categoria conflictelor de muncă, astfel încât Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate putea promova acţiunea în numele membrilor de sindicat, fără a avea un mandat expres pentru aceasta.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, organizaţiile sindicale au dreptul de a formula acţiuni în justiţie, în numele şi interesul membrilor de sindicat, pentru realizarea drepturilor acestora, calitatea de a sta în proces ca reclamanţi având-o însă salariaţii, deoarece instanţa urmează a stabili existenţa sau inexistenţa unor drepturi doar în ceea ce îi priveşte.
Atât prevederea din norma specială, anterior menţionată, cât şi dispoziţiile art. 69 C. proc. civ., referindu-se la drepturile de dispoziţie ale părţilor, au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislaţia muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent că dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau este convenţional, reclamant şi titular al drepturilor procesuale şi al drepturilor deduse judecăţii este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.
Prin urmare, dispoziţiile legale referitoare la competenţa teritorială în soluţionarea cauzei se raportează la membrii de sindicat, titulari ai drepturilor pretinse, şi nu la reprezentantul acestora, respectiv organizaţia sindicală, textele C. proc. civ. şi din legile speciale care instituie norme de competenţă referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului, după caz, reprezentanţii părţilor neputând determina instanţa competentă.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte domiciliul membrului de sindicat, se reţine că interesează care este situaţia de fapt concretă şi că fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.
În acest context al analizei, de regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din actul de identitate, dar nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.
În speţă, cum nu s-a probat faptul că I.V. şi S.I. domiciliază în localitatea Braşov, jud. Braşov, în conformitate cu dispoziţiile art. 284 C. muncii, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. rezultă că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine Tribunalului Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7355/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7353/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
