ICCJ. Decizia nr. 7359/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7359/2011
Dosar nr.805/33/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 806 din 13 aprilie 2007 Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată acţiunea reclamantei M.I. în contradictoriu cu Primarul municipiului Zalău şi Primăria municipiului Zalău, reţinând, în esenţă, că din procesul-verbal de preluare a imobilului din 20 aprilie 1950, din care nu rezultă dacă este vorba despre o întreagă clădire cu terenul aferent sau doar de spaţiul locativ aflat în folosinţa lui M.L., în calitate de succesor în drepturi al fostului proprietar tabular. Faţă de acest considerent, cum şi de dispoziţiile art. 24 din Legea 10/2001, dispoziţia nr. 1031/2006 a Primarului municipiului Zalău de acordare a măsurilor reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul apartament nr. 1 din construcţia situată în Zalău, în favoarea reclamantei şi respingerea notificării pentru terenul în suprafaţă de 6.260 mp şi celelalte apartament din imobil este legală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta.
În rejudecare după casare, prin Decizia civilă nr. 335/A din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa apelată, a dispus anularea în parte a Dispoziţiei nr. 1031 din 19 mai 2006 a Primarului municipiului Zalău în sensul că a dispus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei şi pentru terenul în suprafaţă de 489 mp parte din terenul fost cu număr top 1781/2 înscris în CF 3118 Zalău în valoare de 36.675 euro, a menţinut dispoziţia atacată în ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 1 din construcţia situată în Zalău şi a obligat intimatul Primarul municipiului Zalău să plătească reclamantei suma de 800 RON cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul din anexa la Decretul 92/1950 situat în Zalău, este acelaşi cu imobilul teren înscris în CF 3118 Zalău cu număr top 1781/2, că în anexă se menţionează doar imobilul în suprafaţă de 978 mp şi casă de locuit cu 14 încăperi cu suprafaţă locuibilă de 277 mp, fără a se indica proprietarul de la care s-a preluat, că reclamanta a dovedit că este succesoare doar după B.E., nu şi după B.J. şi că, atâta timp cât în actul de preluare nu s-a menţionat persoana de la care s-a preluat, nu se poate prezuma că aceasta s-a făcut pentru tot terenul de la antecesoarea reclamantei, cât timp din probe rezultă că aceasta fost proprietara doar a cotei de Vz din teren. Cât priveşte construcţia, nu se poate prezuma că aceasta a fost preluată în întregime de la antecesoarea reclamantei, cât timp această prezumţie nu se sprijină pe niciun fapt, iar în cauză există probe doar privind preluarea apartamentului nr. 1.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâtul Primarul municipiului Zalău.
Reclamanta M.I. a criticat Decizia curţii de apel sub aspectul ignorării dispoziţiilor art. 482 C. civ. privind accesiunea imobiliară, instanţa apreciind în mod greşit că din moment ce construcţiile aflate pe teren nu sunt notate în cartea funciară, nu se poate şti cui au aparţinut şi de la cine au fost preluate. A susţinut că raţionamentul instanţei de apel, potrivit căruia 3 din cele 14 camere aparţin antecesoarei reclamantei, iar cu privire la restul de 11 camere nu se poate stabili cine a fost proprietar anterior exproprierii, este în afara oricărei logici, deoarece în temeiul art. 482 C. civ. dreptul de proprietate asupra unei construcţii aparţine proprietarului terenului, indiferent cine ar fi edificat construcţia. De aceea este irelevant că în cartea funciară nu a fost notat dreptul de proprietate asupra construcţiilor, având în vedere şi faptul că expertul desemnat de instanţă a constatat că aceste construcţii erau situate pe terenul antecesoarei S.(B.)E. şi a numitului B.J., iar constatările expertului nu au fost contestate de partea adversă.
De asemenea, a criticat Decizia atacată şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată, pe care le-a acordat doar în parte, cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. A invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.
Pârâtul Primarul municipiului Zalău a criticat Decizia pronunţată în apel sub aspectul greşitei obligări la plata cheltuielilor de judecată, arătând că nu s-a aflat în culpă procesuală, soluţionând notificarea în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Legea 10/2001. Aceasta deoarece notificatoarea nu a depus niciun act de filiaţie din care să rezulte că are vocaţie succesorală faţă de foştii proprietari tabulari B.I. şi S.L.B.E., deşi în acest sens i-au fost trimise mai multe adrese. De asemenea, arată că nu s-a opus admiterii acţiunii formulate de reclamantă, cu condiţia ca aceasta să facă dovada pretenţiilor sale.
Analizând recursurile, în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge, pentru considerentele ce succed:
Cu privire la recursul recurentei-reclamante, Înalta Curte observă, mai întâi, că deşi s-au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., dispoziţiile pct. 7 şi 8 nu sunt incidente în cauză.
Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Trecând peste faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat la care din cele două ipoteze consacrate de text se referă, analizând Decizia recurată în funcţie de argumentele expuse în dezvoltarea criticilor, instanţa apreciază că nu se poate reţine nici nemotivarea hotărârii, dar nici existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât dispoziţiile legale invocate nu pot fi incidente în cauză.
Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, textul de lege prevăzând posibilitatea de a cere modificarea ori casarea unei hotărâri „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia." Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecăţii", al cărui înţeles „lămurit şi vădit neîndoielnic" priveşte încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, ceea ce în speţă nu se verifică.
Cât priveşte critica referitoare la ignorarea dispoziţiilor art. 482 C. civ., ce definesc dreptul de accesiune, se constată că această critică a fost făcută pentru prima dată în recurs, omisso medio, fără a fi fost formulată în apel, ori în primul ciclu procesual în recurs şi fără a constitui apărare în faţa instanţei de fond. Or, părţile nu pot formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-au adresat instanţei de apel şi asupra cărora aceasta nu s-a pronunţat, pentru că s-ar încălca principiul de drept non omisso medio, ceea ce este inadmisibil.
Analizând celelalte critici referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru restul construcţiei, se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că din actele dosarului rezultă că de la autoarea recurentei-reclamante s-a preluat doar apartamentul nr. 1 compus din 3 camere, apartament ce figura în cazierul tehnic al clădirii din 14 mai 1952. În procesul-verbal de preluare din 20 aprilie 1950 se menţionează preluarea apartamentului nr. 1 din strada Gheorghe Doja nr. 91. Această dovadă, coroborată cu împrejurarea că în actul de preluare nu este consemnat numele persoanei de la care s-a naţionalizat bunul, înlătură prezumţia dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantei asupra întregii construcţii, prezumţie ce nu are niciun suport.
Cât priveşte critica vizând acordarea parţială a cheltuielilor de judecată în apel, aceasta nu poate fi primită. Prin Decizia recurată s-a admis apelul reclamantei, însă pretenţiile sale au fost considerate întemeiate numai în parte. De altfel, în considerentele Deciziei nr. 335A din 19 noiembrie2010 se şi reţine că aceste cheltuieli urmează a fi acordate în măsura admiterii apelului, în concordanţă cu dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
Recursul pârâtului Primarul municipiului Zalău se priveşte, de asemenea, ca nefondat.
Unica critică promovată de pârât se referă la greşita obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel, faţă de împrejurarea că notificatoarea nu a depus acte de filiaţie faţă de foştii proprietari tabulari, astfel încât notificarea a fost soluţionată doar în raport de actele existente.
Înalta Curte constată că prin Dispoziţia nr. 1031 din 19 mai 2006 Primăria municipiului Zalău a propus acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale pentru imobilul - apartament nr. 1 din construcţia situată în Zalău.
Aşadar, în baza înscrisurilor depuse, pârâta s-a putut totuşi pronunţa asupra notificării formulate de reclamantă, motiv pentru care argumentul invocat nu poate fi primit.
Cheltuielile de judecată au fost acordate în aplicarea dispoziţiilor art. 274 şi 276 C. proc. civ., Dispoziţia 1031/2006 fiind anulată în parte.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M.I. şi de pârâtul Primarul municipiului Zalău împotriva Deciziei nr. 335 A din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7360/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7358/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
