ICCJ. Decizia nr. 7362/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7362/2011
Dosar nr.2505/114/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Decizia civilă nr. 180 din 23 septembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta I.E. împotriva Sentinţei civile nr. 415 din 17 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a soluţionat în integralitate cererea formulată de reclamantă, pronunţându-se cu privire la întreaga suprafaţă de 123 mp, de vreme ce a modificat în parte Dispoziţia nr. 179 emisă la 11 martie 2009 de Primarul municipiului Buzău, acordând în compensare 57 mp teren, iar pentru restul a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Cât priveşte acordarea de daune morale şi materiale, în mod just prima instanţă a hotărât că acestea nu pot fi acordate, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede astfel de sancţiuni.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta I.E. A susţinut că prin hotărârea instanţei de fond nu s-a stabilit nimic în legătură cu suprafaţa de 66 mp, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prevăzând obligaţia indicării suprafeţei de teren echivalente aflată la dispoziţia Comisiei Locale Buzău, pentru care reclamanta putea opta la punerea în posesie. Prin motivele de recurs a făcut precizări referitoare la daunele materiale, arătând că este vorba despre beneficiul realizat de Primăria Buzău de la data depunerii notificării (23 iulie 2001) şi până în prezent, evaluând beneficiul la suma de 350.00 RON. A susţinut că a calculat această sumă în funcţie de preţul pe mp cu care Primăria Buzău a închiriat acest teren. Pentru aceste argumente a solicitat restituirea suprafeţei de 66 mp teren în natură şi plata sumei de 350.000 RON cu titlu de beneficiu nerealizat.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Analizând recursul declarat de reclamanta I.H. din perspectiva dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,Inalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancţiunea nulităţii recursului.
În speţă, criticile dezvoltate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege, referindu-se, în principal, la probele administrate în cauză.
Or, acestea pot reprezenta, eventual, un motiv de netemeinicie al deciziei atacate, iar în condiţiile abrogării pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin OUG nr. 138/2000, o asemenea critică nu poate fi analizată de instanţa de recurs.
Susţinerile apărătorului recurentei-reclamante, în sensul că prin criticile formulate au fost vizate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. sunt fără suport.
Punctul 6 al art. 304 C. proc. civ. se referă la ipoteza în care instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Or, recurenta-reclamantă pretinde că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra unei cereri, iar instanţa de apel ar fi respins în mod greşit apelul cu privire la acest aspect, situaţie ce nu poate fi încadrată în dispoziţiile legale invocate.
Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu este incident în cauza de faţă, textul de lege prevăzând posibilitatea de a cere modificarea ori casarea unei hotărâri „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia." Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecăţii", al cărui înţeles „lămurit şi vădit neîndoielnic" priveşte încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, ceea ce în speţă nu se verifică.
Cu privire la cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă prin apărător nu a putut preciza care este textul de lege încălcat sau greşit aplicat şi nici instanţa nu a putut identifica o asemenea situaţie.
Simpla enumerare a cazurilor de modificare prevăzute de textele invocate, fără a indica în ce constă nelegalitatea deciziei atacate raportat la fiecare caz de recurs indicat, nu poate avea semnificaţia motivării recursului.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic şi nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunţate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta I.E. împotriva Deciziei nr. 180 din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7356/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7367/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
