ICCJ. Decizia nr. 7356/2011. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7356/2011
Dosar nr.42454./3/2007
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 453A din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Bucureşti, prin Primarul General, împotriva Sentinţei civile nr. 1487 din 22 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.
La termenul din 26 mai 2011, în aplicarea dispoziţiilor art. 133 alin. (2) C proc. civ., potrivit art. 316 C proc. civ., Înalta Curte a amânat judecata pentru ca recurenta să semneze cererea de recurs.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. d) C proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, semnătura.
Întrucât obligaţia de semnare nu a fost îndeplinită, în temeiul textului enunţat recursul va fi anulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva Deciziei nr. 453A din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - L.
← ICCJ. Decizia nr. 7379/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7362/2011. Civil → |
---|