ICCJ. Decizia nr. 7322/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7322/2011
Dosar nr.4125/62/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 63 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B.M.L.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.L., în contradictoriu cu pârâţii SC C.A.I. SRL, SC P. SA, Oraşul Predeal şi Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanţelor, reprezentat convenţional de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.L., în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Braşov, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraşului Predeal, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestei pârâte.
A fost respinsă cererea pârâtei SC P. SA de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Uzând de procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, numitul R.L.I., a înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare, pe rolul pârâtei SC C.A.I. SRL, prin care a solicitat ca aceasta să îi restituie în natură anexa B a Hotelului ,,C." şi terenul aferent acestuia, situat în Oraşul Predeal, str. M.S. cu motivarea că, acest imobil a aparţinut mătuşii sale P.M., el fiind trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de naţionalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Prin Sentinţa civilă nr. 62 din 14 februarie 2002, Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului R.L.I. şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată promovată de acesta. La adoptarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că titularul cererii de chemare în judecată nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului revendicat.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a exercitat calea de atac a apelului, ce a fost respinsă, prin Decizia civilă nr. 79 din 11 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Hotărârea ce a fost pronunţată de către instanţa de apel a devenit irevocabilă prin nerecurare.
Tribunalul a reţinut, în primul rând, că există o neconcordanţă între obiectul notificării formulată de către I.R.L. în temeiul Legii nr. 10/2001 şi obiectul prezentei cereri. Astfel, prin notificare a fost solicitată restituirea doar a anexei B a Hotelului „C.", în timp ce, prin cererea pe care a promovat-o, reclamanta a solicitat a-i fi restituit întregul imobil menţionat în petitele cererii.
Din starea de fapt mai sus expusă, a rezultat că, antecesorul reclamantei a uzat de procedura judiciară pentru a obţine restituirea acestui imobil, demersul său judiciar fiind respins, în mod irevocabil, de către instanţele judecătoreşti.
Sub acest aspect, este de menţionat că, unul dintre considerentele pe care a fost fundamentată Sentinţa civilă nr. 62 din 14 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost acela că imobilele asupra cărora numita P.M. a deţinut calitatea de proprietar au fost: un imobil, constând din casă cu 6 camere, situat în Oraşul Predeal, str. P. şi un imobil situat în Oraşul Predeal, str. Ş.N., niciun înscris depus în probaţiune netestând că această persoană a deţinut în proprietate anexa B a Hotelului „C.".
Aşa cum s-a arătat, prin cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamanta din prezentul litigiu a solicitat a-i fi restituit în natură întregul imobil reprezentat de Hotelul „C.", susţinând că acesta a fost deţinut în proprietate de către numita P.M.
De asemenea, în raportul extrajudiciar de expertiză, ce a fost încuviinţat ca probă cu ocazia judecării căii de atac a apelului exercitată împotriva Sentinţei civile nr. 8890/2008, pronunţată de Judecătoria Braşov, nu există niciun element care să atestă că Hotelul „C." din Oraşul Predeal este imobilul ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al numitei P.M.
În aceste condiţii, în care nu există nicio dovadă, în condiţiile stipulate de art. 23 din Lege nr. 10/2001, care să ateste că numita P.M. a deţinut în proprietate imobilul mai sus identificat, solicitarea reclamantei de statuare asupra legalităţii titlului deţinut asupra acestuia Hotelului „C." din Oraşul Predeal, de către pârâţi a fost respinsă.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei SC C.A.I. SRL la restituirea imobilului din litigiu, tribunalul a constatat că partea reclamantă a susţinut că această pârâtă a dobândit acest imobil în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 06 august 1993, pe care l-a perfectat cu SC P. SA, contract care nu poate produce efecte juridice, întrucât societatea comercială vânzătoare nu a deţinut niciodată dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
Din cele mai sus expuse, a rezultat că cel care a dobândit de la pârâta SC P. SA dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu este persoana fizică M.T., care, în anul 2008, a adus acest imobil ca aport la capitalul social al pârâtei SC C.A.I. SRL. Aşa fiind, s-a reţinut că susţinerea pe care reclamanta a făcut-o în sensul că pârâta menţionată a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil în litigiu în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 06 august 1993, este lipsită de fundament.
Acest contract de vânzare-cumpărare a fost perfectat, în calitate de cumpărător, de către persoana fizică anterior indicată, care nu a fost acţionată în judecată. De asemenea, în legătură cu acest act translativ de proprietate, tribunalul a reţinut că Legea nr. 10/2001, aplicabilă raportului juridic creat între părţi, apără efectele acelor contracte de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, care nu au fost atacate în termenele şi condiţiile stipulate de acesta, între care se află şi contractul de vânzare-cumpărare mai sus indicat.
Or, în condiţiile în care, titlul de proprietate pe care pârâta SC C.A.I. SRL îl are asupra imobilului în litigiu s-a consolidat prin neatacarea acestuia (în cauză a fost atacat, cu nesocotirea termenului şi condiţiilor instituite de Legea nr. 10/2001, un act translativ de proprietate în care această pârâtă nu este parte), tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei menţionate la lăsarea acestui imobil în deplină proprietate şi posesie nu poate fi admisă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, tribunalul a reţinut următoarele:
Calitatea procesuală activă este una dintre condiţiile instituite de lege pentru ca o persoană să fie parte într-un proces civil, iar ea presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii. În speţă, s-a reţinut că reclamanta a fundamentat cererea pe care a promovat-o pe afirmarea unui drept, anume acela de a obţine, în calitate de succesor în drepturi al numitei P.M., restituirea bunului imobil din litigiu, or, în aceste condiţii în care partea menţionată afirmă existenţa unui astfel de drept în persoana sa, nu s-a putut reţine că aceasta nu are legitimitate procesuală.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de apelanta B.M.L., criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, instanţa a apreciat că apelul nu este întemeiat şi în consecinţă a fost respins, în baza dispoziţiilor art. 286 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
La dosar a fost depus un raport de expertiză extrajudiciară, întocmit de expert C.V., pentru stabilirea preţului imobilului, conform normelor ANVR, şi al pieţei libere, raport din care rezultă că valoarea imobilului este de 1.850.000 euro. Din conţinutul raportului de expertiză efectuat la cererea reclamantei, nu rezultă că obiectivul expertului a fost acela de a identifica imobilul construcţie „Hotel C.A." şi de a constata dacă există identitate între această clădire şi imobilul preluat de la antecesoarea reclamantei, prin Decretul nr. 92/1950. Acest raport de expertiză a fost efectuat la cererea reclamantei, în cadrul căii de atac exercitată împotriva Sentinţei civile nr. 8890 din 26 septembrie 2008 a Judecătoriei Braşov, iar forţa juridică probantă în prezenta cauză este aceea a preţuirii obiectului litigiului, în vederea determinării instanţei competente a soluţiona cauza, precum şi a căilor de atac.
Prin urmare, prima instanţă nu putea să reţină aspecte care nu au fost dovedite, şi care nu au rezultat din raportul de expertiză invocat de apelantă.
Prin Sentinţa civilă nr. 62/2003 pronunţată de Tribunalul Braşov, în ceea ce priveşte imobilul preluat de la antecesoarea reclamantei, s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că de la autoarea reclamantei s-a preluat un imobil, constând în casă cu şase camere şi nu rezultă din nici o probă de la dosar faptul că actualul Hotel, respectiv anexa B, a aparţinut acesteia.
Împotriva Deciziei civile 152 Ap din 5 noiembrie 2011, a declarat recurs numita B.M.L. care a susţinut următoarele critici.
Nu s-a avut în vedere faptul că, în cadrul procesului a luat cunoştinţă de faptul că iniţial imobilul, situat în str. M.S. a fost tranzacţionat mai întâi de către persoana fizică M.T., care în anul 2008 a adus imobilul ca aport social la SC C.A.I. SRL.
Contractul iniţial, despre care a luat la cunoştinţă de abia în momentul promovării procesului, a purtat nr. 3862/1993, şi în ciuda tuturor demersurilor promovate de recurentă, acest contract nu le-a fost adus la cunoştinţă de către autorităţi.
Instanţa de fond, în mod greşit, a respins acţiunea considerând că nu a făcut dovada că Hotelul C.A. este una şi aceeaşi clădire cu cea care a fost preluată de la antecesoarea sa, prin Decretul nr. 92/1950 şi că expertiza extrajudiciară de evaluare, realizată de expert C.V., nu poate fi luată în calcul în privinţa identificării imobilului.
Se mai consideră că în mod greşit au reţinut atât instanţa de fond, cât şi cea de apel că autorul reclamantei, R.L.I., a generat un proces în ciuda unui răspuns la notificare.
Se invocă în drept dispoziţiile art. 304, pct. 8 şi 9, C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nul, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 este posibilă.
per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs pentru indicarea unuia dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat de motivul de recurs invocat.
Susţinerile recurentei-reclamante privind momentul de la care a luat cunoştinţă de tranzacţionarea imobilului şi de contractul iniţial cu privire la acest imobil, precum şi criticile recurentei relative la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză nu constituie critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ..
Pentru aceste considerente se va constata nul recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva Deciziei nr. 152/Ap din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta B.M.L. împotriva Deciziei civile nr. 152 Ap din 05 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă reclamanta la plata a 3.000 RON către pârâta SC C.A.I. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7378/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 7320/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
