ICCJ. Decizia nr. 7402/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7402/2011
Dosar nr.42319/3/2007
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2007, pe rolul Judecătoriei sector 2 Bucureşti, secţia civilă, sub nr. X, reclamantul G.S. a chemat în judecată pe pârâtul Circul G. Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să-i permită accesul, în calitatea sa de proprietar, pe terenurile în suprafaţă de 3198,2 m.p. situat în Bucureşti, Aleea C. şi în suprafaţă de 9126 m.p. situat în Bucureşti, str. D.V.; obligarea pârâtei să desfiinţeze toate construcţiile provizorii ridicate fără autorizaţie şi să ridice toate obiectele aflate pe terenurile sus menţionate; obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 197.184 RON/lună, reprezentând beneficiu nerealizat de la data de 08 iunie 2007 până la data eliberării terenurilor, precum şi la plata daunelor cominatorii în sumă de 10.000 RON/zi, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în prezenta cauză şi până la data executării efective a obligaţiilor de către pârâtă. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea formulată la data de 06 aprilie 2009, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, faţă de art. unic al pct. 2 din Hotărârea nr. 854/2006 pentru completarea Hotărârii nr. 281/1993, precizându-şi prin aceasta capătul 3 din cererea de chemare în judecată, înţelegând astfel să se judece cu Circul G. Bucureşti şi cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti în calitate de pârâţi.
Prin Sentinţa civilă nr. 988 din 12 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamant; a obligat pârâtul Circul G. Bucureşti să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 3.029 m.p. situat în Bucureşti, Aleea C. şi terenul în suprafaţă de 8.264 m.p. situat în Bucureşti, str. D.V., aşa cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D.M.D.; a obligat pârâtul Circul G. Bucureşti la plata sumei de 56.465 euro pe lună, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenurilor începând cu luna iunie 2007 şi până la data eliberării efective a terenurilor; a respins în rest acţiunea formulată împotriva pârâtei Circul G. Bucureşti, precum şi cea formulată împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiate; a obligat pârâta Circul G. Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 474.531,5 RON.
Prin încheierea şedinţei din camera de consiliu de la 28 iulie 2011 s-a admis cererea formulată de petentul Circ & V.G. Bucureşti şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei mai sus-menţionate, în sensul menţionării în dispozitiv şi a prevederii cuprinse în minută, referitoare la obligarea pârâtului să ridice toate construcţiile provizorii executate fără autorizaţie de construire de pe cele două terenuri.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. Y din 29 ianuarie 2007 de B.N.P. "M.", reclamantul G.S. a dobândit proprietatea asupra suprafeţei de 9.126,14 m.p. teren situat în Bucureşti, str. D.V. nr. 12, sectorul 2.
De asemenea, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. Z din 29 ianuarie 2007, de acelaşi birou notarial, reclamantul a dobândit proprietatea şi asupra terenului în suprafaţă de 3198,2 m.p. situat în Bucureşti, Aleea C.
Din cuprinsul celor două contracte, se reţine că terenurile au fost restituite fostului proprietar în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 şi Legii nr. 247/2005, potrivit Titlului de proprietate nr. 100389 din 16 august 2006, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului Bucureşti.
S-a mai reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 8813 din 5 noiembrie 2007, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2245/R din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de pârâtul din prezenta cauză - Circul G. Bucureşti, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate din 16 august 2006, precum şi a actelor juridice subsecvente, respectiv a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. Z din 29 ianuarie 2007 şi nr. Y din 29 ianuarie 2007.
Reclamantul şi-a întabulat dreptul de proprietate asupra celor două terenuri în Cartea funciară a sectorului 2 Bucureşti, conform Încheierilor nr. ... şi nr. ..., emise de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti sector 2.
În privinţa pârâtului Circul G. Bucureşti, instanţa a reţinut că acesta nu a dovedit şi nu a invocat în faţa instanţei nici un titlu asupra terenurilor ce fac obiectul prezentei acţiuni.
Potrivit constatărilor consemnate în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, s-a reţinut că din cele două suprafeţe de teren aflate în proprietatea reclamantului, pârâtul ocupă suprafaţa de 8264 m.p. în str. D.V. şi respectiv, suprafaţa de 3029 m.p. în str. Aleea C.
Instanţa a constatat că pârâtul nu a dovedit în cauză nici un titlu de proprietate şi nici un alt titlu în baza căruia să justifice exercitarea posesiei asupra terenurilor aflate în proprietatea reclamantului. În consecinţă, cum acţiunea în revendicare este acea acţiune reală şi petitorie prin care proprietarul care a pierdut posesia cerere restituirea acesteia de la posesorul neproprietar şi cum, în speţă, numai reclamantul a dovedit titlul său de proprietate asupra terenurilor, instanţa a admis capătul de cerere având ca obiect revendicarea şi a obligat pârâtul Circul G. Bucureşti să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în litigiu, aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert D.M.D.
De asemenea, constatându-se că pârâtul nu justifică nici un titlu asupra celor două terenuri aflate în proprietatea reclamantului, instanţa l-a obligat pe acesta şi la ridicarea tuturor construcţiilor provizorii executate fără autorizaţie de construire de pe cele două terenuri, pentru ca adevăratul proprietar să se poată bucura de toate atributele dreptului său de proprietate.
În privinţa capătului trei al cererii de chemare în judecată, vizând plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului, precum şi plata unor daune cominatorii până la data executării efective a obligaţiilor, instanţa a reţinut, în primul rând, că reclamantul la termenul din 06 aprilie 2009, a înţeles să lărgească cadrul procesual şi în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiul Bucureşti.
Cum în conţinutul dreptului de proprietate intră şi dreptul de a folosi bunul, folosinţă de care însă reclamantul a fost lipsit prin stăpânirea în fapt exercitată de către pârâtul Circul G. Bucureşti, instanţa l-a obligat acest pârât la plata sumei de 56.465 euro pe lună, calculată în raport cu preţul chiriilor în zonă, sumă necontestată de pârât, începând cu luna iunie 2007, potrivit cererii reclamantului, şi până la data eliberării efective a terenurilor.
Având în vedere că lipsa de folosinţă se datorează în mod direct faptei pârâtului Circul G. Bucureşti, s-a apreciat că numai acesta poate fi obligat la repararea prejudiciului astfel produs, nu şi pârâtul Consiliul General al Municipiul Bucureşti, în privinţa căruia nu s-a făcut dovada vreunei fapte ilicite direct cauzatoare de prejudicii, astfel încât cererea de obligare a acestuia la plata despăgubirilor a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.
În ce priveşte obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii, în raport cu dispoziţiile art. 5803 alin. (5) C. proc. civ., s-a apreciat că această cerere este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, reclamantul având la îndemână alte mijloace procedurale de a-şi pune în executare titlul executoriu.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Circ & V.G. Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 146A din 14 februarie 2011, a anulat ca netimbrat, apelul declarat, cu următoarea motivare:
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) cu referire la art. 13 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru cererea de apel pendinte apelantul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 6987 RON, iar conform art. 5 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, valoarea timbrului judiciar datorat este de 0,5 RON.
De asemenea, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cu care, neîndeplinirea obligaţiei de timbrare până la termenul stabilit de instanţă se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Curtea a constatat că apelantul a fost legal citat pentru termenul din 14 februarie 2011 cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6987 RON şi timbru judiciar în sumă de 5 RON, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat, dovada de citare regăsindu-se în dosarul de apel, aceasta îndeplinind toate condiţiile de valabilitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Cu toate acestea, apelantul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de timbrare până la termenul acordat.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor legale mai sus-menţionate, Curtea a dispus anularea apelului, ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Circ &V.G. Bucureşti.
Criticile formulate prin motivele de recurs vizează următoarele aspecte:
- Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens se susţine că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, "cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din [...] taxa datorată la suma contestată [...]".
În faza procesuală a fondului, taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantului a fost în cuantum de peste 350.000 RON, iar curtea de apel a pus în vedere apelantului, total eronat, să achite o taxă de 6.987 RON, sumă cu privire la care nu se poate înţelege în ce mod a fost stabilită.
Conform art. 20 al aceluiaşi act normativ "... determinarea taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată ...".
Menţiunea cuantumului taxei judiciare de timbru de pe citaţia primită de apelatul pârât, la o adresă greşită, înmânată unei persoane fără calitate, conţine un calcul eronat, fiind trecută o sumă simbolică şi fără legătură cu cauza, care nu poate să fie valoarea reală ce trebuie achitată, în dosarul de fond fiind plătite taxe de timbru pentru toate cele trei capete de cerere.
Astfel, pentru capătul de cerere de revendicare intimatul-reclamant a achitat valoarea de 332.716 RON, iar pentru capetele 2 şi 3, respectiv daunele compensatorii şi cominatorii, de 13.975 RON, 33.973 RON, 65.514 RON şi de 26.810,51 RON.
În consecinţă, atitudinea şi soluţia dată de către instanţa de apel sunt fundamental greşite, aceasta având obligaţia de a pune în vedere achitarea taxei reale de timbru, urmare a stabilirii acesteia şi numai în urma neachitării până la termenul fixat, putând să sancţioneze cu anularea cererii.
Pe de altă parte, avocatul apelantului pârât, prezent în sala de şedinţă, a făcut dovada calităţii de apărător ales abia la a doua strigare a pricinii, fapt de natură să evidenţieze consecinţele directe şi grave pe care îndeplinirea într-o manieră superficială a procedurii de citare le-a avut asupra recurentei-pârâte.
Faptul că prin înfăţişarea părţii în instanţă, în persoană sau prin mandatar, se acoperă orice viciu de procedură, într-o soluţionare corectă, instanţa ar fi trebuit să aducă la cunoştinţa mandatarului valoarea taxei judiciare de timbru corecte şi să acorde un termen pentru achitare.
Instanţa de judecată avea obligaţia să determine valoarea taxei de timbru şi să o aducă la cunoştinţa părţii afectată de aceasta într-o manieră procedurală, cu scopul clar ca justiţiabilul să fie informat, să i se permită accesul la actul de justiţie şi să poată beneficia de un proces echitabil.
Deşi, s-a arătat instanţei de apel că taxa judiciară de timbru este stabilită greşit şi s-a solicitat să se verifice modalitatea de calcul al acesteia, curtea de apel nu a consemnat în practicaua deciziei recurate nici unul dintre aceste aspecte şi a procedat în mod nelegal la soluţionarea excepţiei de netimbrare, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
- Prin hotărârea dată, instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - motiv de recurs ce se circumscrie sferei de aplicabilitate a cazului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;
În acest sens se susţine că aspectele privind valoarea eronată a taxei de timbru inserată în conţinutul citaţiei intră şi sub incidenţa acestui motiv de recurs, prevederile art. 105 alin. (2) găsindu-şi utilitatea şi în această situaţie.
Astfel, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de către un funcţionar necompetent se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor...". Acest articol vizează îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale, cu încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil, indiferent dacă aceste forme privesc elemente exterioare ale actului extrinseci, sau pe cele interioare, intrinseci, precum şi, indiferent dacă respectivele forme sunt reglementate prin norme imperative sau dispozitive, prin norme onerative sau prohibitive.
Nulitatea actului procedural este constatată de către instanţă numai dacă nu există un alt mijloc procedural care să înlăture vătămarea. Aceasta este evidentă în dosarul de faţă, unde datorită situaţiei create, pârâtul fiind partea ocrotită de normă încălcată, nefiind în culpă pentru neregularitatea creată este în situaţia de a nu putea să beneficieze de o rejudecare a fondului şi, în esenţă, de toate căile de atac privind fondul acestui dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 87 pct. 1 C. proc. civ., statul, judeţul, comuna şi celelalte persoane juridice de drept public se vor cita "în persoana capului autorităţii la contenciosul sediului central al administraţiei respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administraţiei".
Prin Decretul nr. 295 din 29 iulie 1954 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R.P.R. a fost înfiinţat Circul de Stat din Bucureşti, ca unitate subordonată Ministerului Culturii, iar conform art. 2 din H.C.G.M.B. nr. 263 din 15 iulie 2009, "Circ & V.G. Bucureşti" este serviciu public de cultură organizat ca instituţie publică de cultură de interes local al Municipiului Bucureşti, cu personalitate juridică, finanţată din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti şi din venituri proprii.
Potrivit art. 3 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin art. 4 din aceeaşi hotărâre, instituţia are sediul administrativ în Bucureşti, Aleea C.
Se poate observa cu uşurinţă, din simpla lectură a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare din data de 29 noiembrie 2010, că citaţia, conţinând inclusiv menţiunea de a se achita taxa judiciară de timbru, a fost comunicată, în mod greşit, la adresa Aleea C. şi nu la sediul administrativ al Circului G., care, aşa cum s-a arătat, este situat în Aleea C.
Indicarea greşită a sediului echivalează cu lipsa de pe citaţie şi de pe dovada de îndeplinire a procedurii a menţiunilor prevăzute de art. 88 alin. (1) pct. 4 şi ale art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., menţiuni obligatorii, sub sancţiunea nulităţii prevăzută expres de dispoziţiile art. 88 alin. (2) şi art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Faţă de toate aceste motive se solicită admiterea recursului; casarea Deciziei civile nr. 146A din 14 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 42319/3/2007; trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că este fondat, pentru considerentele ce succed:
Înalta Curte va examina cu prioritate critica vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care atrage casarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Astfel, pentru termenul la care s-a judecat pricina în apel, respectiv 14 februarie 2011, apelantul pârât Circ & V.G. Bucureşti a fost citat pe str. Aleea C., deşi, prin cererea de apel a indicat adresa la care se află sediul administrativ al Circului, respectiv în str. Aleea C. Bucureşti.
Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010, reiese că la adresa din str. Aleea C. procesul-verbal a fost primit de numita T.M., având calitatea de supraveghetor de sală, fără ca aceasta să aibă şi calitatea de reprezentant al instituţiei însărcinat cu primirea corespondenţei.
Potrivit art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., persoanele juridice de drept privat, în sfera cărora sunt cuprinse şi societăţile comerciale, se citează la sediul principal al administraţiei sau, dacă este cazul, la cel al sucursalei din circumscripţia instanţei.
Îndeplinirea procedurii de citare la o altă adresă, atrage nulitatea citării, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În cazul nerespectării dispoziţiilor art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - de a se cita persoana juridică de drept privat, în speţă, recurentul pârât Circ & V.G. Bucureşti, la sediul principal administrativ din Bucureşti, Aleea C., vătămarea constă în însăşi imposibilitatea în care s-a găsit partea apelantă, care nu a fost încunoştinţată în mod legal despre proces şi despre obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, de a-şi face apărarea, precum şi în pronunţarea unei hotărâri prin care s-a anulat apelul şi a pierdut procesul.
Procedura citării şi a comunicării actelor de procedură este o instituţie fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului dreptului la apărare, precum şi a principiului contradictorialităţii.
Art. 85 C. proc. civ., prevede obligativitatea citării părţilor în vederea pronunţării unei hotărâri valabile, iar art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prevede în mod expres, că persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, vor fi citate la sediul administrativ principal. Partea citată fără respectarea acestor condiţii poate, dacă se înfăţişează, să ceară amânarea judecăţii, în condiţiile art. 89 alin. (2) teza a doua C. proc. civ.
În acest sens trebuia calificată cererea avocatului apelantului pârât, care la termenul din 14 februarie 2011 a solicitat, mai întâi, lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată pentru a depune la dosar împuternicirea avocaţială (datată, de altfel, 14 februarie 2011), iar apoi, a învederat că departamentul economico-financiar al persoanei juridice de drept privat, în speţă, pârâtul Circ & V.G. Bucureşti, nu a primit o încheiere prin care să i se pună în vedere chestiunea timbrajului, reprezentantul instituţiei însărcinat cu primirea actului neaducând la cunoştinţă persoanelor în drept despre achitarea taxei judiciare de timbru. O dovadă în sens contrar nu s-a făcut în cauză.
Având în vedere cele învederate şi că, aşa cum rezultă din considerentele de mai sus, apelantul pârât a fost citat fără respectarea condiţiilor legale, instanţa trebuia să acorde un termen pentru ca acesta să satisfacă cerinţa timbrajului. Neprocedând astfel, hotărârea pronunţată urmează a fi casată prin exerciţiul căii de atac pendinte.
Întrucât, instanţa de apel a pronunţat hotărârea în temeiul unei excepţii procesuale, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, iar hotărârea atacată va fi casată cu trimitere la aceeaşi instanţă pentru judecata apelului, după îndeplinirea în condiţii legale a obligaţiilor legate de timbraj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de pârâtul CIRC & V.G. Bucureşti împotriva Deciziei nr. 146 A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7404/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 7399/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
