ICCJ. Decizia nr. 7469/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7469/2011
Dosar nr.2800/30/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2664/PI din 11 decembrie 2009, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanţii S.K., S.E., F.H., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, a dispus anularea Dispoziţiei nr. 658 emise la 13 martie 2009 de primarul unităţii administrativ teritoriale notificate.
În consecinţă, a stabilit că reclamanţii - notificanţi legitimează vocaţia la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Timişoara, str. I. K., nr. 3, identificat topografic cu nr. 6245/4/2/II în CF nr. 39063 - Timişoara şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor ce se vor cuantifica, pe calea procedurii reglementată de art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligând, totodată, entitatea notificată să se conformeze imperativului alin. (2) din art. 16 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În motivarea sentinţei, tribunalul a constatat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, în accepţia art. 3 alin. (1) lit. a) în corelaţie cu art. 4 din lege şi că preluarea imobilului în litigiu a fost abuzivă în sensul legii speciale de reparaţie, astfel încât respingerea notificării cu motivarea nedovedirii calităţii de persoană îndreptăţită este nelegală.
Tribunalul a mai constatat că, atunci când imobilul preluat abuziv în patrimoniul statului a făcut obiectul unei vânzări către chiriaşi, în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, restituirea în natură către foştii proprietari este subsumată cerinţei constatării jurisdicţionale a ineficacităţii operaţiunii juridice de vânzare-cumpărare. Cum, în speţă, nu s-a probat desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare perfectat în condiţiile de exigenţă ale Legii nr. 112/1995, reclamanţii pot beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, cuantificarea acestora urmând a se realiza în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Apelul declarat de către pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 361/A din 14 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, au făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în reglementarea art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4.
În condiţiile în care acest aspect, reţinut pe cale de excepţie de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a fost complinit în faţa instanţei de fond şi având în vedere situaţia de fapt şi de drept a imobilului în litigiu, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, în mod corect instanţa de fond a procedat la soluţionarea contestaţiei în sensul anulării dispoziţiei nr. 658 emise de Primarul Municipiului Timişoara la data de 13 martie 2009 (la aproximativ 8 ani de la data înregistrării notificărilor - 13 noiembrie 2001), stabilind că reclamanţii - notificatori sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, în cadrul procedurii speciale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/20905, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 14/2007, faţă de împrejurarea că imobilul - construcţie a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, nedesfiinţat.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, deoarece nu a analizat actele depuse la dosar pentru a clarifica statutul de moştenitori a notificatorilor, ci a făcut aprecieri cu caracter general relative la caracterul de act normativ special al Legii nr. 10/2001, limitându-se a afirma, fără o argumentaţie pertinentă, că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite.
Recurentul - pârât a reiterat faptul că respingerea notificării în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 a fost cauzată de nedovedirea calităţii de moştenitori a reclamanţilor de pe urma proprietarului tabular, S.L., cu toate că li s-a adresat reclamanţilor solicitarea de a depune acte doveditoare în acest sens.
La termenul de judecată din 21 octombrie 2011, cauza a fost reţinută spre soluţionare cu prioritate asupra excepţiei de nulitate a recursului, invocată de către intimaţii - reclamanţi prin întâmpinare.
Faţă de excepţia invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a constatat în cauză că, prin înscrisurile depuse în faţa primei instanţe, reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, complinind probatoriul insuficient administrat în cadrul procedurii prealabile.
Aşadar, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de moştenitor pot fi depuse până la data soluţionării notificării, apreciind că în mod corect tribunalul a valorificat aceste înscrisuri, din care rezultă calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite, ca proprietar tabular al imobilului în litigiu - în privinţa reclamantei S.K.(E.), respectiv ca moştenitori ai celuilalt proprietar tabular, S.L. (L.) - în privinţa celorlalţi reclamanţi.
Prin motivele de recurs, pârâtul nu formulează în concret critici cu privire la aceste constatări ale instanţei de apel, ci se referă la modul de soluţionare a cauzei de către prima instanţă, reluând ad litteram motivele de apel formulate în cauză.
Absenţa unor critici de nelegalitate la adresa deciziei de apel, încadrabile în cazurile de modificare sau de casare explicit şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., echivalează cu însăşi nedepunerea motivelor recursului conform exigenţelor legale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În cauză, deşi pârâtul a indicat temeiul susţinerilor din motivarea recursului ca fiind reprezentat de dispoziţiile art. 304 pct. 1, 8 şi 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în aceste cazuri de recurs, ca de altfel, în niciunul dintre celelalte cazuri expres şi limitativ prevăzute de art. 304.
Drept urmare, este operantă sancţiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susţinerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea de recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei de apel.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia invocată de către intimaţii - reclamanţi şi va constata nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, împotriva Deciziei nr. 361/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7470/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7467/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
