ICCJ. Decizia nr. 7495/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 7495/2011
Dosar nr.12344/180/2011
Şedinţa din cameră de consiliu de la 21 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 13 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti în Dosarul nr. 251/4/2011, a fost disjunsă cererea privind ordonanţa preşedinţială de cerere de divorţ, dispunându-se formarea unui nou dosar.
În urma disjungerii cauzei, s-a constituit pe rolul Judecătoriei sector 4 Bucureşti Dosarul nr. 11078/4/2011, având ca obiect ordonanţă preşedinţială-încredinţare minor formulată de către reclamantul I.C., în contradictoriu cu pârâta I.G.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi există o ordonanţă definitivă şi irevocabilă (ataşată la Dosarul de fond nr. 251/4/2011), aceasta nu a putut fi pusă în aplicare, prin îndepărtarea comportamentală şi fizică a minorei faţă de tatăl său.
Prin Sentinţa civilă nr. 5188 din 12 iulie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 11078/4/2011, Judecătoria sector 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, reţinând că, atunci când este formulată ca cerere accesorie având ca obiect încredinţare minor, ordonanţa preşedinţială este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, însă atunci când o asemenea cerere este formulată pe cale separată, competenţa aparţine instanţei în măsură să se pronunţe asupra fondului dreptului.
Potrivit art. 5 C. proc. civ., instanţa competentă a soluţiona fondul dreptului, respectiv, cererea de încredinţare minor, este instanţa de la domiciliul pârâtului care, în speţă, se află pe raza Judecătoriei Bacău.
Prin Sentinţa civilă nr. 6309 din 24 august 2011pronunţată în Dosarul nr. 12344/180/2011, Judecătoria Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria sector 4 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că încredinţarea minorei a fost solicitată în cadrul procesului de divorţ, prin cererea reconvenţională formulată de pârât.
Împrejurarea că pârâtul-reclamant a indicat ca temei juridic dispoziţiile art. 581 şi nu art. 6132 C. proc. civ. nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 5 din acelaşi cod, pe de o parte, întrucât instanţa nu este ţinută de articolul de lege indicat, ci de situaţia de fapt calificată juridic, iar pe de altă parte, întrucât chiar dacă ar fi incidente dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., ordonanţa este grefată pe o cerere de divorţ, astfel încât competenţa aparţine instanţei competente a judeca cererea principală, în speţă, Judecătoria sector 4 Bucureşti.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 Bucureşti, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 6132 C. proc. civ. "instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei".
Măsurile provizorii enumerate de textul legal anterior citat reprezintă cereri accesorii cererii principale de divorţ şi pot fi luate de instanţa de judecată pe calea ordonanţei preşedinţiale, atunci când sunt îndeplinite condiţiile acestei proceduri speciale.
În speţă, prin cererea reconvenţională formulată de pârât, s-a solicitat încredinţarea minorei rezultată în urma căsătoriei, fiind invocate dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., iar prin încheierea de şedinţă din 13 aprilie 2011 s-a disjuns cererea privind ordonanţa preşedinţială de cererea divorţ, formându-se dosar separat.
Măsura disjungerii este luată de instanţa de judecată în scopul soluţionării cererii principale care se află în stare de judecată, în interesul unei mai bune judecăţi a cauzelor şi a unei mai bune administrări a justiţiei, însă ea nu determină modificări de competenţă în soluţionarea cererilor accesorii sau incidentale.
Potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
În aplicarea acestui text de lege, dacă cererile aflate în raport de accesorietate sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, prorogarea trebuie să opereze în favoarea instanţei competente să judece cererea principală, chiar dacă prin aceasta s-ar nesocoti norme de competenţă materială sau exclusivă, deoarece există un temei juridic expres, şi anume, art. 17 C. proc. civ.
În speţă, cererea principală fiind o acţiune de divorţ, subsecvent căreia s-a formulat, de către una din părţi, o cerere de încredinţare minor, soluţionarea acesteia din urmă pe cale de ordonanţă preşedinţială nu înlătură competenţa materială a instanţei învestită cu cererea principală, iar împrejurarea că instanţa a optat pentru soluţia disjungerii nu are nici o relevanţă şi nu justifică schimbarea de competenţă, astfel încât instanţa învestită cu cererea principală rămâne competentă să judece inclusiv cererea accesorie disjunsă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7499/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7496/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
