ICCJ. Decizia nr. 7588/2011. Civil. Constatare nulitate act juridic. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7588/2011
Dosar nr.12415/2/2004
Şedinţa publică din 27 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 13 august 2002, reclamanţii G.G., E.X., S.X. şi A.G., au solicitat instanţei - în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primar General, SC A. SA şi B.R. - să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi cu privire la imobilul (teren şi construcţie) situat în Bucureşti, str. V.L. sector 2 şi să dispună obligarea pârâţilor de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie nemişcătorul care, a aparţinut autorilor lor I.M. şi I.M. şi a fost preluat abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950.
În motivarea cererii introductive, reclamanţii au arătat că, în condiţiile în care imobilul revendicat a fost preluat fără titlu valabil - cu încălcarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a identităţii dintre persoana menţionată în listele anexe şi adevăratul proprietar - acesta nu putea face obiect al Legii nr. 112/1995 şi nu putea fi înstrăinat către chiriaşi, actele de înstrăinare încheiate în acest context fiind lovite de nulitate absolută.
Învestită în primă instanţă, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 6816 din 12 noiembrie 2003, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului al 2-lea al acţiunii principale, având ca obiect revendicarea.
A respins acest capăt al acţiunii, ca inadmisibil.
A disjuns judecarea primului capăt al acţiunii, care urma a face obiectul unui dosar separat şi a fixat termen în vederea judecăţii.
Asupra excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect revendicarea, prima instanţă a reţinut că, obiectul acestei cereri îl formează un imobil naţionalizat abuziv, care intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie care, are o procedură specială de restituire reglementată expres prin dispoziţiile art. 20 - 33 şi respectiv art. 9 - 19, 34 - 40, cu privire la măsurile reparatorii stabilite.
Ca atare, conchide prima instanţă, acţiunea în revendicare a unui imobil ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, fondată pe dreptul comun, este inadmisibilă, întrucât legiuitorul a înţeles să subordoneze restituirea unor imobile preluate abuziv, unei proceduri speciale şi să elimine orice "paralelism juridic" în care una şi aceeaşi pretenţie să poată fi formulată concomitent sau succesiv, la organe de jurisdicţie diferite.
Aceeaşi instanţă, prin Sentinţa civilă nr. 1912 din 17 martie 2004, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului al doilea al cererii de intervenţie principală, formulată de Ţ.E., având ca obiect revendicarea, pe care l-a respins ca inadmisibil.
A disjuns judecarea primului capăt al acţiunii, urmând a se forma dosar separat.
Soluţionând apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 6816 din 12 noiembrie 2003, dată de Judecătoria sectorului 2, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1282 din 21 iunie 2004 (pronunţată în Dosar nr. 514/2004), a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecarea capătului de cerere privind revendicarea imobilului, până la soluţionarea irevocabilă a capătului de cerere disjuns, vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1997.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că apartamentul în litigiu, nu se mai află în patrimoniul persoanei juridice care l-a deţinut urmare trecerii în proprietatea statului, ci a fost înstrăinat către intimaţii B.R. şi B.A., prin contractul a cărui nulitate absolută se cere a se constata.
Ca atare, imobilul revendicat nu se mai află în ipoteza în care îndeplinirea procedurii administrative prealabile, reglementată de Legea nr. 10/2001, reprezintă o condiţie necesară şi obligatorie pentru admisibilitatea sesizării instanţei de judecată, bunul putând fi revendicat pe calea dreptului comun.
În consecinţă, păstrând măsura disjungerii, care de altfel nu a fost criticată prin motivele de apel, instanţa a făcut aplicarea art. 244 pct. 1 C. proc. civ. şi a suspendat judecarea capătului de cerere privind revendicarea până la soluţionarea irevocabilă a capătului de cerere disjuns având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Aceeaşi instanţă, în soluţionarea apelului declarat de intervenienta Ţ.E. împotriva Sentinţei civile nr. 1912 din 17 martie 2004, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin Decizia nr. 626/A din 4 noiembrie 2010 (dată în Dosarul nr. 1870/2004), a admis apelul intervenientei şi desfiinţând sentinţa apelată, a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, reţinând în esenţă că niciun text din legea naţională nu poate constitui, din punct de vedere procedural, un "fine de neprimire" al acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., instanţele învestite cu astfel de acţiuni, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, urmând a se pronunţa asupra temeiniciei cererii dedusă judecăţii.
Ca atare, conchide instanţa de apel, a aprecia că acţiunea foştilor proprietari este inadmisibilă de plano este greşit, din punct de vedere juridic, "excesiv", "nepotrivit" şi "contraproductiv", mai ales în contextul reglementărilor internaţionale.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs B.R. şi B.A., pârâţi în cauză, care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., critică Decizia dată în apel, după cum urmează:
- apelul formulat împotriva sentinţei dată de Judecătoria sectorului 2, nu putea fi soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti care, potrivit competenţei materiale instituită prin dispoziţiile C. proc. civ., trebuia, să se dezînvestească şi să trimită cauza Tribunalului Bucureşti, în vederea judecării căii ordinare de atac.
- în mod greşit, atât acţiunea principală a reclamanţilor cât şi cererea de intervenţie, care au fost introduse sub imperiul Legii nr. 10/2001, au fost primite ca cereri în revendicare admisibile, supuse dreptului comun.
Astfel, se arată, prin derogare de la dreptul comun, Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă specială şi măsuri reparatorii constând fie în restituirea în natură a bunului notificat, fie prin echivalent, toate aceste reglementări ducând la "blocarea" acţiunii în revendicare îndreptată împotriva subdobânditorului de bună-credinţă.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Dintru început, se impune a analiza excepţia nulităţii hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de ordine publică prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., raportat la art. 313 - 314 şi art. 261 alin. (5) C. proc. civ., invocată de Înalta Curte la termenul din 27 octombrie 2011 când, după acordarea cuvântului în dezbateri, cauza a rămas în pronunţare.
Dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural care, sunt sancţionate cu nulitatea de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., teza întâi a acestui din urmă text vizând o ipoteză distinctă de nulitate, respectiv, neobservarea formelor legale.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ., sancţionează cu nulitatea actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent, o asemenea neregularitate procedurală, subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat, de altfel, de recurenţi.
În cauză, curtea de apel a soluţionat prin două decizii succesive, date în dosare diferite, apelurile declarate împotriva celor două sentinţe pronunţate (în acelaşi dosar) de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin care au fost judecate atât acţiunea principală, formulată de reclamanţi la 13 august 2002, cât şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta Ţ.E.
Decizia pronunţată de instanţa de control judiciar, la data de 4 noiembrie 2010, atacată în prezenta cauză, este pe de o parte dată cu încălcarea normelor imperative vizând competenţa materială a instanţelor iar pe de altă parte este contradictorie primei Decizii (nr. 1282 din 21 iunie 2004) a aceleiaşi instanţe care, anulând Sentinţa apelată - nr. 6816 din 12 noiembrie 2003, dată, aşa cum s-a arătat, în acelaşi dosar - a suspendat judecata capătului de cerere privind revendicarea imobilului, până la soluţionarea irevocabilă a cererii, disjunse, vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1997.
De asemenea, Decizia atacată prin recursul de faţă, este practic nemotivată, instanţa neînţelegând să redea în cuprinsul acesteia, argumentele de fapt şi de drept care i-au format convingerea sau cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, motivarea având astfel, un caracter formal în raport de care nu s-ar putea exercita controlul judiciar şi în contra prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
Prioritar însă, instanţa de trimitere, va trebui să-şi analizeze propria competenţă materială a soluţionării apelului, în raport de dispoziţiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora curţile de apel judecă, ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă şi cele ale art. 2 pct. 2 C. proc. civ. care, chiar în forma anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 219/2005, dispunea că tribunalele judecă, ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced recursul urmează a se admite, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii B.R. şi B.A. împotriva Deciziei nr. 626A din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7591/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7587/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
