ICCJ. Decizia nr. 7580/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7580/2011

Dosar nr.6241/2/2010

Şedinţa publică din 27 octombrie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 1680 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis contestaţia formulată de L.M.M., în baza Legii nr. 10/2001 şi în consecinţă a anulat Decizia nr. 257 din 2 septembrie 2008 emisă de A.V.A.S., obligând intimata să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenurile în suprafaţă de 5000 m.p. şi respectiv 10.000 m.p. situate în intravilanul Municipiului Tg. Jiu, deţinute de SC C. SA Tg. Jiu şi SC E.T. SA Tg. Jiu.

Apelul declarat în cauză de pârâta A.V.A.S. a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 705/A din 2 decembrie 2010, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul L.M. împotriva Deciziei nr. 257/2008 emisă de A.V.A.S..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, constatând că terenurile ce formează obiectul notificărilor depuse de reclamant se aflau în extravilan la data preluării abuzive şi în intravilan abia la data notificării.

În consecinţă, s-a reţinut că aceste terenuri nu intră în sfera de aplicabilitate a Legii nr. 10/2001, regimul lor juridic fiind reglementat de legislaţia fondului funciar.

Împotriva ultimei hotărâri, în termen legal a declarat recursul reclamantul L.M.M., reiterând apărările din apel şi fără să arate temeiul de drept.

Susţinerea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, cel puţin din oficiu, o critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs.

Recursul este nul.

Cauza recursului constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Aşadar, simpla nemulţumire a părţii de hotărârea pronunţată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea atacată este nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.

Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză, recurentul nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Acesta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textele invocate.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existenţa unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuţia părţilor şi asupra cărora să delibereze.

Susţinerile recurentului, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond şi, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamantul L.M. împotriva Deciziei nr. 705A din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2011.

Procesat de GGC - AA

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7580/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs