ICCJ. Decizia nr. 7591/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7591/2011
Dosar nr.1665/86/2010
Şedinţa publică din 27 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 2 decembrie 2008, SC F.F. SRL, a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public, SC E. SRL, SC L.C. SRL, SC S.T. SRL, T.G., P.L. şi P.H.M., să oblige pârâţii în solidar, la plata sumei de 200.000 RON, reprezentând lipsa de folosinţă încercată de reclamantă pentru imobilul (teren) proprietatea sa, precum şi la plata sumei de 6.500.000 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând valoarea actualizată a investiţiei făcută de reclamantă.
Sesizat în primă instanţă, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 16 februarie 2009 a admis excepţia necompetenţei sale materiale funcţionale şi a trimis cauza spre soluţionare, secţiei civile a aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia nr. 1186 din 20 mai 2009, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a anulat ca netimbrată cererea, în acord cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care prin Decizia nr. 148 din 11 decembrie 2009, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, reţinând că prima instanţă a ignorat indicarea de către reclamantă a cadrului procesual în limitele căruia judecata ar fi trebuit să aibă loc, şi care se circumscrie - potrivit susţinerilor reiterate pe tot parcursul judecăţii - dispoziţiilor art. 504 şi urm. C. proc. pen.
Astfel, se arată, calificarea juridică a unei situaţii de fapt date, nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilităţii, schimbându-se astfel total, temeiul juridic al acţiunii, susţinut în mod constant de către reclamantă, în faţa ambelor instanţe.
Ca atare, faţă de acest temei juridic - art. 504 şi urm. C. proc. pen. - în mod greşit s-a stabilit obligativitatea timbrării cererii de chemare în judecată.
În rejudecare, Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 894 din 11 mai 2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC F.F. SRL Suceava.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Public, SC T.S. SRL, SC L.C. SRL, SC S.T. SRL, T.G., P.L. şi P.H.
A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
A respins acţiunea faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, în cauză nu sunt întrunite cerinţele expres prevăzute de art. 504 C. proc. pen., întrucât reclamanta nu a fost condamnată definitiv pe nedrept şi nici nu a suportat o nelegală privare de libertate în cursul procesului penal.
Astfel, se arată, rezoluţiile Parchetului - invocate de reclamantă - nu au fost finalizate printr-o soluţie de condamnare definitivă şi nici nu s-a luat în cauză vreo măsură privativă de libertate, în mod nelegal.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 67 din 26 octombrie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantei reţinând în esenţă că, prin hotărârea atacată nu s-a antamat fondul pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, prima instanţă verificând doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acestei cereri, astfel că nu se poate reţine o încălcare a prevederilor legale ce garantează dreptul de proprietate.
Tot astfel, se mai reţine, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Constituţia României atunci când a stabilit calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi respectiv lipsa calităţii procesuale pasive a celorlalţi pârâţi precum şi conţinutul noţiunii de „eroare judiciară".
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC F.F. SRL care invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- instanţa de control judiciar a ignorat situaţia de fapt pe care a fost „întemeiată" acţiunea, neexistând în motivarea deciziei nicio referire la aceasta.
- reclamanta nu poate practic beneficia de folosinţa terenului a cărei proprietară este întrucât SC T.S. SRL şi SC L.C. SRL, care ocupă terenul formulează continuu plângeri penale împotriva lor iar Ministerul Public, care soluţionează „abuziv" aceste plângeri, favorizează părţile adverse.
- înscrisurile arătate, în apel (hotărâri judecătoreşti, declaraţii autentificate şi adrese oficiale), justifică calitatea procesuală a părţilor precum şi culpa organelor de cercetare penală în raport cu împrejurările de fapt şi soluţia dispusă în Dosarul nr. 482/P/2005, care constituie o gravă eroare judiciară prin refuzul de a se lua act de situaţia de fapt reală şi de a se redeschide urmărirea penală.
- soluţiile date în cauză încalcă nu numai prevederile legale referitoare la accesul la justiţie ci şi principiile vizând garantarea dreptului de proprietate.
Astfel, interpretarea dată dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Constituţie este restrictivă şi încalcă reglementările internaţionale în materie, potrivit cărora „pedeapsă", înseamnă orice măsură dispusă de autorităţile judiciare, scopul fiind protejarea securităţii în raporturile juridice de drept penal.
Or, conchide recurenta, Ministerul Public răspunde pentru culpa magistraţilor procurori, care trebuie reţinută ca atare, pentru a deschide posibilitatea acţiunii în regres.
Recursul se priveşte ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.
Demersul judiciar al reclamantei a vizat repararea unui pretins prejudiciu creat prin actele emise de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, respectiv prin rezoluţiile date de procuror în Dosarul de urmărire penală nr. 615/P/2003 şi căile de atac promovate împotriva Sentinţei penale nr. 1080 din 8 noiembrie 2005 a Judecătoriei Suceava şi nr. 211 din 27 iunie 2008 a Tribunalului Suceava.
La originea stării litigioase dintre reclamantă şi pârâţi (societăţile comerciale şi persoanele fizice) stau petenţii ce vizează un drept de proprietate imobiliară iar pretinsele „erori judiciare" se referă la modul cum a fost stabilită, situaţia de fapt de către organele de urmărire penală prin rezoluţiile incriminate, respectiv prin căile de atac promovate.
Aşa cum s-a arătat, pe tot parcursul procesului, reclamanta a susţinut în mod constant că îşi întemeiază pretenţiile pe dispoziţiile art. 504 şi urm. C. proc. pen., texte potrivit cărora au dreptul la repararea pagubei materiale sau a daunei morale persoanele care au fost condamnate definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare sau persoanele care în cursul procesului penal, au fost private de libertate ori cărora li s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Alin. (3) al art. 504 dispune că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal.
Tot astfel, are dreptul la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Ca atare, doar situaţiile vizate în mod expres prin textele mai sus indicate pot fi circumscrise sintagmei „eroare judiciară" în înţelesul art. 52 (3) din Legea fundamentală care dă dreptul persoanei îndreptăţite să ceară Statului a răspunde patrimonial pentru prejudiciile astfel cauzate.
Or, aşa cum corect a reţinut prima instanţă actele procedurale aparţinând organelor de urmărire penală sau opţiunea exercitării unor căi de atac nu pot fi incluse în categoria erorilor judiciare, în condiţiile în care prin acestea nu s-a luat vreo măsură privativă de libertate, prin care să se fi restrâns libertatea unei persoane, în mod nelegal, şi nici nu au fost urmate de o soluţie de condamnare definitivă, dispusă de o instanţă judecătorească.
În consecinţă, se constată că toate aspectele particulare ale cauzei (denumite de recurentă „starea de fapt") care interesau în calificarea corectă a cererii deduse judecăţii, au fost avute în vedere de instanţă, înscrisurile la care se face trimitere în motivele de recurs, fiind lipsite de relevanţă, sub aspectul soluţionării excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Tot astfel, s-a reţinut corect de către instanţa de control judiciar că prevederile art. 3 şi 4 (2) din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocate de reclamantă în susţinerea cererilor sale, sunt străine cauzei, în condiţiile în care aceste reglementări comunitare, fac deasemenea trimitere la eroarea judiciară săvârşită în cadrul unui proces penal, în cazul condamnării penale definitive, ulterior anulată şi respectiv la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă (principiul non bis in idem) consacrat în mod expres şi în legislaţia noastră procesual penală.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC F.F. SRL împotriva Deciziei nr. 67 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta SC F.F. SRL la plata sumei de 250 RON, către intimata SC L.C. SRL şi la plata sumei de 250 RON, către intimata SC S.T. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 7590/2011. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7588/2011. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
