ICCJ. Decizia nr. 7584/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7584/2011
Dosar nr.3578/101/2010
Şedinţa publică din 27 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, la 3 mai 2010, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii pentru prejudiciul moral suferit de defunctul B.P.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Sentinţa penală nr. 657 din 19 decembrie 1958 pronunţată de Tribunalul Militar Craiova, tatăl său B.P. a fost condamnat la 23 de ani de temniţă grea şi 10 ani degradare civilă, confiscarea întregii averi personale şi cheltuieli judiciare de 600 RON plătite statului pentru săvârşirea infracţiunii de crimă de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen.; că autorul său B.P. a executat o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani, 7 luni şi 4 zile; că privarea sa de libertate a avut consecinţe deosebit de nefaste după eliberarea din închisoare, fiindu-i afectată imaginea, reputaţia şi viaţa de familie, limitate sursele de venit.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 253 din 31 mai 2010, Tribunalul Mehedinţi a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârât Statul Român, reprezentat prin M.F.P.; a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P., să achite reclamantului suma de 275.000 euro sau echivalentul în RON la cursul B.N.R. în ziua plăţii, şi a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 429 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia a I-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamantul B.I. şi, ca tardiv, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P. Mehedinţi, reţinând, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel .
Sentinţa apelată a fost comunicată pârâtului Statul Român, prin M.F.P., la data de 21 iunie 2010, iar apelul a fost declarat la data de 8 iulie 2010, după expirarea termenului legal imperativ prevăzut de lege.
Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
S-a conchis, că excepţia tardivităţii apelului pârâtului este fondată, şi, potrivit art. 296 C. proc. civ., apelul declarat a fost respins ca atare.
În ceea ce priveşte apelul reclamantului, s-a constatat că acesta a promovat acţiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau descendenţii acestora până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că instanţa trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea sa în M. Of., iar pe durata acestui termen dispoziţiile sunt suspendate de drept.
Deşi la data soluţionării apelului de faţă termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional nu a expirat, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că după împlinirea termenului dispoziţiile legale îşi încetează efectele.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
Asupra caracterului şi obligativităţii unor astfel de decizii s-a pronunţat Curtea Constituţională (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 151/12.04.2000), stabilind că obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele judecătoreşti, ca de altfel şi pentru celelalte persoane fizice şi juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituţie, în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Curtea a arătat că prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept, cu atât mai puţin de instituţiile publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor, şi anume de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României. Mai mult, în situaţia în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea legii sau ar depăşi termenul de 45 zile, Decizia Curţii Constituţionale nu şi-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare.
S-a conchis, că dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituţională continuând soluţionarea cauzei şi având obligaţia să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal pârâtul Statul Român, prin M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele:
În mod eronat, instanţa de apel a respins ca tardiv apelul declarat ce Statul Român, reprezentat prin M.F.P. împotriva Sentinţei civile nr. 253 din 31 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, întrucât apelul a fost promovat în termen, aşa cum rezulta din Borderoul din 07 iulie 2010 - pentru obiectele de corespondenţă cu indicaţia "Recomandat" prezentate în serie, borderou care conţine data poştei, 07 iulie 2010, în raport de care calea de atac a apelului a fost exercitată în termenul legal de către pârât.
Potrivit art. 104 C. proc. civilă "actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui".
S-a conchis, că apelul promovat de Statul Român, reprezentat prin M.F.P., este declarat în termen.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., de către instanţă, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, pârâtului i-a fost comunicată sentinţa civilă pronunţată în primă instanţă la 21 iunie 2010, iar apelul declarat de acesta a fost trimis prin poştă, la 07 iulie 2010, potrivit Borderoului, pentru obiectele de corespondenţă cu indicaţia "Recomandat" prezentate în scris, aşa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul recurs, respectiv ştampila pusă de oficiul poştal pe borderoul de expediţie.
Potrivit art. 104 C. proc. civ., "actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la Oficiul poştal înainte de împlinirea lui".
Termenul de 15 zile pentru declararea apelului se socoteşte pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., iar, în speţă, acesta a început să curgă de la 21 iunie 2010 şi s-a împlinit la 07 iulie 2010, dată la care apelul a fost predat recomandat la oficiul poştal.
Prin urmare, se constată că pârâtul a declarat apelul în termen.
De aceea, instanţa de apel, cu încălcarea art. 103 alin. (1) C. proc. civ., nelegal a reţinut că pârâtul nu a exercitat calea de atac a apelului în termenul legal, fiind astfel decăzut din dreptul de a exercita această cale de atac şi a dispus respingerea acestuia ca tardiv, fără a se pronunţa pe fondul apelului.
Pentru considerentele expuse, instanţa, constatând că greşit instanţa de apel, cu încălcarea art. 104 coroborat cu art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca tardiv apelul declarat de Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mehedinţi, în condiţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de acesta, va casa în parte Decizia recurată, în ceea ce priveşte respingerea ca tardiv a apelului declarat de pârât şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârât aceleiaşi instanţe.
Se vor păstra dispoziţiile deciziei privind respingerea apelului declarat de reclamantul B.I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mehedinţi împotriva Deciziei nr. 429 din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează în parte, în ceea ce priveşte respingerea, ca tardiv, a apelului declarat de pârât.
Trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mehedinţi aceleiaşi instanţe.
Păstrează dispoziţiile deciziei privind respingerea apelului declarat de reclamantul B.I..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 7587/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7585/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
