ICCJ. Decizia nr. 7649/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7649/2011
Dosar nr.21947/3/2010
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1060 din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi s-a respins acţiunea, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:
Calitatea procesuală activă a reclamantului este una dintre condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune, lipsa ei fiind o neregularitate procedurală care duce la respingerea cererii, fără a permite analiza în fond a cauzei, iar calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi titularul dreptului dedus judecăţii. Totodată, acţiunea în revendicare este acea cerere reală introdusă de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Reclamantul şi-a justificat calitatea procesuală activă în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat din 16 aprilie 2007, depus la dosar, încheiat cu persoanele care au formulat notificările nr. 298 din 11 februarie 2002 şi nr. 296 din 11 februarie 2002 la Primăria municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Instanţa a apreciat că prin contractul de cesiune de drepturi litigioase, care reprezintă o varietate a convenţiei propriu-zise de vânzare-cumpărare are loc o vânzare-cumpărare a unui drept litigios, caracterizată prin aceea că poartă asupra unui drept contestat pe cale judiciară. Contractul menţionat, care este unul aleatoriu, are ca obiect şansele câştigării, respectiv pierderii procesului, cumpărătorul dobândind la un preţ avantajos dreptul litigios, urmând ca în situaţia câştigării procesului să obţină dreptul propriu-zis, care va avea desigur o valoare mult mai mare. Între vânzarea-cumpărarea propriu-zisă şi vânzarea-cumpărarea de drepturi litigioase există o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte obiectul lor - un drept pur şi simplu, respectiv un drept litigios, consecinţa principală a acestei diferenţieri fiind aceea că dreptul supus contestaţiei judiciare este transmis în mod evident, pentru o valoare mult mai mică şi se poate consolida sau nu ulterior, la finalizarea procesului.
Însă, în cauză, asupra imobilelor în discuţie nu exista la data încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat din 16 aprilie 2007 nicio contestaţie judiciară, ci doar în curs de desfăşurare procedura administrativă întemeiată pe Legea nr. 10/2001, astfel încât drepturile asupra imobilelor nu puteau fi transmise prin respectiva convenţie, motiv pentru care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.G., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M.G., iar prin Decizia civilă nr. 715 din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul reclamantului, s-a desfiinţat hotărârea apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prima instanţă a apreciat ca reclamantul nu justifică legitimarea procesuală activă în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase menţionat mai sus, deoarece, printr-un asemenea contract, are loc o vânzare-cumpărare a unui drept litigios caracterizată prin aceea că poartă asupra unui drept contestat pe cale judiciară; or, a constatat instanţa, la data încheierii contractului nu exista nici o contestaţie judiciară asupra imobilelor în discuţie, ci doar, în curs de desfăşurare, procedura administrativă întemeiată pe Legea nr. 10/2001, astfel încât drepturile asupra imobilelor nu puteau fi transmise prin respectiva convenţie.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, instanţa de apel a apreciat că reclamantul justifică în cauză legitimare procesuală activă, având în vedere că, dată fiind situaţia specială a imobilelor preluate abuziv şi modalitatea specifică în care acestea pot fi redobândite de foştii proprietari, în noţiunea de litigiu se include şi etapa administrativă prealabilă, obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.
O asemenea interpretare se impune întrucât foştii proprietari sunt obligaţi să urmeze această procedură în vederea redobândirii imobilelor preluate abuziv ce intră sub incidenţa legii speciale, introducerea notificării echivalând practic cu existenta unei „contestaţii asupra fondului dreptului" astfel cum este definită noţiunea de drept litigios prin art. 1403 C. civ. (lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului).
De aceea, în această situaţie particulară, instanţa de apel a apreciat că pentru ca dreptul transmis să fie litigios nu este eminamente necesar ca acesta să fie disputat în faţa instanţei de judecată, dreptul având acelaşi caracter (litigios) şi în ipoteza în care este supus verificării condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în faza administrativă prealabilă, obligatorie, care se impune a fi inclusă în sfera noţiunii de litigiu, în sens larg.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că drepturile asupra imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, cu privire la care se afla în curs de desfăşurare procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 la data încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase, puteau fi transmise prin intermediul unui asemenea contract, în baza căruia reclamantul justifica legitimarea procesuală activă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea ei în sensul respingerii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretate şi aplicare a legii raportat la art. 1403 C. civ., în condiţiile în care la data încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase nu exista decât procedura administrativă întemeiată pe Legea nr. 10/2001, astfel încât drepturile asupra imobilelor nu puteau fi transmise prin respectiva convenţie.
Se mai susţine că chiar în condiţiile în care reclamantul se consideră a fi succesor cu titlu particular al imobilului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nu se poate totuşi considera persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru a putea recurge la procedura acestei legi în vederea restituirii în natură a imobilului.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Una din condiţiile pentru promovarea unei acţiuni în justiţie este aceea ca partea care o exercită să justifice un interes care trebuie să fie personal, legitim, născut şi actual.
Astfel, cel ce se adresează instanţei pentru a-şi apăra un drept trebuie să aibă interesul de a proceda astfel, întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural această condiţie de exercitare a dreptului la acţiune e principiul necesităţii practice a acţiunii, adică ideea că dacă cel interesat nu ar recurge la instanţele de judecată s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil.
Or, din perspectiva celor expuse şi în condiţiile în care instanţa de fond a soluţionat litigiul pe excepţie şi nu pe fondul cauzei şi în virtutea principiului privind dreptul la un proces echitabil în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană de Drepturilor Omului, se impunea desfiinţarea soluţiei instanţei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu atât mai mult cu cât reclamantul justifică atât un interes cât şi legitimare procesuală activă în condiţiile în care cesiunea de drepturi litigioase a intervenit încă în etapa administrativă prealabilă şi totodată obligatorie în condiţiile Legii nr. 10/2001, procedură ce se circumscrie noţiunii de litigiu.
Astfel, faţă de cele expuse, criticile recurentului sunt nefondate şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 715A din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 7651/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7644/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
