ICCJ. Decizia nr. 7651/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7651/2011
Dosar nr.8544/95/2009
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 17 noiembrie 2009 şi completată ulterior, reclamantul Ţ.C. a acţionat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să constate caracterul politic al măsurilor întreprinse de organele de securitate asupra sa şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a faptului că a fost oprimat de organele fostei securităţi pentru exprimarea protestului împotriva fostului regim comunist, în perioada anilor 1988 - 1989.
Prin Sentinţa civilă nr. 158 din 20 mai 2010 a Tribunalului Gorj, s-a admis acţiunea în parte, s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative întreprinse de organele de securitate asupra reclamantului şi a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamantului suma de 15.000 RON despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
A reţinut Tribunalul că reclamantul era angajat ca electrician în cadrul I. E. Rovinari şi, din anul 1988, a fost luat în evidenţa organelor de securitate din cauza comentariilor negative, ostile, pe care le făcea la locul de muncă asupra regimului comunist, în urma audierii postului de radio „Europa Liberă", precum şi a comentariilor elogioase făcute la adresa regimurilor occidentale.
Din această cauză, a fost luată, de către organele de securitate, măsura avertizării administrative a reclamantului, punându-i-se în vedere că va fi dat afară de la serviciu şi va suporta rigorile legii dacă va continua propaganda şi comentariile ostile la adresa orânduirii sociale şi de stat din România.
Determinat de atitudinea şi comentariile pe care reclamantul le făcea la adresa regimului din acea perioadă, acesta a fost anchetat la sediul organelor de securitate, intimidat, ameninţat cu trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste, i-a fost percheziţionat domiciliul, interceptate corespondenţa şi convorbirile telefonice, aspecte rezultate din materialul probator de la dosar.
În speţă, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul, în perioada 1988 - 1989, a fost supus măsurilor represive exercitate asupra sa de către organele de securitate din cauza convingerilor anticomuniste pe care le manifesta, prin Decizia nr. 42/2010 fiindu-i acordată şi calitatea de luptător în Rezistenţa Anticomunistă.
S-a apreciat că măsurile administrative care s-au întreprins împotriva sa de către organele fostei securităţi, în sensul că a fost dus şi anchetat la sediul securităţii, supus la ameninţări, intimidări, fiindu-i făcute percheziţii domiciliare, interceptate corespondenţa şi convorbirile telefonice, instalate mijloace tehnice de supraveghere, fiind pus în discuţia colectivului de la locul de muncă au caracter politic, încadrându-se în prevederile art. 4 (1) şi art. 1 (3) din Legea nr. 221/2009. De asemenea, aceste măsuri au avut drept consecinţă lezarea demnităţii, a intereselor legitime ale reclamantului, i-au afectat sănătatea, astfel încât acestuia i se cuvin daune morale pentru toate aceste suferinţe.
În ceea ce priveşte suma stabilită cu titlu de daune morale, aceasta va viza atingerea adusă onoarei, cinstei, demnităţii, reputaţiei reclamantului sub toate aspectele (dreptul la imagine, la o anumită reputaţie şi poziţie în societate, dar şi suferinţele fizice încercate de acesta pe durata exercitării măsurilor).
Cum daunele morale cuvenite nu pot fi cuantificate decât prin aplicarea principiului echităţii, care trebuie să guverneze acest domeniu, instanţa a considerat ca fiind echitabilă suma de 15.000 RON.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia civilă nr. 407 din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârât; a schimbat, în parte, sentinţa apelată şi a respins acţiunea formulată de reclamant privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile privind admiterea cererii pentru constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate faţă de reclamant.
S-a respins apelul declarat de reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Cum caracterul devolutiv al apelului este limitat de obiectul criticilor expuse de apelant, instanţa a constatat că, sub aspectul admiterii capătului de acţiune ce vizează constatarea caracterului politic al măsurilor, sentinţa a devenit irevocabilă, această cerere nefiind supusă controlului în apel.
Prima instanţă şi-a întemeiat admiterea cererii în pretenţii pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, astfel că instanţa trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar, pe durata acestui termen, dispoziţiile sunt suspendate de drept.
Deşi, la data soluţionării apelului de faţă, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional nu a expirat, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că, după împlinirea termenului, dispoziţiile legale îşi încetează efectele.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
Asupra caracterului şi obligativităţii unor astfel de decizii s-a pronunţat Curtea Constituţională (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în M. Of. nr. 151/12.04.2000), stabilind că obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele judecătoreşti, ca, de altfel, şi pentru celelalte persoane fizice şi juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituţie, în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Curtea a arătat că prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, cu atât mai puţin de instituţiile publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor, şi anume de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. Mai mult, în situaţia în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea legii sau ar depăşi termenul de 45 zile, Decizia Curţii Constituţionale nu şi-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare.
Caracterul obligatoriu opozabil tuturor al deciziilor Curţii Constituţionale, prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, implică existenţa răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanţe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cu care România este stat de drept. În lipsa unei astfel de răspunderi, s-ar ajunge la înlăturarea, de către una dintre puterile statului, a acestui principiu fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale poate consta, în lumina art. 11 şi 20 din Constituţie, în răspunderea juridică, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin pronunţarea unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva statului.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituţională continuând soluţionarea cauzei şi având obligaţia să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale. În măsura în care este necesar, instanţa judecătorească va aplica direct dispoziţiile Constituţiei de care depinde soluţionarea procesului, în absenţa unei reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispoziţiile prevăzute prin Decizia pronunţată de Curtea Constituţională, promovând, astfel, actualitatea principiilor statului de drept, asigurarea supremaţiei Constituţiei, precum şi importanţa controlului constituţionalităţii legilor de către Curtea Constituţională, ca factori pentru întărirea statului de drept.
Constatând că nu mai sunt aplicabile, fiind contrare Constituţiei, dispoziţiile invocate de reclamant în promovarea acţiunii şi aplicate de prima instanţă pentru admiterea cererii privind acordarea daunelor morale, instanţa de apel a apreciat că acţiunea este neîntemeiată.
Pentru a ajunge la această concluzie, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a doua (dispoziţii care nu au făcut obiectul controlului de neconstituţionalitate) şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care instanţa trebuie să ţină seama de drepturile deja stabilite în condiţiile Decretului-lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999, verificând dacă repararea prejudiciului în condiţiile acestor acte normative nu este suficientă.
În speţă, se constată că, începând cu anul 2010, reclamantul a beneficiat de drepturile recunoscute prin legislaţia în vigoare celor care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, apreciindu-se că prejudiciul suferit de aceasta în perioada mai 1988 - decembrie 1989, cât a fost persecutat de organele de securitate, este suficient reparat ca urmare a beneficierii de drepturile materiale potrivit actelor normative reparatorii anterioare.
De asemenea, s-a considerat că daunele morale solicitate pentru suferinţele reclamantului nu pot fi acordate în condiţiile dreptului comun, apreciindu-se că perioada mare de timp scursă de la data când suferinţele au fost produse până în prezent a atenuat prejudiciul moral produs prin aplicarea măsurii administrative cu caracter politic.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul Ţ.C. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj.
I. Reclamantul Ţ.C. a criticat Decizia din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că Decizia recurată este nelegală în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5), art. 24 alin. (1) din Constituţia României, deoarece instanţa de apel, fiind lipsită de rol activ, obligaţie care îi incumbă în raport de dispoziţiile legale enunţate, a reţinut incidenţa, în cauză, a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor acest fapt, încălcându-se, în mod grav, dreptul la apărare al reclamantului,
De asemenea, raportat la art. 306 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care „motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care, însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor", aceste dispoziţii legale au fost încălcate de instanţa de apel, pentru aceleaşi argumente.
Instanţa de apel a nerespectat şi dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, deoarece, la data judecării apelurilor, termenul de 45 de zile nu expirase.
Critica este întemeiată şi în ipoteza în care Parlamentul sau Guvernul vor pune de acord cu Constituţia dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul de drept al cererii reclamantului, chiar şi după expirarea acestui termen, încălcându-se astfel şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
II. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a susţinut că sentinţa recurată este nelegală, deoarece, în mod greşit, instanţa de apel a constatat faptul că nu a criticat sentinţa sub aspectul constatării caracterului politic al măsurilor administrative suferite de reclamant, hotărârea primei instanţe fiind atacată sub toate aspectele.
Cum apelul este o cale de atac devolutivă, instanţa de apel trebuia să analizeze sentinţa şi sub aspectul constatării caracterului politic al măsurilor suferite de intimatul reclamant.
În condiţiile în care, prin Dispoziţia nr. 42 din 16 aprilie 2010, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România a recunoscut reclamantului calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, eliberându-i în acest sens şi carnetul de membru nr. 263/1997, capătul de cerere privind constatarea caracterului politic a rămas fără obiect.
Recurenţii au solicitat admiterea căii de atac exercitate conform celor susţinute.
În dosar nu s-au formulat întâmpinări.
Analizând Decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi respectiv, pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
I. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamant, susţinerile sale vor fi verificate din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în legătură cu critica nesupunerii dezbaterii părţilor a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale şi a art. 304 pct. 9 în legătură cu critica referitoare la încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Critica privind încălcarea regulilor procedurale cu referire la nerespectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al reclamantului sunt neîntemeiate, deoarece instanţa de apel, anterior acordării cuvântului părţilor asupra apelurilor declarate în cauză, a pus în discuţie Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale şi efectele produse de aceasta asupra litigiului pendinte, după cum rezultă din cele consemnate în partea introductivă a deciziei recurate.
Nu se poate reţine, astfel, încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare în ceea ce-l priveşte pe apelantul reclamant, nefiind întrunite, astfel, condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Criticile recurentului sunt însă întemeiate în ceea ce priveşte efectele aplicării deciziei Curţii Constituţionale în cauza de faţă.
Astfel, aplicarea deciziei în discuţie determină încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva „dreptului de acces la o instanţă".
Art. 6 garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanţă, care trebuie să fie efectiv, care nu este unul absolut, în sensul că este susceptibil de limitări, limitări care, ca şi în cazul art. 1 din Primul Protocol, trebuie să respecte anumite principii, şi anume să urmărească un scop legitim, să nu afecteze substanţa dreptului şi să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese.
Aplicarea deciziei Curţii Constituţionale în apel, decizie care nu a fost urmată de intervenţia legislativului în armonizarea dispoziţiei declarate neconstituţionale cu legea fundamentală, are ca efect lipsirea, în totalitate, a instanţei de apel, astfel cum s-a întâmplat în cauza de faţă, de posibilitatea de a analiza legalitatea hotărârii primei instanţe din perspectiva normelor legale avute în vedere de aceasta şi în vigoare la data pronunţării ei, cu consecinţa defavorabilă pentru reclamant, de respingere a acţiunii.
Or, aceasta înseamnă o ingerinţă în dreptul de acces al reclamantului la un tribunal, ingerinţă care nu asigură un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit, de ordin patrimonial, pentru stat, şi mijloacele alese.
Aplicarea deciziei Curţii în faza procesuală a apelului, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată, l-a lipsit practic pe acesta şi în absenţa oricărei culpe procesuale din partea sa, de posibilitatea obţinerii unei hotărâri definitive şi irevocabile favorabile (dacă este cazul), în baza căreia să-şi poată valorifica dreptul la despăgubiri.
Chiar dacă instanţa de apel, în soluţia pronunţată, a dat eficienţă caracterului obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale pentru toţi destinatarii normei supuse controlului de constituţionalitate şi care a fost declarată neconstituţională, ceea ce, din perspectiva legislaţiei naţionale, este corect, a omis să verifice şi, astfel, să acorde prioritate dispoziţiilor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
Potrivit dispoziţiei din legea fundamentală, în cazul neconcordanţei între pactele şi tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne cuprind dispoziţii mai favorabile.
Prin urmare, cum aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 are ca efect suprimarea temeiul juridic al acţiunii, pe parcursul procesului, şi, printre altele, încalcă dreptul de acces al reclamantului la o instanţă, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se impune înlăturarea sa în soluţionarea cauzei, cu consecinţa admiterii recursului şi trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
II. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârât, susţinerile sale privind nepronunţarea instanţei de apel asupra criticilor formulate de această parte în legătură cu constatarea, de către prima instanţă, a caracterului politic al măsurilor dispuse faţă de reclamant, sunt neîntemeiate.
Astfel, pârâtul nu a criticat sentinţa sub aspectul soluţiei de admitere a cererii de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative dispuse faţă de reclamant, în regimul politic trecut, ci doar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă.
Or, apelul are caracter devolutiv în limitele criticilor formulate de apelant, astfel încât, în absenţa contestării soluţiei pronunţate de prima instanţă în ceea ce priveşte o anumită cerere, hotărârea dată în soluţionarea acestei cereri intră în puterea lucrului judecat, cum a reţinut în mod corect şi Curtea.
Cu toate acestea, cum, în urma aplicării Deciziei nr. 1358/2010, instanţa de apel nu s-a mai pronunţat asupra motivelor de apel formulate de pârât în legătură cu cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanţă, se impune admiterea şi a recursului declarat de această parte, pentru o rezolvare unitară a cauzei, ambele părţi criticând soluţia primei instanţe sub acest aspect.
În concluzie, în baza art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, pentru analizarea criticilor formulate de părţi în legătură cu cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanţă şi criteriile legale şi jurisprudenţiale ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul Ţ.C. şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, împotriva Deciziei nr. 407 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 7653/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7649/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
