ICCJ. Decizia nr. 7688/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7688/2011
Dosar nr.3739/97/2009
Şedinţa publică din 01 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 58 din 24 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta C.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea suferită de aceasta în baza Sentinţei penale nr. 104 din 20 februarie 1952 a Tribunalului Militar Bucureşti.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanta a suferit o condamnare de 10 ani închisoare corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 284 alin. ultim C. pen., fiind eliberată la data de 29 ianuarie 1961.
Prin Decizia nr. 4127/2002, Curtea Supremă de Justiţie, în examinarea recursului în anulare declarat de Procurorul General, a constatat a nu fi întrunite elementele constitutive a infracţiunilor de înaltă trădare, complicitate la înaltă trădare şi agitaţie publică şi, ca atare, nu pot subzista nici infracţiunile de favorizare a infractorului astfel că a casat Sentinţa penală nr. 104/1952 a Tribunalului Militar Bucureşti şi a achitat pe toţi inculpaţii lotului „Spionaj cu Vaticanul", între care şi M.A., reclamanta în cauză.
Instanţa a reţinut că infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 284 alin. ultim C. pen. este prevăzută expres în art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ca fiind condamnare politică, astfel încât reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri în condiţiile art. 5 din acelaşi act normativ.
Potrivit textului de lege arătat, despăgubirile se acordă pentru prejudiciul moral suferit, iar la stabilirea cuantumului acestora trebuie avute în vedere măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului nr. 18/1990.
Prin actul normativ respectiv, legiuitorul nu a reglementat însă şi criteriile de evaluare a despăgubirilor lăsând la aprecierea instanţei atât stabilirea întinderii prejudiciului moral cât şi stabilirea cuantumului daunelor morale.
Jurisprudenţa în materie şi doctrina modernă ca de altfel, şi practica Curţii de la Strasbourg au consacrat principiul compensator al suferinţelor umane, a lezării unor sentimente ce ţin de demnitate, onoare, prestigiu, afectivitate precum şi de încălcare a unor drepturi primordiale: cum ar fi libertatea, integritatea fizică şi psihică, sănătatea, conştiinţa ori alte asemenea valori personal nepatrimoniale, specific omeneşti, pe considerentul că acestea nu pot fi cuantificate, iar consecinţele lor nu pot fi cu certitudine determinate şi nici înlăturate decât, fie prin repunerea victimei într-o situaţie cu cea avută anterior, fie prin acordarea unei sume de bani în echivalent, care să-i poată conferi acesteia o satisfacţie adecvată, apreciindu-se că valoarea lor ar trebui să acopere atât prejudiciul suferit - damnum emergens - cât şi prejudiciul nerealizat - lucrum cessans.
În considerarea acestor reguli de principiu, instanţa a avut în vedere situaţia concretă, personală a reclamantei, precum şi circumstanţele istorice şi politice, în care inculparea sa într-un dosar de anvergură, alături de membri marcanţi ai Bisericii greco-catolice interzise de regimul comunist, i-a afectat existenţa în mod dramatic.
Ca urmare, instanţa a reţinut că, prin condamnarea politică suferită, într-o epocă puternic agresivă, când regimul stalinist tindea la eradicarea brutală a tot ce era proprietate privată, rezistenţă, opoziţie, demnitate şi creştinism, reclamantei i-a fost creat un prejudiciu moral nu numai sub aspectul dreptului la libertate, de care a fost lipsită 10 ani, ci şi prin umilinţele şi tratamentele asimilabile torturii la care a fost supusă pe durata anchetei şi pe durata detenţiei, administrate concomitent regimului punitiv corecţional - caracterizat prin supunerea condamnaţilor la foamete, frig, muncă brută, privarea de cele mai elementare drepturi (la vizită, la corespondenţă, la pachet), iar după eliberare, a trebuit să poarte stigmatul acestei condamnări mulţi ani, fiindu-i afectat însăşi felul de „a fi" şi de a se bucura de viaţă.
Raportat la valorile personal nepatrimonial încălcate, la intensitatea şi durata emoţiilor şi suferinţelor pe care le-a trăit, la repercusiunile acestora asupra integrităţii sale fizice şi psihice, precum şi, în considerarea scopului instituţiei daunelor morale, instanţa a apreciat că suma de 50.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii este îndestulătoare şi echitabilă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice dispuse prin Sentinţa penală nr. 104/1952 a Tribunalului Militar Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta C.A., cât şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Prin Decizia nr. 121/A din 03 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a fost schimbată sentinţa atacată, în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin OUG nr. 62/2010 a intervenit modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, iar limita maximă a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic prevăzute de art. 5 lit. a) pct. 1 a fost stabilită la 10.000 euro.
În art. II al OUG nr. 62/2010 se prevede faptul că dispoziţiile Legii nr. 221/2009 modificate şi completate prin această ordonanţă de urgenţă se aplică şi proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă, până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
Întrucât în speţă nu s-a pronunţat o soluţie definitivă până la data intrării în vigoare a OUG nr. 62/2010, instanţa de apel a constatat că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 5 lit. a) din Legea 221/2009 modificată şi completată, neputând fi acordate despăgubiri într-un cuantum care să depăşească suma de 10.000 euro. În acest context susţinerile reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirilor la 800.000 euro nu-şi mai găsesc nicio justificare legală, voinţa legiuitorului fiind de limitare a cuantumului acestor despăgubiri la suma menţionată mai sus.
Faţă de starea de fapt reţinută de prima instanţă şi necontestată de pârât, instanţa de apel a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri pentru prejudiciul moral în cuantumul maxim prevăzut de lege, respectiv 10.000 euro.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta C.A., cât şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta critică Decizia dată în apel pe considerentul greşitei reduceri a cuantumului daunelor acordate de prima instanţă, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice, arătând că aceasta a avut consecinţe grave ce constau în încălcarea dreptului personal nepatrimonial la libertate şi afectarea tuturor acelor atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale sau care se situează în domeniul afectiv al vieţii private.
Recurenta-reclamantă mai arată că motivarea instanţei de apel, în sensul că se impune plafonarea cuantumului despăgubirilor la suma de 10.000 euro ca urmare a apariţiei OUG nr. 62/2010, trebuie înlăturată întrucât, în opinia sa, acest act normativ intră în contradicţie cu Constituţia României, cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi cu principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat.
Fundamentându-şi calea extraordinară de atac pe acelaşi temei juridic, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice critică hotărârea din apel, arătând că a fost greşit obligat la plata daunelor morale în condiţiile în care cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei are un caracter excesiv şi care depăşeşte cu mult echivalentul bănesc al suferinţelor de ordin moral suferite de aceasta.
Mai arată recurentul-pârât că suma acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o modalitate de a obţine un câştig nejustificat în ceea ce priveşte cuantumul acesteia.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate şi a motivului de nelegalitate invocat - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.
Critica formulată de recurenta-reclamantă privind greşita reducere a cuantumului daunelor acordate de prima instanţă este nefondată pentru următoarele considerente.
Pe parcursul soluţionării cauzei, înainte de data pronunţării deciziei atacate, a fost adoptată OUG nr. 62 din 30 iunie 2010, „pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente".
Potrivit art. I al acestui act normativ, publicat în M. Of. nr. 446/1.07.2010, art. 5, alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 se modifică, în sensul că pot fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, de până la 10.000 euro, pentru persoana care a suferit condamnarea sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, 5000 euro, pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul 1 şi respectiv 2500 euro, pentru descendenţii de gradul al 2-lea.
Aşadar, actul normativ aflat în vigoare la data pronunţării deciziei atacate a limitat - din considerente ce vizau impactul asupra menţinerii echilibrului bugetar - cuantumul despăgubirilor ce puteau fi acordate atât persoanelor ce au suferit în urma condamnărilor cu caracter politic sau măsurilor administrative asimilate acestora, cât şi soţului supravieţuitor ori descendenţilor de gradul 1 şi 2.
În acest context, instanţa de control judiciar, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi, nu putea adopta o soluţie în afara cadrului legislativ existent la data soluţionării căii ordinare de atac.
Cât priveşte cuantumul despăgubirilor, se constată că suma stabilită de instanţa de control judiciar, în limitele actului normativ mai sus citat, pentru daunele morale suferite de reclamantă urmare a condamnării sale politice, este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit şi de natură să-i ofere o satisfacţie pentru suferinţele omeneşti îndurate.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul-pârât vizând cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei şi care, în opinia acestuia, are un caracter excesiv şi care depăşeşte cu mult echivalentul bănesc al suferinţelor de ordin moral suferite de reclamantă, este, de asemenea, nefondată.
Într-adevăr, legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral.
Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului. Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanţa fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
În termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Înalta Curte va constata că suma de 10.000 euro, stabilită de instanţa de apel, reflectă menţinerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral suferit de reclamantă prin condamnarea cu caracter politic şi consecinţele ulterioare ale acesteia, cu atât mai mult cu cât nu s-au invocat de către recurent argumente noi, faţă de cele invocate prin motivele de apel, situaţia de fapt reţinută de instanţă nefiind contestată de acesta.
Având în vedere aceste considerente, raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, pentru Statul Român împotriva Deciziei nr. 121/A din 03 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, pentru Statul Român împotriva Deciziei nr. 121/A din 03 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 7692/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7689/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
