ICCJ. Decizia nr. 7694/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7694/2011
Dosar nr.3854/101/2010
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, la 6 mai 2010, reclamanţii B.A., B.I.I. şi B.I.N. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat acesta la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor B.P.I., ca urmare a condamnării politice intervenite în anul 1953.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că, la data de 15 decembrie 1952, autorul lor a fost arestat pentru delictul de activitate duşmănoasă faţă de regimul democratic, iar prin Sentinţa nr. 32 din 5 iunie 1953 a Tribunalului Militar a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională şi degradare militară pentru delictul de agitaţie publică, prevăzut de art. 327 C. pen. din 1936, prin Sentinţa nr. 29 din 21 mai 1954 a Tribunalului Militar Bucureşti, fiindu-i redusă pedeapsa cu doi ani, punere sa în libertate intervenind la 11 octombrie 1955, în baza Decretului nr. 421 din 24 septembrie 1955.
Reclamanţii au precizat că, la data arestării, autorul lor avea 30 de ani şi era ofiţer activ de artilerie, avea doi copii, iar soţia sa era studentă, astfel că urmare a arestării şi executării pedepsei aceasta nu şi-a mai putut continua studiile. S-a susţinut că perioada de detenţie a fost deosebit de grea pentru autorul reclamanţilor, condamnarea acestuia având repercusiuni asupra întregii familii.
Prin Sentinţa nr. 340 din 28 iunie 2010, Tribunalul Mehedinţi a admis în parte acţiunea şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamanţi a sumei de 30.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, sumă reprezentând daune pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a autorului acestora.
S-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009, reclamanţii dovedind că au calitatea de persoane îndreptăţite, ca soţie supravieţuitoare şi descendenţi ai defunctului, condamnat politic la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel ambele părţi.
Reclamanţii au criticat cuantumul despăgubirilor acordate, arătând că acestea nu acoperă suferinţele îndurate de autor şi familia acestuia.
În motivarea apelului său, pârâtul a susţinut că prima instanţă nu a ţinut seama de legile reparatorii anterioare şi de dispoziţiile OUG nr. 62/2010.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 441 din 2 decembrie 2010, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat sentinţa Tribunalului Mehedinţi în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins apelul reclamanţilor ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pe care s-a întemeiat cererea reclamanţilor de acordare a daunelor morale, au fost declarate neconstituţionale, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, astfel că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 147 din Constituţie.
S-a constatat că, deşi la data soluţionării apelului, termenul de 45 de zile prevăzut de textul constituţional nu a expirat, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că după împlinirea termenului dispoziţiile legale îşi încetează efectele.
Instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea hotărârii şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a II-a, care nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care la stabilirea daunelor morale, trebuie avute în vedere drepturile deja stabilite în condiţiile Decretului nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999, verificându-se dacă repararea prejudiciului în condiţiile acestor acte normative nu este suficientă.
În speţă, s-a constatat că reclamanţii au primit lunar sume de bani stabilite iniţial prin Hotărârea nr. 3 din 12 august 1993, apreciindu-se că prejudiciul moral a fost acoperit prin beneficiile materiale acordate potrivit actelor normative reparatorii anterioare.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii B.A., B.I.I. şi B.I.N., criticând-o ca nelegală şi solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recurenţii au susţinut, în dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate, că Decizia nr. 1358/2010 nu produce efecte în intervalul de 45 de zile de la publicare şi că Legea nr. 202/2010, ce a intrat în vigoare la 26 noiembrie 2010, la art. XIII privind unele modificări la Legea nr. 221/2010, nu aduce nicio schimbare a art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale, astfel că dreptul pretins prin acţiune nu poate fi restrâns.
Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat reţinerea eronată a caracterului neîntemeiat al acţiunii, având în vedere că prin Hotărârea nr. 3 din 12 august 1993 s-a acordat o indemnizaţie lunară numai soţiei autorului, B.A., şi nu tuturor celor trei reclamanţi.
S-a învederat că prejudiciul moral produs prin condamnarea cu caracter politic nu a fost atenuat, urmările condamnării răsfrângându-se în timp atât asupra autorului, cât şi a membrilor familiei acestuia.
Examinând criticile invocate de recurenţii reclamanţi, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia acestea se circumscriu parţial, Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere considerentele ce succed:
Problema de drept ce se impune a fi rezolvată în speţă nu este aceea a faptului dacă reclamanţii sunt sau nu îndreptăţiţi la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2003, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (21) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la soluţionarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege, prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă cerere.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Prin urmare, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind soluţionată definitiv.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.
În speţă, nu există un drept definitiv câştigat, reclamanţii nefiind titulari ai unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să le fi confirmat dreptul.
Criticile formulate prin cel de al doilea motiv de recurs vizând greşita apreciere a acţiunii ca neîntemeiată raportat la faptul că anterior reclamanţii ar fi beneficiat de dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990 şi ale OUG nr. 214/1999 nu vor fi analizate întrucât nu reprezintă critici de nelegalitate, care să se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci se referă la interpretarea eronată a probatoriului administrat, critică ce nu mai poate fi valorificată pe calea de atac a recursului, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.A., B.I.I. şi B.I.N. împotriva Deciziei nr. 441 din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 7696/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7692/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
