ICCJ. Decizia nr. 7690/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7690/2011
Dosar nr.708/96/2010
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Harghita la 18 martie 2010, reclamantul S.P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate, în temeiul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al măsurilor de urmărire şi cercetare dispuse de către organele de securitate pentru săvârşirea faptei de „propagandă împotriva orânduirii socialiste", în perioada 1980 - 1990, precum şi a condamnărilor pronunţate prin Sentinţele penale nr. 138/1981 şi nr. 124/1982 de către Tribunalul Militar Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, iar, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor abuzive aplicate de către securitate atât înainte cât şi după condamnare, precum şi ca urmare a condamnării dispuse prin sentinţa penală.
Tribunalul Harghita, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 2331 din 30 iunie 2010, a admis în parte acţiunea reclamantului, a constatat caracterul politic al condamnărilor penale dispuse prin Sentinţele penale nr. 138 din 1 iulie 1981 şi nr. 124 din 3 august 1982, pronunţată de Tribunalul Militar de M.U. Cluj, prin care reclamantul a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni, respectiv la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neprezentare la încorporare.
A fost obligat pârâtul la 24.000 euro, echivalentul în RON, conform cursului B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executarea pedepsei prin detenţie timp de 2 ani.
A fost obligat pârâtul la 2000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin hotărârile judecătoreşti menţionate, reclamantul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, deşi Constituţia din 1965 garanta ca şi drept fundamental libertatea conştiinţei, astfel că sancţionarea penală a acestuia s-a făcut din considerente politice, în sensul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, deoarece statul nu a găsit forme alternative de efectuare a stagiului militar de către persoanele care refuzau în mod justificat îndeplinirea acestei obligaţii datorită convingerii lor religioase, în speţă apartenenţei la cultul „Martorii lui Iehova".
Pentru considerentele expuse, s-a constatat întrunirea cerinţelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, iar sub aspectul cererii având ca obiect obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, apreciind că respectiva solicitare este întemeiată în parte, în sensul acordării sumei de câte 1000 euro pentru fiecare lună de detenţie.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, solicitând schimbarea integrală în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
S-a susţinut că, întrucât condamnările pentru cele două infracţiuni nu au fost dispuse pe criteriul apartenenţei la un cult religios, ci pentru săvârşirea unor fapte strict determinate de norme penale, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 221/2009, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie conform prevederilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a stabilit că pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, persoanele condamnate nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 178 A din 2 decembrie 2010, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul respingerii petitului având ca obiect acordarea de despăgubiri. S-au menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a apreciat ca nefondate criticile invocate de pârât sub aspectul admiterii de către prima instanţă a cererii privind constatarea caracterului politic al celor două condamnări penale dispuse împotriva reclamantului pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, prevăzută şi pedepsită de art. 354 alin. (2) C. pen., cu motivarea că, raportat la prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al unei condamnări este condiţionat nu de natura infracţiunii, ci de scopul urmărit prin săvârşirea acesteia, scop definit în mod expres de legiuitor în cuprinsul OUG nr. 214/1999.
S-a considerat că, prin dispoziţiile legale cuprinse în art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 221/2009, sfera condamnărilor cu caracter politic şi a vocaţiei la măsuri reparatorii a fost extinsă prin raportare la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.
S-a apreciat că un argument în acelaşi sens rezidă din conţinutul art. 2 din OUG nr. 214/1999, în acest context infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul vizând afirmarea, respectiv recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie, respectiv acela de a-şi exercita liber cultul religios.
Instanţa de apel a reţinut, totodată, că este lipsită de relevanţă sub aspectul examinat, invocarea în cauză a Deciziei nr. 32/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, deoarece acesta a avut ca obiect interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990.
În ceea ce priveşte cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, Curtea a constatat că se impune reformarea hotărârii primei instanţe în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
S-a considerat că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României şi ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea în M. Of., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată neconstituţională, este suspendată de drept.
S-a reţinut că, deşi termenul de 45 de zile anterior menţionat nu era expirat la data soluţionării apelului, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în cauză, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice, iar conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile prin care s-a declarat neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt definitive şi general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng şi asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul S.P., criticând-o ca nelegală numai în ceea ce priveşte neacordarea daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
Dezvoltând motivele de recurs, în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că s-a încălcat principiul neretroactivităţii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Reclamantul a arătat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.
Acesta a mai învederat că, prin neacordarea daunelor morale, Legea nr. 221/2009 rămâne fără fundament juridic şi etic, neproducându-se efectele sale reparatorii.
Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurentul-reclamant, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluţionării, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins în art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitor la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege, prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, dată la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv.
Nu se poate reţine că, întrucât acţiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui text de lege s-ar întinde pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional, guvernat de regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba de o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii.
Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi înlăturată, deoarece astfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.
În speţă, reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.P. împotriva Deciziei nr. 178/A din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 7689/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7680/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
