ICCJ. Decizia nr. 7695/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7695/2011

Dosar nr.4749/101/2010

Şedinţa publică din 1 noiembrie 2011

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

La 10 ianuarie 2011 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova declaraţia de recurs formulată de F.G. şi N.V. prin curator F.G. împotriva Deciziei nr. 449 din 7 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova cu menţiunea că soluţia este lipsită de temei şi dată cu aplicarea greşită a legii.

Decizia atacată le-a fost comunicată recurenţilor la 28 decembrie 2010.

Recurenţii au depus la dosar motivele de recurs la 31 octombrie 2011 (conform Înregistrării nr. X din 31 octombrie 2011 aflată la dosar).

În conformitate cu art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

În raport de împrejurarea că nu a fost respectat termenul de depunere a motivelor de recurs, care este identic cu termenul de declarare a recursului, adică potrivit art. 301 C. proc. civ., în 15 zile de la comunicare, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., a constatat nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamanţii F.G. şi N.V. împotriva Deciziei nr. 449 din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - CT

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7695/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs