ICCJ. Decizia nr. 7759/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7759/2011
Dosar nr. 1847/38/42/2006
Şedinţa publică din 03 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamanţii D.L.C., G.G., G.L. şi G.E., au solicitat Tribunalului Buzău prin cererea înregistrată sub nr. 819 din 2 august 2004, anularea Dispoziţiei nr. X/2004 emisă de primarul comunei Vadu Paşii, judeţul Buzău, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului moară ţărănească şi teren aferent de 300 m.p. preluat abuziv din patrimoniul autorului comun G.C..
În subsidiar reclamanţii au solicitat stabilirea unei valori corecte a despăgubirilor, contestând valoarea propusă prin dispoziţie, de 32 milioane lei.
În cauză a formulat cerere de intervenţie in interes propriu E.E., pretinzând aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii.
Persoana juridică titulară a contractului de închiriere asupra imobilului S.C. D.S. S.R.L., a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtei Primăria Vadu Paşii, solicitând instanţei ca în situaţia admiterii acţiunii şi a restituirii în natură a imobilului, reclamanţii să fie obligaţi la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului.
După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr. 1984 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Buzău a respins capătul de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. X/2004 şi restituirea în natură a imobilului, a luat act de renunţarea reclamanţilor la capătul de cerere subsidiar şi de renunţarea intervenientei E.E. la cererea de intevenţie în interes propriu, respingând cererea de intervenţie formulată de S.C. D.S. S.R.L.
Instanţa a reţinut că, făcând aplicarea disp. art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, pârâta în mod corect a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent întrucât imobilul a suferit transformări radicale cu modificări de structură, schimbări de compartimentare a construcţiei şi construirea altor două încăperi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, nemulţumiţi de împrejurarea că nu s-a dispus restituirea imobilului în natură, iar prin Decizia nr. 98 din 24 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat.
Instanţa de apel a confirmat soluţia tribunalului, cu motivarea că, din ansamblul probelor administrate, a rezultat fără putinţă de tăgadă că imobilul solicitat a fi restituit nu mai există în materialitatea sa, deoarece din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert A.I. coroborat cu celelalte probatorii ale cauzei a rezultat că imobilul a fost transformat devenind astfel un imobil nou.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia civilă nr. 4836 din 13 iunie 2007 a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că au fost ignorate celelalte probatorii administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză întocmit de expert T.M., precum şi răspunsul acestuia la obiecţiunile formulate de pârâtă, iar soluţia s-a bazat pe considerentele unei hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 într-un proces de drept comun, hotărâre în legătură cu care, conform art. 47 din Legea specială de reparaţie, nu se poate reţine că ar avea valoarea probatorie specifică prezumţiei lucrului judecat.
S-a mai reţinut că, în situaţia în care reclamanţii au invocat în motivele de apel prevederile modificatoare ale Legii nr. 247/2005 şi faţă de actualul conţinut al art. 19 din Legea nr. 10/2001 se impune, pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt şi a naturii măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor, suplimentarea probatoriilor, respectiv a expertizei de specialitate, urmând ca la efectuarea lucrării să fie avute în vedere criteriile expres prevăzute de acest text de lege.
În rejudecare, pe linia deciziei de casare şi cu respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., instanţa de trimitere, respectiv Curtea de Apel Ploieşti, a dispus prin încheierea din 15 februarie 2008, efectuarea raportului de expertiză.
Curtea de Apel, prin Decizia civilă nr. 29 din 06 februarie 2010, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 1084 din 16 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Buzău, a schimbat în parte sentinţa, pe fond a admis contestaţia, a anulat dispoziţia din 15 iunie 2004 a Primăriei comunei Vadul Paşii, în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilului moară ţărănească şi teren aferent în suprafaţă de 300 m.p. situat în comuna Vadul Paşii, judeţul Buzău, a respins ca nefondată cererea de intervenţie în interes propriu şi accesorie formulată de F.V. în calitate de administrator al S.C. D.S. S.R.L. - comuna Vadul Paşii şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, fiind obligaţi, în solidar, intimaţii la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat şi onorarii experţi la fond, apel şi în rejudecare către apelanţi.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a considerat că prevalenţa restituirii în natură în raport cu alte proceduri legale rezultă din dispoziţiile art. 9 din actul normativ enunţat care stabilesc că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini" iar acest principiu este, şi o consecinţă a prevederii art. 52 din lege care înlătură de la aplicare orice alte prevederi contrare ce tind să indisponibilizeze bunul de la restituirea în natură.
În raport cu probele cauzei administrate în fazele anterioare cât şi pe linia deciziei de casare, instanţa de apel a apreciat că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură.
S-a stabilit, de asemenea, că părţile nu au făcut dovada că îmbunătăţirile şi anexele aduse imobilului s-au efectuat cu autorizaţie de construire, iar în rejudecare, acelaşi expert a concluzionat în lucrarea efectuată în sensul că, faţă de forma clădirii, la data preluării construcţiile executate de Primăria comunei Vadu Paşii depăşesc 100% din suprafaţa preluată.
Totodată, nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute la alin. (1/a) art. 19 din lege nici acea construcţie căreia i-au fost adăugate, pe orizontală sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a suprafeţei preluate.
În speţă, aşa cum a rezultat din toate expertizele de specialitate adăugirea celor două încăperi din blocuri B.C.A. folosindu-se pereţii exteriori ai construcţiei iniţiale nu poate reprezenta o construcţie nouă care să constituie un impediment la restituirea în natură, cu atât mai mult cu cât extinderile au fost făcute fără autorizaţie legală.
Cât priveşte cererea de intervenţie în interes propriu şi accesorie formulată de S.C. D.S. S.R.L. şi F.V., aceasta a fost respinsă ca nefondată, reţinându-se că eventuale pretenţii ale chiriaşului urmează a fi reglementate în baza raporturilor contractuale dintre Primăria Vadu Paşii şi S.C. D.S. S.R.L.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Primăria Vadu Paşii şi intervenienţii S.C. D.S. S.R.L. şi F.V., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. au arătat că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, dispunând restituirea unui bun aflat în domeniul public al localităţii.
S-a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât judecarea pricinii s-a făcut cu nerespectarea procedurii de citare a tuturor părţilor litigante.
S-a mai considerat că, hotărârea atacată nu a fost motivată în conformitate cu cerinţele art. 261 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nepronunţare asupra fondului pretenţiilor deduse în justiţie, dar şi pentru faptul că instanţa a omis a se pronunţa asupra excepţiilor invocate în cauză.
S-a precizat că instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ, a soluţionat cauza cu nerespectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi a nesocotit dispoziţiile instanţei de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a lămurit situaţia de fapt şi de drept din cauză.
Un alt motiv de critică l-a constituit şi cel privind nepronunţarea instanţei asupra cererii de despăgubiri, dar şi acela vizând prorogarea legală a termenului locaţiunii.
După analizarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1393 din 03 martie 2010, a admis recursurile declarate de pârâta Primăria Vadu Paşii şi de intervenienţii F.V. şi S.C. D.S. S.R.L., împotriva Deciziei nr. 29 din 06 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare, reţinând următoarele considerente:
S-a constatat că, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "în situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate pe orizontală şi/sau pe verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent (...).
Ca urmare, s-a apreciat că ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (1) din lege vizează acele construcţii cărora, prin transformările survenite, în raport de forma iniţială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării (etajări sau/şi adăugiri de corpuri pe orizontală).
Totodată, instanţa supremă a reţinut că nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1) acea construcţie căreia i-au fost modificate compartimentarea iniţială ori i s-au adus îmbunătăţiri funcţionale, ori construcţia căreia i-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a construcţiei preluate (de exemplu, construcţiei preluate i-au fost adăugate ulterior preluării, corpuri noi, ce deservesc suprafeţe cu destinaţia de locuinţe ocupate în baza unor contracte de închiriere).
În speţă, expertiza tehnică administrată după casare cu trimitere, prin raportare la elementele construcţiei iniţiale cu o arie desfăşurată de 56,21 mp, a concluzionat că adăugirile la construcţia iniţială, în suprafaţă de 70,02 mp (compuse din arie utilă anexe imobil şi 44,44% din suprafaţa construcţiei iniţiale) reprezintă 124,57%, iar în raport de forma clădirii, la data preluării, construcţiile executate de pârâta Primăria comunei Vadu Paşii depăşesc 100% din suprafaţa preluată.
Ca urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., justificat de nerespectarea îndrumărilor instanţei de casare obligatorii pentru judecătorii fondului, recursurile deduse judecăţii au fost admise cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, pentru suplimentarea expertizei tehnice administrate în cauză sau refacerea acesteia, în sensul indicării şi individualizării construcţiilor noi adăugate construcţiei iniţiale prin respectarea întocmai a criteriilor obiectiv legale pretinse de textul art. 19 alin. (1) din Legea 10/2001 şi stabilirii, astfel, a normei legale incidente raportului juridic litigios (art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 10/2001), precum şi a oricăror alte probe necesare justei soluţionări a cauzei, urmând ca odată cu rejudecarea pricinii să se aibă în vedere şi celelalte critici invocate în recurs, care vor fi analizate ca apărări ale acestor părţi.
Pe linia deciziei de casare instanţa a dispus completarea raportului iniţial în sensul celor dispuse de instanţa supremă, iar la termenul din 15 decembrie 2010 intimaţii au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că acţiunea nu a fost formulată de toţi moştenitorii.
Examinând Decizia atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele şi lucrările dosarului, precum şi textele legale incidente, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Instanţa a reţinut incidenţa art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată care prevede că "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită".
Câtă vreme în acest text se face trimitere doar la posibilitatea persoanei îndreptăţită de a ataca actul emis de unitatea deţinătoare, fără a se stabili ca în ipoteza în care sunt mai multe persoane îndreptăţite, contestaţia să fie formulată în mod obligatoriu de toate, plecând de la principiul potrivit căruia "unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge" s-a interpretat că acţiunea, chiar dacă nu este formulată de toţi moştenitorii este admisibilă, întrucât nu sunt aplicabile regulile din materia revendicării.
Prin urmare, chiar dacă în speţa de faţă contestaţia nu a fost formulată de toţi moştenitorii nominalizaţi în dispoziţia atacată, o atare situaţie nu determină inadmisibilitatea acţiunii, motiv pentru care instanţa a respins excepţia invocată în acest sens de către intimaţi.
Pe fondul propriu-zis al cauzei, s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării recursului declarat de pârâta Primăria Vadu Paşii şi de intervenienţii F.V. şi S.C. D.S. S.R.L., a stabilit obligaţia în sarcina instanţei de trimitere de a efectua probe în sensul indicării şi individualizării construcţiilor noi adăugate construcţiei iniţiale prin respectarea întocmai a criteriilor obiectiv legale pretinse de textul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi stabilirii, astfel, a normei legale incidente raportului juridic litigios (art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 10/2001), iar pe linia deciziei de casare, Curtea conform art. 315 C. proc. civ. a dispus completarea expertizei de specialitate pentru a răspunde la obiectivele stabilite de instanţa ierarhic superioară.
În raport de toate elementele constatate, s-a concluzionat de către expertul T.M. că aria desfăşurată a construcţiei edificate de Primăria Vadu Paşii în 1975 este de 74,81% mp, iar construcţiile ridicate după preluarea imobilului însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
În condiţiile în care, din lucrarea întocmită nu rezultă că extinderile realizate de intimată, în raport cu forma iniţială a construcţiilor, reprezintă corpuri suplimentare de sine stătătoare, iar aria desfăşurată a acestora însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial, instanţa a apreciat că toate aceste transformări sunt de natură a-l caracteriza drept un "imobil nou" în accepţiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar în acest context pot fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a apreciat că, în raport de probatoriile administrate, restituirea în natură a bunului nu este posibilă, întrucât nu ne aflăm în situaţia reglementată de alin. (2) al art. 19 şi în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea contestatorilor, menţinând dispoziţia prin care se stabilise dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, criticile formulate de apelanţi au fost apreciate ca nefondate, motiv pentru care, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul, menţinând ca legală sentinţa atacată.
Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., apelanţii au fost obligaţi să plătească intimatei S.C. D.S. S.R.L. suma de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva Deciziei nr. 265 din 16 decembrie 2010, a Curţii de Apel au declarat recurs reclamanţii care au susţinut ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
S-a considerat că expertiza, a fost acceptată de către instanţa de apel, apreciind ca "aria desfăşurată a construcţiei edificate de Primăria Vadu Paşii în 1975 este de 74,81% mp, iar construcţiile revendicate după preluarea imobilului însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial" dar în mod greşit instanţa a respins apelul ca nefondat.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aduc lămuriri de ordin tehnic pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu se restituie în natură imobilele cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport de forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
Pe baza de măsurători, suprafaţa clădii vechi a reieşit a fi de 56,21 mp, iar camerele anexate la aceasta de 45,04 mp. şi, prin urmare, aria I desfăşurată a adăugirilor nu este mai mare de 100% din aria clădirii iniţiale ci mai mică.
Se susţine că, în cauză, pentru a ocoli exigentele legii, expertul inventariază ceea ce s-a efectuat în decursul timpului de deţinătorii acesteia sau pretinde că s-ar fi efectuat, fără dovezi (tencuieli interioare, tencuieli exterioare, planşeu lemn, reparaţii la şarpantă, ferestre, geamuri, spoieli-zugrăveli, reparaţii acoperiş, etc.).
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nul, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 este posibilă.
per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs pentru indicarea unuia dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat de motivul de recurs invocat.
Deşi recurenţii reclamanţii invocă incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., niciuna din susţinerile ce se regăsesc în declaraţia de recurs nu poate fi încadrată în acest motiv de recurs.
Astfel, afirmaţiile din cererea de recurs privesc, în general, modul de interpretare a raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, criticându-se modul de identificare a imobilului litigios şi greşita reţinere a situaţiei de fapt cu privire la acest imobil, ce nu pot fi considerate ca motive de nelegalitate care să atragă modificarea deciziei recurate.
Aceste aprecieri relative la modalitatea în care expertul a întocmit raportul de expertiză şi la acceptarea de către instanţă a concluziilor acestuia nu se circumscriu în cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ..
Pentru aceste considerente, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., cu respectarea cerinţelor referitoare la motivarea acestuia, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, conform art. 3021 lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ..
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenţii reclamanţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intervenientul F.V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii D.L., G.G. şi G.L. împotriva Deciziei civile nr. 265 din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii-reclamanţi la plata către intervenientul F.V. a sumei de 1.240 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7760/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7758/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
