ICCJ. Decizia nr. 7744/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7744/2011
Dosar nr.7219/86/2010
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 06 iulie 2010, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a solicitat, în temeiul art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 şi art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani faţă de pârâtul B.R..
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 26 mai 2010 în baza Acordului dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, deoarece a fost condamnat şi închis în mai multe rânduri pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Prin Sentinţa civilă nr. 1767 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava s-a admis acţiunea şi s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtului B.R. pe o perioadă de 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut. În declaraţia olografă dată de pârât la revenirea pe teritoriul României, acesta a recunoscut că, deşi la data de 04 ianuarie 2009 a părăsit legal ţara, ulterior, la data de 09 ianuarie 2009, a fost arestat de poliţia italiană pentru furt, fiind condamnat la 2 ani închisoare, din care a executat 16 luni. Prima instanţă a apreciat că motivul pentru care se solicită restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, conduita personală a pârâtului pe teritoriul Italiei reprezentând o atingere adusă siguranţei publice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B.R., criticând-o pentru nelegalitate. În motivare a arătat că art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 au fost abrogate prin Legea nr. 206/2010, aşa încât reclamanta nu mai are calitatea de a solicita restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie, iar potrivit art. II alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, la data intrării lui în vigoare încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfăşurare, pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În subsidiar pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată sau restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe o perioadă de 6 luni, maxim un an, arătând că faptele sale nu sunt de gravitate mare şi nu poate fi considerate o ameninţare reală şi suficient de gravă la adresa statului din care a fost returnat. În drept, apelantul a invocate dispoziţiile art. 14 din Tratatul Curţii Europene şi art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Prin Decizia nr. 4 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pe o perioadă de 1 an.
În ce priveşte calitatea reclamantei de a solicita restrângerea dreptului la liberă circulaţie, în considerentele acestei decizii instanţa de apel a reţinut că, prin Legea nr. 206/2010 s-au abrogat art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, însă reclamanta şi-a motivat acţiunea pe dispoziţiile art. 38 lit. b) din acelaşi act normativ, text rămas în vigoare. De altfel, din motivarea sentinţei apelate rezultă cu evidenţă că temeiul în baza căruia s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului a fost acesta din urmă.
Potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. b), măsura se dispune, la solicitarea instituţiei cu competenţe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale, care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate.
Potrivit art. 1 alin. (3) din HG nr. 1367/2009, reclamanta face parte din structurile de ordine şi siguranţă publică din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi este parte componentă a Departamentului de ordine şi siguranţă publică, fiind îndeplinită cerinţa art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005.
Referitor la fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 24 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi şedere a cetăţenilor uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii trebuie întemeiată pe conduita persoanei în cauză, care să constituie o ameninţare prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes al societăţii.
Pârâtul B.R. a fost condamnat pentru furt în Italia, fiind returnat după ce a executat o parte din pedeapsă. Declaraţia din dosar coroborată cu hotărârea de îndepărtare de pe teritoriul Italiei, emisă de Prefectul Provinciei Palermo, depusă de reclamantă, fac dovada conduitei pârâtului, evident contrară ordinii publice, care justifică restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie, însă pe o durată de un an.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul B.R., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat recurentul arată instanţa de apel a pronunţat Decizia recurată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 38 lit. b), art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 şi art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, atât în ceea ce priveşte stabilirea calităţii reclamantei de a solicita restrângerea dreptului la liberă circulaţie, cât şi în privinţa îndeplinirii condiţiilor din legea internă şi din legislaţia comunitară în privinţa posibilităţii restrângerii acestui drept.
Examinând Decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a unui cetăţean român poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani şi numai cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Măsura restrângerii libertăţii de circulaţie, prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, ignoră normele de drept internaţional, deoarece norma internă impune drept unică condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie, ca persoana, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, să aducă atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat, în timp ce normele comunitare permit limitarea acestei libertăţi în condiţii mult mai restrictive, legate de pericolul pe care persoana l-ar prezenta pentru ordinea, siguranţa sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
Astfel, art. 27 alin. (1) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
La alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.
Aplicarea cu prioritate a normei comunitare este impusă de art. 20 alin. (2) din Constituţie, text potrivit căruia, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Întrucât dispoziţiile din legea internă cu privire la condiţiile de restrângere a dreptului la liberă circulaţie sunt mai puţin favorabile în raport cu cele comunitare, acestea din urmă vor avea prioritate de aplicare.
În aplicarea directă a normei comunitare, motivele care să impună restrângerea libertăţii de circulaţie nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai primeze şi astfel, să fie ignorată exigenţa normei internaţionale.
Pe de altă parte, faţă de prevederile exprese ale art. 27 alin. (2) teza finală din Directiva 2004/38/CE, potrivit cărora "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri", nu se poate reţine, ca motiv exclusiv de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, împrejurarea că pârâtul a fost condamnat de autorităţile italiene pentru săvârşirea infracţiunii de furt pe teritoriul Italiei. Pentru faptele săvârşite pârâtul a fost deja sancţionat, iar sancţiunea aplicată de instanţa italiană a fost deja executată.
În speţă nu s-au invocat alte motive ce ţin de conduita pârâtului, de natură a justifica restrângerea dreptului la liberă circulaţie, în acţiune fiind aduse doar argumente generice privind necesitatea stopării migraţiei ilegale şi dezideratul respectării de către cetăţenii români a legislaţiilor statelor pe teritoriul cărora se găsesc. Or, sancţiunea limitării dreptului la liberă circulaţiei nu poate fi dispusă pentru considerente de ordin general, ci presupune analiza conduitei concrete a persoanei în cauză, conduită care să fie aptă a genera o stare de ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa statului pe teritoriul căruia ar urma să opereze restricţia.
Această soluţie a fost statuată de Curtea europeană de Justiţie, în cauza Jipa (Hotărârea Camerei întâi, din 10 iulie 2008). Astfel, instanţa europeană, făcând trimitere la jurisprudenţa sa anterioară, a reţinut că "noţiunea de ordine publică presupune, în orice caz, pe lângă tulburarea ordinii sociale pe care o reprezintă orice încălcare a legii, existenţa unei ameninţări reale, prezente şi suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societăţii" (parag. 23 al hotărârii) şi că "împrejurarea că faţă de un cetăţean al Uniunii s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul unui alt stat membru unde şedea în mod ilegal nu ar putea fi luată în considerare de statul membru de origine al acestuia pentru a limita dreptul la liberă circulaţie al cetăţeanului respectiv decât în măsura în care conduita acestuia reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii" (parag. 26 al hotărârii).
Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant urmează a fi admis, cu consecinţa modificării deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, şi schimbării în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul B.R. împotriva Deciziei nr. 4 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia, în sensul că urmare admiterii apelului declarat de pârâtul B.R., schimbă în tot Sentinţa nr. 1767 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, şi respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7745/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7741/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
