ICCJ. Decizia nr. 7765/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7765/2011
Dosar nr.42750/3/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 28 octombrie 2009, reclamanta P.V. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General a solicitat Tribunalului Bucureşti ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate că este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 424 m.p. şi construcţia edificată pe el.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că este moştenitoarea defuncţilor G.V. şi G.A. care au deţinut imobilul din litigiu în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 1235/1957, imobil expropriat prin Decretul nr. 388/1962, construcţia fiind demolată în anul 1963.
A mai susţinut reclamanta că, deşi notificarea a fost formulată în anul 2001, aceasta nu a fost soluţionată până la data promovării prezentei acţiuni.
Prin Sentinţa civilă nr. 320 din 9 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.V. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi Primăria Municipiului Bucureşti, fiind obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să emită o dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei P.V., sub formă de despăgubiri pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 424 m.p., şi construcţia demolată, descrisă în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1245/1957, imobil situat în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei că, reclamanta şi-a dovedit calitatea de moştenitoare a defuncţilor săi părinţi G.A. şi G.V. şi dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, imobil ce a fost expropriat prin Decretul nr. 388/1962, construcţia fiind demolată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General întrucât reclamanta nu a depus toate înscrisurile pentru dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii odată cu notificarea şi că a fost obligată în mod greşit să înainteze dosarul după emiterea dispoziţiei Primarului General, dat fiind că este necesar să obţină avizul de legalitate din partea prefectului.
Prin Decizia civilă nr. 716 A din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Sentinţei civile nr. 320 din 9 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, actele care au stat la baza pronunţării sentinţei atacate, s-au aflat în dosarul administrativ depus la Primărie şi chiar dacă actele ar fi fost depuse în faţa instanţei, aceasta avea obligaţia să soluţioneze notificarea, în caz contrar, ar fi însemnat încălcarea principiului liberului acces la justiţie.
A mai reţinut curtea, că la dosar nu există nicio dovadă că apelantul ar fi solicitat reclamantei-intimate completarea dosarului.
Referitor la calitatea de persoană îndreptăţită, Curtea a constat că reclamanta a făcut această dovadă în condiţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, preluarea imobilului din litigiu fiind abuzivă.
Prin pronunţarea sentinţei apelate, prima instanţă a respectat şi Decizia nr. XX/2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Cu privire la critica referitoare la obligaţia apelantului de a înainta dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, curtea a reţinut că acesta decurge din dispoziţiile OUG nr. 81/2007, art. 16 alin. (2).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti - Municipiul Bucureşti prin Primarul general invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a reiterat criticile formulate în apel, respectiv: nedepunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate şi lipsa calităţii de persoană îndreptăţită.
Că, obligaţia de a depune actele doveditoare ale proprietăţii, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate revine potrivit art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001 notificatorului, iar acestea trebuiau depuse ca anexă la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Faţă de cele expuse, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi în rejudecare respingerea cererii formulată de către reclamanta P.V..
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză de către pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul general va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţia motivată, asupra cererii de restituire".
Din interpretarea coroborată cu art. 25 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, rezultă că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Depunerea sau nu a actelor este lăsată la libera apreciere a persoanei îndreptăţite, astfel putând da naştere unui abuz din partea celorlalţi deţinători prin solicitarea a tot felul de acte.
În speţă, notificarea a fost formulată la 19 octombrie 2001, dată de la care au trecut aproape 10 ani, timp în care recurentul-pârât putea să soluţioneze notificarea într-un sens sau altul, sancţiunea pentru neîndeplinirea eventualelor acte pe care recurentul le considera necesare putând fi respingerea cererii.
Critica este şi inutilă, având în vedere că prin Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva dispoziţiei/deciziei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei împotriva refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Primăria Municipiului Bucureşti - Municipiul Bucureşti prin Primar General.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 716 A din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7768/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7767/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
