ICCJ. Decizia nr. 7768/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7768/2011
Dosar nr.662/101/2010
Şedinţa publică din 03 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 04 februarie 2010 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, cererea formulată de reclamantul S.N.D. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin care a solicitat ca pe cale judecătorească să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 600.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru suferinţele fizice şi psihice pe care le-au îndurat el şi părinţii săi S.N. şi S.O., în perioada 18 iunie 1951 - 01 ianuarie 1956 cât au fost strămutaţi şi li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea F., jud. Galaţi.
La data de 18 februarie 2010, reclamanţii S.Ş., S.M.B. şi S.R.Ş. au solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice acordarea de daune morale în cuantum de 600.000 euro în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2009, pentru suferinţele fizice şi psihice pe care le-au îndurat soţul şi respectiv tatăl S.M. în prezent decedat, părinţii acestuia S.N. şi S.O. şi bunicii acestuia S.I. şi S.A. ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat în localitatea F., jud. Galaţi în perioada 18 iunie 1951 - 01 ianuarie 1956.
La data de 17 mai 2010 s-a pus în discuţia părţilor şi s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 164 alin. (1) C. proc. civ., conexarea celor două cauze.
În motivarea acţiunii reclamantul S.N.D. respectiv reclamanţii S.Ş., S.M.B. şi S.R.Ş. au arătat că, la data de 18 iunie 1951 ca urmare a Hotărârii Consiliului de miniştri nr. 344 din 15 martie 1951 şi Dispoziţiei nr. 200/1951 el împreună cu părinţii şi bunicii săi respectiv soţul şi tatăl S.M. în prezent decedat, părinţii acestuia S.N. şi S.O. şi bunicii acestuia S.I. şi S.A., au fost dislocaţi stabilindu-li-se domiciliul obligatoriu în localitatea F., jud. Galaţi, pentru o perioada de 4 ani, 6 luni şi 13 zile.
Prin Decizia civilă nr. 219 din 17 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 662/101/2010, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.N.D. domiciliat în Drobeta-Turnu Severin, judeţ Mehedinţi, S.Ş. domiciliată în Drobeta-Turnu Severin, judeţ Mehedinţi, S.M.B. şi S.R.Ş. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi, de daune morale astfel:
- 15.000 euro în echivalent lei la data efectuării plăţii către reclamantul S.D.;
- 6.000 euro în echivalent lei la data efectuării plăţii către reclamanţii S.Ş., S.M.B. şi S.R.Ş. în calitate de soţie respectiv descendenţi ai persoanei strămutate S.M.;
- 4.000 euro în echivalent lei la data efectuării plăţii către reclamanţii S.M.B. şi S.R.Ş. în calitate de descendenţi gradul II ai bunicilor S.N. şi S.O..
Instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 18 iunie 1951 ca urmare a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 344 din 15 martie 1951 şi Dispoziţiei nr. 200/1951 reclamantul S.N.D. împreună cu fratele, părinţii şi bunicii săi, care erau rude şi respectiv soţ ai celorlalţi trei reclamanţi au fost dislocaţi de la locuinţa lor din comuna J., Jud. Mehedinţi, stabilindu-li-se domiciliul obligatoriu în localitatea F., jud. Galaţi.
La data strămutării li s-a permis să ia foarte puţine lucruri de acasă, au fost transportaţi cu vagoane de marfă împreună cu animalele şi ajunşi la destinaţie au fost lăsaţi în câmp sub cerul liber, fiecărei familii repartizându-i-se câte o parcelă de teren marcată cu ţăruşi.
Pe perioada strămutării, la început au locuit în bordeie săpate în pământ, până şi-au construit case din chirpici şi au trebuit să îndure condiţii precare de viaţă, respectiv lipsa posibilităţilor de a-şi asigura igiena, lipsa apei, a asistenţei medicale, lipsa accesului liber la învăţătură, îngrădirea dreptului la liberă circulaţie, iar după încetarea tuturor acestor represiuni, au întâmpinat dificultăţi pentru reintegrarea în sânul comunităţii şi pentru obţinerea şi păstrarea locului de muncă.
Instanţa a apreciat că reclamanţii care, în conformitate cu actele depuse, sunt persoane îndreptăţite să beneficieze ca urmare a măsurilor administrative luate împotriva lor sau a rudelor lor de despăgubiri reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit.
Cât priveşte cuantumul despăgubirilor instanţa a apreciat că suma solicitată, de 600.000 euro reclamantul S.D. şi 600.000 euro ceilalţi trei reclamanţi, este excesiv de mare, astfel că a admis doar în parte cererea acestora şi a obligat Statul Român la plata sumelor aşa cum s-a arătat în dispozitivul sentinţei.
Împotriva acestei sentinţe au formulat şi motivat cereri de apel reclamanţii şi pârâtul Statul Român, prin reprezentant, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Criticile invocate de apelanţii reclamanţi vizează în exclusivitate cuantumul daunelor morale acordate, susţinând că sunt prea mici faţă de suferinţele pe care aceştia şi autorii lor le-au îndurat.
La rândul său apelantul pârât Statul Român a susţinut că daunele morale sunt neîntemeiate şi nedovedite arătând că daunele morale pot fi acordate în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009 doar persoanelor care au suferit o condamnare politică, iar nu şi celor ce au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
În subsidiar, s-a criticat cuantumul daunelor morale acordate, s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cu consecinţe dintre cele mai grave şi s-a susţinut că instanţa nu a stabilit dacă pentru acelaşi autor s-au formulat mai multe cereri de către diferiţi moştenitori.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 395 din 17 noiembrie 2010 a respins apelul reclamanţilor, a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea.
În considerente s-a reţinut că, apelanţii reclamanţi au promovat acţiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale în temeiul dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau descendenţii acestora până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, astfel că instanţa trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispoziţiile sunt suspendate de drept.
Deşi la data soluţionării apelului de faţă termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional nu a expirat, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că după împlinirea termenului dispoziţiile legale îşi încetează efectele.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia.
Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
Asupra caracterului şi obligativităţii unor astfel de decizii s-a pronunţat Curtea Constituţională (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în M. Of., nr. 151/12.04.2000), stabilind că obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele judecătoreşti, ca de altfel şi pentru celelalte persoane fizice şi juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituţie, în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituţională continuând soluţionarea cauzei şi având obligaţia să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, reclamantul invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În mod greşit s-a făcut aplicarea dispoziţiilor Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care a fost publicată în M. Of. din data de 15.11.2010.
- În mod greşit s-a respins acţiunea având în vedere că la data la care a fost emisă Decizia atacată, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 erau doar suspendate şi nu îşi încetase efectele, efecte care se expirau doar după 45 de zile de la publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed:
Hotărârea ce face obiectul recursului a fost pronunţată la data de 17 noiembrie 2010 deci, după publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (publicată în 15.11.2010) potrivit cu care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Recurentul prin motivele de recurs aduce critici, ilustrând că, la pronunţarea hotărârii în mod greşit s-a făcut aplicarea deciziei Curţii Constituţionale sus arătate, având în vedere că apelul a fost declarat mai înainte de publicare în M. Of. al acestei hotărârii.
Criticile sunt nefondate, întrucât, dacă s-ar considera că instanţa este ţinută de temeiul de drept în vigoare la data formulării acţiunii sau la data declarării apelului şi s-ar putea ignora declararea neconstituţionalităţii a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 pe parcursul judecăţii s-a goli de conţinut însuşi scopul controlului de constituţionalitate.
Or, dacă declararea neconstituţionalităţii nu ar avea niciun efect în cauza pendinte (pronunţată după publicarea în M. Of. a deciziei de constituţionalitate), atunci dispoziţiile art. 147 din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 ar fi lipsite de orice eficienţă juridică.
Nu se poate reţine existenţa unei "speranţe legitime" a reclamanţilor la obţinerea unei compensaţii pentru acoperirea prejudiciului moral, ca urmare a adoptării Legii nr. 221/2009, cu referire la dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) ulterior declarate neconstituţionale.
Nu se poate reţine că un act legislativ care, la scurt timp după emiterea lui, a fost contestat ca fiind contrar principiilor constituţionale şi a fost declarat neconstituţional pe acest motiv, poate reprezenta o bază solidă în sensul jurisprudenţei Curţii europene a Drepturilor Omului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 147/1992, Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din aceeaşi lege "deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".
Cum, în speţa supusă dezbaterii hotărârea ce face obiectul recursului a fost pronunţată la 17 noiembrie 2010, deci, după publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în mod corect s-a admis apelul pârâtului şi s-a respins acţiunea.
Aşadar, în raport de cele reţinute, Înalta Curte în baza art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.N.D., S.Ş., S.M.B. şi S.R.Ş. împotriva Deciziei civile nr. 395 din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7769/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7765/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
