ICCJ. Decizia nr. 7773/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7773/2011
Dosar nr.12008/118/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 9 noiembrie 2009 reclamanta T.A. a solicitat Tribunalului Constanţa în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de 100.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii efective cu titlu de daune, pentru prejudiciul suferit de defuncta P.O..
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951 reclamanta şi membrii familiei sale au fost strămutaţi din comuna Sîmpetru Mic, Judeţul Timiş în satul Fundata, comuna Perieţi, Judeţul Ialomiţa.
Ca urmare a măsurii administrative dispuse împotriva sa, prin Hotărârea nr. 1278 din 28 martie 1991 pronunţată în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 i s-a acordat o indemnizaţie în cuantum de 822 lei/lună, începând cu 1 aprilie 1991.
Prin Decizia nr. 888 din 21 mai 2009, i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Prin Cererea înregistrată la nr. 12009/118/2009, reclamanta T.A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 100.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii efective, cu titlu de daune, pentru prejudiciul suferit de P.A., dislocată în aceeaşi perioadă cu reclamanta.
Prin încheierea de şedinţă publică din 23 februarie 2010, instanţa a dispus conexarea dosarelor nr. 14474/118/2009 la dosarul nr. 12008/118/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 407 din 26 februarie 2010 Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea principală şi cererea conexă formulată de reclamanta T.A. şi a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei suma de 50.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii.
A admis excepţia nulităţii cererii conexe formulată de T.A. şi în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ. a declarat nulă cererea conexă.
A admis în parte cererea conexă formulată de reclamanţii P.D. şi A.F. şi a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să le plătească câte 50.000 euro, în echivalent lei la data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta împreună cu părinţii săi P.H. şi P.O. au fost strămutaţi prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951, la data de 18 iunie 1951 în comuna Perieţi, sat Fundata, Judeţul Ialomiţa, iar reclamanţii P.D. şi A.F. sunt descendenţi ai defunctului P.H., în calitate de fii, măsura luată având caracter politic în sensul art. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel încât reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri în sensul art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice criticată sub aspectul cuantumului de câte 50.000 euro pentru fiecare reclamant, întrucât nu s-a avut în vedere că reclamanta T.A. a beneficiat de o pensie lunară de 622 lei în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, iar suferinţele defuncţilor părinţi nu pot fi transpuse asupra descendenţilor.
De asemenea, prima instanţă nu a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la aprecierea despăgubirilor.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 248/C din 20 octombrie 2010 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei T.A. suma de 2.500 euro, în echivalent lei la data plăţii şi la câte 2.000 euro, în echivalent lei la data plăţii către reclamanţii P.D. şi A.F. cu titlu de daune morale.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept finalitate, nu atât de a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Că, deşi întreaga familie a reclamantei a fost victima dislocării, cei mai afectaţi au fost părinţii reclamantei, iar trecerea unei perioade de peste 50 de ani a atenuat semnificativ prejudiciul moral.
Pe de altă parte, curtea a mai reţinut că reclamanta a beneficiat începând cu anul 1990 de o serie de măsuri prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii T.A., P.D. şi A.F. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Prin recursul lor reclamanţii au criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul insuficienţei daunelor acordate în raport cu prejudiciul suferit, respectiv, restrângerea posibilităţilor de a se bucura de viaţă, de a se manifesta liber, fără constrângeri, atingerea adusă onoarei, demnităţii, prestigiului şi cinstei, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Despăgubirea bănească acordată nu reflectă o concordanţă valorică între cuantumul său şi gravitatea incomensurabilă a prejudiciului la a cărei reparare este destinat să contribuie.
În considerarea celor expuse, recurenţii-reclamanţi au solicitat obligarea Statul Român la plata de daune morale în cuantum de 100.000 euro, echivalent în lei la data plăţii.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a criticat hotărârea atacată fiind nelegală întrucât prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1354 din 20 octombrie 2010 şi respectiv nr. 1358 din 21 octombrie 2010 au fost admise excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din OUG nr. 62/2010 şi respectiv art. 5 alin. (1) lit. a), din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de către reclamanţi şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
În raport de dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti, au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, vor avea efect asupra tuturor cauzelor în curs de judecată, în care nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă.
În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată în recurs în interesul legii.
În speţă, Decizia recurată a fost pronunţată la data de 20 octombrie 2010, iar deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358 din 1360/2010 au fost publicate în M. Of. la data de 15.11.2010.
În raport cu cele expuse critica recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice va fi respinsă.
Nefondată este şi critica recurenţilor-reclamanţi referitoare la cuantumul redus al despăgubirilor acordate de către instanţa de apel.
Sub acest aspect, s-au avut în vedere suferinţele şi privaţiunile la care au fost supuşi, cu referire la vârsta la care s-au declarat măsurile de represiune, la traiul acestora pe perioada domiciliului forţat, şi beneficiile recunoscute prin Decretul-Lege nr. 118/1990.
Stabilind cuantumul despăgubirilor la 2.500 euro, în echivalent lei la data plăţii, pentru reclamanta T.A. şi la câte 2.000 euro, în echivalent lei la data plăţii pentru reclamanţii-recurenţi P.D. şi A.F., instanţa de apel, a apreciat corect, ca fiind rezonabile aceste sume în raport cu suferinţele şi privaţiunile îndurate de aceştia.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii T.A., P.D., A.F. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 248 C din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7777/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7769/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
