ICCJ. Decizia nr. 7806/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7806/2011
Dosar nr.2933/102/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 1200 din 10 iunie 2010 Tribunalul Maramureş a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8200 euro cu titlu de daune morale, pentru condamnarea politică suferită de antecesorul acesteia prin sentinţa nr. 125 din 10 mai 1958 a Tribunalului Militar Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că tatăl reclamantei a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 209 C. pen. Constatând incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 faţă de această condamnare, tribunalul a considerat întemeiată cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, apreciind că suma de 8200 euro reprezintă o satisfacţie echitabilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâtul.
Prin Decizia nr. 170/A din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins apelul reclamantei şi a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte hotărârea atacată şi a redus cuantumul despăgubirilor la 5000 euro, reţinând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor OUG nr. 62/2010 care limitează cuantumul despăgubirilor cuvenite descendenţilor de gradul I al celor care au suferit condamnări cu caracter politic, la această sumă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta C.E. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş.
Prin recursul său, reclamanta a solicitat modificarea deciziei atacate şi majorarea cuantumului despăgubirilor, iar în subsidiar casarea deciziei recurate şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond. În motivarea recursului a susţinut că Decizia instanţei de apel este nelegală, deoarece se sprijină pe dispoziţiile OUG nr. 62/2010, care la data pronunţării hotărârii erau deja declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354 din 21 octombrie 2010. De asemenea, susţine că aceste dispoziţii încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Deşi cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de fond era foarte mic, instanţa de apel a redus şi mai mult acest cuantum, fără a ţine seama de faptul că reclamanta nu a beneficiat de alte măsuri reparatorii pentru prejudiciul moral suferit.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş, redând in extenso considerentele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea Constituţională, a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate, arătând că nu a ţinut cont de efectele acestei decizii, faţă de care se impunea a se constata că nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale în temeiul Legii nr. 221/2009.
Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul reclamantei C.E. se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel a dimensionat daunele morale de care poate beneficia reclamanta în raport de consecinţele negative produse asupra antecesorului său de condamnarea cu caracter politic suferită, dar şi în raport de dispoziţiile OUG nr. 62/2010, care a plafonat sumele ce se pot acorda categoriilor de persoane vizate de Legea nr. 221/2009.
La data pronunţării Deciziei nr. 170/A din 11 noiembrie 2010, OUG nr. 62/2010 îşi producea pe deplin efectele. Ulterior, Curtea Constituţională a României a pronunţat Deciziile nr. 1354 şi 1358 din 21 octombrie 2010, publicate în M. Of. la 15.11.2010, prin care prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare au fost declarate neconstituţionale.
Faţă de împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale au intervenit după ce reclamanta obţinuse o hotărâre definitivă de acordare a daunelor morale în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, Înalta Curte constată că ele nu pot produce efecte în cauza de faţă.
Pe de altă parte, declararea neconstituţională a prevederilor art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 nu mai permite aplicarea acestora.
Declararea neconstituţională a prevederilor art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 prin Decizia nr. 1354 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a României înseamnă că, la data judecării recursului, nu se mai poate ţine cont de o dispoziţie declarată neconstituţională ci, în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului vor fi avute în vedere criteriile doctrinare şi jurisprudenţiale în materie.
În cuantificarea daunelor morale cuvenite reclamantei, Înalta Curte va ţine cont de criteriul echităţii, ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului, şi de echilibrul care trebuie să existe între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi totuşi înlăturat în întregime şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat o serie de facilităţi de natură să-i atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge la situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.
Va avea, de asemenea, în vedere faptul că şi în termenii consacraţi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia daunelor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în egală măsură să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
De aceea, faţă de aceste argumente, de durata condamnării efectiv executate de autorul recurentei-reclamante, de suferinţele fizice şi psihice încercate de acesta, raportate la vârsta sa la momentul condamnării, ţinând seama şi de consecinţele produse ulterior în viaţa reclamantului pe plan social şi profesional, precum şi de faptul că succesoarea acestuia (M.I. fiind decedat din 15 februarie 2001, conform certificatului de deces aflat la dosarul fond) nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, Înalta Curte apreciază că suma de 30.000 euro reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral produs.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 raportat la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va modifica în tot Decizia atacată şi, admiţând apelul reclamantei şi respingând apelul pârâtului, va schimba în parte sentinţa instanţei de fond, obligând Statul Român la plata sumei de 30.000 euro cu titlul de daune morale către reclamantă.
Pentru aceleaşi argumente referitoare la efectele Deciziilor nr. 1354 şi nr. 1358/2010 ale Curţii Constituţionale, recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva Deciziei nr. 170 A din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică în tot Decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă şi respinge apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 1200 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Mureş, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 30.000 euro - contravaloarea în lei la cursul zilei, cu titlu de daune morale către reclamantă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7807/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7805/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
