ICCJ. Decizia nr. 7814/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7814/2011
Dosar nr.1775/108/2010
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 232 din 1 aprilie 2010 Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantului T.F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România S.A., obligând pârâtul la plata sumei de 75.660 RON, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate, că despăgubirile în cuantum de 20.208 RON acordate reclamantului în urma exproprierii suprafeţei de 291 mp teren arabil nu reprezintă realitatea valorii terenului. A apreciat că valoarea de 61 euro/mp, stabilită de doi dintre experţii din comisia de trei experţi numită de instanţă, reprezintă valoarea de circulaţie a terenurilor din zonă, în care se include şi valoarea prejudiciului cauzat prin expropriere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâtul.
Prin Decizia civilă nr. 459/A din 24 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului T.F., reţinând că la calculul valorii terenului experţii au ţinut cont că acesta este un teren arabil situat în intravilan, precum şi de caracteristicile acestuia reprezentate de căile de acces şi utilităţi, de situaţia reală a poziţionării lui într-un cartier de locuinţe.
În termen legal, împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul şi pârâtul.
Prin recursul său, reclamantul T.F. a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul de a se dispune acordarea de despăgubiri în cuantum de 43.650 euro, echivalentul a 181.606 RON, calculat la 150 euro/mp, precum şi acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 şi urm. C. proc. civ. În motivarea recursului a susţinut că instanţa de apel şi-a raportat Decizia doar la concluziile expertizei, făcând abstracţie de înscrisurile depuse, respectiv de Hotărârile nr. 12/2010 şi nr. 15/2010 ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România S.A., prin care s-au acordat despăgubiri pentru terenurile învecinate în cuantum de 126 euro/mp, precum şi de faptul că există hotărâri ale Consiliului Local Arad prin care se acordă despăgubiri pentru terenurile învecinate, cu caracteristici identice, în valoare de 150 euro/mp.
O altă critică adusă deciziei recurate se referă la nemotivarea respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Mai mult, în cauză nu se punea nici problema compensării cheltuielilor de judecată, deoarece unicele cheltuieli erau făcute de reclamant.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România S.A. a criticat Decizia instanţei de apel invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, motivat de faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra apelului său, pe care nici nu l-a analizat prin considerente.
Subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că nu este necesară casarea cu trimitere, a invocat nelegalitatea hotărârii recurate, care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu se referă la probele administrate în cauză, astfel încât nu se poate cunoaşte care sunt motivele de fapt şi de drept în baza cărora s-a apreciat care este valoarea reală a terenului expropriat.
De asemenea, a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd în mod expres că valorile de comparaţie pot fi reprezentate doar de preţurile de tranzacţionare, iar nu de ofertele publicate în presă sau postate pe internet.
Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte le consideră fondate, urmând a le admite, pentru considerentele ce succed:
Criticile comune ale părţilor, referitoare la nemotivarea hotărârii în raport de motivele de apel invocate şi de probele administrate în cauză, se privesc ca fondate.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Această obligaţie a instanţei, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
Rolul acestei dispoziţii este acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare, cerinţa fiind impusă de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei şi de faptul că forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele Albina şi Gheorghe împotriva României, subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţie şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, sau cel puţin de a le aprecia.
În cauză, motivarea deciziei curţii de apel nu răspunde acestor exigenţe legale, deoarece nu examinează efectiv apărările şi susţinerile părţilor, confirmând în termeni generali situaţia de fapt şi dezlegarea în drept statuată de prima instanţă.
Astfel, deşi atât reclamantul, cât şi pârâtul îşi raportează criticile formulate în apel la o serie de probe, respectiv la înscrisuri a căror administrare a fost admisă de instanţă, în considerentele hotărârii nu se face niciun fel de referire la acestea, preluându-se argumentele hotărârii instanţei de fond.
De asemenea, critica formulată de reclamant referitoare la netemeinicia sentinţei atacate cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată nu este deloc analizată.
În acelaşi mod, apelul pârâtului, care conţine critici punctuale cu privire la modul în care instanţa de fond a determinat valoarea de circulaţie a terenului supus exproprierii, nu este deloc analizat în considerente, iar asupra acestuia curtea de apel nu se pronunţă nici prin dispozitiv.
A nu motiva o hotărâre şi a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, precum şi a nu se pronunţa asupra apelului declarat de una din părţi, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, care impune casarea deciziei atacate şi, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., trimiterea cauzei aceleiaşi curţi de apel, spre rejudecarea apelurilor.
Faţă de această împrejurare, celelalte motive de recurs, formulate în subsidiar de pârât, nu vor mai fi analizate, urmând ca instanţa de apel să aibă în vedere totalitatea criticilor invocate de părţi prin cererile de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul T.F. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România S.A. prin D.R.D.P. Timişoara împotriva deciziei nr. 459 A din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7815/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7813/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
