ICCJ. Decizia nr. 792/2011. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 792/2011
Dosar nr. 7658/236/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2318 din 27 martie 2009, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamantul Municipiul Giurgiu, prin Primar şi pârâţii SC R. SA şi I.E., în favoarea Tribunalului Giurgiu, reţinând că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepţia cererilor în materie succesorală, împărţeală judiciară. Cum preţul stipulat în actul a cărui anulare se solicită are o valoare mai mare de 500.000 lei, rezultă că soluţionarea prezentei cauzei, după acest criteriu legal, este de competenţa tribunalului.
După declinarea competenţei, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic pe rolul Tribunalului Giurgiu, la un complet specializat în soluţionarea cauzelor civile generale.
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 27 octombrie 2009, Tribunalului Giurgiu a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului Municipiul Giurgiu, prin Primar, formulată în contradictoriu cu pârâţii SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) şi I.E.; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de B.N.P. C.V., pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991.
Din analiza actului a cărui anulare se solicită, se reţine că, prin acesta, nu s-a făcut altceva decât să se înstrăineze, de către vânzătorul SC R. SRL, o suprafaţă de 5000 mp teren, situat în mun. Giurgiu, având ca vecinătăţi: Bd. M, ansamblu locuinţe, C.J.J. Giurgiu, către cumpărătoarea I.E., obiectul contractului fiind o vânzare simplă, fără să se specifice că ar fi vorba despre împărţeli sau comasări ale unor parcele, în scopul realizării de locuinţe, şi, nici într-un caz, de constituirea unor servituţi de trecere, pentru a fi, eventual, necesară prezentarea unui certificat de urbanism, sub sancţiunea nulităţii.
Mai reţine tribunalul că suprafaţa de teren înstrăinată - de 5000 mp, chiar dacă ar fi făcut parte dintr-o suprafaţă mai mare, la momentul încheierii actului, era înscrisă în Cartea Funciară, de sine stătătoare, având număr cadastral separat - 3404, aşa cum se specifică în contract şi cum rezultă din fişa corpului de proprietate aflată la fila 58 din dosar, ceea ce semnifică faptul că, anterior vânzării, a avut loc dezmembrarea.
Or, în această situaţie, în care s-a procedat doar la vânzarea unei suprafeţe de 5000 mp - având Carte Funciară separată - fără a se pune problema unei operaţiuni de genul celor despre care se face vorbire în art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, tribunalul a reţinut că nu se impunea existenţa şi prezentarea unui certificat de urbanism, sub sancţiunea nulităţii actului, aşa cum, în mod eronat, pretinde reclamanta.
Cât priveşte susţinerile acesteia, conform cărora scopul tranzacţiei este realizarea de construcţii, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, în contract, nefăcându-se nicio menţiune în acest sens, ele nu prezintă relevanţă juridică, atât timp cât textul art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 se referă la „împărţeli ori comasări de parcele, solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii", ceea ce nu este cazul în speţă.
De asemenea, fără relevanţă sunt şi susţinerile referitoare la constituirea de servituţi viitoare, textul de lege condiţionând încheierea actului de obţinerea unui certificat de urbanism, numai în cazul în care, prin actul respectiv, se fac astfel operaţiuni de constituire de servituţi, şi nu în toate situaţiile în care se prezumă că, pe viitor, s-ar putea solicita un drept de servitute.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul Municipiul Giurgiu care, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 166A din 5 martie 2010, respingând, ca nefondat, apelul declarat, cu următoarea motivare:
Apelantul reclamant Municipiul Giurgiu a solicitat să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de B.N.P. C.V., încheiat între SC R. SRL, în calitate de vânzător, şi I.E., în calitate de cumpărător, având ca obiect o suprafaţă de 5000 mp teren, situat în Municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, ca fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, a căror nerespectare se sancţionează cu nulitatea actului.
Susţinerile apelantului reclamant, în sensul că, greşit, tribunalul a reţinut că, în cazul acestei operaţiuni de înstrăinare, nu se impunea existenţa şi prezentarea unui certificat de urbanism, au fost înlăturate, cu următoarele argumente:
Art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 - în forma în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare menţionat, prevăd obligativitatea certificatului de urbanism doar „în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza „studiu de fezabilitate" şi pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară, atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli sau comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii, precum şi construirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil".
Prin urmare, în speţă, nu suntem în prezenţa cazurilor expres prevăzute de lege, pentru care se prevedea obligativitatea unui certificat de urbanism, şi, mai mult, legea califică drept scop al operaţiunilor notariale, având ca obiect împărţeli ori comasări de parcele, realizarea de lucrări de construcţii.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut că scopul tranzacţiei (realizarea de lucrări de construcţii) nu a fost dovedit, deoarece contractul de vânzare-cumpărare în cauză nu conţine nici o menţiune în acest sens. Pe de altă parte, instanţa de fond a accentuat faptul că operaţiunea notarială în speţă nu a vizat nici împărţeli şi nici comasări de parcele solicitate în acest scop.
Suprafaţa de teren înstrăinată de 5000 mp, la momentul autentificării contractului de vânzare, era identificată cu nr. cadastral distinct, respectiv 3404, fiind şi intabulată în Cartea Funciară nr. 3413/N/ a localităţii Giurgiu, situaţie în care nu se impunea existenţa şi prezentarea unui certificat de urbanism, sub sancţiunea nulităţii actului, astfel cum, în mod eronat, susţine apelantul-reclamant în cauză.
Referitor la susţinerea apelantului-reclamant, în sensul că, pentru terenul în litigiu, sunt aplicabile prevederile OUG nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 294 C. proc. civ., potrivit căruia, în apel, nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Înţelegându-se, prin cauză, temeiul juridic al acţiunii, solicitarea constatării nevalabilităţii actului juridic pentru încălcarea prevederilor din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, sau pentru existenţa unei cauze imorale, în condiţiile în care, prin cererea introductivă, s-a solicitat anularea actului pentru încălcarea prevederilor art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, echivalează cu schimbarea cauzei, căci o asemenea nulitate constituie un nou temei juridic al acţiunii.
Curtea a înlăturat această critică, prin raportare la principiul rezultat din art. 294 C. proc. civ., potrivit căruia, în apel, nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat, în consecinţă, o asemenea schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată nu se poate face pentru prima dată în faţa instanţei de apel, aceasta urmând să o înlăture de la orice analiză.
Referitor la susţinerea apelantului - reclamant privind existenţa unei servituţi determinată de pretinsa existenţă a unei plantaţii amenajate pe terenul în litigiu, Curtea a înlăturat-o ca nefondată.
În primul rând, existenţa unei plantaţii amenajate pe teren nu a fost dovedită, iar, în al doilea rând, faptul de a susţine că presupusa existenţă a plantaţiei poate fi considerată o servitute, „întrucât a creat constrângeri şi interdicţii privind utilizarea terenului", este lipsit de temei legal.
Servitutea presupune, în mod esenţial, existenţa a două imobile ce aparţin la doi proprietari diferiţi, iar ea se constituie asupra unui imobil în vederea asigurării utilităţii celuilalt.
Deşi, apelantul - reclamant sugerează ideea existenţei unui drept de servitute, pentru a argumenta obligativitatea existenţei unui certificat de urbanism, în temeiul art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că prevederile legale invocate se referă la ipoteza constituirii unei servituţi de trecere cu privire la un imobil, ceea ce nu este cazul în speţă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul Municipiul Giurgiu, criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel:
Sancţiunea pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 este nulitatea absolută a actului.
Prin HG nr. 1398 din 02 septembrie 2004, s-a aprobat trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul public al judeţului Giurgiu şi în administrarea Consiliului Judeţean Giurgiu. Datele de identificare sunt prevăzute în anexa nr. 1 şi anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Referitor la certificatul de urbanism nr. 705 din 20 noiembrie 2007, acesta a fost eliberat cu precizări legate de scopul solicitării, respectiv, construirea unui ansamblu de locuinţe, şi nu pentru operaţiuni notariale, respectiv pentru vânzarea terenului; astfel, certificatul eliberat a fost negativ, atenţionând proprietarul că terenul nu poate fi destinat construirii (realizării de investiţii), până la elaborarea şi aprobarea unui P.U.Z., prin care vor fi preluate, dezvoltate şi detaliate elementele din regulamentul local de urbanism, cu atât mai mult cu cât terenul respectiv a fost amenajat ca zonă verde - perdele cu rol de protecţie (arbori), prin grija D.G.S.P.G.C.
Faţă de cele menţionate, pentru terenul respectiv, sunt aplicabile prevederile HG nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului (în vigoare, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de BNP C.V.).
Urmare HG nr. 120 din 26 ianuarie 2006 privind transmiterea unor construcţii şi a terenului aferent acestora din domeniul public şi privat al statului în domeniul public al municipiului Giurgiu şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu, recurentul a învederat instanţei că Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu a încheiat un proces-verbal de predare-primire a unei părţi din imobilul situat în Municipiul Giurgiu, cu Consiliul Local al Municipiului Giurgiu - Primăria Municipiului Giurgiu. Totodată, a mai fost predată-primită şi o plantaţie. Din avizul de însoţire a mărfii, rezultă că plantaţia de pomi a fost preluată de Consiliul Local al Municipiului Giurgiu, conform proceselor-verbale de predare-primire nr. 400 din 08 martie 2006 şi nr. 970638 din 08 martie 2006.
Din acest punct de vedere, recurentul consideră că existenţa unei plantaţii amenajate pe acest teren poate fi considerată o servitute, întrucât a creat constrângeri şi interdicţii privind utilizarea terenului, dar de care, la încheierea tranzacţiei, nu s-a ţinut cont.
În acest sens, tribunalul a reţinut, în mod greşit, că nu se impunea existenţa şi prezentarea unui certificat de urbanism, şi a respins, ca nefondată, cererea reclamantului, iar curtea de apel a înlăturat, ca nefondată, existenţa plantaţiei amenajate pe terenul în litigiu. Astfel, dacă, din probele administrate, se constată că scopul imediat al unui act juridic, adică motivul determinant la încheierea lui, ca element subiectiv al contractului, a fost imoral, actul respectiv este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală. Această nulitate poate fi invocată de orice persoană interesată.
În dovedirea cererii de recurs, au fost depuse înscrisuri.
Intimatele pârâte SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) si I.E. au formulat întâmpinare, în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Intimata pârâtă I.E. a anexat întâmpinării un set de înscrisuri privind situaţia juridică a imobilului în litigiu.
Examinând Decizia recurată, prin prisma criticilor formulate si a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Domeniul de aplicare al Legii nr. 50/1991, republicată, este unul strict delimitat, si rezultă din însăşi titulatura actului normativ - autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
În drept, conform art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, temeiul juridic invocat de recurent, în varianta de la data încheierii actului în litigiu - 30 mai 2008, „Certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, şi în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza „studiu de fezabilitate" şi pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară, atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil. Operaţiunile juridice menţionate se efectuează numai în baza certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu nulitatea actului".
În cauză, se poate constata că ceea ce constituie obiect de controversă este necesitatea sau nu a existenţei unui certificat de urbanism, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de B.N.P. C.V., si consecinţa absentei acestui certificat, care, în opinia recurentului, ar atrage, în speţă, sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic translativ de proprietate, cu titlu oneros.
Or, această condiţie legală nu poate fi apreciată decât prin raportare la natura actului ce a fost încheiat si a scopului în vederea căruia s-a încheiat operaţiunea vânzării-cumpărării.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008, de B.N.P. C.V., încheiat între SC „R. " SRL, în calitate de vânzător, şi I.E., în calitate de cumpărător, s-a înstrăinat suprafaţa de 5000 mp teren, situat în Municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, identificat prin numărul cadastral nr. 3404, în cartea funciară nr. 3413/N, acest act având natura unei vânzări pure si simple, prin care vânzătoarea intimată a urmărit dobândirea dreptului de proprietate, si care nu se încadrează în ipotezele enunţate expres în art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, astfel cum era acest act normativ în vigoare la momentul încheierii actului, moment la care se apreciază si asupra existentei cauzelor de nulitate.
În contextul cauzei, nu trebuie ignorată, de asemenea, existenta, la momentul încheierii contractului, a certificatului de urbanism nr. 705/20 noiembrie 2007, emis de Primăria judeţului Giurgiu, în care este prezentat regimul juridic, economic si tehnic al terenului, si în care era menţionată folosinţa si destinaţia terenului în litigiu ca fiind aceea de curţi-construcţii.
În acelaşi sens, schimbarea regimului juridic al imobilului în litigiu, invocată de către recurent, pe parcursul procesului, nu poate avea nicio consecinţă juridică asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008, de B.N.P. C.V., prin prisma cauzei de nulitate invocate în cererea de chemare în judecată, inexistenta certificatului de urbanism impus de art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, republicată, câtă vreme incidenta acestei cauze se apreciază, astfel cum s-a enunţat deja, la momentul încheierii actului supus cenzurii instanţelor.
În consecinţă, analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), Înalta Curte nu poate decela niciun argument de reformare a hotărârii atacate, instanţele anterioare aplicând si interpretând în mod corect dispoziţiile legale incidente la situaţia de fapt dedusă judecăţii, pe care instanţa de recurs nu are atributul de a o modifica.
În ceea ce priveşte pretinsa incidentă asupra terenului în litigiu a prevederilor HG nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, operaţiunea predării-primirii, de către Consiliul Local al Municipiului Giurgiu - Primăria Municipiului Giurgiu, a unei părţi din imobilul situat în Municipiul Giurgiu, ce conţine si o plantaţie, care ar putea constitui o servitute, sau existenta unei cauze ilicite, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de apel, că acestea reprezintă argumente noi, prin care se tinde a se schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată, si, fiind invocate pentru prima dată în apel sau, după caz, în recurs, sunt inadmisibile, si nu pot forma obiectul analizei, în considerarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 298 si art. 316 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Giurgiu împotriva deciziei nr. 166 A din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în contradictoriu cu intimatele pârâte SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) si I.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Giurgiu împotriva deciziei nr. 166 A din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în contradictoriu cu intimatele pârâte SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) si I.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 795/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 753/2011. Civil. Ordonanţă preşedinţială.... → |
|---|
